logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Kremlinul acuză Ucraina de șantaj ca urmare a imposibilității de a trimite țiței rusesc în Ungaria

Image

Kremlinul a acuzat marți Ucraina de faptul că șantajează Ungaria, în contextul imposibilității acestei țări de a primi petrol rusesc, după refuzul Croației de a intermedia livrările, relatează agenția EFE.

''Observăm că se produce un anumit șantaj energetic din partea Ucrainei față de Ungaria, stat membru al Uniunii Europene'', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în conferința de presă zilnică.

Moscova se află în contract cu Budapesta, ''dar situația se complică din cauza poziției Ucrainei'', a explicat acesta.

Peskov a dat asigurări că problema ''este dezbătută la nivel corporativ de către companiile furnizoare, care au obligații contractuale''.

Luni, ministrul croat al Economiei, Ante Susnjar, a respins propunerea Ungariei ca Croația să permită transportul de petrol rusesc prin oleoductul Adria, dar a oferit ajutorul țării sale pentru livrarea de petrol din alte surse.

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, solicitase ca ''Croația, spre deosebire de Ucraina, să nu pună în pericol securitatea aprovizionării cu petrol a Ungariei și Slovaciei din motive politice''.

''Un baril cumpărat din Rusia poate părea mai ieftin pentru unele țări, dar contribuie la finanțarea războiului și a atacurilor împotriva poporului ucrainean. Este momentul să oprim această speculație de război'', a răspuns oficialul croat.

Slovacia și Ungaria sunt singurele țări din Uniunea Europeană care nu au oprit importurile energetice din Rusia, în pofida sancțiunilor impuse ca urmare a declanșării războiului în Ucraina, în 2022. AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 730

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Extern 17-03-2026 17:06

CE pune la dispoziție 200 de milioane euro pentru proiecte de cabluri submarine și de infrastructură digitală

Comisia Europeană a deschis marți două noi cereri de propuneri în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE), în valoare de 200 de milioane euro, pentru proiecte în domeniul rețelelor de mare capacitate, inclusiv al cablurilor submarine, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Aceste investiț

Economic Extern 17-03-2026 16:33

Comisia Europeană revizuiește normele privind ajutoarele de stat pentru băncile aflate în dificultate

Comisia Europeană a lansat marți o cerere de contribuții privind revizuirea normelor privind ajutoarele de stat pentru băncile aflate în dificultate, care au fost actualizate ultima dată în 2013, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Inițiativa urmărește să modernizeze și să raționalizeze normele existente pen

Economic Extern 17-03-2026 16:25

Slovacia ar putea percepe prețuri mai mari la combustibil pentru șoferii străini (premierul Robert Fico)

Slovacia ia în considerare reglementări care să stabilească prețuri mai ridicate la motorină la pompele de combustibil pentru șoferii străini sau limitarea aprovizionării lor cu carburant, a anunțat marți premierul Robert Fico, în condițiile în care Guvernul de la Bratislava vrea să descurajeze turismul pentru combustibili, transmite Reuters.

Economic Extern 17-03-2026 15:29

Bulgaria: Sectorul turismului va rezista crizei provocate de războiul din Orientul Mijlociu

Sectorul turismului din Bulgaria ar urma să rămână rezilient, în pofida conflictului în desfășurare din Orientul Mijlociu, a prognozat Rumen Draganov, director în cadrul Institutului pentru Analize și Evaluări în Turism (IAAT), informează Novinite. Draganov a explicat că turismul bulgar a rezistat de-a lungul timp

Economic Extern 17-03-2026 14:44

Guvernul german vrea să oblige companiile petroliere să justifice majorările de prețuri

Guvernul german va prezenta săptămâna aceasta Parlamentului un proiect de lege destinat înăspririi controalelor asupra prețurilor combustibililor, solicitând companiilor petroliere suspectate de creșterea exagerată a prețurilor să demonstreze că au acționat 'legal', informează AFP. Autoritatea pentru Concurență din Ge

Economic Extern 17-03-2026 14:40

Grecia: Salariul minim va depăși 880 euro de la 1 aprilie

Grecia va majora, de la 1 aprilie, salariul minim la peste 880 euro, a anunțat adjunctul ministrului Muncii, Kostas Karagkounis, informează publicația To Vima. Acesta a explicat că cifra exactă va fi propusă la reuniunea guvernamentală din 24 martie de către ministrului Muncii, Niki Kerameus. Karagkounis nu a dat publicității su

