Guvernul de la Moscova vrea să ajute Căile ferate, care se confruntă cu o datorie de aproape 51 miliarde de dolari
Guvernul de la Moscova discută diferite metode de a sprijini Căile Ferate Rusești, cel mai mare angajator comercial al țării, afectat de o datorie de până la 4.000 miliarde de ruble (50,8 miliarde de dolari), au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Compania deținută de stat (Russian Railways), care are aproximativ 700.000 de angajați, se confruntă cu scăderea veniturilor, pe fondul încetinirii severe a economiei de război a Rusiei, în timp ce costurile datoriei au crescut, în condițiile unor dobânzi extrem de ridicate.
În context, Guvernul de la Moscova analizează diferite metode de a sprijini Căile Ferate Rusești să facă față datoriei ridicate, cea mai mare parte fiind către băncile de stat. Printre măsuri se află majorarea prețurilor pentru transportul de marfă, majorarea subvențiilor, reducerea taxelor sau chiar alocarea de bani din Fondul suveran de investiții al țării (NWF), susțin sursele.
Oficialii ruși se întâlnesc pentru a discuta situația la finalul lunii. O variantă ar fi convertirea a 400 miliarde de ruble din datoria companiei în acțiuni sau plafonarea la 9% a dobânzilor plătite de Căile Ferate Rusești, adaugă sursele.
Reprezentanții Căilor Ferate Rusești, ai Guvernului de la Moscova și ai Ministerului Transportului nu au răspuns solicitărilor de a face comentarii.
Russian Railways operează a treia cea mai lungă rețea de cale ferată din lume, după Statele Unite și China.
Anul trecut, compania a raportat venituri de 3.300 miliarde de ruble și cheltuieli de 2.800 miliarde de ruble. În primele șase luni din 2025 datoria netă se ridica la 3.300 miliarde de ruble, inclusiv datoria pe termen scurt de 1.800 miliarde de ruble.
Guvernul de la Moscova se așteaptă la o încetinire a economiei la 1% anul acesta, de la 4,3% în 2024 și 4,1% în 2023, în timp ce Fondul Monetar Internațional și-a revizuit în jos previziunile pentru 2025 la 0,6%, de la un nivel de 0,9% prognozat anterior. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Creștere peste așteptări a economiei germane în trimestrul al treilea
Germania, cea mai importantă economie europeană, a înregistrat o creștere peste așteptări în trimestrul al treilea, în contextul în care scăderea exporturilor a fost compensată de chletuielile mai mari ale statului și gospodăriilor, a anunțat vineri Oficiul federal de statistică (Destatis), informează AFP. Potrivit datelor ajustate &ici
Economia Franței s-a 'oprit' și va 'intra în zid' dacă nu va fi redus deficitul, avertizează ministrul francez de finanțe
Economia franceză, în prezent cu creșterea oprită, va putea reporni numai dacă va surveni redresarea preconizată de guvern prin proiectul de buget pentru anul 2027, a avertizat vineri ministrul francez al economiei și finanțelor, Roland Lescure, potrivit AFP. 'Sunt deja trei trimestre de când creșterea nu vine la întâlnire', a s
Un miliardar ceh oferă 30 de miliarde de euro pentru firma care produce ochelarii Ray-Ban
Miliardarul ceh Michal Strnad a oferit aproximativ 30 de miliarde de euro pentru a achiziționa holdingul care deține, printre altele, producătorul de ochelari EssilorLuxottica SA, informează Bloomberg. Propunerea lui Strnad, care a făcut avere în industria armamentului, evaluează holdinul Delfin Sarl la 30% sub valoarea activelor sale nete, conform unei
Activitatea porturilor europene este perturbată de o grevă a docherilor
Lucrătorii portuari din 22 de țări vor intra vineri în grevă, protestând față de război și de utilizarea porturilor pentru exportul de armament, într-o acțiune care potrivit organizatorilor ar putea perturba peste 40% din traficul de mărfuri din Marea Mediterană și ar putea bloca transporturi de mărfuri în valoare de peste două miliarde de dolari, tra
Cu o singură excepție, agențiile UE au trecut testul auditorilor
Auditorii europeni au exprimat opinii fără rezerve pentru toate agențiile UE, cu excepția Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), care a primit opinii cu rezerve din cauza unor deficiențe legate de conturile și plățile sale, arată auditul anual efectuat de Curtea de Conturi Europeană. Bilanțul pentru 2025 este unul pozitiv: 42 di
Lagarde spune că demisionează pentru a putea vorbi liber pe subiecte care nu țin de politica monetară
