Reuters: Reglementările auto ''Made in EU'' riscă să-i supere pe prietenii și rivalii UE
Uniunea Europeană pășește pe un sol foarte fragil cu planurile de a introduce reglementări ''Made in EU'' pentru industria auto a blocului comunitar, căutând să redreseze producția locală fără a afecta relațiile cu partenerii comerciali importanți, transmite Reuters.
Miercuri, Comisia Europeană va prezenta inițiativa ''Made in Europe'' (Legea privind acceleratorul industrial), a confirmat marți un purtător de cuvânt. Propunerile sunt menite să furnizeze un stimulent industriilor europene, fiind incluse cerințe de a prioritiza produsele fabricate pe plan local când sunt utilizate fonduri publice.
Conform Reuters, planurile sunt complicate de diviziunile dintre statele membre UE, Franța având o abordare mai protecționistă, în timp ce Germania este mai îngrijorată de potențiale măsuri de retorsiune.
În plus, ar putea exista o opoziție din partea producătorilor auto care sunt dependenți de furnizorii din afara blocului comunitar, iar firme cum ar fi Ford și Jaguar Land Rover, care au operațiuni majore în state de lângă UE, fac de asemenea lobby la Bruxelles. Marea Britanie, Turcia și Maroc sunt interesate de inițiativa ''Made in Europe'', dar numai dacă nu sunt excluse.
''Dacă nu vom lua măsuri, vor exista relocări masive. Nu am văzut niciodată ca o industrie să plece și apoi să revină'', a apreciat Christophe Perillat, directorul general al furnizorului francez de componente auto Valeo.
Conform textului inițiativei consultat de Reuters, pentru a beneficia de subvențiile UE, un vehicul electric (EV) va avea nevoie ca 70% din costul componentelor sale să fie fabricate pe plan local, excluzând bateria. De asemenea, este necesar un conținut minim din UE în setul de baterii, deși excluderea celulelor de baterii reprezintă o recunoaștere a dominației Chinei în lanțul global de aprovizionare cu celule de baterii.
De mult timp sectorul auto din Europa este sub presiune, pe fondul lansării de către companiile din China de vehicule electrice mai ieftine.
Fiev, Asociația furnizorilor din Franța, susține că în perioada 2007-2024 numărul angajaților firmelor din acest organism s-a înjumătățit, iar tendința ar putea continua, a avertizat președintele Jean-Louis Pech, dacă nu se iau măsuri.
Antoine Doutriaux, directorul general al Plastivaloire, care face piese interioare din plastic și a închis o fabrică din Franța anul trecut, a apreciat că dacă nu se impune obligația unui conținut local ''va fi foarte periculos pentru industria europeană''. Acesta a explicat că firmele rivale din China plătesc cu 30% mai puțin pentru materiile prime ''și nu joacă după aceleași reguli''.
Dar producătorii auto din Germania, care vând mai mult de un sfert din vehiculele lor în China - cea mai mare piață auto din lume - se tem că reglementările stricte privind conținutul local va declanșa un război comercial.
''Noile măsuri, percepute ca protecționiste, care ar putea include reglementări privind conținutul local, riscă să declanșeze o ripostă din partea altor țări'', susține Karoline Kampermann, director în cadrul Asociației Constructorilor Germani de Automobile (VDA).
China a respins sugestiile că producătorii ei auto beneficiază de subvenții incorecte și a răspuns cu măsuri de retorsiune la alte decizii UE pe care le-a considerat protecționiste, cum ar fi impunerea de către UE de taxe vamale producătorilor EV chinezi.
Lanțurile globale de aprovizionare din sectorul auto, atât de complexe și atât de integrate, fac dificilă stabilirea nivelului conținutului local în modelele individuale.
Firma franceză A2MAC1, care dezasamblează mașini pentru producătorii auto pentru a evalua produsele competitorilor, a analizat două EV fabricate în Europa: Volkswagen ID.3 și Renault 5, pe baza costului componentelor în funcție de țară.
Firma a descoperit că ID.3 își procură 86% din conținut în funcție de valoare din UE și doar 7% din China, fără a include materiile prime. Astfel, modelul german poate beneficia fără probleme de subvențiile UE.
