Fitch: Beneficiile unui sprijin american sunt dificil de apreciat pentru ratingul Ungariei
Beneficiile asupra ratingului Ungariei al unui potențial mecanism financiar de siguranță din partea SUA rămân dificil de evaluat și nu ar trebui să fie necesar, Budapesta având acces neîntrerupt la piețele internaționale, a apreciat agenția de evaluare financiară Fitch, transmite Reuters.
Erich Arispe, șeful diviziei de ratinguri suverane pentru Europa emergentă al Fitch, a declarat pentru Reuters că revizuirea în creștere a previziunilor autorităților de la Budapesta privind deficitul a fost mai mare decât se estima, dar nu suficient de mare pentru a alarma piețele până acum.
În urma întâlnirii de luna aceasta dintre premierul Viktor Orban și președintele Donald Trump, oficialul ungar a obținut o exceptare de un an de la sancțiunile legate de achiziționarea gazelor și petrolului rusesc, dar de asemenea cei doi și-au dat mâna pentru un plan prin care Statele Unite ar putea furniza, în caz de nevoie, un sprijin de 10 - 20 miliarde de dolari. Casa Albă încă nu a făcut comentarii.
Arispe a explicat că un astfel de sprijin ar putea fi pozitiv, dar sunt necesare mai multe detalii.
''Trebuie să ne gândim la sprijinul de lichiditate extern, care s-ar putea adăuga actualelor rezerve fiscale (fiscal buffers), când vor exista informații mai transparente și mai predictibile. Dar este dificil de evaluat ceva despre care nu ai multe informații și când poate fi implementat'', inclusiv dacă SUA includ ''cerințe politice'' la acest plan, a afirmat oficialul Fitch.
Acesta apreciază că deocamdată este vorba doar de un mecanism financiar de siguranță: ''Dacă ne gândim la situația actuală și la stabilirea politicilor actuale, și la accesul la finanțarea externă și la alte surse de finanțare de care beneficiază Ungaria, nu rezultă de ce acest plan ar fi extrem de important''.
După ce autoritățile de la Budapesta au anunțat săptămâna trecută că se așteaptă la un deficit de 5% din PIB în 2025 și în 2026, unele devieri ar putea fi așteptate înaintea alegerilor de anul viitor, ținând cont că Orban a lansat deja un pachet de stimulente fiscale și majorări salariale, în încercarea de a-și spori sprijinul, susține Arispe.
Aceasta a adăugat: ''Revizuirea previziunilor privind deficitul este mai mare decât am anticipat. Ne gândeam la un nivel de 4,6% din PIB în 2025. Dar pentru 2026 ne așteptam la o consolidare mai rapidă, spre 4% din PIB''.
Imaginea de ansamblu pentru ratingul Ungariei ''BBB'' și perspectiva stabilă asociată este o pondere a datoriei ca procent din PIB de 72%, care depășește cu mult media de 58% a țărilor cu un rating ''BBB''. ''Nu este vorba despre atingerea unui anumit nivel al datoriei ca procent din PIB. Pentru noi este vorba despre riscurile la adresa finanțelor publice și a traiectoriei nivelului datoriei'', a apreciat Arispe. AGERPRES/(AS-redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Șeful OpenAI amână listarea companiei și califică riscul de extincție ca fiind 'inacceptabil'
OpenAI, pionier și lider în domeniul inteligenței artificiale (IA) generative de la lansarea ChatGPT, nu va depune anul acesta cererea pentru o Ofertă Publică Inițială (IPO), a anunțat directorul general Sam Altman, citând preocupările privind siguranța legate de AI, care fac 'inacceptabil' riscul de 10% că AI ar putea cauza dispariția omenirii p&
Grecia: Salariul minim va crește cu 32 de euro de la 1 aprilie
Aproape 32 de euro pe lună este creșterea netă pentru sutele de mii de angajați cu salariul minim din Grecia, începând de la 1 aprilie 2027, informează publicația Kathimerini. Ministerul de Finanțe a indicat că majorarea brută va fi de 40 de euro, astfel încât salariul minim va ajunge la 960 euro pe lună.
