Thailanda se așteaptă la o creștere economică modestă și la mai puțini turiști din cauza războiului din Iran
Creșterea economică și numărul turiștilor care vor vizita Thailanda ar urma să scadă în acest an, a anunțat marți Ministerul Finanțelor, invocând războiul din Orientul Mijlociu, care provoacă fluctuații ale prețurilor globale ale energiei, transmite AFP.
Creșterea PIB-ului țării este proiectată să se reducă până la 1,6% în 2026, după un avans de 2,4% în 2025, conform estimărilor Ministerului Finanțelor. Comparativ, în luna februarie, Guvernul de la Bangkok miza în acest an pe o creștere economică între 1,5% și 2,5%. De asemenea, inflația de bază (care exclude cele mai volatile prețuri, cum ar fi alimentele și energia) ar urma să ajungă la 3% în acest an în Thailanda, comparativ cu o estimare anterioară de 0,3%.
Această țară din Asia de Sud-Est se confruntă cu o creștere anemică. Sectorul turistic este unul vital pentru economia Thailandei, însă sosirile de turiști nu au revenit încă la nivelurile de dinainte de pandemie.
Thailanda se așteaptă să primească aproximativ 33,5 milioane de turiști străini în acest an, cu aproximativ două milioane mai puțin decât estimările anterioare, a informat marți Ministerul Finanțelor. Acesta a adăugat că numărul turiștilor din Europa și Orientul Mijlociu a scăzut din cauza războiului demarat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului, care a început la sfârșitul lunii februarie și a dus la creșterea prețurilor la combustibili.
Numărul vizitatorilor din Orientul Mijlociu a scăzut cu o treime în martie față de aceeași lună a anului trecut, iar sosirile de turiști europeni a scăzut cu aproximativ 4%, în timp ce turiștii din alte țări asiatice au crescut cu 6%, potrivit cifrelor Ministerului Turismului din Thailanda.
Thailanda a primit în total aproape 33 de milioane de turiști străini anul trecut. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vânzările de smartphone-uri au coborât la cel mai redus nivel din ultimii 13 ani
Livrările globale de smartphone-uri au scăzut cu 11% în ritm anual în trimestrul al doilea, atingând cel mai scăzut nivel de după 2013, în condițiile în care o penurie prelungită de cipuri de memorie a crescut prețurile telefoanelor și a diminuat cererea, arată estimările preliminare ale firmei de consultanță Counterpoint Research, trans
FMI: Datoria publică a Europei ar putea crește la 130% din PIB în 2040 dacă nu se iau măsuri
Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă dacă guvernele nu iau măsuri imediate pentru a-și stabiliza finanțele publice, a avertizat Fondul Monetar Internațional (FMI) într-un studiu publicat luni, transmite Bloomberg. Economiștii FMI susțin că abordarea fragmentară adoptată de multe țări europene și-a atins li
Moody's: Modificarea atitudinii SUA în NATO este negativă pentru ratingurile suverane din Europa
Reducerea rolului SUA în problemele europene de securitate este negativă pentru ratingurile suverane de credit din Europa, a avertizat luni agenția de evaluare financiară Moody's, din cauza majorării costurilor cu apărarea cu care se confruntă acum guvernele din regiune, transmite Reuters. Săptămâna trecută, la summitul NATO di
Investiția Meta în Louisiana va depăși 250 miliarde de dolari
Meta Platforms Inc s-a angajat să cheltuie încă 40 miliarde de dolari în centrul de date din campusul din statul american Louisiana, majorând investiția totală la peste 250 miliarde de dolari, în condițiile în care continuă să-și sporească investițiile AI, transmite Bloomberg. Luni, Meta a anunțat că va extinde proiectul din regiu
OPEC înrăutățește din nou estimările privind creșterea cererii globale de petrol în 2026
Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimările privind creșterea cererii globale de petrol în 2026 la 780.000 barili pe zi (bpd), a treia înrăutățire consecutivă a prognozei, din cauza impactului economic al războiului din Orientul Mijlociu, transmit Reuters și Xinhua. Grupul continuă să se aștepte la un impact mai mic asupra
Oliver Blume: Concedierea a încă 50.000 de angajați ar putea fi necesară pentru ca Volkswagen să devină mai competitivă
