Miniștrii Energiei din UE vor discuta un răspuns coordonat la efectele crizei din Iran (Reuters)
Miniștrii Energiei din Uniunea Europeană vor discuta marți modul în care își coordonează răspunsurile la perturbările de pe piețele globale ale energiei, în urma războiului din Iran, conform unui document intern al UE privind întâlnirea, transmite Reuters.
'Miniștrii sunt invitați să împărtășească evaluarea lor privind recentele evoluții de pe piețele energiei, identificând zonele unde o coordonare mai puternică la nivelul UE ar putea fi necesară, indicând ce măsuri concrete ar putea fi adoptate pentru a rezolva dificultățile de pe piața gazelor și a petrolului într-un mod coordonat. Rămâne importantă evitarea răspunsurilor naționale necoordonate și fragmentate și semnalelor perturbatoare către piață', se arată în documentul consultat de Reuters.
Oficialii UE consideră că miniștrii ar trebui să-și concentreze eforturile pe umplerea capacităților de stocare a gazelor pentru următoarea iarnă și stabilizarea piețelor produselor petroliere și asigurarea aprovizionării.
UE susține că aprovizionarea cu petrol și gaze rămâne sigură pe termen scurt deoarece principalii furnizori ai blocului comunitar sunt Norvegia și Statele Unite și mai puțin producătorii afectați direct de loviturile aeriene și problemele facilităților energetice din Orientul Mijlociu. Dar Europa vede cu îngrijorare o înăsprire a aprovizionării globale cu anumite produse, în special motorină și kerosen.
Șeful Shell, Wael Sawan, avertiza săptămâna trecută că Europa s-ar putea confrunta cu un deficit de energie până în aprilie, cele mai afectate fiind benzina, motorina și kerosenul.
Reuniunea miniștrilor Energiei din Uniunea Europeană va avea loc la ora 13:00 GMT, în sistem videoconferință.
Vineri a avut loc la Bruxelles întâlnirea miniștrilor de Finanțe din Uniunea Europeană pe tema creșterii prețului energiei.
Dependența semnificativă a Europei de importurile de energie a lăsat continentul expus majorării prețurilor de la izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu. Iranul a blocat efectiv Strâmtoarea Ormuz, o cale navigabilă îngustă între Iran și Oman, întrerupând astfel o cincime din aprovizionarea mondială cu petrol și gaze naturale lichefiate, în cea mai gravă perturbare înregistrată până acum.
Prețurile gazelor în Europa au crescut cu peste 70% de când au început atacurile SUA și Israelului, în 28 februarie.
Economia UE se confruntă cu riscul stagflației, ca rezultat al creșterii prețurilor energiei, în urma războiului din Iran, a afirmat comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis.
'Perspectivele sunt umbrite de incertitudinile profunde, dar este clar că ne confruntăm cu riscul șocului stagflației, cu alte cuvinte, o situație în care creșterea economică mai lentă coincide cu o inflație mai ridicată', a declarat Dombrovskis, după reuniunea miniștrilor de Finanțe din Uniunea Europeană pe tema creșterii prețului energiei.
'Acesta este cazul chiar și dacă perturbările în aprovizionarea cu energie vor fi de scurtă durată. Într-un astfel de scenariu, analizele noastre sugerează că avansul economiei UE în 2026 ar putea fi cu aproximativ 0,4 puncte procentuale mai scăzut decât nivelul din previziunile de toamnă, iar inflația ar putea fi cu până la un punct procentual mai ridicată', a avertizat oficialul.
Comisia previziona în noiembrie că PIB-ul UE va înregistra o creștere de 1,4% în 2026 și 1,5% în 2027, în timp ce zona euro ar urma să înregistreze o expansiune de 1,2% anul acesta și de 1,4% anul viitor. Inflația în zona euro ar urma să se situeze la 2% în 2026, în linie cu ținta BCE pe termen mediu.
