Christine Lagarde (BCE) avertizează asupra efectelor războiului din Iran asupra inflației
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat participanții la conferința de vineri a Fondului Monetar Internațional în privința riscurilor la adresa inflației în urma conflictului din Iran, transmit DPA.
Declarațiile vin cu puțin timp înainte de ședința de politică monetară a BCE din 30 aprilie. Lagarde a dat asigurări că BCE este pregătită să acționeze dacă va fi necesar.
Conflictul va avea un impact semnificativ pe termen scurt asupra inflației, prin prețurile mai ridicate ale energiei, dar consecințele pe termen mediu vor depinde de intensitatea și durata conflictului. 'Războiul din Orientul Mijlociu a făcut mult mai nesigure perspectivele și a creat riscuri ridicate la adresa inflației și riscuri negative în privința evoluției economiei', a declarat Lagarde.
BCE nu se angajează în avans la o traiectorie specifică a ratei dobânzii, a explicat șeful instituției.
Rata anuală a inflației în zona euro a crescut până la 2,6% în martie, de la un nivel de 1,9% în februarie, în urma actualului șoc energetic, conform Eurostat. Ținta de inflație pe termen mediu a BCE este de 2%. Analiștii se așteaptă acum ca BCE să majoreze de două ori dobânda anul acesta, apreciind că inflația rămâne peste țintă în următorii ani.
Luna trecută, Banca Centrală Europeană a menținut nemodificate ratele dobânzilor, dar a semnalat că urmărește cu atenție riscurile la adresa inflației și creșterii economice de pe urma majorării prețului petrolului și este pregătită să acționeze, dacă va fi necesar.
Scenariul de bază al BCE prevede o inflație de 2,6% anul acesta, de la aproximativ 2% anul trecut. În scenariul 'nefavorabil', inflația va depăși 4% în semestrul doi din 2026, dar va reveni la țintă până la mijlocul anului viitor, iar în cazul scenariului 'sever', inflația va depăși la începutul anului viitor 6% și nu va reveni la țintă în anii următori.
'Dacă ne așteptăm ca rata inflației să devieze semnificativ și persistent de țintă, răspunsul trebuie să fie corespunzător de puternic sau persistent. Altfel, riscul de-ancorării așteptărilor inflaționiste va deveni acut', a avertizat recent șeful BCE.
BCE trebuie acum să caute semnele timpurii că șocul energiei se înglobează în dinamicile mai extinse privind inflația și trebuie să identifice potențialele efecte negative la adresa inflației, inclusiv evoluția salariilor și a așteptărilor inflaționiste. 'Dacă deviațiile așteptate de la ținta noastră de inflație sunt mai mari și mai persistente, necesitatea de a acționa devine mai puternică', a declarat Lagarde. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UE urmărește extinderea accesului la piață pentru a contracara restricțiile comerciale, afirmă Merz în Singapore
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți că Uniunea Europeană urmărește o colaborare mai strânsă în ceea ce privește accesul la piața deschisă, pentru a contracara restricțiile din comerțul global, inclusiv în relația cu Asia de Sud-Est și cu statele membre ale pactului comercial Acordul Cuprinzător și Progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific (
Orange și-a îmbunătățit estimările de profit pentru 2026, grație creșterilor înregistrate în Africa, Polonia și Spania
Grupul francez de telecomunicații Orange și-a îmbunătățit, marți, estimările privind creșterea profitului operațional în acest an, vizând acum o majorare de peste 4,5%, grație rezultatelor solide din Africa, Polonia și Spania, transmite Reuters. Această prognoză îmbunătățită, comparativ cu obiectivul anterior de peste 4
Directorul Chiquita avertizează că aprovizionarea cu banane ieftine este în pericol din cauza fenomenului El Nino și a războaielor
Bananele riscă să devină următorul produs care se va scumpi, din cauza fenomenului meteo El Nino și a războaielor, afirmă unul dintre principalii comercianți de banane, transmite Bloomberg. 'Sectorul se confruntă cu condiții meteorologice extreme și cu perturbări geopolitice. Costurile de producție pentru fructele tropicale sunt în creștere', a d
BTA: Bulgaria susține o abordare bazată pe rezultate pentru următorul buget al UE
Bulgaria susține punctul de vedere potrivit căruia politica bugetară a UE ar trebui să se bazeze pe rezultate, a declarat luni vicepremierul Atanas Pekanov, la cea de a 7-a ediție a Forumului Economic de la Sofia, desfășurat în capitala Bulgariei, transmite BTA. Remarcând faptul că discuțiile privind următorul buget multianual al U
Bursa și moneda braziliană s-au prăbușit după victoria lui Lula da Silva în alegerile prezidențiale