Directorul general al Volkswagen, Oliver Blume, a afirmat că luni că cel mai mare producător auto din Europa ar putea fi nevoit să concedieze pe plan global aproximativ 50.000 de angajați, în cadrul scenariului teoretic în care costurile cu forța de muncă rămân nemodificate, a informat publicația germană Handelsblatt, transmite Xinhua. 'U
Donald Trump a investit câștigurile din cripto în acțiuni și obligațiuni (Reuters)
Declarațiile financiare ale președintelui SUA, Donald Trump, arată că deși el și cei doi fii mai mari au încurajat investitorii să-și pună banii în proiectele cripto care au provocat pierderi semnificative, administratorii săi de fonduri au investit o parte importantă din câștiguri în refugii mai sigure, transmite Reuters. Anul trecut,
Comisia Europeană adoptă măsuri de sprijinire a punerii în aplicare a Regulamentului UE privind defrișările
Comisia Europeană a adoptat luni măsuri privind domeniul de aplicare a Regulamentului UE privind defrișările (EUDR) și funcționarea sistemului său de informații, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Împreună cu modificările convenite în luna decembrie a anului trecut, cu documentul de orientare actualizat și cu întrebăr
Guvernatorul Băncii Greciei: PIB-ul nu va scădea după încheierea RRF
Guvernatorul Băncii Centrale a Greciei (BoG), Yannis Stournaras, a declarat că nu se așteaptă la o slăbire a economiei țării după încheierea RRF (Facilitatea de redresare și reziliență), informează publicația elenă Kathimerini. De asemenea, oficialul elen a cerut progrese în privința uniunii bancare care, a spus el, va ajuta î
Mercedes-Benz majorează producția uzinei din Ungaria cu o investiție de un miliard de euro
Mercedes-Benz a investit un miliard de euro pentru a dubla capacitatea de producție a fabricii sale de la Kecskemet (Ungaria), a anunțat luni producătorul auto german, ca răspuns la ceea ce a numit o concurență globală din ce în ce mai dură, transmite Reuters. Fabrica din Ungaria, care va produce noul model electric C-class, va fi cea mai mare fabrică a
UE importă cantități record de gaze lichefiate de la cea mai mare facilitate de producție din Rusia
Statele membre ale Uniunii Europene au importat, în primul semestru, cantități record de gaze naturale lichefiate de la facilitatea Yamal din Rusia, arată datele publicate luni de UE, înainte de intrarea în vigoare a unei interdicții privind livrările rusești de gaze lichefiate, transmite Reuters. Începând din lun
Statele membre UE au dat aprobarea finală pentru consolidarea drepturilor pasagerilor care utilizează transportul aerian
Consiliul UE a dat, luni, undă verde finală unui nou act legislativ care vizează simplificarea, clarificarea și consolidarea normelor privind drepturile pasagerilor care utilizează transportul aerian, care vor intra în vigoare la mijlocul anului 2027, după ce aceste reforme au primit sprijinul Parlamentului European, informează DPA. Noul
Italia: Producătorii de parmezan au probleme din cauza caniculei (GALERIE FOTO)
În urmă cu 50 de ani, fermierii din regiunea italiană Emilia-Romagna obișnuiau să deschidă ferestrele grajdurilor noaptea, în timpul verii, pentru ca vitele lor să se poată răcori, transmite Reuters. Astăzi, când valurile de căldură ridică temperaturile la valori record, aceste ferestre rămân deschise non-stop pentru a
Șeful Volkswagen spune că există 'soluții mai inteligente' decât închiderea fabricilor pentru a face economii
Directorul general de la grupul auto german Volkswagen AG, Oliver Blume, a declarat că există 'soluții mai inteligente' pentru a face economii decât închiderea fabricilor și a salutat progresele făcute deja pentru reducerea costurilor, declarații care ar putea ajuta la dezamorsarea tensiunilor cu sindicatele, transmite Bloomberg.
Producția de motorină a Rusiei acoperă 65% din cerere după atacurile ucrainene (Reuters)
Producția de motorină a Rusiei a scăzut la un nivel echivalent cu doar 65% din consumul mediu sezonier, după ce atacurile ucrainene au dus la oprirea activității la unele mari rafinării, conform surselor și calculelor Reuters. Ucraina vizează în special infrastructura energetică rusească pentru a întrerupe fluxul de hidrocarburi care permite Kremli