'Dacă perturbările în aprovizionarea cu energie vor fi de lungă durată și mai substanțiale, consecințele negative la adresa evoluției economiei vor fi mai accentuate. Creșterea ar putea fi cu aproximativ 0,6 puncte procentuale mai scăzută atât în 2026 cât și în 2027', a afirmat Dombrovskis. AGERPRES/(AS-redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BTA: Bulgaria a obținut sprijin pentru cultivarea trandafirilor și solicită prelungirea ajutorului național tranzitoriu și după 2027
Bulgaria a obținut sprijin pentru cultivarea trandafirilor și a solicitat continuarea ajutorului național tranzitoriu și după anul 2027, în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii Europene, a anunțat marți Ministerul Agriculturii și Alimentației de la Sofia, transmite BTA. Ministrul bulgar al Agriculturii, Plamen Abrovski, a rid
EFE: Europa își face rău singură prin sancțiunile impuse gazelor rusești, spune Putin
Uniunea Europeană (UE) își face rău singură, dar face rău și pieței globale prin sancțiunile impuse gazelor rusești, a afirmat marți președintele rus Vladimir Putin într-o intervenție la Forumul Țărilor Exportatoare de Gaze (GECF), cunoscut sub numele de ''OPEC al gazelor'', transmite EFE. ''În ultimii
India se pregătește să exporte mai multă motorină odată cu extinderea capacităților de rafinare
Exporturile de motorină ale Indiei urmează să crească semnificativ începând cu 2027, ceea ce va conferi acestei țări un rol mai important pe piețele globale, pe măsură ce rafinăriile de stat din India își extind capacitatea de procesare, au declarat marți, pentru Reuters, mai mulți reprezentanți din industrie. Acest lucru va
Decesele rutiere în UE au scăzut în 2025; Bulgaria și România au în continuare cele mai periculoase drumuri din UE
Comisia Europeană a publicat, marți, cifrele finale privind decesele rutiere în 2025, raportând 19.350 de decese cauzate de accidente rutiere, o scădere de 3% față de 2024 și un declin de 15% față de 2019, ceea ce înseamnă cu 580 mai puține decese pe drumurile europene în comparație cu 2024 și cu 3.400 mai puține în comparație cu 2019, i
Bruxelles-ul prezintă un cadru de reziliență la schimbările climatice pentru o Europă mai bine pregătită și protejată
Comisia Europeană a prezentat, marți, un cadru pentru reziliența UE la schimbările climatice, menit să consolideze capacitatea Europei de a anticipa, de a se pregăti și de a gestiona riscurile climatice, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. 75% dintre europeni locuiesc în orașe și zone urbane și simt direct impactu
O treime dintre angajați ar refuza o promovare, pentru liniștea lor sufletească (sondaj)
O treime dintre angajați ar refuza o promovare dacă aceasta ar implica mai mult stres, mai multe responsabilități și mai puțin timp liber, relevă un sondaj publicat de un portal de locuri de muncă din Croația, relatează marți agenția Hina. Sondajul portalului croat de angajări MojPosao relevă că 33% dintre respondenți ar prefera mai degrabă să dea prioritate v
Avansul capacităților mondiale de producție de energie regenerabile va încetini în acest an, spune șeful IRENA
Capacitățile de producție a energiei regenerabile instalate la nivel mondial în acest an vor fi mai mici comparativ cu cele din anul precedent, pentru prima dată în ultimii cinci ani, din cauza rețelelor de transport inadecvate și a barierelor comerciale, a declarat marți directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă (IRENA), Francesco
UE urmărește extinderea accesului la piață pentru a contracara restricțiile comerciale, afirmă Merz în Singapore
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți că Uniunea Europeană urmărește o colaborare mai strânsă în ceea ce privește accesul la piața deschisă, pentru a contracara restricțiile din comerțul global, inclusiv în relația cu Asia de Sud-Est și cu statele membre ale pactului comercial Acordul Cuprinzător și Progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific (
Orange și-a îmbunătățit estimările de profit pentru 2026, grație creșterilor înregistrate în Africa, Polonia și Spania
Grupul francez de telecomunicații Orange și-a îmbunătățit, marți, estimările privind creșterea profitului operațional în acest an, vizând acum o majorare de peste 4,5%, grație rezultatelor solide din Africa, Polonia și Spania, transmite Reuters. Această prognoză îmbunătățită, comparativ cu obiectivul anterior de peste 4
Directorul Chiquita avertizează că aprovizionarea cu banane ieftine este în pericol din cauza fenomenului El Nino și a războaielor
Bananele riscă să devină următorul produs care se va scumpi, din cauza fenomenului meteo El Nino și a războaielor, afirmă unul dintre principalii comercianți de banane, transmite Bloomberg. 'Sectorul se confruntă cu condiții meteorologice extreme și cu perturbări geopolitice. Costurile de producție pentru fructele tropicale sunt în creștere', a d
BTA: Bulgaria susține o abordare bazată pe rezultate pentru următorul buget al UE
Bulgaria susține punctul de vedere potrivit căruia politica bugetară a UE ar trebui să se bazeze pe rezultate, a declarat luni vicepremierul Atanas Pekanov, la cea de a 7-a ediție a Forumului Economic de la Sofia, desfășurat în capitala Bulgariei, transmite BTA. Remarcând faptul că discuțiile privind următorul buget multianual al U
Bursa și moneda braziliană s-au prăbușit după victoria lui Lula da Silva în alegerile prezidențiale
Realul brazilian s-a prăbușit luni în urma realegerii surprinzătoare a președintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, informează AFP. În jurul orei 13:30 GMT, moneda braziliană afișa un declin de 11,02% față de dolarul american, care era cotat 5,5956 reali per dolar, cel mai scăzut nivel pentru moneda braziliană după luna
După taxa pe coletele mici, UE va impune și taxa de procesare pentru coletele provenite din țările terțe
Pentru a limita avalanșa de produse chinezești achiziționate online și pentru a consolida controalele, o 'taxă de procesare' de doi euro va fi aplicată coletelor importate în Uniunea Europeană, începând de duminică, informează AFP. Această taxă de procesare UE, care se adaugă la taxei de trei euro pentru coletele impo
Investițiile în Coridorul Verde sunt estimate la 22,1 miliarde de euro
Investițiile totale în proiectul Coridorului Verde, care vizează exportul de energie electrică produsă din surse regenerabile în Azerbaidjan către piețele europene, via Georgia și Marea Neagră, sunt estimate la 22,1 miliarde de euro, a informat compania responsabilă de acest proiect, Green Energy Corridor Power Company (GECO), într-o prezentare publ
Polonia și Germania vor să își intensifice legăturile economice
Polonia și Germania s-au angajat să extindă relațiile comerciale și investițiile și să colaboreze pentru a consolida competitivitatea industrială a Europei, a declarat luni ministrul german al Economiei, Katherina Reiche, la cea de-a patra ediție a Forumului Economic Polono-German, care a început luni la Varșovia, transmite Reuters. Potrivit oficialului









