Lukoil confirmă că toate benzinăriile sale din Bulgaria sunt deplin operaționale
Lukoil a anunțat că toate benzinăriile sale din Bulgaria operează ca de obicei și vor continua să o facă fără întreruperi, informează Novinite.
Într-un comunicat oficial trimis presei, Lukoil a apreciat drept complet false speculațiile care sugerează că rețeaua sa de benzinării din Bulgaria se închide.
Luna trecută, Statele Unite și Marea Britanie au impus sancțiuni asupra celor mai mari companii petroliere rusești - Lukoil și Rosneft, în urma invadării Ucrainei. Trezoreria SUA a emis o licență care dă termen companiilor până în 21 noiembrie să renunțe la orice tranzacții cu Lukoil. Sancțiunile au sporit temerile în Bulgaria privind aprovizionarea cu combustibili înaintea iernii.
Compania a informat că fiecare unitate din rețeaua sa de benzinării din Bulgaria rămâne deschisă și aprovizionată cu combustibil. 'Nu există motive pentru încetarea activității lor. Benzinăriile au stocuri complete și vor continua să funcționeze normal. Informațiile privind iminenta suspendare a operațiunilor sunt false, speculative și dezinformează', a precizat Lukoil.
Novinite citează o știre Reuters, preluată de la agenția rusă de presă TASS, conform căreia Lukoil a abordat Departamentul Trezoreriei SUA pentru a cere o extindere a scutirii actuale de sancțiuni pentru anumite operațiuni. Conform informațiilor, firma are nevoie de mai mult timp pentru a-și îndeplini obligațiile existente și pentru a analiza potențialele oferte în vederea vânzării activelor sale internaționale.
Lukoil este unul dintre jucătorii cheie de pe piața combustibililor din Bulgaria iar clarificările companiei sunt menite să risipească zvonurile și să-i asigure pe clienți că aprovizionarea și activitatea rămân stabile, în pofida sancțiunilor internaționale și a presiunilor autorității de reglementare.
Analiștii din domeniul energiei spun că țara are mai multe stocuri de țiței și produse petroliere în afara Bulgariei dar trebuie să le importe înainte ca rețeaua de conducte a Lukoil să intre sub incidența sancțiunilor. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: AirBaltic a cerut să intre sub protecția Legii falimentului
Operatorul aerian leton airBaltic a cerut luni în Statele Unite să intre sub protecția Legii falimentului, ca parte a restructurării financiare menite să ducă la reducerea datoriei, transmite Reuters. airBaltic, în care statul leton deține o participație majoritară, a informat că operarea zborurilor va continua conform program
Șeful OpenAI amână listarea companiei și califică riscul de extincție ca fiind 'inacceptabil'
OpenAI, pionier și lider în domeniul inteligenței artificiale (IA) generative de la lansarea ChatGPT, nu va depune anul acesta cererea pentru o Ofertă Publică Inițială (IPO), a anunțat directorul general Sam Altman, citând preocupările privind siguranța legate de AI, care fac 'inacceptabil' riscul de 10% că AI ar putea cauza dispariția omenirii p&
Grecia: Salariul minim va crește cu 32 de euro de la 1 aprilie
Aproape 32 de euro pe lună este creșterea netă pentru sutele de mii de angajați cu salariul minim din Grecia, începând de la 1 aprilie 2027, informează publicația Kathimerini. Ministerul de Finanțe a indicat că majorarea brută va fi de 40 de euro, astfel încât salariul minim va ajunge la 960 euro pe lună.
