SocGen răscumpără acțiuni în valoare de un miliard de euro
Societe Generale a prezentat luni un nou program de răscumpărare de acțiuni, în valoare de un miliard de euro (1,2 miliarde de dolari), un impuls pentru investitorii care se așteaptă la mai multe recompense, transmite Bloomberg.
''Noua distribuție excepțională de capital'' va începe cel mai devreme în 19 noiembrie. Instituția a obținut toate ''autorizațiile necesare'', inclusiv de la Banca Centrală Europeană, a informat SocGen.
La Bursa de la Paris, acțiunile SocGen au urcat luni dimineața cu 1,5% apoi s-au tranzacționat în creștere cu 0,5%, astfel încât capitalizarea bursieră se situa la 44,7 miliarde de euro.
''Nu intenționăm să funcționăm în cadrul grupului cu un exces semnificativ de capital'', peste o rată a fondurilor proprii de nivel 1 de bază (Common Equity Tier 1 - CET1) de 13%, a anunțat luna trecută directorul general Slawomir Krupa. El și-a exprimat ''prudența'', ținând cont de ''contextul macroeconomic și de pe piață''.
La finalul trimestrului trei din 2025, rata CET1 a grupului francez se ridica la 13,7%.
De la începutul anului, prețul acțiunilor SocGen a crescut mai mult decât dublu, înregistrând una dintre cele mai bune performanțe în rândul creditorilor din Europa.
Parlamentul Franței a adoptat luna trecută un amendament la legea bugetului pe 2026 prin care este majorată cota de impozitare la răscumpărările de acțiuni la 33%, obiectivul fiind ca Guvernul să obțină venituri de opt miliarde de euro. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vânzările trimestriale ale Mercedes au scăzut dar cele de vehicule electrice au înregistrat o creștere record
Producătorul auto Mercedes-Benz AG a anunțat miercuri că a vândut pe plan global 407.200 de automobile în trimestrul trei din 2026, un declin de 8% comparativ cu perioada similară din 2025, transmite DPA. În afara Chinei, vânzările au crescut cu 1% față de trimestrul trei din 2025. China, cea mai mare piață auto din lume,
Guvernatorul Băncii Franței: Nu este necesar ajutorul BCE, în pofida majorării costurilor de împrumut
Situația economiei franceze este gravă, ținând cont de recenta majorare a costurilor de împrumut, dar țara nu are nevoie de asistență de la BCE, a dat asigurări guvernatorul Băncii Centrale a Franței, Emmanuel Moulin, transmite Reuters. Există temeri pe piețe că majorarea costurilor de împrumut, pe fondul situației fragile a finanțelor public
Franța se așteaptă la cea mai scăzută producție de vin din acest secol
Producția de vin a Franței din 2026 ar urma să scadă la cel mai redus nivel din acest secol, în urma reducerii suprafețelor podgoriilor, a secetei severe și a căldurii extreme, chiar dacă Ministerul Agriculturii a îmbunătățit ușor previziunile, transmite Reuters. Valul de căldură de la finalul lunii iunie, urmat de o vreme și mai călduroasă și mai
Eurostat: Ungaria și România, cel mai semnificativ declin din UE al producției de servicii, în iulie
Producția de servicii a crescut cu 1,5% în Uniunea Europeană și în zona euro în iulie, comparativ cu perioada similară din 2025, însă Ungaria și România sunt statele membre UE în care acest indicator a scăzut cel mai mult, conform d
Reuniune informală a AIE dedicată scoaterii de motorină și țiței din rezervele strategice
Consiliul de guvernare al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE) va organiza miercuri, la ora locală 13:00 (11:00 GMT), o reuniune informală pentru a discuta o propunere de scoatere de petrol și motorină din rezervele strategice, au declarat doi diplomați europeni pentru Reuters. Reprezentanții statelor UE au discutat deja această propun
Rezervele de aur ale Chinei au înregistrat cea mai mare creștere lunară din ultimii 3 ani
Banca centrală a Chinei și-a intensificat achizițiile de aur în luna septembrie, pe fondul scăderii prețurilor, arată datele oficiale publicate miercuri, transmite Bloomberg. Rezervele de aur ale Băncii Populare a Chinei au crescut cu 740.000 de uncii în luna septembrie, până la 77,47 milioane de uncii, aceasta fiind a 23-a l
