Fitch: Perspectivele ratingurilor țărilor din Europa de Est se 'deteriorează' pentru 2026
Finanțele publice ale țărilor est-europene este posibil să se deterioreze anul viitor, în pofida unei accelerări moderate a creșterii economice, din cauza creșterii nivelului datoriei și a polarizării politice sporite, a avertizat marți agenția de evaluare financiară Fitch Ratings, transmite Reuters.
Comisia Europeană estimează că Polonia și România, cele mai mari economii din Europa Centrală, vor înregistra deficite bugetare de peste 6% din PIB în 2026, ca urmare a unor cheltuieli mai mari pentru apărare în contextul războiului din Ucraina, dar și a unor politici sociale generoase și creșteri salariale.
Deficitele Poloniei și României, duble față de plafonul de 3% al UE, sunt așteptate să scadă ușor în 2027, când Polonia urmează să organizeze următoarele alegeri parlamentare pe fondul unui impas între președintele naționalist și coaliția de guvernamentală pro-UE.
Finanțele publice ale regiunii vor continua să se deterioreze în contextul unei incertitudini politice interne sporite și a unor riscuri geopolitice ridicate, a precizat Fitch Ratings.
'Statele din Europa Centrală și de Est (CEE) se confruntă cu compromisuri politice tot mai mari pentru a controla deficitele fiscale mari, creșterea datoriei publice și costurile cu serviciul datoriei, în timp ce evoluțiile din politica internă cresc, de asemenea, provocările la adresa consolidării fiscale', adaugă agenția de evaluare.
Săptămâna trecută, Fitch și-a revizuit perspectiva asociată ratingului de țară al Ungariei de la 'stabilă' la 'negativă', din cauza unei traiectorii de înrăutățire a finanțelor publice pe fondul cheltuielilor la scară largă ale prim-ministrului Viktor Orban înaintea alegerilor parlamentare din 2026.
Fitch estimează că, anul viitor, creșterea economică va accelera probabil în regiunea Europei de Est, dependentă de exporturi, dar ar putea apărea riscuri de pe urma unei perspective, încă incertă, privind politica tarifară a SUA și impactului acesteia asupra încrederii mediului de afaceri sau de pe urma unei absorbții mai lente a fondurilor UE.
Agenția de evaluare susține că majoritatea țărilor din regiunea CEE vor înregistra deficite mai mari în 2026, comparativ cu 2024. 'Riscurile geopolitice pentru regiune rămân ridicate, având în vedere continuarea războiului din Ucraina, îngrijorările legate de angajamentul SUA față de NATO și războiul hibrid al Rusiei, care se pare că a fost intensificat, împotriva membrilor UE/NATO', se arată într-un comunicat al Fitch. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cu o singură excepție, agențiile UE au trecut testul auditorilor
Auditorii europeni au exprimat opinii fără rezerve pentru toate agențiile UE, cu excepția Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), care a primit opinii cu rezerve din cauza unor deficiențe legate de conturile și plățile sale, arată auditul anual efectuat de Curtea de Conturi Europeană. Bilanțul pentru 2025 este unul pozitiv: 42 di
Lagarde spune că demisionează pentru a putea vorbi liber pe subiecte care nu țin de politica monetară
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat joi că a decis să demisioneze din funcție cu opt luni înainte de expirarea mandatului său, pentru a putea vorbi mai liber despre chestiuni care nu țin de politica monetară, transmite Reuters. În vârstă de 70 de ani, Christine Lagarde se află la conducerea BCE
Pentru a aduce bani la buget, premierul Italiei introduce plăcuțele de înmatriculare personalizate
Guvernul Italiei va permite automobiliștilor să își personalizeze plăuțele de înmatriculare ale vehiculelor, o măsură menită să aducă noi venituri la buget care urmează exemplul altor țări, precum SUA și Marea Britanie, transmite Reuters. Premierul Giorgia Meloni a anunțat această măsură miercuri, cu ocazia prezentării proiectului
BCE menține dobânda de referință la 2,5%, în pofida inflației ridicate
Banca Centrală Europeană (BCE) a menținut, joi, nemodificată dobânda de referință, o decizie așteptată de analiști dar care a fost eclipsată de anunțul anterior privind demisia președintei Christine Lagarde la data de 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de data la care se încheie în mod normal mandatul său, transmite AFP.
