Prețurile petrolului cresc, în urma escaladării conflictului din Iran
Prețurile petrolului au continuat să crească marți, după ce președintele Donald Trump a amenințat luni că va șterge Iranul de pe fața Pământului dacă republica islamică atacă nave americane în Strâmtoarea Ormuz sau în Golful Persic, transmit Reuters și Bloomberg.
Țițeiul Brent din Marea Nordului, referința globală, se tranzacționa la aproape 114 dolari per baril, după ce luni a crescut cu 5,8%, în timp ce cotația barilului de petrol 'light sweet crude' era sub 105 dolari, după ce luni a crescut cu 4,48 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 106,42 dolari. Emiratele Arabe Unite au anunțat că au fost ținta unor atacuri iraniene luni, în prima zi a unei operațiuni americane menite să restabilească circulația navelor în Strâmtoarea Ormuz.
Cele mai recent evoluții 'indica faptul că armistițiul se destramă. Prețurile petrolului ar putea crește semnificativ, dacă războiul se reia și, în special, dacă este atacată infrastructura petrolieră', a apreciat Saul Kavonic, analist în domeniul energiei la MST Marquee.
Țițeiul Brent a crescut anul acesta cu aproape 90%, în urma conflictului.
'Majorarea cotațiilor țițeiului sunt încă o dovadă că atât timp cât nu va exista un acord între SUA și Iran, Strâmtoarea Ormuz va rămâne probabil închisă, ceea ce va continua presiunile ascendente asupra prețurilor petrolului', avertizează Gregory Brew, analist la Eurasia Group.
În Asia, piețele bursiere au scăzut marți, pe fondul escaladării conflictului din Iran și a majorării prețurilor petrolului. Indicele MSCI, care include acțiuni din zona Asia-Pacific exceptând Japonia, a scăzut cu 0,6%. Piețele bursiere din Coreea de Sud și Japonia sunt închise marți datorită unor sărbători publice, în timp ce indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a scăzut cu peste 1%.
Bursa de pe Wall Street a închis ședința de luni în scădere, deși președintele Donald Trump a declarat că Statele Unite vor începe să ajute începând de luni la eliberarea navelor blocate în Golf din cauza războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 1,13%, ajungând la valoarea de 48.941,90 puncte, în scădere cu 557,37 puncte față de valoarea înregistrată la închiderea ședinței precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 0,41%, ajungând la valoarea de 7.200,75 puncte, în scădere cu 29,37 puncte față de valoarea înregistrată la închiderea ședinței precedente.
Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 0,19%, ajungând la valoarea de 25.067,80 puncte, în scădere cu 46,64 puncte față de valoarea înregistrată la închiderea ședinței precedente.
Scumpirea petrolului sporește riscurile inflaționiste, crescând probabilitatea ca băncile centrale să amâne sau să majoreze ratele dobânzilor, ceea ce este un element negativ pentru aur, care nu aduce dobânzi investitorilor. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BTA: Bulgaria a obținut sprijin pentru cultivarea trandafirilor și solicită prelungirea ajutorului național tranzitoriu și după 2027
Bulgaria a obținut sprijin pentru cultivarea trandafirilor și a solicitat continuarea ajutorului național tranzitoriu și după anul 2027, în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii Europene, a anunțat marți Ministerul Agriculturii și Alimentației de la Sofia, transmite BTA. Ministrul bulgar al Agriculturii, Plamen Abrovski, a rid
EFE: Europa își face rău singură prin sancțiunile impuse gazelor rusești, spune Putin
Uniunea Europeană (UE) își face rău singură, dar face rău și pieței globale prin sancțiunile impuse gazelor rusești, a afirmat marți președintele rus Vladimir Putin într-o intervenție la Forumul Țărilor Exportatoare de Gaze (GECF), cunoscut sub numele de ''OPEC al gazelor'', transmite EFE. ''În ultimii
India se pregătește să exporte mai multă motorină odată cu extinderea capacităților de rafinare
Exporturile de motorină ale Indiei urmează să crească semnificativ începând cu 2027, ceea ce va conferi acestei țări un rol mai important pe piețele globale, pe măsură ce rafinăriile de stat din India își extind capacitatea de procesare, au declarat marți, pentru Reuters, mai mulți reprezentanți din industrie. Acest lucru va
Decesele rutiere în UE au scăzut în 2025; Bulgaria și România au în continuare cele mai periculoase drumuri din UE
Comisia Europeană a publicat, marți, cifrele finale privind decesele rutiere în 2025, raportând 19.350 de decese cauzate de accidente rutiere, o scădere de 3% față de 2024 și un declin de 15% față de 2019, ceea ce înseamnă cu 580 mai puține decese pe drumurile europene în comparație cu 2024 și cu 3.400 mai puține în comparație cu 2019, i
Bruxelles-ul prezintă un cadru de reziliență la schimbările climatice pentru o Europă mai bine pregătită și protejată
