Mol anunță că livrările de petrol via conducta Drujba ar urma să fie reluate
Grupul energetic ungar Mol a anunțat miercuri că operatorul ucrainean al conductei Drujba a informat oficial compania că este pregătit să reia tranzitul de țiței către Ungaria și Slovacia, transmite Reuters.
Conducta Drujba pornește din Rusia și se ramifică în Belarus în alte două conducte, una către Polonia și cealaltă spre Ungaria, Slovacia și Cehia. Livrările de petrol rusesc prin conducta Drujba sunt exceptate de la embargoul pe care UE l-a impus Rusiei după declanșarea războiului contra Ucrainei, întrucât statele central-europene fără ieșire la mare dispun de opțiuni limitate de aprovizionare cu petrol pe cale maritimă.
Ungaria și Slovacia nu mai primesc petrol prin Drujba din 27 ianuarie, după ce un atac cu drone al Rusiei a lovit conducta în vestul Ucrainei. Premierul ungar în exercițiu, Viktor Orban, și cel slovac, Robert Fico, au acuzat Ucraina că a tergiversat repararea conductei, ceea ce Kievul a dezmințit.
Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Ucraina va relua miercuri pomparea de petrol prin conducta Drujba, după ce marți președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat încheierea reparațiilor și a cerut UE deblocarea împrumutului european de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina.
'JSC Ukrtransnafta, compania responsabilă pentru operarea secțiunii ucrainene a conductei Drujba, a informat oficial MOL că lucrările de reparații la conducta Drujba s-au încheiat și au încetat condițiile de forță majoră, în vigoare din 27 ianuarie, la ora 06:00 PM, în 21 aprilie 2026. Conform notificării, JSC Ukrtransnafta este pregătită să reia tranzitul țițeiului către Ungaria și Slovacia', a precizat Mol într-un comunicat.
Câștigătorul alegerilor din Ungaria, conservatorul pro-european Peter Magyar, i-a cerut luni președintelui ucrainean să redeschidă conducta avariată de îndată ce va fi funcțională și a cerut Rusiei să reia livrările de petrol prin Drujba. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eurostat: România a avut și anul trecut cel mai ridicat deficit guvernamental din UE
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a scăzut de la 3% în 2024 la 2,9% în 2025, iar în UE a rămas nemodificat, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pen
Lufthansa anulează 20.000 de zboruri pe distanțe scurte până în octombrie pentru a economisi combustibil
Compania aeriană Lufthansa va anula 20.000 de zboruri pe distanțe scurte până în octombrie pentru a economisi combustibil pe fondul penuriei de kerosen și al creșterilor bruște de prețuri în urma izbucnirii războiului din Iran, informează miercuri EFE. Lufthansa a anunțat marți seară într-un comunicat de presă că cele 2
Băncile europene ar putea avea în curând acces la modelul de inteligență artificială Mythos al Anthropic
Start-up-ul american Anthropic intenționează să ofere, în curând, acces băncilor europene la modelul său de inteligență artificială Mythos, într-un moment în care băncile din întreaga lume se grăbesc să testeze această tehnologie, după ce marilor bănci din SUA li s-a acordat deja accesul inițial, au declarat pentru Reuters mai multe persoane din
Primul automobil complet electric marca Ferrari se va chema 'Luce' și va costa 550.000 de euro
Constructorul italian de automobile sportive Ferrari a stabilit un preț preliminar de aproximativ 550.000 de euro pentru prima sa supermașină complet electrică, care va fi prezentată luna viitoare la Roma, informează Bloomberg, citând surse din apropierea acestui dosar. Un astfel de preț ar plasa noul 'Luce' deasupra modelului SUV 'Purosangue
BTA: Ministrul bulgar al Transporturilor cere sprijin de la UE pentru operatorii din transport
Sunt necesare măsuri anticriză la nivelul UE, inclusiv sprijin pentru operatorii de transport și garanții privind securitatea energetică și aprovizionarea cu combustibil, a declarat marți ministrul bulgar al Transporturilor și Comunicațiilor, Korman Ismailov, la o reuniune informală a miniștrilor europeni ai Transporturilor privind impactul crizei din Orientul Mijlociu asupr