Iulie a fost o lună record pentru hotelurile din Grecia
În iulie s-a înregistrat în Grecia o creștere a gradului de ocupare a hotelurilor și a tarifelor camerelor, în timp ce au crescut rezervările last-minute, informează publicația Kathimerini. Indicatorul a crescut chiar mai mult la hotelurile de cinci stele: în timp ce gradul de ocupare al hotelurilor pe între
Economia italiană va crește cu 1% anul acesta, în linie cu nivelul din zona euro (Giorgia Meloni)
Premierul Giorgia Meloni se așteaptă ca economia italiană să crească cu 1% anul acesta, în linie cu zona euro, transmite Reuters. A treia economie a zonei euro a înregistrat anul trecut un avans de 0,5%, mai redus decât media din regiune. Creșterea PIB-ului Italiei nu a depășit 1% în ultimii trei ani, în pofida in
Franța abandonează ținta de reducere a deficitului bugetar
Economia Franței va crește anul acesta mai puțin decât se estima, iar Guvernul va rata ținta de reducere a deficitului bugetar, a anunțat vineri ministrul de Finanțe, Roland Lescure, transmite Reuters. Înrăutățirea previziunilor complică sarcina Executivului de a adopta bugetul pe 2027 în următoarele luni într-un Parlament extrem de div
Prețul motorinei a atins un maxim istoric în SUA, 6,0556 dolari pentru un galon
Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou maxim istoric în SUA, unde un galon (3,8 litri) de motorină se vindea cu 6,0556 dolari, conform datelor de la Asociația Americană a Automobilului (AAA), transmite Bloomberg. În California, prețul motorinei este de aproape opt dolari pe galon. Calul de povară al economiei mondiale, mot
Comisia Europeană: Acordul comercial istoric cu India va elimina barierele inutile din calea comerțului
Comisia Europeană a prezentat vineri Consiliului propunerile sale pentru semnarea și încheierea Acordului de liber schimb (ALS) între Uniunea Europeană și India, solicitând autorizarea semnării și încheierii acestuia, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Dacă va fi autorizat de Consiliu, acesta va
Eurostat: Rata de ocupare a forței de muncă în UE a crescut în trimestrul II din 2026
Rata de ocupare a forței de muncă cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani din Uniunea Europeană s-a situat la 76,4% în trimestrul al II-lea din 2026, în creștere de la 76,3% în precedentele trei luni, arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Între primul și al doilea t
Guvernatorul Băncii Centrale: Economia Franței nu este într-un pericol economic iminent, dar trebuie redus deficitul
Guvernatorul Băncii Centrale a Franței, Emmanuel Moulin, a dat asigurări că țara nu este într-un pericol economic iminent, dar a atras atenția că Guvernul trebuie să acționeze pentru a reduce deficitul bugetar, transmite Reuters. Declarația lui Moulin vine după ce joi Institutul Național de Statistică din Franța (INSEE) a înrăutăți
Heathrow raportează un declin al numărului de pasageri în august, o lună de vârf pentru vacanța de vară
Aeroportul londonez Heathrow - unul dintre cele mai aglomerate din Europa - a raportat o scădere a numărului de pasageri în august, o lună de vârf, și a atras atenția asupra 'dificultăților semnificative' din sector, transmite DPA. Heathrow Airport, deținut de compania franceză Ardian, Autoritatea de Investiții din Qatar, f
Marea Britanie: Creșterea economiei a depășit așteptările în iulie
Creșterea economiei britanice a depășit așteptările în iulie, cu un avans de 0,4%, extinzând performanța solidă din primul semestru al anului, în pofida șocului energetic provocat de conflictul din Orientul Mijlociu, a anunțat vineri Oficiul Național de Statistică (ONS), transmite Reuters. Economiștii intervievați de Reuters
FMI avertizează asupra riscurilor provocate de război cu care se confrunta economia mondială
Fondul Monetar Internațional (FMI) a anunțat joi că economia mondială a făcut față șocului energetic provocat de conflictul din Orientul Mijlociu mai bine decât se anticipa, iar PIB-ul global încă se aștepta să crească cu aproximativ 3% în 2026, dar a avertizat că riscurile rămân ridicate, transmite Reuters. Purtătorul
Prețul barilului de petrol Brent a scăzut cu 2%, la 105,5 dolari
Prețul barilului de petrol Brent cu furnizare în noiembrie a scăzut cu 2% vineri dimineața, până la 105,5 dolari, după avansul de peste 6% înregistrat în ziua precedentă, în timp ce tensiunile din Orientul Mijlociu continuă, relatează agenția EFE. La ora 8:00 (6:00 GMT), prețul barilului Brent, de referință î
Argentina: Inflația la cel mai scăzut nivel din ultimele 14 luni
Inflația din Argentina a încetinit în august, revenind la cel mai scăzut nivel din ultimele 14 luni, o evoluție salutată de guvernul președintelui ultraliberal Javier Milei, relatează AFP. În august, indicele prețurilor de consum s-a stabilit la 1,7%, după 2,1% în iulie, potrivit raportului Institutului Național de Stat











