Criză combustibili/ Bruxelles consideră ilegală aplicarea de prețuri mai mari la carburanți, pentru autovehiculele din alte state
Comisia Europeană a transmis marți că decizia Slovaciei de a stabili un preț mai ridicat la combustibili pentru autovehiculele înmatriculate în străinătate care alimentează pe teritoriul său este ilegală și a îndemnat guvernele să evite măsuri care discriminează pe criteriu de naționalitate atunci când încearcă să atenueze efectele crizei din Orientul Mijlociu, relatează agenția EFE.
Guvernul slovac a adoptat măsuri care restricționează pentru 30 de zile alimentarea cu motorină în țară și a introdus un sistem de prețuri diferențiate, care include prețuri mai ridicate pentru autovehiculele înmatriculate în străinătate, a explicat purtătorul de cuvânt al Executivului comunitar, Ricardo Cardoso, într-o conferință de presă.
'Considerăm că aceste măsuri sunt foarte discriminatorii și contrare dreptului UE. Deși înțelegem necesitatea sprijinirii cetățenilor în aceste momente, măsurile nu trebuie să discrimineze pe criterii de naționalitate și nici să submineze integritatea pieței unice', a spus el.
Comisia va lua 'măsuri legale adecvate' pentru a se asigura că țara respectă aceste norme, a adăugat purtătorul de cuvânt, subliniind, că 'în acest moment este important ca statele membre să nu acționeze unilateral în aceste chestiuni și să ne coordonăm măsurile'.
Țările Uniunii Europene au adoptat în ultimele zile măsuri la nivel național pentru a atenua scumpirea energiei, provocată de războiul din Iran: reduceri de impozite, plafonarea prețurilor, intervenții în stabilirea acestora sau ajutoare directe către familii și companii, printre altele, în același timp cerând Bruxellesului acțiuni la nivel european.
Executivul comunitar a insistat la guverne că măsurile lor trebuie să fie 'țintite' și 'temporare', dar și coordonate cu restul partenerilor pentru a evita ca acestea să genereze dezechilibre sau concurență neloială în cadrul pieței europene sau chiar să agraveze problema, cum s-a întâmplat cu restricțiile la importurile interne de măști în timpul pandemiei.
În acest context, vicepreședintele comunitar responsabil cu Piața Unică, Stephane Sejourne, a semnalat marți dimineața, în Parlamentul European, că Executivul comunitar intenționează să activeze mecanismul de urgență pe piața unică (IMERA), tocmai pentru a evita ca statele membre să impună 'alte tipuri de bariere asupra energiei', care să adâncească inegalitatea costurilor.
'Comisia Europeană își propune să activeze acest mecanism, care va permite garantarea, în cadrul pieței interne, a unor reguli pentru toată lumea și va evita comportamente protecționiste sau care accentuează prețurile și diferențele de prețuri la energie de la o țară la alta', le-a spus Sejourne eurodeputaților.
Această lege, care a fost aprobată în 2024, dar nu va intra în vigoare până pe 29 mai, prevede că, dacă se declară că există o situație de urgență, statele nu pot interzice exporturile intracomunitare de bunuri relevante pentru criza respectivă și nici să impună restricții privind circulația mărfurilor sau serviciilor dacă acestea pot genera probleme de aprovizionare sau penurie în cadrul pieței interne, printre altele. AGERPRES/(AS-redactor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bugetul Rusiei pentru 2027: Mai mulți bani pentru armată, mai puțini pentru programele sociale
Guvernul rus intenționează să crească cheltuielile militare în 2027, să scadă cheltuielile sociale și să majoreze taxele ca răspuns la costul tot mai mare al războiului împotriva Ucrainei, conform documentelor bugetare consultate sâmbătă de AFP. Agenția trece în revistă informațiile privind proiectul de buget prezentat
G7 decide scoaterea din rezerve a 100 de milioane de barili de motorină și petrol
Statele membre ale G7 au convenit vineri să scoată din rezervele de urgență 100 de milioane de barili de motorină și petrol, angajându-se totodată să nu restricționeze exporturile energetice în urma presiunilor făcute de președintele american Donald Trump, transmite Reuters. Washingtonul a dus o campanie pentru a determina Uniunea
BTA: Cea mai veche fabrică de locomotive și vagoane din Bulgaria a renăscut ca hub industrial în Ruse
Cea mai veche fabrică de locomotive și vagoane din Bulgaria, înființată în 1866, a fost transformată într-un centru industrial, feroviar și tehnologic modern în Ruse, în urma unei investiții de 60 de milioane de euro realizate de Bulmarket Group, a declarat joi directorul general al companiei, Momchil Boyadzhiev.
