China: Declinul vânzărilor auto a continuat în noiembrie
Vânzările de vehicule în China, cea mai mare piață auto din lume, au înregistrat un declin de 8,5% în noiembrie, a doua scădere lunară consecutivă și cel mai sever recul din ultimele 10 luni, arată datele publicate de Asociația Producătorilor Auto din China (CPCA), transmit Xinhua și Reuters.
Luna trecută, vânzările de vehicule s-au situat la 2,24 milioane de unități, după un declin de 0,8% în octombrie.
Declinul semnificativ este 'anormal' deoarece în mod obișnuit vânzările auto sunt solide în ultimele două luni ale anului. 'O situație similară a avut loc în 2008, când consumul a fost sub presiune', a afirmat Cui Dongshu, secretar general al CPCA.
În noiembrie, vânzările de vehicule electrice și hibride au urcat în ritm anual cu 4,2%, la aproape 1,32 milioane de unități, și reprezintă 59,3% din totalul vânzărilor. De asemenea, în primele 11 luni din acest an, vânzările vehicule electrice și hibride au crescut în ritm anual cu 19,6%, la 11,47 milioane de unități.
Anul viitor, vânzările de vehicule în China ar urma să stagneze, pe fondul creșterii concurenței, cu 'un posibil nivel record de noi modele', au apreciat analiștii de la CMBI.
În noiembrie, BYD, cel mai mare producător chinez de automobile, a raportat al treilea declin lunar al vânzărilor pe plan global, în timp ce concurenții locali, cum ar fi Geely și Leapmotor, continuă să înregistreze creșteri ridicate.
Vânzările Tesla în China de asemenea au urcat luna trecută la 73.145 unități, după scăderea din octombrie. Noul rival Xiaomi a livrat peste 40.000 de vehicule electrice (EV) în noiembrie, îndeplinindu-și deja obiectivul din acest an, de a vinde 350.000 vehicule. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grecia: Salariul minim va crește cu 32 de euro de la 1 aprilie
Aproape 32 de euro pe lună este creșterea netă pentru sutele de mii de angajați cu salariul minim din Grecia, începând de la 1 aprilie 2027, informează publicația Kathimerini. Ministerul de Finanțe a indicat că majorarea brută va fi de 40 de euro, astfel încât salariul minim va ajunge la 960 euro pe lună.
Iulie a fost o lună record pentru hotelurile din Grecia
În iulie s-a înregistrat în Grecia o creștere a gradului de ocupare a hotelurilor și a tarifelor camerelor, în timp ce au crescut rezervările last-minute, informează publicația Kathimerini. Indicatorul a crescut chiar mai mult la hotelurile de cinci stele: în timp ce gradul de ocupare al hotelurilor pe între
Economia italiană va crește cu 1% anul acesta, în linie cu nivelul din zona euro (Giorgia Meloni)
Premierul Giorgia Meloni se așteaptă ca economia italiană să crească cu 1% anul acesta, în linie cu zona euro, transmite Reuters. A treia economie a zonei euro a înregistrat anul trecut un avans de 0,5%, mai redus decât media din regiune. Creșterea PIB-ului Italiei nu a depășit 1% în ultimii trei ani, în pofida in
Franța abandonează ținta de reducere a deficitului bugetar
Economia Franței va crește anul acesta mai puțin decât se estima, iar Guvernul va rata ținta de reducere a deficitului bugetar, a anunțat vineri ministrul de Finanțe, Roland Lescure, transmite Reuters. Înrăutățirea previziunilor complică sarcina Executivului de a adopta bugetul pe 2027 în următoarele luni într-un Parlament extrem de div
Prețul motorinei a atins un maxim istoric în SUA, 6,0556 dolari pentru un galon
Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou maxim istoric în SUA, unde un galon (3,8 litri) de motorină se vindea cu 6,0556 dolari, conform datelor de la Asociația Americană a Automobilului (AAA), transmite Bloomberg. În California, prețul motorinei este de aproape opt dolari pe galon. Calul de povară al economiei mondiale, mot
Comisia Europeană: Acordul comercial istoric cu India va elimina barierele inutile din calea comerțului
