Bulgaria și România au avut cele mai mici costuri cu mâna de lucru din UE în 2025
Costul orar cu mâna de lucru în întreaga economie a fost, anul trecut, de 34,9 euro în Uniunea Europeană și de 38,2 euro în zona euro, în creștere de la 33,5 euro, respectiv 36,8 euro, în 2024, potrivit datelor publicate marți de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Datele Eurostat arată că, în rândul statelor membre UE, cele mai mici costuri orare cu mâna de lucru au fost înregistrate în Bulgaria (12 euro) și România (13,6 euro), iar cele mai mari au fost în Luxemburg (56,8 euro), Danemarca (51,7 euro) și Țările de Jos (47,9 euro).
Costul orar cu mâna de lucru cuprinde costurile cu salariile și costurile non-salariale, precum contribuțiile sociale plătite de angajatori.
Ponderea costurilor nesalariale în totalul costurilor cu mâna de lucru în întreaga economie a fost de 24,8% în UE și de 25,6% în zona euro. Cele mai mici ponderi ale costurilor nesalariale în UE au fost înregistrate în România (4,8%), Lituania (5,5%) și Malta (5,8%), iar cele mai mari în Franța (32,3%), Suedia (31,7%) și Slovacia (28,6%).
În 2025 comparativ cu 2024, costurile orare cu mâna de lucru la nivelul întregii economii, exprimate în euro, au crescut cu 4,1% în UE și cu 3,8% în zona euro.
În zona euro, costurile orare cu mâna de lucru au crescut în toate țările, cu excepția Maltei (-0,5%). Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Bulgaria (+13,1%), Croația (+11,6%), Slovenia (+9,3%) și Lituania (+9,2%), în timp ce cele mai mici au fost înregistrate în Franța (+2,0%) și Italia (+3,2%), urmate de Spania, Cipru și Luxemburg (+3,5% fiecare).
Pentru țările UE din afara zonei euro, costurile orare ale forței de muncă exprimate în moneda națională au crescut în toate țările, cele mai mari creșteri fiind înregistrate în România (+10,6%), Ungaria (+8,9%) și Polonia (+8,8%). Cele mai mici creșteri au fost înregistrate în Danemarca (+3,0%). AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kazahstanul proiectează creșterea capacității oleoductelor spre China, după atacurile cu drone ce au perturbat terminalul CPC
Kazahstanul intenționează să suplimenteze capacitatea celor două conducte petroliere ale sale către China, în urma atacurilor cu drone asupra infrastructurii de la Marea Neagă a Consorțiului Conductei Caspice (CPC) și a navelor care deservesc terminalul petrolier aflat la capătul acestei conducte prin care este livrat în prezent circa 80% din petrolul kaz
Capitalizarea bursieră a Amazon depășește pragul de 3.000 miliarde de dolari
Acțiunile gigantului american Amazon au urcat imediat după deschiderea ședinței bursiere de luni cu 4,57%, la 284 dolari, astfel încât capitalizarea sa bursieră a depășit pentru prima dată pragul de 3.000 miliarde de dolari, transmit Reuters și AFP. De la publicarea rezultatelor trimestriale, joi, acțiunile companiei au urcat cu pe
BTA: Agenția Vamală a confiscat bunuri de peste două milioane dolari, ca parte a investigației EPPO în România
Agenția Vamală, în cooperare cu Parchetul European (EPPO) în Bulgaria, a anunțat că confiscat la finalul lunii iulie 12 containere conținând bunuri în valoare de peste două milioane de dolari. Bunurile sechestrate includ peste 3.800 de unități modulare tehnice litiu-ion, elemente de fixare și documentație conexă, cu o g
Germania: Ministrul transporturilor anunță o ''conferință tehnică'' după o scădere istorică a nivelului apelor Rinului
Scăderea istorică a nivelului apei fluviului Rin din Germania l-a determinat pe ministrul german al transporturilor, Steffen Bilger, să programeze pentru joi, la Bonn, o ''conferință tehnică'' pentru a discuta această problemă, relatează luni dpa și Reuters. Sâmbătă, la Koln a fost înregistrat cel mai scăzut nivel a
Nissan revine pe profit, dar înrăutățește previziunile privind vânzările anuale de vehicule
Nissan Motor, partenerul de alianță al Renault, a reușit să revină pe profit în trimestrul doi, datorită veniturilor mai ridicate, dar a înrăutățit previziunile privind vânzările anuale de vehicule, pe fondul dificultăților din China, transmit Kyodo și DPA. Profitul net atribuibil acționarilor s-a situat la 3,8 miliarde de ye