Economia americană a înregistrat o creștere peste așteptări în trimestrul al treilea
Ritmul de creștere a economiei americane a accelerat în trimestrul al treilea, pe măsură ce cheltuielie solide ale consumatorilor și investițiile firmelor în echipamente care au legătură cu Inteligența Artificială au contracarat impactul prețurilor mai mari ale petrolului, provocate de conflictul din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.
Producătorii de bere încep să resimtă efectele războiului prelungit din Iran
Cei mai importanți producători europeni de bere, inclusiv Anheuser-Busch InBev, au avertizat săptămâna aceasta că majorarea costurilor provocată de conflictul din Orientul Mijlociu începe să le afecteze profiturile, sau o va face în lunile următoare, pe măsură ce expiră contractele de acoperire a riscurilor (-hedging-nr.) care îi protejau p&ac
Statele membre UE sunt invitate să participe la cea de-a doua rundă de cereri de propuneri în cadrul SAFE
Comisia Europeană a invitat, joi, statele membre să participe la cea de-a doua rundă a instrumentului 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE), care beneficiază de o alocare de 21,3 miliarde euro, potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar. Această a doua cerere de propuneri va fi deschisă tuturor statelor membre. După ce va primi s
Comercianții francezi vor putea deschide magazinele și duminica pentru a recupera pierderile provocate de distrugeri
Afectați de violențele și distrugerile care au avut loc cu prilejul demonstrațiilor din ultimele două weekenduri, comercianții francezi au cerut permisiunea de a deschide magazinele și în zilele de duminică până la Crăciun, pentru a recupera o parte din pierderi, și au primit un răspuns favorabil din partea Guvernului de la Paris, transmite AFP. Pe
Christine Lagarde confirmă că va pleca de la BCE înainte de încheierea mandatului
Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, va demisiona din funcție la data de 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de data la care se încheie în mod normal mandatul său, sfârșitul lunii octombrie 2027, a anunțat joi BCE, transmite AFP. 'Christine Lagarde, a informat astăzi Consiliul Guvernatorilor și pe
Groenlanda a inaugurat un nou aeroport internațional în vestul insulei
Un nou aeroport internațional a fost deschis joi la Ilulissat, al treilea oraș din Groenlanda, renumit pentru fiordul său inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, în ideea de a conecta mai bine această vastă insulă arctică cu restul lumii, informează AFP. Noul aeroport are o pistă de 2.200 de metri, capabilă să găzduiască aeronave de mari dimensiuni,
Veniturile Renault au crescut în trimestrul al treilea chiar dacă volumele de vânzări au scăzut
Grupul auto francez Renault a raportat joi o creștere peste așteptări a veniturilor în trimestrul al treilea, grație vânzărilor mai mari de automobile electrice pe piețe importante, precum Franța, care au contracarat diminuarea generală a volumelor de vânzări și presiunile asupra prețurilor venite din partea concurenților chinezi, informează Reuters.
Profit record pentru Samsung Electronics în trimestrul al treilea, grație Inteligenței Artificiale
Gigantul sud-coreean din domeniul tehnologiei Samsung Electronics a anunțat joi că profitul său net în trimestrul al treilea a fost de șase ori mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, grație cererii tot mai mari de semiconductori în sectorul Inteligenței Artificiale, informează AFP. Din iulie până
Creșterea explozivă a prețurilor la combustibili se află pe agenda discuțiilor miniștrilor europeni ai Energiei
Miniștrii Energiei din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc joi la Luxemburg, pentru a discuta despre securitatea energetică înaintea sezonului de iarnă, în contextul în care războaiele din Iran, Ucraina și Yemen au dus la o creștere vertiginoasă a prețurilor la petrol și gaze naturale, transmite Reuters. Luptele au avariat rafinări
Prețurile de referință la gaze în Europa au trecut de 100 de euro pe MWh
Prețurile de referință la gaze naturale pe piața europeană au depășit, miercuri, pragul de 100 de euro pe megawat-oră, pentru prima dată după luna decembrie 2022, impulsionate de războiul din Orientul Mijlociu și gradul redus de umplere a depozitelor în pragul iernii, informează Reuters. În jurul orei 14:05 GMT, la bursa TTF de la
Prețurile mondiale ale alimentelor vor crește cu 18% între 2025 și 2027, estimează Banca Mondială
Banca Mondială estimează că prețurile mondiale ale alimentelor vor crește cu 18% între 2025 și 2027, instituția cu sediul la Washington explicând această majorare prin dificultățile de aprovizionare provocate de războaie, precum și prin efectele prognozate ale unui fenomen meteo El Nino excepțional în această iarnă, informează AFP.









