Ungaria va revizui extinderea centralei nucleare de la Paks, afirmă candidatul la funcția de ministru al economiei și energiei
Ungaria va revizui finanțarea și implementarea proiectului de extindere a centralei nucleare de la Paks, a declarat luni candidatul la funcția de ministru al economiei și energiei, Istvan Kapitany, în contextul în care noul guvern și-a prezentat strategia după o victorie covârșitoare la alegeri, relatează Reuters.
Proiectul de 12,5 miliarde de euro pentru extinderea centralei nucleare de la Paks, de 2 gigawați, cu două reactoare VVER de fabricație rusească, a fost atribuit în 2014 fără licitație companiei nucleare de stat ruse Rosatom și a fost amânat cu mai mulți ani.
Observatorii politici au menționat adesea proiectul ca un exemplu excelent al legăturilor strânse dintre Budapesta și Moscova sub fostul prim-ministru Viktor Orban, pe care noul guvern a promis să le schimbe ca parte a unui efort de a remedia relațiile cu Uniunea Europeană.
'Avem nevoie de o strategie nucleară transparentă', a declarat Istvan Kapitany în cadrul unei audieri parlamentare.
'Trebuie să revizuim finanțarea și costurile Paks 2 (proiectul de extindere) și condițiile sale de implementare. Acestea sunt contracte clasificate, pe care nu le-am văzut încă, trebuie să le examinăm', a spus el.
Liderul de centru-dreapta Peter Magyar, care a depus jurământul ca prim-ministru sâmbătă, a declarat luna trecută că prețul proiectului a fost supraevaluat. Rosatom a precizat că este gata să justifice prețul.
Kapitany a declarat că energia nucleară va continua să joace un rol important în Ungaria.
De asemenea, el a promis că va combate corupția. Criticii lui Viktor Orban spun că darea de mită a fost larg răspândită sub conducerea acestuia, lucru pe care fostul prim-ministru îl neagă.
Nominalizată pentru funcția de ministru de externe, Anita Orban a declarat unei comisii separate că Ungaria dorește să aibă o relație egală și transparentă cu Rusia.
'Rusia va rămâne un partener, dar relația nu se poate baza pe o dependență unilaterală', a spus ea. 'În situația geopolitică actuală, este clar că politicile Rusiei reprezintă o provocare de securitate pentru Ungaria și Europa', a adăugat ea.
Anita Orban a mai afirmat că prima sa sarcină va fi să reconstruiască încrederea în Ungaria, care a fost erodată sub guvernul anterior.
Sub Orban, Ungaria s-a aflat într-un conflict aproape constant cu UE pe teme variind de la statul de drept la drepturile minorităților. Legăturile strânse continue ale Budapestei cu Moscova, în ciuda războiului declanșat de Rusia în Ucraina, combinate cu decizia sa de a bloca fondurile pentru Kiev, au tensionat și mai mult relațiile.
'Trebuie adoptate legi care să asigure independența sistemului judiciar din Ungaria, transparența licitațiilor publice, combaterea corupției, verificarea declarațiilor de avere și urmărirea utilizării fondurilor Uniunii Europene', a spus Orban.
Ea a subliniat că Ungaria nu va trimite soldați sau arme în Ucraina.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iulie a fost o lună record pentru hotelurile din Grecia
În iulie s-a înregistrat în Grecia o creștere a gradului de ocupare a hotelurilor și a tarifelor camerelor, în timp ce au crescut rezervările last-minute, informează publicația Kathimerini. Indicatorul a crescut chiar mai mult la hotelurile de cinci stele: în timp ce gradul de ocupare al hotelurilor pe între
Economia italiană va crește cu 1% anul acesta, în linie cu nivelul din zona euro (Giorgia Meloni)
Premierul Giorgia Meloni se așteaptă ca economia italiană să crească cu 1% anul acesta, în linie cu zona euro, transmite Reuters. A treia economie a zonei euro a înregistrat anul trecut un avans de 0,5%, mai redus decât media din regiune. Creșterea PIB-ului Italiei nu a depășit 1% în ultimii trei ani, în pofida in
Franța abandonează ținta de reducere a deficitului bugetar
Economia Franței va crește anul acesta mai puțin decât se estima, iar Guvernul va rata ținta de reducere a deficitului bugetar, a anunțat vineri ministrul de Finanțe, Roland Lescure, transmite Reuters. Înrăutățirea previziunilor complică sarcina Executivului de a adopta bugetul pe 2027 în următoarele luni într-un Parlament extrem de div
Prețul motorinei a atins un maxim istoric în SUA, 6,0556 dolari pentru un galon
Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou maxim istoric în SUA, unde un galon (3,8 litri) de motorină se vindea cu 6,0556 dolari, conform datelor de la Asociația Americană a Automobilului (AAA), transmite Bloomberg. În California, prețul motorinei este de aproape opt dolari pe galon. Calul de povară al economiei mondiale, mot
