Apple va avea un nou director general de la 1 septembrie
Apple a anunțat luni numirea lui John Ternus, șeful diviziei de hardware, în funcția de director general, de la 1 septembrie, înlocuindu-l astfel pe celebrul Tim Cook, în condițiile în care analiștii consideră că grupul informatic american a rămas în urmă în domeniul dezvoltării tehnologiilor AI (inteligența artificială), transmite Reuters.
Cook, care în cei 15 în care s-a aflat la conducerea producătorului telefoanelor iPhone a majorat capitalizarea bursieră a companiei cu 3.600 miliarde de dolari, va rămâne președinte executiv, a informat Apple într-un comunicat.
Ternus, care s-a alăturat Apple în 2001, a jucat un rol central în revirimentul unor produse ca Mac, care și-a sporit cota de piață în detrimentul PC-urilor. Deși a avut un profil public redus, a fost profund implicat în configurarea celor mai importante produse ale Apple, cum ar fi iPad-uri și AirPod-uri.
Tranziția vine într-o perioadă crucială pentru Apple. După ani în care a fost cea mai valoroasă companie din lume, Apple a pierdut titlul, fiind întrecută de producătorul de cipuri AI Nvidia, investitorii fiind îngrijorați de lipsa inovației într-o tehnologie care a schimbat modul în care muncesc oamenii, creează și obțin informații.
Integrarea AI în iPhone - cel mai de succes produs de consum din istorie, ar putea fi cea mai mare provocare pentru mandatul lui Ternus.
În ianuarie, Apple a încheiat un acord cu Google, pentru a utiliza Gemini, într-un efort de a îmbunătăți asistentul său virtual Siri.
În pofida introducerii unei forme de AI în imaginația publică în 2011 cu Siri, de atunci Apple nu a mai lansat un produs hardware sau software centrat pe noile tehnologii AI, în timp ce au apărut rivali, cum ar fi ChatGPT de la OpenAI, care au atras sute de milioane de utilizatori.
În special Siri nu a devenit încă 'un agent' - termenul pe care îl folosesc firmele AI pentru sistemele care efectuează sarcini complexe, ca un asistent uman.
La 50 de ani, Ternus are aceeași vârstă pe care a avut-o Cook când a preluat atribuțiile de director general de la cofondatorul Apple, Steve Jobs.
După închiderea programului normal de tranzacționare, acțiunile Apple au scăzut cu aproximativ 0,5% la Bursa de la New York, după anunțarea știrilor, după ce anterior înregistraseră un avans de aproximativ 1%. AGERPRES/(AS-redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Războiul din Iran adaugă 100 dolari la costul zborurilor pe distanțe lungi din Europa (T&E)
Perturbările în aprovizionarea globală cu petrol, în urma războiului din Iran, adaugă peste 100 de dolari la prețul zborurilor pe distanțe lungi din Europa, un cost care probabil va duce la prețuri mai ridicate ale biletelor, se arată într-o analiză a ONG-ului Transport and Environment (T&E), transmite Reuters. Majorarea
Grecia: Veniturile din turism au crescut semnificativ în februarie
Grecia a înregistrat în februarie o creștere de peste 80% a veniturilor din turism, ceea ce a îmbunătățit finanțele țării, dar datele sunt incomplete, a informat luni Banca Centrală a Greciei (BoG), transmite Reuters. Oficiul Național de Statistică (Elstat) a amânat publicarea datelor comerciale, citând probleme de calitate, fără
UE și-a fixat ca obiectiv circa 20.000 de avioane 'verzi' la orizontul anului 2050
Peste 200 de companii și organizații din sectorul aeronautic european au prezentat luni la Bruxelles o foaie de parcurs pentru desfășurarea a circa 20.000 de aeronave electrice, pe bază de hidrogen și hibride în Europa până în anul 2050, primele zboruri comerciale fiind așteptate în mai puțin de cinci ani, relatează agenția EFE. Documen
Emma Delaney va fi viitorul director general al OMV, înlocuindu-l pe Alfred Stern
Consiliul de Supraveghere al OMV a numit-o luni pe Emma Delaney în funcția de director general și președinte al Consiliului Executiv, începând cu 1 septembrie 2026, se arată într-un comunicat al grupului energetic austriac. Ea va prelua funcția pentru o perioadă de trei ani, cu posibilitatea prelungirii cu încă doi ani, sub rezerv
China avertizează că va adopta contramăsuri dacă UE nu va modifica legea privind securitatea cibernetică