Renault susține că până la 80% din furnizorii modelului Renault 5 se află la 300 km de uzina sa de asamblare din nordul Franței. Dar A2MAC1 a descoperit că doar 51% din costul mașinii este reprezentat de componentele din UE, în timp ce China furnizează 41%. Dacă este exclusă bateria - 'componenta cea mai dependentă de China' - conținutul din UE crește la aproximativ 76%. Pe această bază Renault 5 ar beneficia de subvențiile UE.
O altă dificultate o reprezintă faptul că doar componentele din statele membre UE și cele din Spațiul Economic European (Islanda, Liechtenstein și Norvegia) sunt considerate conținut local.
Lanțul european de aprovizionare al Ford, de exemplu, este puternic dependent de Marea Britanie și Turcia, iar Jim Baumbick, președintele diviziei europene a Ford, argumentează că ''excluzându-le s-ar slăbi producția chiar în interiorul UE''.
Turcia este un hub de producție low-cost pentru Toyota, Stellantis, Hyundai și Renault. Cengiz Eroldu, președintele Asociației auto din Turcia (OSD), a spus că excluderea ''reprezintă un risc major pentru mediul de investiții al țării'', iar includerea ''este o necesitate strategică''.
Dar o includere a Turciei deschide o portiță pentru companiile chineze pentru a-și construi fabrici acolo, putând astfel să beneficieze de subvențiile UE. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Explozia tarifelor pentru închirierea de tancuri petroliere a majorat de 10 ori profitul gigantului saudit Bahri
Bahri, principala companie de transport maritim din Arabia Saudită, a raportat o creștere de zece ori a profitului în al treilea trimestru, divizia sa de transport petrolier beneficiind de explozia tarifelor pentru închirierea de tancuri petroliere în contextul războiului din Iran, transmite Bloomberg. Într-un comunicat
Primarul Romei exclude o taxă de intrare pentru turiști, similară celei din Veneția
Roma își poate păstra cel mai bine centrul său istoric, vechi de 3.000 de ani, prin măsuri precum restricționarea închirierilor pe termen scurt, mai degrabă decât prin majorarea taxelor impuse vizitatorilor, a declarat primarul Roberto Gualtieri, într-un interviu acordat Bloomberg. 'Nu ar avea niciun sens să introdu
BTA: Bulgaria a obținut sprijin pentru cultivarea trandafirilor și solicită prelungirea ajutorului național tranzitoriu și după 2027
Bulgaria a obținut sprijin pentru cultivarea trandafirilor și a solicitat continuarea ajutorului național tranzitoriu și după anul 2027, în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii Europene, a anunțat marți Ministerul Agriculturii și Alimentației de la Sofia, transmite BTA. Ministrul bulgar al Agriculturii, Plamen Abrovski, a rid
EFE: Europa își face rău singură prin sancțiunile impuse gazelor rusești, spune Putin
Uniunea Europeană (UE) își face rău singură, dar face rău și pieței globale prin sancțiunile impuse gazelor rusești, a afirmat marți președintele rus Vladimir Putin într-o intervenție la Forumul Țărilor Exportatoare de Gaze (GECF), cunoscut sub numele de ''OPEC al gazelor'', transmite EFE. ''În ultimii
India se pregătește să exporte mai multă motorină odată cu extinderea capacităților de rafinare
Exporturile de motorină ale Indiei urmează să crească semnificativ începând cu 2027, ceea ce va conferi acestei țări un rol mai important pe piețele globale, pe măsură ce rafinăriile de stat din India își extind capacitatea de procesare, au declarat marți, pentru Reuters, mai mulți reprezentanți din industrie. Acest lucru va
Decesele rutiere în UE au scăzut în 2025; Bulgaria și România au în continuare cele mai periculoase drumuri din UE
Comisia Europeană a publicat, marți, cifrele finale privind decesele rutiere în 2025, raportând 19.350 de decese cauzate de accidente rutiere, o scădere de 3% față de 2024 și un declin de 15% față de 2019, ceea ce înseamnă cu 580 mai puține decese pe drumurile europene în comparație cu 2024 și cu 3.400 mai puține în comparație cu 2019, i
Bruxelles-ul prezintă un cadru de reziliență la schimbările climatice pentru o Europă mai bine pregătită și protejată
