Banca Centrală Europeană a menținut nemodificate ratele dobânzilor, pentru a cincea ședință consecutivă
Banca Centrală Europeană (BCE) a menținut nemodificate ratele dobânzilor, pentru a cincea ședință consecutivă, la reuniunea de politică monetară de joi, apreciind că inflația este sub control, transmit DPA și Reuters.
'Consiliul guvernatorilor a decis ca ratele dobânzilor reprezentative ale BCE să rămână nemodificate. Rata dobânzii la facilitatea de depozit, rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală vor rămâne nemodificate la 2%, 2,15% și, respectiv, 2,40%', se arată în comunicatul de presă publicat după prima reuniune a BCE din acest an.
Decizia este în linie cu așteptările analiștilor, majoritatea estimând că ratele nu vor fi modificate până la mijlocul anului viitor. Economia zonei euro poate face față fără impulsul de pe urma reducerii dobânzilor, apreciază analiștii.
BCE a indicat că nu sunt motive pentru a-și ajusta politica, inflația fiind sub control. În 2020, după invadarea Ucrainei de către Rusia, prețurile au crescut, dar de atunci avansul s-a atenuat.
Conform unei estimări preliminare publicate miercuri de Eurostat, rata anuală a inflației în zona euro a scăzut până la 1,7% în ianuarie 2026, de la un nivel de 1,9% în decembrie 2025, sub ținta pe termen mediu de 2% vizată de BCE. Este cel mai redus nivel al inflației din septembrie 2024.
Datele Eurostat arată că inflația de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate prețurile pentru bunuri volatile, precum energia și alimentele, a scăzut până la 2,2%, de la un nivel de 2,3%. Inflația de bază este indicatorul urmărit cu atenție de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.
'Economia rămâne rezilientă într-un mediu global dificil. În același timp, perspectivele sunt încă incerte, pe fondul actualelor incertitudini din comerțul mondial și a tensiunilor geopolitice', se arată în comunicatul BCE. Instituția a precizat că evaluarea sa actualizată reconfirmă că inflația se va stabiliza la ținta pe termen mediu de 2%.
'Consiliul guvernatorilor este decis să se asigure că inflația se va stabiliza la ținta pe termen mediu de 2%. Direcția adecvată a politicii monetare va fi realizată în funcție de datele disponibile de abordarea punctuală, pentru fiecare ședință în parte', anunță instituția cu sediul la Frankfurt.
Este prima reuniune BCE de când Bulgaria a aderat la zona euro.
Analiștii avertizează că recenta apreciere a euro complică situația și ar putea alimenta dezbaterea privind momentul în care BCE ar trebui să înceapă reducerea dobânzilor.
Felix Schmidt, economist la Berenberg, a declarat că 'subiectul major de discuție' la reuniunea de la Frankfurt 'va fi evident aprecierea euro față de dolar, și ce spun oficialii în legătură cu asta'.
Dolarul se depreciază - iar euro se apreciază - de ceva timp, în special din cauza temerilor privind 'administrarea haotică' de către președintele Donald Trump a celei mai mari economii mondiale.
Dar Donald Trump a respins săptămâna trecută preocupările legate de deprecierea dolarului, argumentând în schimb că moneda americană se descurcă 'grozav'.
Întrebat de un reporter dacă este îngrijorat de pierderile recente ale dolarului, Trump a răspuns: 'Nu, cred că este grozav' și a invocat afacerile pe care le fac Statele Unite, fără să ofere mai multe detalii.
Remarcile sale au atras o reacție rapidă pe piață, euro trecând de 1,20 dolari.
Evoluțiile provoacă îngrijorări la Frankfurt, un euro mai puternic face importurile mai ieftine, sporind potențial presiunile descendente asupra inflației, într-un moment în care deja oficialii sunt îngrijorați de evoluția prețurilor de consum.
Deși a subliniat că recenta apreciere a euro este 'modestă', guvernatorul Băncii Centrale a Austriei, Martin Kocher, a avertizat că BCE ar putea lua în considerare reducerea dobânzilor, dacă euro continuă aprecierea.
Dar un euro mai puternic nu este doar o veste proastă, deoarece majorează puterea de cumpărare a gospodăriilor, acasă și în vacanțele peste hotare.
De asemenea, aprecierea monedei unice indică sporirea interesului pentru Europa, într-un moment în care investitorii sunt îngrijorați de situația din Statele Unite, din cauza politicilor lui Trump, de la taxele vamale la atacurile la adresa independenței Rezervei Federale a SUA (Fed).AGERPRES/(AS-redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grecia: Salariul minim va crește cu 32 de euro de la 1 aprilie
Aproape 32 de euro pe lună este creșterea netă pentru sutele de mii de angajați cu salariul minim din Grecia, începând de la 1 aprilie 2027, informează publicația Kathimerini. Ministerul de Finanțe a indicat că majorarea brută va fi de 40 de euro, astfel încât salariul minim va ajunge la 960 euro pe lună.