Realul brazilian s-a prăbușit luni în urma realegerii surprinzătoare a președintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, informează AFP. În jurul orei 13:30 GMT, moneda braziliană afișa un declin de 11,02% față de dolarul american, care era cotat 5,5956 reali per dolar, cel mai scăzut nivel pentru moneda braziliană după luna
După taxa pe coletele mici, UE va impune și taxa de procesare pentru coletele provenite din țările terțe
Pentru a limita avalanșa de produse chinezești achiziționate online și pentru a consolida controalele, o 'taxă de procesare' de doi euro va fi aplicată coletelor importate în Uniunea Europeană, începând de duminică, informează AFP. Această taxă de procesare UE, care se adaugă la taxei de trei euro pentru coletele impo
Investițiile în Coridorul Verde sunt estimate la 22,1 miliarde de euro
Investițiile totale în proiectul Coridorului Verde, care vizează exportul de energie electrică produsă din surse regenerabile în Azerbaidjan către piețele europene, via Georgia și Marea Neagră, sunt estimate la 22,1 miliarde de euro, a informat compania responsabilă de acest proiect, Green Energy Corridor Power Company (GECO), într-o prezentare publ
Polonia și Germania vor să își intensifice legăturile economice
Polonia și Germania s-au angajat să extindă relațiile comerciale și investițiile și să colaboreze pentru a consolida competitivitatea industrială a Europei, a declarat luni ministrul german al Economiei, Katherina Reiche, la cea de-a patra ediție a Forumului Economic Polono-German, care a început luni la Varșovia, transmite Reuters. Potrivit oficialului
Bruxelles-ul intenționează să impună noi restricții la importurile din China, la începutul lui 2027
Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare pentru a reduce importurile de produse chinezești în sectoare precum produsele chimice, mobila și utilajele, informează Bloomberg citând mai multe surse din apropierea acestui dosar. Măsurile, care ar putea lua forma unor plafoane la import sau a unor tarife, ar putea f
Statele membre UE caută un acord cu privire la viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC)
Miniștrii europeni ai Agriculturii, care se reunesc luni și marți la Luxemburg, vor încerca să ajungă la un acord privind viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC), în timp ce statele membre lucrează la bugetul Uniunii Europene, transmite AFP. În centrul discuțiilor miniștrilor Agriculturii se află reforma Politicii Agricole Comune după 2027,
Prețurile de referință la gaze în Europa au ajuns la 97 de euro pe MWh, o premieră după 2022
Prețurile de referință la gaze naturale pe piața europeană au trecut luni pragul de 97 de euro pe megawat-oră, o premieră după 2022, în contextul în care se înmulțesc îngrijorările cu privire la aprovizionarea regiunii la iarnă, precum și incertitudinile legate de evoluția conflictului din Orientul Mijlociu, transmite Bloomberg. Cotații
Producătorii auto chinezi i-au devansat pe rivalii japonezi în Europa în trimestrul al treilea
Producătorii auto chinezi i-au depășit, ca volum de vânzări, pe rivalii japonezi în Europa în trimestrul al treilea, fiind pentru prima dată în istorie când acest lucru se întâmplă pe parcursul unui trimestru, o nouă dovadă a rapidității cu care mărci precum BYD Co și Chery Automobile Co câștigă teren în Europa, transmite
Șeful AIE nu se așteaptă ca piețele energetice să revină anul viitor la situația de dinaintea războiului
Directorul Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), Fatih Birol, a declarat luni că nu se așteaptă ca piețele energetice să revină anul viitor la situația existentă înainte de începerea războiului din Iran, la finele lunii februarie, transmite Reuters. Conflictul din Iran a tensionat puternic o piață a energiei care, conform estimărilor, ar fi
Letonia, printre primele cinci țări prin care au fost transportate cereale rusești (firmă de consultanță)
Letonia, stat membru al Uniunii Europene și NATO, s-a numărat printre primele cinci țări prin care au fost transportate cereale rusești în actualul sezon de comercializare, în pofida relațiilor politice tensionate, în timp ce Moscova își redirecționează exporturile din bazinul Mării Azov și al Mării Negre către porturile baltice, relatează Reu
Cheltuielile pentru centrele de date vor ajunge la 2.100 de miliarde de dolari în 2028
Cheltuielile globale pentru centrele de date ar urma să ajungă la 1.000 de miliarde de dolari în 2026 și se vor dubla până la 2.100 de miliarde de dolari la nivelul anului 2028, fiind impulsionate de cererea tot mai mare pentru serviciile de inteligență artificială (AI), au estimat analiștii de la BofA Global Research într-un raport publicat vineri,