Comisia Europeană a prezentat vineri Consiliului propunerile sale pentru semnarea și încheierea Acordului de liber schimb (ALS) între Uniunea Europeană și India, solicitând autorizarea semnării și încheierii acestuia, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Dacă va fi autorizat de Consiliu, acesta va
Eurostat: Rata de ocupare a forței de muncă în UE a crescut în trimestrul II din 2026
Rata de ocupare a forței de muncă cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani din Uniunea Europeană s-a situat la 76,4% în trimestrul al II-lea din 2026, în creștere de la 76,3% în precedentele trei luni, arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Între primul și al doilea t
Guvernatorul Băncii Centrale: Economia Franței nu este într-un pericol economic iminent, dar trebuie redus deficitul
Guvernatorul Băncii Centrale a Franței, Emmanuel Moulin, a dat asigurări că țara nu este într-un pericol economic iminent, dar a atras atenția că Guvernul trebuie să acționeze pentru a reduce deficitul bugetar, transmite Reuters. Declarația lui Moulin vine după ce joi Institutul Național de Statistică din Franța (INSEE) a înrăutăți
Heathrow raportează un declin al numărului de pasageri în august, o lună de vârf pentru vacanța de vară
Aeroportul londonez Heathrow - unul dintre cele mai aglomerate din Europa - a raportat o scădere a numărului de pasageri în august, o lună de vârf, și a atras atenția asupra 'dificultăților semnificative' din sector, transmite DPA. Heathrow Airport, deținut de compania franceză Ardian, Autoritatea de Investiții din Qatar, f
Marea Britanie: Creșterea economiei a depășit așteptările în iulie
Creșterea economiei britanice a depășit așteptările în iulie, cu un avans de 0,4%, extinzând performanța solidă din primul semestru al anului, în pofida șocului energetic provocat de conflictul din Orientul Mijlociu, a anunțat vineri Oficiul Național de Statistică (ONS), transmite Reuters. Economiștii intervievați de Reuters
FMI avertizează asupra riscurilor provocate de război cu care se confrunta economia mondială
Fondul Monetar Internațional (FMI) a anunțat joi că economia mondială a făcut față șocului energetic provocat de conflictul din Orientul Mijlociu mai bine decât se anticipa, iar PIB-ul global încă se aștepta să crească cu aproximativ 3% în 2026, dar a avertizat că riscurile rămân ridicate, transmite Reuters. Purtătorul
Prețul barilului de petrol Brent a scăzut cu 2%, la 105,5 dolari
Prețul barilului de petrol Brent cu furnizare în noiembrie a scăzut cu 2% vineri dimineața, până la 105,5 dolari, după avansul de peste 6% înregistrat în ziua precedentă, în timp ce tensiunile din Orientul Mijlociu continuă, relatează agenția EFE. La ora 8:00 (6:00 GMT), prețul barilului Brent, de referință î
Argentina: Inflația la cel mai scăzut nivel din ultimele 14 luni
Inflația din Argentina a încetinit în august, revenind la cel mai scăzut nivel din ultimele 14 luni, o evoluție salutată de guvernul președintelui ultraliberal Javier Milei, relatează AFP. În august, indicele prețurilor de consum s-a stabilit la 1,7%, după 2,1% în iulie, potrivit raportului Institutului Național de Stat
Reuters: Statele membre UE vor reducerea importurilor pentru a proteja industria chimică și a maselor plastice
Guvernele UE intenționează să facă presiuni pentru ca Bruxelles-ul să recurgă la un instrument de apărare comercială rar utilizat pentru a proteja industria chimică și a maselor plastice de majorarea importurilor, în special din China, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Franța, Italia și, probabil, Germania - cele m
Christine Lagarde (BCE) respinge planul liderului stângii din Franța privind anularea datoriei țării
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a respins joi planul liderului Partidului Franța Nesupusă (stânga radicală), Jean-Luc Melenchon, de a anula o parte din datoria publică a țării, numind ideea 'periculoasă din punct de vedere financiar' și imposibilă din punct de vedere juridic în temeiul dreptului UE, transmite Reuters.