Comisia Europeană: Acordul comercial istoric cu India va elimina barierele inutile din calea comerțului
Comisia Europeană a prezentat vineri Consiliului propunerile sale pentru semnarea și încheierea Acordului de liber schimb (ALS) între Uniunea Europeană și India, solicitând autorizarea semnării și încheierii acestuia, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Dacă va fi autorizat de Consiliu, acesta va
Eurostat: Rata de ocupare a forței de muncă în UE a crescut în trimestrul II din 2026
Rata de ocupare a forței de muncă cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani din Uniunea Europeană s-a situat la 76,4% în trimestrul al II-lea din 2026, în creștere de la 76,3% în precedentele trei luni, arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Între primul și al doilea t
Guvernatorul Băncii Centrale: Economia Franței nu este într-un pericol economic iminent, dar trebuie redus deficitul
Guvernatorul Băncii Centrale a Franței, Emmanuel Moulin, a dat asigurări că țara nu este într-un pericol economic iminent, dar a atras atenția că Guvernul trebuie să acționeze pentru a reduce deficitul bugetar, transmite Reuters. Declarația lui Moulin vine după ce joi Institutul Național de Statistică din Franța (INSEE) a înrăutăți
Heathrow raportează un declin al numărului de pasageri în august, o lună de vârf pentru vacanța de vară
Aeroportul londonez Heathrow - unul dintre cele mai aglomerate din Europa - a raportat o scădere a numărului de pasageri în august, o lună de vârf, și a atras atenția asupra 'dificultăților semnificative' din sector, transmite DPA. Heathrow Airport, deținut de compania franceză Ardian, Autoritatea de Investiții din Qatar, f
Marea Britanie: Creșterea economiei a depășit așteptările în iulie
Creșterea economiei britanice a depășit așteptările în iulie, cu un avans de 0,4%, extinzând performanța solidă din primul semestru al anului, în pofida șocului energetic provocat de conflictul din Orientul Mijlociu, a anunțat vineri Oficiul Național de Statistică (ONS), transmite Reuters. Economiștii intervievați de Reuters
FMI avertizează asupra riscurilor provocate de război cu care se confrunta economia mondială
Fondul Monetar Internațional (FMI) a anunțat joi că economia mondială a făcut față șocului energetic provocat de conflictul din Orientul Mijlociu mai bine decât se anticipa, iar PIB-ul global încă se aștepta să crească cu aproximativ 3% în 2026, dar a avertizat că riscurile rămân ridicate, transmite Reuters. Purtătorul
Prețul barilului de petrol Brent a scăzut cu 2%, la 105,5 dolari
Prețul barilului de petrol Brent cu furnizare în noiembrie a scăzut cu 2% vineri dimineața, până la 105,5 dolari, după avansul de peste 6% înregistrat în ziua precedentă, în timp ce tensiunile din Orientul Mijlociu continuă, relatează agenția EFE. La ora 8:00 (6:00 GMT), prețul barilului Brent, de referință î
Argentina: Inflația la cel mai scăzut nivel din ultimele 14 luni
Inflația din Argentina a încetinit în august, revenind la cel mai scăzut nivel din ultimele 14 luni, o evoluție salutată de guvernul președintelui ultraliberal Javier Milei, relatează AFP. În august, indicele prețurilor de consum s-a stabilit la 1,7%, după 2,1% în iulie, potrivit raportului Institutului Național de Stat
Reuters: Statele membre UE vor reducerea importurilor pentru a proteja industria chimică și a maselor plastice
Guvernele UE intenționează să facă presiuni pentru ca Bruxelles-ul să recurgă la un instrument de apărare comercială rar utilizat pentru a proteja industria chimică și a maselor plastice de majorarea importurilor, în special din China, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Franța, Italia și, probabil, Germania - cele m
Christine Lagarde (BCE) respinge planul liderului stângii din Franța privind anularea datoriei țării
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a respins joi planul liderului Partidului Franța Nesupusă (stânga radicală), Jean-Luc Melenchon, de a anula o parte din datoria publică a țării, numind ideea 'periculoasă din punct de vedere financiar' și imposibilă din punct de vedere juridic în temeiul dreptului UE, transmite Reuters.
Lagarde afirmă că BCE nu poate anticipa următoarea evoluție a ratelor dobânzilor
Consiliul Guvernatorilor nu poate anticipa următoarea evoluție a ratelor dobânzilor, care va depinde de datele economice, mai concret de inflație, a declarat joi președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, relatează agenția EFE. Consiliul Guvernatorilor a decis, în unanimitate, majorarea ratelor dobânzilor cu 25 de puncte de bază,