Orice reducere a bugetului pentru 2028-2034 ar complica depășirea provocărilor întâmpinate de UE, atrag atenția eurodeputații
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Parlamentul European a subliniat miercuri că orice reducere a bugetului Uniunii Europene pentru 2028-2034 ar complica depășirea provocărilor întâmpinate de UE și de țările sale membre, eurodeputații evidențiind în același timp importanța resurselor proprii pentru bugetul comunita
Șefa FMI avertizează că șocul energetic, datoria publică și riscurile legate de AI amenință creșterea economiei globale
Economia mondială este amenințată de prețurile ridicate la energie, datoria publică record și riscurile asociate boom-ului investițiilor în inteligența artificială (AI), a avertizat miercuri directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, care a îndemnat guvernele să adopte măsuri de protecție prin politici fiscale și mon
China critică Germania și Franța pentru apelul lor comun la noi instrumente comerciale europene de protecție
China a criticat Germania și Franța pentru apelul lor la noi măsuri europene de protecție împotriva practicilor comerciale neloiale, relatează miercuri dpa. ''Protecționismul nu poate să îmbunătățească competitivitatea'', a declarat marți un purtător de cuvânt al Ministerului Comerțului din China, adăugâ
Porsche vrea să vândă mai puține automobile, dar mai scumpe
Într-un moment în care traversează o criză fără precedent, producătorul german de mașini de lux Porsche a anunțat miercuri că intenționează să vândă mai puține vehicule, dar la prețuri și mai mari, pentru a-și revitaliza profitabilitatea în cădere liberă din cauza concurenței chineze, transmite AFP. Cu motto-ul '
Uniunea Africană va lansa prima agenție de rating de pe continent
Uniunea Africană va lansa, miercuri, prima agenție de rating de pe continent, în ideea de a oferi o alternativă la cele ''trei mari'' agenții globale de rating (S&P Global Ratings, Moody's și Fitch), într-un context în care povara datoriei suverane pune presiuni asupra multor economii africane, transmite Reuters.
UE va amâna cu un an normele privind emisiile de metan
Uniunea Europeană intenționează să amâne cu un an, dar nu mai mult, aplicarea normelor privind emisiile de metan pentru importurile de petrol și gaze, în pofida solicitărilor venite din partea unor state membre pentru o perioadă de grație mai îndelungată, a declarat marți comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen, transmite Reuters.
Ion Codescu a fost numit director în cadrul Direcției Generale Mediu a Comisiei Europene
Comisia Europeană l-a numit, marți, pe Ion Codescu în funcția de director pentru biodiversitate în cadrul Direcției Generale Mediu (DG ENV), potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar. Acest departament este responsabil cu dezvoltarea și punerea în aplicare de către Comisia Europeană a unei politici de mediu c
Guvernul ungar propune o taxă pe avere pentru persoanele ultra-bogate
Guvernul ungar a propus o taxă pe avere care vizează persoanele care dețin active cu o valoare de peste un miliard de forinți (3,08 milioane de dolari), a declarat marți premierul Peter Magyar, onorând astfel o promisiune din campania electorală a partidului Tisza, transmite Reuters. Partidul de centru-dreapta Tisza a învins partid
Comisia Europeană propune accelerarea elaborării de standarde
Comisia Europeană a propus, marți, modernizarea sistemului european de standardizare pentru a-l face mai rapid, pentru a spori reprezentarea întreprinderilor mici și mijlocii și pentru a fi mai bine echipat pentru a sprijini interesele strategice ale Uniunii Europene, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Standardel












