Cererea de cupru va crește cu 50% până în 2040 grație AI și cheltuielilor pentru apărare, estimează S&P
Cursa pentru inteligența artificială și explozia cheltuielilor pentru apărare vor duce la o creștere de 50% a cererii mondiale de cupru până în 2040, dar livrările sunt așteptate să se situeze în urma cererii cu peste 10 milioane de tone anual, fără intensificarea operațiunilor de reciclare și deschiderii de noi mine, a estimat joi firma de consultanță S&P Global, transmite Reuters.
Cuprul este utilizat pe scară largă în industria construcțiilor, transporturilor, tehnologiei și electronicii, deoarece este unul dintre cele mai bune metale conductoare de electricitate, este rezistent la coroziune și este ușor de modelat și de format.
Chiar dacă industria vehiculelor electrice a crescut cererea de cupru în ultimul deceniu, industriile inteligenței artificiale, apărării și roboticii vor necesita și mai mult cupru în următorii 14 ani, alături de apetitul tradițional al consumatorilor pentru aparate de aer condiționat și alte aparate electrocasnice care consumă mult cupru, a subliniat S&P în raportul său.
Cererea globală de cupru va ajunge la 42 de milioane de tone pe an până în 2040, față de 28 de milioane de tone în 2025, conform raportului S&P. Fără noi surse de aprovizionare, aproape un sfert din această cerere va fi probabil nesatisfăcută, susțin autorii raportului.
'Factorul principal al cererii este electrificarea lumii, iar cuprul este metalul electrificării', a declarat pentru Reuters Dan Yergin, vicepreședinte la S&P și unul dintre autorii raportului.
AI este un factor important al creșterii cererii de cupru, cu peste 100 de proiecte noi de centre de date anul trecut, evaluate la puțin sub 61 de miliarde de dolari, a estimat Reuters luna trecută. Conflictul din Ucraina și măsurile luate de Japonia, Germania și alte țări pentru a-și crește cheltuielile pentru apărare vor alimenta și ele cererea de cupru, conform raportului.
'Cererea de cupru este într-adevăr inelastică în sectorul apărării', a declarat Carlos Pascual, vicepreședinte S&P și fost ambasador al SUA în Ucraina.
Aproape fiecare dispozitiv electronic conține cupru. Chile și Peru sunt cei mai mari producători mondiali de minereu de cupru, iar China este țara cu cele mai mari capacități de topire a cuprului. Statele Unite, care au impus o taxă vamală asupra anumitor tipuri de cupru, importă jumătate din necesarul său în fiecare an.
S&P a publicat un raport similar în 2022, în care a făcut unele prognoze cu privire la cererea de cupru, în cazul în care lumea va atinge neutralitatea carbonului până în 2050, un obiectiv descris ca fiind 'zero net'.
Raportul publicat joi folosește o metodologie diferită, a precizat S&P, și prognozează cum va evolua cererea de cupru folosind o ipoteză de bază conform căreia cererea de cupru va crește indiferent de politicile climatice ale guvernelor. 'Politicile în domeniul tranziției energetice s-au schimbat destul de dramatic', a spus Yergin. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Explozia prețului gazelor în Europa s-ar putea transfera mai rapid în inflație, susține BCE
Creșterile explozive ale prețului gazelor naturale sunt susceptibile să se reflecte mai rapid decât în trecut în inflația din zona euro, însă vor avea un impact mai redus asupra prețurilor energiei electrice, având în vedere creșterea producției de energie din surse regenerabile, a anunțat luni Banca Centrală Europeană (BCE) î
Europa se va confrunta cu un deficit de aprovizionare cu kerosen la final de an
Europa se va confrunta cu un deficit de combustibil pentru avioane în trimestrul al patrulea, în pofida faptului că apelează la furnizori îndepărtați, inclusiv Coreea de Sud, iar aceasta din urmă își majorează exporturile către Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, potrivit analiștilor consultați de Reuters.
