logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

UE și G7 analizează interzicerea serviciilor maritime pentru exporturile de petrol rusesc și eliminarea plafonului de preț

Image

Grupul statelor puternic industrializate (G7) și Uniunea Europeană poartă discuții privind înlocuirea plafonului de preț la exporturile de petrol rusesc cu o interdicție totală a serviciilor maritime, în dorința de a reduce veniturile din petrol care ajută la finanțarea războiului Rusiei în Ucraina, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.

Rusia exportă peste o treime din petrolul său prin intermediul tancurilor petroliere occidentale - în principal către India și China - utilizând servicii de shipping occidentale. Interdicția acestor servicii ar pune capăt comerțului cu petrol al Rusiei, care se desfășoară în mare parte prin flotele țărilor maritime din UE, inclusiv Grecia, Cipru și Malta.

Celelalte două treimi din exporturile de petrol rusesc se realizează printr-o flotă de sute de petroliere care operează în afara controlului și standardelor maritime occidentale, cunoscută sub numele de 'flota din umbră'. Rusia ar fi nevoită să extindă această flotă dacă G7 și UE impun interdicția privind serviciile maritime.

Sursele citate de Reuters au dezvăluit că interdicția privind serviciile maritime ar putea face parte din următorul pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei, programat pentru începutul anului 2026. Cele 27 de state membre UE ar dori să aprobe interdicția împreună cu un acord general în cadrul G7.

Oficialii britanici și americani sunt cei care promovează ideea în cadrul reuniunilor tehnice G7, au dezvăluit sursele. Orice decizie finală a SUA va depinde de tacticile de presiune pe care administrația președintelui Donald Trump le alege în contextul discuțiilor de pace pe care le intermediază între Ucraina și Rusia.

În timp ce G7 și UE au redus aproape complet importurile de petrol rusesc după 2022, noua măsură ar reprezenta cea mai apropiată situație de o interdicție totală privind comerțul cu țiței și combustibil rusesc, nu numai la nivelul importurilor, ci și la nivelul transporturilor și serviciilor maritime.

G7 a impus un plafon de preț la petrolul rusesc în 2022, după ce Rusia a invadat Ucraina, în ideea de a reduce veniturile Kremlinului, permițând în același timp țărilor terțe să cumpere petrol rusesc folosind servicii occidentale - dar numai în cazul în care cumpărătorii plăteau Rusiei mai puțin decât plafonul de preț.

Pentru a evita plafonarea, Rusia a redirecționat o mare parte din petrolul său către Asia cu propriile nave, multe dintre acestea fiind ulterior sancționate de Occident. Aceste nave sunt vechi, proprietatea lor este opacă și navighează fără a beneficia de asigurare occidentală.

Administrația fostului președinte american Joe Biden a susținut că, dacă Rusia ar cheltui mai mulți bani pe petroliere, ar avea mai puțini bani pentru a purta război în Ucraina.

Administrația Trump a fost mai sceptică în privința plafonării prețurilor și a refuzat să sprijine Marea Britanie, UE și Canada atunci când acestea au convenit să reducă plafonul de preț pentru petrolul rusesc de la 60 de dolari pe baril până la 47,6 dolari pe baril, în luna septembrie 2025.

Potrivit unor analize realizate de Centrul de Cercetare pentru Energie și Aer Curat (CREA), un organism independent cu sediul în Finlanda, în luna octombrie, Rusia a exportat 44% din petrolul său cu nave care fac parte din așa-numita 'flotă din umbră' și care sunt vizate de sancțiuni. Aproximativ 18% din petrol a fost transportat cu tancuri petroliere din 'flota din umbră', dar care nu sunt sancționate, în timp ce navele petroliere cu legături cu țările G7, UE și Australia au transportat 38% din petrolul rusesc.

Flota totală care transportă petrol sancționat din Rusia, Iran și Venezuela cuprinde 1.423 de nave petroliere, dintre care 921 sunt supuse sancțiunilor SUA, Marii Britanii sau UE, potrivit specialistului în date maritime Lloyd's. AGERPRES/(AS - redactor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 2019

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Extern 09-10-2026 15:34

Bruxelles-ul va analiza introducerea unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice

Comisia Europeană va analiza posibilul impact al introducerii, la nivelul întregului bloc comunitar, a unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, în contextul în care guvernele caută cele mai bune soluții pentru a atenua șocul provocat de explozia prețurilor la energie în pragul iernii, transmite Bloomberg. Potriv

Economic Extern 09-10-2026 14:46

UE elimină Panama de pe lista neagră a paradisurilor fiscale

Miniștrii finanțelor și economiei din UE, reuniți vineri pentru Consiliul ECOFIN, au decis să elimine Panama și Vietnamul din anexa I, lista jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, după ce ambele jurisdicții au luat măsuri semnificative pentru a aborda chestiunile nesoluționate, a anunțat Comisia Europeană. De asemenea, Consiliul ECOFIN a decis s

Economic Extern 09-10-2026 14:37

UNCTAD: Comerțul mondial își continuă creșterea după un an 2025 record

După un an record în 2025, valoarea fluxurilor comerciale globale este așteptată să continue să crească în 2026, a anunțat vineri Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), transmite AFP. Conform celor mai recente prognoze ale UNCTAD, comerțul mondial cu bunuri și servicii este așteptată să înregistreze o creștere de ap

Economic Extern 09-10-2026 10:32

Ucraina își protejează benzinăriile împotriva atacurilor rusești

Barierele de protecție formate din structuri metalice umplute cu nisip și adăposturile din beton devin o prezență tot mai frecventă la benzinăriile din Ucraina, pe măsură ce distribuitorii de carburanți încearcă să-și protejeze rețelele împotriva atacurilor rusești asupra infrastructurii de combustibil din marile orașe, transmite Reuters.