BCE: Războiul din Iran afectează semnificativ încrederea consumatorilor
Consumul gospodăriilor din zona euro s-a redus semnificativ după izbucnirea războiului din Iran, pe fondul scăderii încrederii consumatorilor, datele sugerând că escaladarea conflictului va afecta din nou cheltuielile de consum, arată datele unui studiu publicat luni de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters. Încre
Temu respinge afirmația Comisiei Europene potrivit căreia ar fi beneficiat de subvenții străine care denaturează piața
Compania Temu nu este de acord cu constatările preliminare ale Comisiei Europene, prezentate în declarația de motive, menționând că a cooperat pe deplin și a dat curs tuturor solicitărilor formulate de Executivul european în timpul inspecției, conform unui punct de vedere al companiei. 'Temu nu este de acord cu constatări
Unitățile centralei nucleare bulgare de la Kozlodui funcționează normal, în pofida nivelului scăzut record al Dunării
Cele două unități operaționale al centralei nucleare bulgare Kozlodui NPP continuă să funcționeze normal, în pofida nivelului scăzut record al apelor Dunării, a anunțat Ministerul Energiei de la Sofia, informează Novinite. Deja nivelul neobișnuit de scăzut al Dunării a forțat Ungaria să suspende operațiunile singurei sale centrale nucleare, cea de la Pak
OPEC+ continuă majorarea producției de petrol în septembrie
Șapte state membre ale OPEC+ (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații) au convenit duminică majorarea cotelor lor de producție de petrol, în septembrie, cu 188.000 barili pe zi (bpd) față de nivelul din august, transmit Xinhua și Bloomberg. Agenția renunță astfel la reducerile voluntare ale producției de 1,65 milioane bpd,
Arabia Saudită, Rusia și alți cinci membri ai OPEC+ au decis o nouă majorare a cotelor de producție de petrol
Arabia Saudită, Rusia și alți cinci membri ai OPEC+ au decis, în cadrul unei reuniuni virtuale desfășurate duminică, să își majoreze cotele de producție de petrol pentru luna septembrie, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu, informează AFP și Reuters. 'Cele șapte țări participante au decis să aplice o ajustare a producț
Nivelul apelor Dunării la un minim istoric: hidrocentralele din Serbia trec la 20% din capacitate
Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă a obligat hidrocentralele din Serbia să-și reducă drastic producția, până la doar 20% din capacitate, a declarat duminică ministrul sârb al energiei, îndemnând populația să consume energie electrică în mod 'rațional', relatează AFP. 'Centrala
BTA: LB Bulgaricum și Meiji vor finaliza până la sfârșitul anului laboratorul comun de cercetare-dezvoltare
Un laborator comun de cercetare și dezvoltare, realizat de compania bulgară de stat din industria lactatelor LB Bulgaricum și de producătorul nipon de produse alimentare Meiji Corporation, va fi finalizat până la sfârșitul anului, a declarat premierul Rumen Radev în cadrul unei întâlniri cu reprezentanți ai firmei Meiji, potrivit unui an
Exportatorii de cereale din Rusia, îngrijorați de atacurile Ucrainei asupra porturilor și navelor rusești
Principalul grup de lobby pentru cereale din Rusia a avertizat vineri că atacurile Ucrainei asupra porturilor și navelor rusești ar putea opri în viitorul apropiat exporturile de cereale via Marea Neagră, majorând prețurile și provocând foamete în Africa și Orientul Mijlociu, transmite Reuters. Rusia, cel mai mare exportator global de g
UPDATE Ungaria: Centrala nucleară Paks ar putea rămâne oprită mai multe săptămâni
Centrala nucleară Paks din Ungaria, care generează aproximativ jumătate din energia electrică a acestei țări și a cărei activitate va fi suspendată în urma scăderii record a nivelului apelor Dunării, ar putea rămâne oprită multe săptămâni, întrucât se estimează că nivelul apei fluviului va fi în continuare prea scăzut pentru ca centrala să
UE discută cu OpenAI și Anthropic după incidentele cibernetice care au implicat modelele lor de inteligență artificială
Comisia Europeană a anunțat vineri că discută cu giganții OpenAI și Anthropic despre recentele atacuri cibernetice care au implicat modelele lor de inteligență artificială (AI), înaintea i