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat joi că a decis să demisioneze din funcție cu opt luni înainte de expirarea mandatului său, pentru a putea vorbi mai liber despre chestiuni care nu țin de politica monetară, transmite Reuters. În vârstă de 70 de ani, Christine Lagarde se află la conducerea BCE
Pentru a aduce bani la buget, premierul Italiei introduce plăcuțele de înmatriculare personalizate
Guvernul Italiei va permite automobiliștilor să își personalizeze plăuțele de înmatriculare ale vehiculelor, o măsură menită să aducă noi venituri la buget care urmează exemplul altor țări, precum SUA și Marea Britanie, transmite Reuters. Premierul Giorgia Meloni a anunțat această măsură miercuri, cu ocazia prezentării proiectului
BCE menține dobânda de referință la 2,5%, în pofida inflației ridicate
Banca Centrală Europeană (BCE) a menținut, joi, nemodificată dobânda de referință, o decizie așteptată de analiști dar care a fost eclipsată de anunțul anterior privind demisia președintei Christine Lagarde la data de 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de data la care se încheie în mod normal mandatul său, transmite AFP.
Economia americană a înregistrat o creștere peste așteptări în trimestrul al treilea
Ritmul de creștere a economiei americane a accelerat în trimestrul al treilea, pe măsură ce cheltuielie solide ale consumatorilor și investițiile firmelor în echipamente care au legătură cu Inteligența Artificială au contracarat impactul prețurilor mai mari ale petrolului, provocate de conflictul din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.
Producătorii de bere încep să resimtă efectele războiului prelungit din Iran
Cei mai importanți producători europeni de bere, inclusiv Anheuser-Busch InBev, au avertizat săptămâna aceasta că majorarea costurilor provocată de conflictul din Orientul Mijlociu începe să le afecteze profiturile, sau o va face în lunile următoare, pe măsură ce expiră contractele de acoperire a riscurilor (-hedging-nr.) care îi protejau p&ac
Statele membre UE sunt invitate să participe la cea de-a doua rundă de cereri de propuneri în cadrul SAFE
Comisia Europeană a invitat, joi, statele membre să participe la cea de-a doua rundă a instrumentului 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE), care beneficiază de o alocare de 21,3 miliarde euro, potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar. Această a doua cerere de propuneri va fi deschisă tuturor statelor membre. După ce va primi s
Comercianții francezi vor putea deschide magazinele și duminica pentru a recupera pierderile provocate de distrugeri
Afectați de violențele și distrugerile care au avut loc cu prilejul demonstrațiilor din ultimele două weekenduri, comercianții francezi au cerut permisiunea de a deschide magazinele și în zilele de duminică până la Crăciun, pentru a recupera o parte din pierderi, și au primit un răspuns favorabil din partea Guvernului de la Paris, transmite AFP. Pe
Christine Lagarde confirmă că va pleca de la BCE înainte de încheierea mandatului
Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, va demisiona din funcție la data de 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de data la care se încheie în mod normal mandatul său, sfârșitul lunii octombrie 2027, a anunțat joi BCE, transmite AFP. 'Christine Lagarde, a informat astăzi Consiliul Guvernatorilor și pe
Groenlanda a inaugurat un nou aeroport internațional în vestul insulei
Un nou aeroport internațional a fost deschis joi la Ilulissat, al treilea oraș din Groenlanda, renumit pentru fiordul său inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, în ideea de a conecta mai bine această vastă insulă arctică cu restul lumii, informează AFP. Noul aeroport are o pistă de 2.200 de metri, capabilă să găzduiască aeronave de mari dimensiuni,
Veniturile Renault au crescut în trimestrul al treilea chiar dacă volumele de vânzări au scăzut
Grupul auto francez Renault a raportat joi o creștere peste așteptări a veniturilor în trimestrul al treilea, grație vânzărilor mai mari de automobile electrice pe piețe importante, precum Franța, care au contracarat diminuarea generală a volumelor de vânzări și presiunile asupra prețurilor venite din partea concurenților chinezi, informează Reuters.