Economic Extern 09-10-2026 08:51

Prezență record a constructorilor chinezi la Salonul Auto de la Paris

Un număr record de 20 de mărci auto chinezești vor fi prezente săptămâna viitoare la Salonul Auto de la Paris, o dovadă a modului în care producătorii auto din China au devenit o amenințare pentru constructorii europeni, în pofida barierelor comerciale tot mai mari, transmite Reuters. Delegația chineză de anul acesta va fi de

Economic Extern 09-10-2026 04:33

VIDEO Comisarul european pentru comerț dorește rezultate 'concrete' în urma discuțiilor sale din China

Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, așteaptă 'rezultate concrete' în cursul discuțiilor pe care le-a început joi la Beijing privind dezechilibrul schimburilor comerciale dintre China și Uniunea Europeană, a declarat acesta pe rețelele sociale, notează AFP. Sefcovic a reiterat joi seară pe X că lucrează 'ac

Economic Extern 08-10-2026 20:20

Regnier (Comisia Europeană): Este timpul ca Europa să se trezească și să înceapă să-și sprijine industria de apărare

Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Anghelache, transmite: Thomas Regnier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene - Direcția Generală Comunicare, a declarat, joi, că a venit timpul ca Europa să se trezească și să-și sprijine industria de apărare, care 'este practic inexistentă'. 'Este timpul ca Europa să se trezească și s

Economic Extern 08-10-2026 17:19

În pofida stocurilor extrem de scăzute, UE este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii

Uniunea Europeană este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii, dar stocurile actuale sunt la minime 'istorice' și vor trebui monitorizate îndeaproape, a subliniat joi rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport pentru gaze (ENTSOG), informează AFP. 'Instalațiile subterane de depozitare a gazelor din UE erau umplu

Economic Extern 08-10-2026 16:51

OMC și-a îmbunătățit prognozele privind creșterea comerțului mondial cu mărfuri

Comerțul mondial cu mărfuri rezistă mult mai bine decât se preconiza la criza din Orientul Mijlociu, susținut de adaptarea lanțurilor de aprovizionare și de creșterea investițiilor în Inteligență Artificială, ceea ce a determinat Organizația Mondială a Comerțului să își îmbunătățească, joi, prognozele de creștere, transmite AFP.

Economic Extern 08-10-2026 13:58

Comisia Europeană: România primește 14,3 milioane de euro din Fondul de solidaritate, după inundațiile din 2025

Comisia Europeană (CE) a decis joi să acorde 134,8 milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru a sprijini redresarea în Spania și România, în urma dezastrelor naturale majore din 2025, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Spania va primi 120,5 milioane de euro, în

Economic Extern 08-10-2026 13:55

Raportul Curții de Conturi Europene confirmă că în 2025 colectarea veniturilor UE nu a fost afectată de un nivel semnificativ de eroare

Curtea de Conturi Europeană (ECA) și-a publicat raportul anual, oferind conturilor anuale ale UE un aviz favorabil pentru al 19-lea an consecutiv. ECA a confirmat că în 2025 colectarea veniturilor UE nu a fost afectată de un nivel semnificativ de eroare, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. 'În contextul incer

Economic Extern 08-10-2026 13:42

Franța acordă fermierilor credite fără dobândă în valoare de două miliarde euro

Franța va acorda fermierilor credite fără dobândă, în valoare de până la două miliarde euro (2,24 miliarde dolari), după ce în această vară seceta severă și valurile de căldură au afectat culturile agricole și pășunile, a anunțat joi Ministerul Agriculturii, transmite Reuters. Măsura, destinată să ajute fermierii să cum

Economic Extern 08-10-2026 12:17

Lituania cere sancțiuni UE contra tranzitului de cereale rusești

Premierul Lituaniei, Mindaugas Sinkevicius, a solicitat din nou UE să impună sancțiuni asupra cerealelor rusești, informează publicația online The Kyiv Independent. Într-o postare joi pe Facebook, Sinkevicius a scris: 'Lituania va propune nu doar interzicerea acestui tranzit (de cereale rusești prin UE), ci și adăugarea pe lista pers

Economic Extern 08-10-2026 11:40

Exporturile Germaniei au scăzut neașteptat în august

Exporturile Germaniei au scăzut în mod surprinzător în august, pe fondul reducerii livrărilor către Statele Unite, în timp ce importurile s-au redresat moderat, informează DPA. Oficiul federal de statistică a informat joi că exporturile Germaniei au scăzut cu 0,8% în august față de luna precedentă, când s-a î

Economic Extern 08-10-2026 11:10

Geopolitica este cea mai mare provocare în calea extinderii BYD

Principala provocare în calea extinderii BYD este geopolitica, a afirmat joi vicepreședintele executiv Stella Li, la câteva luni luni după ce președintele companiei anunțase că obiectivul este de a deveni cel mai mare producător auto mondial, transmite Reuters. În prezent BYD este cel mai mare producător mondial de vehicule e