Continuă greva la Lufthansa, echipajele de cabină au încetat lucrul
Pasagerii companiei aeriene germane Lufthansa se vor confrunta cu noi perturbări miercuri, deoarece echipajele de cabină au lansat o nouă grevă de două zile, informează DPA.
Aproximativ 20.000 de însoțitori de bord de la Lufthansa și de la filiala sa regională CityLine sunt în grevă de la miezul nopții.
Sindicatul însoțitorilor de zbor UFO a cerut declanșarea unei noi greve, care urmează să continue până joi, în încercarea de a obține condiții de muncă mai bune, în contextul unui conflict de muncă mai amplu.
Astfel, este de așteptat ca sute de zboruri să fie anulate din nou, în special la principalele hub-uri ale Lufthansa din Frankfurt și Munchen.
Lufthansa s-a confruntat cu greve repetate de la începutul anului. Piloții au intrat în grevă luni și marți, în încercarea de a obține salarii și pensii mai bune.
Marți, sindicatul piloților Vereinigung Cockpit (VC) a anunțat noi greve la Lufthansa pentru zilele de joi și vineri. Sindicatul a precizat că greva va afecta activitatea principalei divizii a grupului Lufthansa, precum și a Lufthansa Cargo și Lufthansa CityLine. În schimb, compania aeriană low-cost a Lufthansa, Eurowings, va fi afectată de greva doar în ziua de joi. Sindicatul a mai spus că a propus arbitrajul pentru a rezolva conflictele colective de muncă.
'Medierea poate fi o bună cale de ieșire din acest conflict dacă abordează în mod cuprinzător toate problemele legate de negocierile colective de muncă pentru a ajunge la o soluție durabilă. Suntem deschiși la acest lucru', a declarat nn purtător de cuvânt al Lufthansa.
Cel mai probabil, greva de două zile a însoțitorilor de zbor va eclipsa o ceremonie programată miercuri, pentru a marca centenarul înființării Lufthansa. Sindicatele intenționează să organizeze un miting în fața sediului central al companiei de pe Aeroportul Frankfurt. Cancelarul german, Friedrich Merz, și ministrul transporturilor, Patrick Schnieder, se numără printre cei așteptați să participe la evenimentul aniversar de la noul centru pentru vizitatori al Lufthansa.
Grupul german Lufthansa este cel mai mare transportator aerian din Europa și, pe lângă Lufthansa, deține și companiile Austrian, Swiss, Eurowings și Brussels Airlines. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Țările UE vor discuta impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securității energetice
Țările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili asupra securității energetice a regiunii, transmite Bloomberg. Reprezentanții guvernelor statelor membre vor discuta așa-numitul Regulament (UE) 2024/1787, ca
Deteriorarea relațiilor cu Rusia afectează exporturile de caise ale Armeniei
Recolta de caise a fermierului Aramais Kazaryan din Valea Ararat este afectată de deteriorarea relațiilor dintre Moscova și Erevan, după ce Rusia a impus restricții la importurile de produse armenești, transmite AFP. Nemulțumit de îndepărtarea Erevanului de Moscova, Kremlinul a impus interdicții și restricții la importurile de produse ar
Vânzările de smartphone-uri au coborât la cel mai redus nivel din ultimii 13 ani
Livrările globale de smartphone-uri au scăzut cu 11% în ritm anual în trimestrul al doilea, atingând cel mai scăzut nivel de după 2013, în condițiile în care o penurie prelungită de cipuri de memorie a crescut prețurile telefoanelor și a diminuat cererea, arată estimările preliminare ale firmei de consultanță Counterpoint Research, trans
FMI: Datoria publică a Europei ar putea crește la 130% din PIB în 2040 dacă nu se iau măsuri
Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă dacă guvernele nu iau măsuri imediate pentru a-și stabiliza finanțele publice, a avertizat Fondul Monetar Internațional (FMI) într-un studiu publicat luni, transmite Bloomberg. Economiștii FMI susțin că abordarea fragmentară adoptată de multe țări europene și-a atins li
Moody's: Modificarea atitudinii SUA în NATO este negativă pentru ratingurile suverane din Europa
Reducerea rolului SUA în problemele europene de securitate este negativă pentru ratingurile suverane de credit din Europa, a avertizat luni agenția de evaluare financiară Moody's, din cauza majorării costurilor cu apărarea cu care se confruntă acum guvernele din regiune, transmite Reuters. Săptămâna trecută, la summitul NATO di