Uniunea Europeană respinge orice interdicție privind motorina (purtător de cuvânt)
Uniunea Europeană 'respinge total' amenințarea SUA că va interzice exporturile de motorină dacă Europa nu scoate mai mult din stocurile sale de combustibili, a declarat vineri Anna-Kaisa Itkonen, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, transmite Reuters. 'O interdicție nu ar fi benefică nimănui. Ar submina încrederea n
Tesla raportează livrări trimestriale peste așteptări
Tesla a depășit previziunile analiștilor de pe Wall Street în privința livrărilor din trimestrul trei, pe fondul redresării vânzărilor în Europa, după declinul de anul trecut, și a majorării exporturilor de la uzina din China, transmite Reuters. Acțiunile firmei cu sediul în Austin, Texas, au urcat cu 3% în predes
Rata șomajului în SUA a urcat la 4,2% în septembrie
Economia americană a redus neașteptat numărul locurilor de muncă create în septembrie, în timp ce rata șomajului a urcat la 4,2%, reducând șansele unei noi majorări a dobânzii de către Rezerva Federală a SUA (Fed), transmit AP și Reuters. Departamentul Muncii a informat vineri că luna trecută numărul locurilor de muncă
Rusia ar putea ridica parțial restricțiile la exporturile de motorină în cazul supraproducției (Alexander Novak)
Rusia a anunțat vineri că ia în considerare o ridicare parțială a restricțiilor la exporturile de motorină în cazul supraproducției, sporind perspectivele unui posibil răgaz pentru piețele globale de combustibil tensionate de război și de deficitul de aprovizionare. Vorbind în Parlamentul Rusiei, vicepremierul Alexander Novak
Inflația în zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Rata anuală a inflației în zona euro a ajuns în septembrie la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, iar tendința ar urma să continue, pe fondul creșterii prețurilor la energie, menținând presiunile pentru o nouă majorare a dobânzilor de către Banca Centrală Europeană, transmit AFP și Reuters. Potrivit unei estimări preliminare pub
FAO: Prețurile mondiale la alimente, la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, în septembrie
Indicele global al prețurilor produselor alimentare a urcat în septembrie la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape patru ani, perturbările logistice și temerile privind fenomenele meteo majorând cotațiile cerealelor pe piețele globale, a anunțat vineri Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters. FAO
Reuters: Airbus a livrat peste 70 de aeronave în septembrie
Livrările grupului aeronautic european Airbus au depășit ușor 70 de aeronave în septembrie, după un efort de ultim moment pentru a reduce întârzierile anterioare, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Reprezentanții Airbus nu au dorit să comenteze informațiile, înaintea publicării datelor oficiale, &i
Jorgensen: UE analizează cu SUA și alți membri IEA momentul potrivit pentru a scoate motorină din rezerve
Comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen, a declarat vineri că blocul comunitar discută cu toți membrii Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), nu doar cu Statele Unite, când este momentul pentru a scoate motorină din rezervele de urgență, transmite Reuters. 'Aceasta este una dintre oportunitățile pe care le avem, am folosit-o și î
FMI: Piețele de obligațiuni funcționează într-o manieră ordonată
Piețele globale de obligațiuni încă funcționează într-o manieră ordonată, a anunțat joi Fondul Monetar Internațional (FMI), după recenta creștere a randamentelor care a dus pe plan global la cel mai ridicat nivel al costurilor de împrumut din ultimele decenii, transmite Reuters. Randamentul titlurilor de stat americane pe 10 ani, etalonul pen
Maros Sefcovic: UE vrea o abordare coordonată cu SUA în privința reducerii prețului motorinei
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, a declarat joi că a discutat cu reprezentantul SUA pentru comerț, Jamieson Greer, despre deficitul de aprovizionare cu motorină și majorarea prețului, și a exprimat dorința Europei pentru o abordare coordonată în vederea reducerii prețurilor, transmite Reuters. Sefcovic le-a spus jurnaliș
Reuters: Prețurile petrolului au crescut cu 2% după ce China a suspendat exporturile de combustibil
Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după ce China a suspendat exporturile de produse petroliere, ceea ce va înăspri situația pe piața combustibililor, afectată deja de penuria de aprovizionare la nivel mondial, în timp ce investitorii continuă să evalueze eforturile diplomatice din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.
Reprezentantul SUA pentru comerț confirmă discuțiile cu omologii europeni privind rezervele de motorină
Reprezentantul SUA pentru comerț, Jamieson Greer, a declarat joi că a discutat cu unii omologi europeni, în marja reuniunii miniștrilor Comerțului din G20 (Milwaukee), despre necesitatea ca țările europene să scoată motorină de la rezervele lor de urgență, transmite Reuters. Într-un interviu acordat Bloomberg, Greer a spus că unele