Chery vrea să producă un mic automobil electric în Europa
Paris, 21 apr /Agerpres/ - Chery, al treilea mare producător auto chinez, analizează producerea unei mașini electrice mici în Europa, au declarat pentru AFP directorul general de la Chery France, Yanbang Yu, și directorul de vânzări, Lionel French Keogh. Chery, care operează în peste 100 de țări, susține că este principalul exportator chinez
Europa Centrală și de Est - noul centru de greutate al industriei europene de apărare (studiu)
Europa Centrală și de Est se află într-un punct decisiv de transformare industrială, creșterea susținută a cheltuielilor de apărare din Europa și trecerea de la achiziții punctuale la producție continuă, refacere de stocuri, mentenanță și capacitate industrială pe termen lung schimbând fundamental logica investițională, se arată în studiul KPMG 'Avantaj
Bruxelles-ul va avertiza statele membre să nu închidă prematur centralele nucleare
Uniunea Europeană se pregătește să avertizeze țările membre să nu închidă prematur centralele nucleare, într-un moment în care Europa vrea să își consolideze aprovizionarea cu energie, pentru a face față impactului războiului din Iran, potrivit unui proiect de document consultat de Reuters. Comisia Europeană urmează să publice miercuri
Rusia și-a redus semnificativ producția de petrol în luna aprilie
Rusia a fost forțată să își reducă, în mod semnificativ, producția de petrol în luna aprilie, din cauza atacurilor ucrainene cu drone asupra porturilor și rafinăriilor, precum și a opririi livrărilor de țiței prin singura conductă petrolieră rusească rămasă către Europa, potrivit mai multor surse și calculelor făcute de Reuters. &Icir
Franța va reduce cu 6 miliarde euro cheltuielile publice, pentru a compensa costul războiului
Guvernul francez pregătește reduceri ale cheltuielilor publice de șase miliarde de euro, pentru a compensa costul războiului din Orientul Mijlociu, deoarece consideră că nu are marjă de manevră din cauza deficitului, în contextul datoriei ridicate și al presiunii piețelor, odată cu creșterea ratelor dobânzilor, relatează agenția EFE. Ministrul de F
WindEurope îndeamnă UE să trateze electrificarea ca pe o 'prioritate strategică'
Asociația europeană a energiei eoliene WindEurope a făcut marți un apel la adresa liderilor UE să trateze electrificarea ca pe o 'prioritate strategică', și nu ca pe 'o notă de subsol' în politicile sale, ceea ce înseamnă prioritizarea cetățenilor, întreprinderilor și industriei din regiune, informează EFE. La summitul din ace
Comisarul Jorgensen crede că Europa nu ar trebui să importe 'nicio moleculă de energie din Rusia'
Comisarul european pentru Energie și Locuințe, Dan Jorgensen, a declarat marți că, în opinia sa, Europa nu ar trebui să mai importe 'nicio moleculă de energie din Rusia' și a pledat pentru ca regiunea să investească în propria sursă de energie ieftină, făcând aluzie la sursele regenerabile, informează EFE. La conferința anuală a asoci
A XI-a ediție a Forumului Economic de la Delphi se va concentra pe provocările noii ere și pe strategii pentru un viitor sustenabil
A XI-a ediție a Forumului Economic de la Delphi se va desfășura în perioada 22 - 25 aprilie și se va concentra pe evidențierea provocărilor noii ere și pe formularea de strategii pentru un viitor sustenabil și rezilient, informează ekathimerini.com. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, printre participanți se vor număra președintele Greciei, Konst
Rusia va opri livrările de țiței kazah către Germania prin conducta Drujba
Rusia se pregătește să oprească exporturile de petrol provenit din Kazahstan către Germania, prin conducta Drujba, începând cu data de 1 mai, au declarat marți pentru Reuters mai multe surse din industria petrolieră. Sursele, care au dorit să își păstreze anonimatului, au precizat că un program ajustat de export de petrol a fost trimis Kazahs