Iulie a fost o lună record pentru hotelurile din Grecia
În iulie s-a înregistrat în Grecia o creștere a gradului de ocupare a hotelurilor și a tarifelor camerelor, în timp ce au crescut rezervările last-minute, informează publicația Kathimerini. Indicatorul a crescut chiar mai mult la hotelurile de cinci stele: în timp ce gradul de ocupare al hotelurilor pe între
Economia italiană va crește cu 1% anul acesta, în linie cu nivelul din zona euro (Giorgia Meloni)
Premierul Giorgia Meloni se așteaptă ca economia italiană să crească cu 1% anul acesta, în linie cu zona euro, transmite Reuters. A treia economie a zonei euro a înregistrat anul trecut un avans de 0,5%, mai redus decât media din regiune. Creșterea PIB-ului Italiei nu a depășit 1% în ultimii trei ani, în pofida in
Franța abandonează ținta de reducere a deficitului bugetar
Economia Franței va crește anul acesta mai puțin decât se estima, iar Guvernul va rata ținta de reducere a deficitului bugetar, a anunțat vineri ministrul de Finanțe, Roland Lescure, transmite Reuters. Înrăutățirea previziunilor complică sarcina Executivului de a adopta bugetul pe 2027 în următoarele luni într-un Parlament extrem de div
Prețul motorinei a atins un maxim istoric în SUA, 6,0556 dolari pentru un galon
Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou maxim istoric în SUA, unde un galon (3,8 litri) de motorină se vindea cu 6,0556 dolari, conform datelor de la Asociația Americană a Automobilului (AAA), transmite Bloomberg. În California, prețul motorinei este de aproape opt dolari pe galon. Calul de povară al economiei mondiale, mot
Comisia Europeană: Acordul comercial istoric cu India va elimina barierele inutile din calea comerțului
Comisia Europeană a prezentat vineri Consiliului propunerile sale pentru semnarea și încheierea Acordului de liber schimb (ALS) între Uniunea Europeană și India, solicitând autorizarea semnării și încheierii acestuia, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Dacă va fi autorizat de Consiliu, acesta va
Eurostat: Rata de ocupare a forței de muncă în UE a crescut în trimestrul II din 2026
Rata de ocupare a forței de muncă cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani din Uniunea Europeană s-a situat la 76,4% în trimestrul al II-lea din 2026, în creștere de la 76,3% în precedentele trei luni, arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Între primul și al doilea t
Guvernatorul Băncii Centrale: Economia Franței nu este într-un pericol economic iminent, dar trebuie redus deficitul
Guvernatorul Băncii Centrale a Franței, Emmanuel Moulin, a dat asigurări că țara nu este într-un pericol economic iminent, dar a atras atenția că Guvernul trebuie să acționeze pentru a reduce deficitul bugetar, transmite Reuters. Declarația lui Moulin vine după ce joi Institutul Național de Statistică din Franța (INSEE) a înrăutăți
Heathrow raportează un declin al numărului de pasageri în august, o lună de vârf pentru vacanța de vară
Aeroportul londonez Heathrow - unul dintre cele mai aglomerate din Europa - a raportat o scădere a numărului de pasageri în august, o lună de vârf, și a atras atenția asupra 'dificultăților semnificative' din sector, transmite DPA. Heathrow Airport, deținut de compania franceză Ardian, Autoritatea de Investiții din Qatar, f
Marea Britanie: Creșterea economiei a depășit așteptările în iulie
Creșterea economiei britanice a depășit așteptările în iulie, cu un avans de 0,4%, extinzând performanța solidă din primul semestru al anului, în pofida șocului energetic provocat de conflictul din Orientul Mijlociu, a anunțat vineri Oficiul Național de Statistică (ONS), transmite Reuters. Economiștii intervievați de Reuters
FMI avertizează asupra riscurilor provocate de război cu care se confrunta economia mondială
Fondul Monetar Internațional (FMI) a anunțat joi că economia mondială a făcut față șocului energetic provocat de conflictul din Orientul Mijlociu mai bine decât se anticipa, iar PIB-ul global încă se aștepta să crească cu aproximativ 3% în 2026, dar a avertizat că riscurile rămân ridicate, transmite Reuters. Purtătorul
Prețul barilului de petrol Brent a scăzut cu 2%, la 105,5 dolari
Prețul barilului de petrol Brent cu furnizare în noiembrie a scăzut cu 2% vineri dimineața, până la 105,5 dolari, după avansul de peste 6% înregistrat în ziua precedentă, în timp ce tensiunile din Orientul Mijlociu continuă, relatează agenția EFE. La ora 8:00 (6:00 GMT), prețul barilului Brent, de referință î
Argentina: Inflația la cel mai scăzut nivel din ultimele 14 luni
Inflația din Argentina a încetinit în august, revenind la cel mai scăzut nivel din ultimele 14 luni, o evoluție salutată de guvernul președintelui ultraliberal Javier Milei, relatează AFP. În august, indicele prețurilor de consum s-a stabilit la 1,7%, după 2,1% în iulie, potrivit raportului Institutului Național de Stat
Reuters: Statele membre UE vor reducerea importurilor pentru a proteja industria chimică și a maselor plastice
Guvernele UE intenționează să facă presiuni pentru ca Bruxelles-ul să recurgă la un instrument de apărare comercială rar utilizat pentru a proteja industria chimică și a maselor plastice de majorarea importurilor, în special din China, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Franța, Italia și, probabil, Germania - cele m