Investiția Meta în Louisiana va depăși 250 miliarde de dolari
Meta Platforms Inc s-a angajat să cheltuie încă 40 miliarde de dolari în centrul de date din campusul din statul american Louisiana, majorând investiția totală la peste 250 miliarde de dolari, în condițiile în care continuă să-și sporească investițiile AI, transmite Bloomberg. Luni, Meta a anunțat că va extinde proiectul din regiu
OPEC înrăutățește din nou estimările privind creșterea cererii globale de petrol în 2026
Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimările privind creșterea cererii globale de petrol în 2026 la 780.000 barili pe zi (bpd), a treia înrăutățire consecutivă a prognozei, din cauza impactului economic al războiului din Orientul Mijlociu, transmit Reuters și Xinhua. Grupul continuă să se aștepte la un impact mai mic asupra
Oliver Blume: Concedierea a încă 50.000 de angajați ar putea fi necesară pentru ca Volkswagen să devină mai competitivă
Directorul general al Volkswagen, Oliver Blume, a afirmat că luni că cel mai mare producător auto din Europa ar putea fi nevoit să concedieze pe plan global aproximativ 50.000 de angajați, în cadrul scenariului teoretic în care costurile cu forța de muncă rămân nemodificate, a informat publicația germană Handelsblatt, transmite Xinhua. 'U
Donald Trump a investit câștigurile din cripto în acțiuni și obligațiuni (Reuters)
Declarațiile financiare ale președintelui SUA, Donald Trump, arată că deși el și cei doi fii mai mari au încurajat investitorii să-și pună banii în proiectele cripto care au provocat pierderi semnificative, administratorii săi de fonduri au investit o parte importantă din câștiguri în refugii mai sigure, transmite Reuters. Anul trecut,
Comisia Europeană adoptă măsuri de sprijinire a punerii în aplicare a Regulamentului UE privind defrișările
Comisia Europeană a adoptat luni măsuri privind domeniul de aplicare a Regulamentului UE privind defrișările (EUDR) și funcționarea sistemului său de informații, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Împreună cu modificările convenite în luna decembrie a anului trecut, cu documentul de orientare actualizat și cu întrebăr
Guvernatorul Băncii Greciei: PIB-ul nu va scădea după încheierea RRF
Guvernatorul Băncii Centrale a Greciei (BoG), Yannis Stournaras, a declarat că nu se așteaptă la o slăbire a economiei țării după încheierea RRF (Facilitatea de redresare și reziliență), informează publicația elenă Kathimerini. De asemenea, oficialul elen a cerut progrese în privința uniunii bancare care, a spus el, va ajuta î
Mercedes-Benz majorează producția uzinei din Ungaria cu o investiție de un miliard de euro
Mercedes-Benz a investit un miliard de euro pentru a dubla capacitatea de producție a fabricii sale de la Kecskemet (Ungaria), a anunțat luni producătorul auto german, ca răspuns la ceea ce a numit o concurență globală din ce în ce mai dură, transmite Reuters. Fabrica din Ungaria, care va produce noul model electric C-class, va fi cea mai mare fabrică a
UE importă cantități record de gaze lichefiate de la cea mai mare facilitate de producție din Rusia
Statele membre ale Uniunii Europene au importat, în primul semestru, cantități record de gaze naturale lichefiate de la facilitatea Yamal din Rusia, arată datele publicate luni de UE, înainte de intrarea în vigoare a unei interdicții privind livrările rusești de gaze lichefiate, transmite Reuters. Începând din lun
Statele membre UE au dat aprobarea finală pentru consolidarea drepturilor pasagerilor care utilizează transportul aerian
Consiliul UE a dat, luni, undă verde finală unui nou act legislativ care vizează simplificarea, clarificarea și consolidarea normelor privind drepturile pasagerilor care utilizează transportul aerian, care vor intra în vigoare la mijlocul anului 2027, după ce aceste reforme au primit sprijinul Parlamentului European, informează DPA. Noul
Italia: Producătorii de parmezan au probleme din cauza caniculei (GALERIE FOTO)
În urmă cu 50 de ani, fermierii din regiunea italiană Emilia-Romagna obișnuiau să deschidă ferestrele grajdurilor noaptea, în timpul verii, pentru ca vitele lor să se poată răcori, transmite Reuters. Astăzi, când valurile de căldură ridică temperaturile la valori record, aceste ferestre rămân deschise non-stop pentru a