Iulie a fost o lună record pentru hotelurile din Grecia
În iulie s-a înregistrat în Grecia o creștere a gradului de ocupare a hotelurilor și a tarifelor camerelor, în timp ce au crescut rezervările last-minute, informează publicația Kathimerini. Indicatorul a crescut chiar mai mult la hotelurile de cinci stele: în timp ce gradul de ocupare al hotelurilor pe între
Economia italiană va crește cu 1% anul acesta, în linie cu nivelul din zona euro (Giorgia Meloni)
Premierul Giorgia Meloni se așteaptă ca economia italiană să crească cu 1% anul acesta, în linie cu zona euro, transmite Reuters. A treia economie a zonei euro a înregistrat anul trecut un avans de 0,5%, mai redus decât media din regiune. Creșterea PIB-ului Italiei nu a depășit 1% în ultimii trei ani, în pofida in
Franța abandonează ținta de reducere a deficitului bugetar
Economia Franței va crește anul acesta mai puțin decât se estima, iar Guvernul va rata ținta de reducere a deficitului bugetar, a anunțat vineri ministrul de Finanțe, Roland Lescure, transmite Reuters. Înrăutățirea previziunilor complică sarcina Executivului de a adopta bugetul pe 2027 în următoarele luni într-un Parlament extrem de div
Prețul motorinei a atins un maxim istoric în SUA, 6,0556 dolari pentru un galon
Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou maxim istoric în SUA, unde un galon (3,8 litri) de motorină se vindea cu 6,0556 dolari, conform datelor de la Asociația Americană a Automobilului (AAA), transmite Bloomberg. În California, prețul motorinei este de aproape opt dolari pe galon. Calul de povară al economiei mondiale, mot
Comisia Europeană: Acordul comercial istoric cu India va elimina barierele inutile din calea comerțului
Comisia Europeană a prezentat vineri Consiliului propunerile sale pentru semnarea și încheierea Acordului de liber schimb (ALS) între Uniunea Europeană și India, solicitând autorizarea semnării și încheierii acestuia, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Dacă va fi autorizat de Consiliu, acesta va
Eurostat: Rata de ocupare a forței de muncă în UE a crescut în trimestrul II din 2026
Rata de ocupare a forței de muncă cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani din Uniunea Europeană s-a situat la 76,4% în trimestrul al II-lea din 2026, în creștere de la 76,3% în precedentele trei luni, arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Între primul și al doilea t
Guvernatorul Băncii Centrale: Economia Franței nu este într-un pericol economic iminent, dar trebuie redus deficitul
Guvernatorul Băncii Centrale a Franței, Emmanuel Moulin, a dat asigurări că țara nu este într-un pericol economic iminent, dar a atras atenția că Guvernul trebuie să acționeze pentru a reduce deficitul bugetar, transmite Reuters. Declarația lui Moulin vine după ce joi Institutul Național de Statistică din Franța (INSEE) a înrăutăți
Heathrow raportează un declin al numărului de pasageri în august, o lună de vârf pentru vacanța de vară
Aeroportul londonez Heathrow - unul dintre cele mai aglomerate din Europa - a raportat o scădere a numărului de pasageri în august, o lună de vârf, și a atras atenția asupra 'dificultăților semnificative' din sector, transmite DPA. Heathrow Airport, deținut de compania franceză Ardian, Autoritatea de Investiții din Qatar, f
Marea Britanie: Creșterea economiei a depășit așteptările în iulie
Creșterea economiei britanice a depășit așteptările în iulie, cu un avans de 0,4%, extinzând performanța solidă din primul semestru al anului, în pofida șocului energetic provocat de conflictul din Orientul Mijlociu, a anunțat vineri Oficiul Național de Statistică (ONS), transmite Reuters. Economiștii intervievați de Reuters
FMI avertizează asupra riscurilor provocate de război cu care se confrunta economia mondială
Fondul Monetar Internațional (FMI) a anunțat joi că economia mondială a făcut față șocului energetic provocat de conflictul din Orientul Mijlociu mai bine decât se anticipa, iar PIB-ul global încă se aștepta să crească cu aproximativ 3% în 2026, dar a avertizat că riscurile rămân ridicate, transmite Reuters. Purtătorul
Prețul barilului de petrol Brent a scăzut cu 2%, la 105,5 dolari
Prețul barilului de petrol Brent cu furnizare în noiembrie a scăzut cu 2% vineri dimineața, până la 105,5 dolari, după avansul de peste 6% înregistrat în ziua precedentă, în timp ce tensiunile din Orientul Mijlociu continuă, relatează agenția EFE. La ora 8:00 (6:00 GMT), prețul barilului Brent, de referință î
Argentina: Inflația la cel mai scăzut nivel din ultimele 14 luni
Inflația din Argentina a încetinit în august, revenind la cel mai scăzut nivel din ultimele 14 luni, o evoluție salutată de guvernul președintelui ultraliberal Javier Milei, relatează AFP. În august, indicele prețurilor de consum s-a stabilit la 1,7%, după 2,1% în iulie, potrivit raportului Institutului Național de Stat
Reuters: Statele membre UE vor reducerea importurilor pentru a proteja industria chimică și a maselor plastice
Guvernele UE intenționează să facă presiuni pentru ca Bruxelles-ul să recurgă la un instrument de apărare comercială rar utilizat pentru a proteja industria chimică și a maselor plastice de majorarea importurilor, în special din China, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Franța, Italia și, probabil, Germania - cele m
Christine Lagarde (BCE) respinge planul liderului stângii din Franța privind anularea datoriei țării
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a respins joi planul liderului Partidului Franța Nesupusă (stânga radicală), Jean-Luc Melenchon, de a anula o parte din datoria publică a țării, numind ideea 'periculoasă din punct de vedere financiar' și imposibilă din punct de vedere juridic în temeiul dreptului UE, transmite Reuters.