Ministerul Comerțului din China a informat luni că va adopta măsuri de contracarare corespunzătoare dacă Uniunea Europeană va merge înainte cu noua sa lege privind securitatea cibernetică, prezentată în ianuarie și care, după părerea Beijingului, discriminează companiile chineze, transmite EFE. Un purtător de cuvânt al ministerului chinez a a
Criză combustibili/Croația extinde plafonarea prețurilor la combustibili, pe fondul volatilității pieței
Guvernul croat a decis să extindă cu încă două săptămâni plafonarea prețurilor la combustibili, a anunțat luni premierul Andrej Plenkovic, transmite Xinhua. Conform reglementărilor actualizate, care vor intra în vigoare de marți, prețul benzinei va scădea la 1,64 euro (1,93 dolari) pe litru, iar prețul motorinei se va reduce la 1,78 euro (2,0
UniCredit speră să atragă de partea sa acționarii Commerzbank în bătălia pentru preluarea băncii germane
Grupul bancar italian UniCredit a încercat luni să atragă investitorii de la banca germană Commerzbank, la care este cel mai mare acționar, cu promisiunea unor profituri mai ridicate, transmit AFP și ANSA. După ce a acumulat o participație de aproape 30% la Commerzbank în ultimele 18 luni, în pofida opoziției puternice exprimate de partea ger
G20: SUA vor continua discuțiile privind impactul războiului asupra alimentelor și îngrășămintelor
SUA vor găzdui în următoarele săptămâni noi discuții ale G20 referitoare la impactul războiului din Orientul Mijlociu asupra alimentelor și îngrășămintelor, continuând să pledeze pentru o acțiune coordonată, transmite Reuters. SUA dețin în prezent președinția G20, care reunește cele mai importante economii dezvoltate și emergente
Criză combustibili/Țările de Jos acordă scutiri temporare de taxe pentru a compensa creșterea prețurilor carburanților
Guvernul din Țările de Jos a anunțat luni scutiri temporare de taxe pentru a compensa creșterea prețurilor combustibililor, și a informat că pregătește noi măsuri în cazul în care se înrăutățește criza energetică, transmite Reuters. Autoritățile au alocat aproximativ un miliard de euro (1,2 miliarde de dolari) pentru măsuri care includ reduce
Criză combustibili/OMV cumpără țiței din rezerva de urgență pentru a stabiliza piața (Ministerul Economiei din Austria)
Grupul energetic OMV a achiziționat 56.000 tone metrice de țiței din rezerva de urgență obligatorie, pentru a stabiliza piața, a anunțat luni Ministerul Economiei din Austria, transmite Reuters. La mijlocul lunii martie, Agenția Internațională pentru Energie (AIE) a decis să elibereze aproximativ 400 de milioane de barili de petrol din rezervele sale pentru a
China importă cantități record de argint
Importurile de argint ale Chinei au atins un nivel record în luna martie, în contextul în care cererea din partea investitorilor de retail și a producătorilor de echipamente fotovoltaice au împins achizițiile mult peste media sezonieră, transmite Bloomberg. Datele publicate luni de Administrația vămilor chineze arată că cel mai mare con
UE își va intensifica măsurile de răspuns la criza combustibilului pentru avioane
Uniunea Europeană va propune măsuri pentru a ''optimiza'' distribuția combustibilului pentru avioane între statele membre și pentru a ajuta la găsirea de livrări alternative, în contextul în care transporturile de energie prin Strâmtoarea Ormuz sunt în continuare blocate, transmite Bloomberg. Comis
Trei sferturi dintre beneficiile economice ale AI ajung la doar 20% dintre companii (studiu)
Aproape trei sferturi (74%) din valoarea economică generată de inteligența artificială (AI) este obținută de numai o cincime (20%) dintre organizații, în timp ce restul încă experimentează, testează și lansează proiecte-pilot ce rămân, în mare parte, la stadiul de test, indică raportul global PwC AI Performance, dat luni publicității.
AIE: Cererea globală de electricitate a crescut în 2025, odată cu avansul vehiculelor electrice și a centrelor de date
Consumul global de electricitate a crescut cu 3% anul trecut, influențat parțial de creșterea rapidă a cererii venite din partea vehiculelor electrice și a centrelor de date, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), transmite Bloomberg. Într-un raport privind energia globală publicat luni, AIE a precizat că cererea de energ