Comisia Europeană a prezentat, marți, un cadru pentru reziliența UE la schimbările climatice, menit să consolideze capacitatea Europei de a anticipa, de a se pregăti și de a gestiona riscurile climatice, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. 75% dintre europeni locuiesc în orașe și zone urbane și simt direct impactu
O treime dintre angajați ar refuza o promovare, pentru liniștea lor sufletească (sondaj)
O treime dintre angajați ar refuza o promovare dacă aceasta ar implica mai mult stres, mai multe responsabilități și mai puțin timp liber, relevă un sondaj publicat de un portal de locuri de muncă din Croația, relatează marți agenția Hina. Sondajul portalului croat de angajări MojPosao relevă că 33% dintre respondenți ar prefera mai degrabă să dea prioritate v
Avansul capacităților mondiale de producție de energie regenerabile va încetini în acest an, spune șeful IRENA
Capacitățile de producție a energiei regenerabile instalate la nivel mondial în acest an vor fi mai mici comparativ cu cele din anul precedent, pentru prima dată în ultimii cinci ani, din cauza rețelelor de transport inadecvate și a barierelor comerciale, a declarat marți directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă (IRENA), Francesco
UE urmărește extinderea accesului la piață pentru a contracara restricțiile comerciale, afirmă Merz în Singapore
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți că Uniunea Europeană urmărește o colaborare mai strânsă în ceea ce privește accesul la piața deschisă, pentru a contracara restricțiile din comerțul global, inclusiv în relația cu Asia de Sud-Est și cu statele membre ale pactului comercial Acordul Cuprinzător și Progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific (
Orange și-a îmbunătățit estimările de profit pentru 2026, grație creșterilor înregistrate în Africa, Polonia și Spania
Grupul francez de telecomunicații Orange și-a îmbunătățit, marți, estimările privind creșterea profitului operațional în acest an, vizând acum o majorare de peste 4,5%, grație rezultatelor solide din Africa, Polonia și Spania, transmite Reuters. Această prognoză îmbunătățită, comparativ cu obiectivul anterior de peste 4
Directorul Chiquita avertizează că aprovizionarea cu banane ieftine este în pericol din cauza fenomenului El Nino și a războaielor
Bananele riscă să devină următorul produs care se va scumpi, din cauza fenomenului meteo El Nino și a războaielor, afirmă unul dintre principalii comercianți de banane, transmite Bloomberg. 'Sectorul se confruntă cu condiții meteorologice extreme și cu perturbări geopolitice. Costurile de producție pentru fructele tropicale sunt în creștere', a d
BTA: Bulgaria susține o abordare bazată pe rezultate pentru următorul buget al UE
Bulgaria susține punctul de vedere potrivit căruia politica bugetară a UE ar trebui să se bazeze pe rezultate, a declarat luni vicepremierul Atanas Pekanov, la cea de a 7-a ediție a Forumului Economic de la Sofia, desfășurat în capitala Bulgariei, transmite BTA. Remarcând faptul că discuțiile privind următorul buget multianual al U
Bursa și moneda braziliană s-au prăbușit după victoria lui Lula da Silva în alegerile prezidențiale
Realul brazilian s-a prăbușit luni în urma realegerii surprinzătoare a președintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, informează AFP. În jurul orei 13:30 GMT, moneda braziliană afișa un declin de 11,02% față de dolarul american, care era cotat 5,5956 reali per dolar, cel mai scăzut nivel pentru moneda braziliană după luna
După taxa pe coletele mici, UE va impune și taxa de procesare pentru coletele provenite din țările terțe
Pentru a limita avalanșa de produse chinezești achiziționate online și pentru a consolida controalele, o 'taxă de procesare' de doi euro va fi aplicată coletelor importate în Uniunea Europeană, începând de duminică, informează AFP. Această taxă de procesare UE, care se adaugă la taxei de trei euro pentru coletele impo
Investițiile în Coridorul Verde sunt estimate la 22,1 miliarde de euro
Investițiile totale în proiectul Coridorului Verde, care vizează exportul de energie electrică produsă din surse regenerabile în Azerbaidjan către piețele europene, via Georgia și Marea Neagră, sunt estimate la 22,1 miliarde de euro, a informat compania responsabilă de acest proiect, Green Energy Corridor Power Company (GECO), într-o prezentare publ
Polonia și Germania vor să își intensifice legăturile economice
Polonia și Germania s-au angajat să extindă relațiile comerciale și investițiile și să colaboreze pentru a consolida competitivitatea industrială a Europei, a declarat luni ministrul german al Economiei, Katherina Reiche, la cea de-a patra ediție a Forumului Economic Polono-German, care a început luni la Varșovia, transmite Reuters. Potrivit oficialului