Comisia Europeană a prezentat, marți, un cadru pentru reziliența UE la schimbările climatice, menit să consolideze capacitatea Europei de a anticipa, de a se pregăti și de a gestiona riscurile climatice, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. 75% dintre europeni locuiesc în orașe și zone urbane și simt direct impactu
O treime dintre angajați ar refuza o promovare, pentru liniștea lor sufletească (sondaj)
O treime dintre angajați ar refuza o promovare dacă aceasta ar implica mai mult stres, mai multe responsabilități și mai puțin timp liber, relevă un sondaj publicat de un portal de locuri de muncă din Croația, relatează marți agenția Hina. Sondajul portalului croat de angajări MojPosao relevă că 33% dintre respondenți ar prefera mai degrabă să dea prioritate v
Avansul capacităților mondiale de producție de energie regenerabile va încetini în acest an, spune șeful IRENA
Capacitățile de producție a energiei regenerabile instalate la nivel mondial în acest an vor fi mai mici comparativ cu cele din anul precedent, pentru prima dată în ultimii cinci ani, din cauza rețelelor de transport inadecvate și a barierelor comerciale, a declarat marți directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă (IRENA), Francesco
UE urmărește extinderea accesului la piață pentru a contracara restricțiile comerciale, afirmă Merz în Singapore
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți că Uniunea Europeană urmărește o colaborare mai strânsă în ceea ce privește accesul la piața deschisă, pentru a contracara restricțiile din comerțul global, inclusiv în relația cu Asia de Sud-Est și cu statele membre ale pactului comercial Acordul Cuprinzător și Progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific (
Orange și-a îmbunătățit estimările de profit pentru 2026, grație creșterilor înregistrate în Africa, Polonia și Spania
Grupul francez de telecomunicații Orange și-a îmbunătățit, marți, estimările privind creșterea profitului operațional în acest an, vizând acum o majorare de peste 4,5%, grație rezultatelor solide din Africa, Polonia și Spania, transmite Reuters. Această prognoză îmbunătățită, comparativ cu obiectivul anterior de peste 4
Directorul Chiquita avertizează că aprovizionarea cu banane ieftine este în pericol din cauza fenomenului El Nino și a războaielor
Bananele riscă să devină următorul produs care se va scumpi, din cauza fenomenului meteo El Nino și a războaielor, afirmă unul dintre principalii comercianți de banane, transmite Bloomberg. 'Sectorul se confruntă cu condiții meteorologice extreme și cu perturbări geopolitice. Costurile de producție pentru fructele tropicale sunt în creștere', a d
BTA: Bulgaria susține o abordare bazată pe rezultate pentru următorul buget al UE
Bulgaria susține punctul de vedere potrivit căruia politica bugetară a UE ar trebui să se bazeze pe rezultate, a declarat luni vicepremierul Atanas Pekanov, la cea de a 7-a ediție a Forumului Economic de la Sofia, desfășurat în capitala Bulgariei, transmite BTA. Remarcând faptul că discuțiile privind următorul buget multianual al U
Bursa și moneda braziliană s-au prăbușit după victoria lui Lula da Silva în alegerile prezidențiale
Realul brazilian s-a prăbușit luni în urma realegerii surprinzătoare a președintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, informează AFP. În jurul orei 13:30 GMT, moneda braziliană afișa un declin de 11,02% față de dolarul american, care era cotat 5,5956 reali per dolar, cel mai scăzut nivel pentru moneda braziliană după luna
După taxa pe coletele mici, UE va impune și taxa de procesare pentru coletele provenite din țările terțe
Pentru a limita avalanșa de produse chinezești achiziționate online și pentru a consolida controalele, o 'taxă de procesare' de doi euro va fi aplicată coletelor importate în Uniunea Europeană, începând de duminică, informează AFP. Această taxă de procesare UE, care se adaugă la taxei de trei euro pentru coletele impo