Economic Extern 17-03-2026 13:21

Audi raportează o creștere surprinzătoare cu 10% a profitului în 2025

Profitul înregistrat de producătorul auto german Audi a crescut cu 10% în 2025, ceea ce reprezintă o îmbunătățire surprinzătoare, în condițiile în care alți producători germani de automobile au avut dificultăți anul trecut, conform rezultatelor publicate marți de Audi, transmite DPA. Profitul după impozitare s-a majorat la

Economic Extern 17-03-2026 12:53

Malaezia apreciază că acordul comercial cu SUA este nul după decizia Curții Supreme

Guvernul din Malaezia a declarat marți că acordul comercial pe care l-a semnat în octombrie anul trecut cu Statele Unite este 'nul și nevalabil' după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a declarat în februarie neconstituționale tarifele impuse de președintele american Donald Trump, informează EFE. Ministrul comerțului malaezian, Johari Abdul

Economic Extern 17-03-2026 11:00

Avioanele companiei Emirates zboară aproape goale către Dubai, deoarece călătorii evită Golful Persic

Compania aeriană Emirates operează zboruri către Dubai care sunt aproape goale în unele cazuri, deoarece călătorii evită Golful Persic, o dovadă a provocărilor cu care se confruntă cea mai mare companie aeriană internațională din lume în a-și restabili rețeaua pe fondul unui război prelungit, transmite Bloomberg. Zborurile către Dubai dinsp

Economic Extern 17-03-2026 09:16

Șeful IMO spune că escortele nu garantează trecerea în siguranță a navelor prin Strâmtoarea Ormuz

Secretarul general al Organizației Maritime Internaționale (IMO), Arsenio Dominguez, a declarat că escortele navale prin Strâmtoarea Ormuz nu vor 'garanta în proporție de 100%' siguranța navelor care încearcă să treacă prin această strâmtoare, informează Financial Times. Potrivit lui Arsenio Dominguez, asistența militară 'nu

Economic Extern 17-03-2026 08:28

Companiile aeriene europene vor să amâne regulile privind combustibilii sintetici sustenabili pentru avioane

Companiile aeriene europene au luat la țintă regulile planificate de Bruxelles privind combustibilul sintetic sustenabil pentru avioane, au declarat două surse pentru Reuters, subliniind opoziția sectorului pe fondul îngrijorărilor legate de costurile ridicate și lipsa disponibilității combustibilului verde pentru avioane. Sectorul intenționează să solic

Economic Extern 16-03-2026 20:25

AFP: Reuniunile de politică monetară ale băncilor centrale, sub semnul pericolului inflației alimentat de război

Unele dintre principalele bănci centrale mondiale au ședințe de politică monetară săptămâna aceasta, pe fondul sporirii temerilor că șocul energiei cauzat de războiul din Orientul Mijlociu ar putea alimenta inflația și afecta creșterea economică, transmite AFP. Banca Centrală Europeană (BCE), Rezerva Federală a SUA (Fed), Banca Angliei (

Economic Extern 16-03-2026 19:29

Numărul bancnotelor euro contrafăcute retrase din circulație a scăzut cu 20% în 2025, comparativ cu 2024

Aproximativ 444.000 de bancnote euro contrafăcute au fost retrase din circulație în 2025, ceea ce reprezintă o scădere de 20% comparativ cu 2024, a anunțat Banca Centrală Europeană (BCE), informează publicația Cyprus Mail. Instituția cu sediul la Frankfurt a precizat că probabilitatea de a primi o bancnotă contrafăcută este redusă, &icir

Economic Extern 16-03-2026 18:38

Fatih Birol: Statele membre IEA ar putea scoate o cantitate mai mare din rezervele strategice de petrol

Statele membre ale Agenției Internaționale pentru Energie (IEA) ar putea scoate, ulterior, pe piață mai mult petrol 'dacă și când va fi necesar', după ce au convenit deja cea mai mare accesare a rezervelor strategice de petrol din istoria organizației, a anunțat luni directorul executiv al IEA, Fatih Birol, transmite Reuters. Șef

Economic Extern 16-03-2026 16:19

BTA: Guvernatorul Regiunii Ruse discută cu ambasadorul român în Bulgaria despre repararea podului peste Dunăre

Progresul lucrărilor de reparații majore pe sectorul bulgăresc al podului peste Dunăre, între Ruse și Giurgiu, a fost discutat în cadrul unei întâlniri între guvernatorul Regiunii Ruse, Orlin Penkov, și ambasadorul României în Bulgaria, Brândușa Predescu, a relatat luni Administrația Regională Ruse.