Vânzările mondiale de roboți umanoizi au ajuns la 7.000 de unități anul trecut
Aproximativ 7.000 de roboți umanoizi au fost vânduți anul trecut în întreaga lume, pentru a fi utilizați în sectorul industrial și în domeniul serviciilor profesionale, potrivit datelor centralizate de Federația Internațională de Robotică (IFR), informează Reuters. Acest număr relativ mic contrastează cu previziun
BTA: Peste 75% din ambalajele din sticlă introduse pe piața bulgară au fost colectate și reciclate în 2025
Peste 75% din ambalajele din sticlă introduse pe piața din Bulgaria au fost colectate și reciclate în 2025, a declarat Georgi Slavchev, reprezentant al Ecobulpack Bulgaria, pentru agenția BTA, în cadrul forumului 'Către un plan de acțiune pentru închiderea ciclului sticlei în Bulgaria', care a avut loc miercuri la Sofia. Slavche
Economia Iranului s-a contractat cu 10% după izbucnirea războiului, arată datele oficiale
Economia iraniană s-a contractat cu 10,1% în primul trimestru al anului persan (perioada cuprinsă între lunile martie și mai 2026) față de aceeași perioadă a anului trecut, în contextul războiului lansat de Statele Unite în urmă cu aproape șapte luni, arată datele oficiale publicate duminică, transmite EFE. Centrul de Statistică din Ira
Prețul electricității cu livrare la iarnă în Europa a înregistrat cel mai puternic avans de după criză energetică
Pe măsură ce Europa se apropie de sezonul de iarnă, piețele de energie electrică transmit cel mai puternic semnal de alarmă de după criza energetică din 2022, transmite Bloomberg. În Germania, cea mai mare economie a regiunii, energia angro cu livrare în luna ianuarie se tranzacționează la peste 180 euro pe megawatt-oră la European Energy Exchange,
UE lansează Platforma europeană a părților interesate privind reziliența în domeniul apei și Academia europeană a apei
Comisia Europeană va organiza, luni, evenimente separate pentru a lansa două inițiative-cheie care promovează Agenda privind reziliența în domeniul apei, în parteneriat cu Comitetul Regiunilor și cu Comitetul Economic și Social European, informează un comunicat de presă al executivului comunitar. Resursele de apă ale Europei sunt supuse unei presiu
FMI estimează că AI ar putea impulsiona creșterea economică a UE dar ar pune și presiuni asupra economiilor
Inteligența artificială ar putea îmbunătăți productivitatea europeană cu aproximativ 1% pe parcursul a cinci ani, însă riscă și să accentueze inegalitățile, să suprasolicite rețelele electrice și să sporească dependența de tehnologia străină, cu excepția cazului în care guvernele statelor membre aprofundează integrarea economică, susține Fondul Monetar Inte
BTA: Festivalul Brânzei de Casă reunește producători din Bulgaria și Balcani în satul Cherni Vit
Festivalul Brânzei de Casă va aduce laolaltă, sâmbătă, în satul Cherni Vit (regiunea Teteven, nord-centrul Bulgariei), producători de brânză din Bulgaria și din regiunea Balcanilor care își vor împărtăși poveștile despre păstrarea metodelor tradiționale de preparare a brânzei și despre transmiterea acestor metode generațiilor viitoar
Warren Buffett se retrage din funcția de președinte al Berkshire Hathaway, lăsând-o fiului său Howard
Warren Buffett a anunțat vineri că se retrage din funcția de președinte al consiliului de administrație al Berkshire Hathaway, după peste 60 de ani petrecuți în cadrul gigantului american de investiții, au consemnat PA Media și dpa. Buffett, în vârstă de 96 de ani, va prelua un rol onorific de președinte emerit, iar fiul său
Ungaria poate renunța la gazul rusesc, afirmă ministrul Energiei
Ungaria poate respecta reglementările Uniunii Europene și să elimine complet dependența de gazul rusesc într-un interval de un an, a declarat vineri ministrul Economiei și Energiei, Istvan Kapitany, o declarație care marchează o schimbare semnificativă de poziție față de politicile promovate sub fostul premier Viktor Orban, transmite Bloomberg. &
Miniștrii europeni ai Finanțelor vor discuta vineri despre taxarea profiturilor excepționale ale companiilor energetice
Miniștrii de Finanțe din statele membre UE vor discuta, vineri, dacă să impună, la nivelul întregului bloc comunitar, o taxă pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, care profită de pe urma creșterii explozive a prețurilor la petrol și gaze după închiderea Strâmtorii Ormuz, transmite Reuters. Miniștrii de finan
China exportă cantități record de combustibil pentru avioane
Exporturile Chinei de produse petroliere rafinate au crescut cu 12,7% în luna august 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, revenind la nivelul la care erau înainte de izbucnirea războiului din Iran, iar exporturile de combustibil pentru avioane au atins un nivel record, potrivit datelor vamale publicate vineri, transmite Reuters. China,
Bulgaria oferă un sprijin de 300 de milioane de euro pentru a atenua impactul scumpirii carburanților
Guvernul bulgar a anunțat, vineri, un pachet de măsuri de sprijin în valoare de peste 300 de milioane de euro pentru a atenua impactul scumpirii carburanților asupra gospodăriilor, fermierilor, transportatorilor și sectoarele economice cheie, transmite Reuters. Pachetul de măsuri include o plată unică de 50 de euro pentru persoanele și g
Putin a pus activele din Rusia ale Nestle, Auchan și Leroy Merlin sub administrare specială
Activele rusești ale multinaționalei elvețiene Nestle, ale lanțului francez de retail Auchan și ale fostului grup de bricolaj Leroy Merlin (redenumit Lemana Pro în 2024 în Rusia) au fost transferate către o singură companie rusă, conform unui decret emis joi de președintele Vladimir Putin. Potrivit documentului, acțiunile acestor companii din Rusia













