Uniunea Europeană vrea să extindă sprjinul oferit tinerilor fermieri
Vârsta medie a unui fermier european este, în prezent, de 57 de ani, iar aceste date statistice au șocat Comisia Europeană, care a prezentat marți o strategie de extindere a sprijinului pentru tinerii fermieri de pe continent, transmite AFP.
'Dorim ca fiecare tânăr care visează să intre în agricultură să vadă o cale reală de urmat, cu mai puține obstacole și un sprijin mai mare', a argumentat comisarul european pentru agricultură, Christophe Hansen.
Pentru Bruxelles, aceasta este o chestiune de suveranitate alimentară. Fără o reînnoire generațională, UE se teme că sectorul agricol va avea de suferit.
În această nouă strategie, Comisia recomandă statelor membre să investească cel puțin 6% din fondurile Politicii Agricole Comune (PAC) pentru a sprijini fermierii sub 40 de ani, față de aproximativ 3% anterior. Executivul european enumeră, de asemenea, o serie de măsuri pe care le recomandă statelor membre pentru tinerii fermieri: scutiri de impozite, subvenții pentru achiziționarea de ferme de până la 300.000 de euro și alte măsuri dedicate.
În plus, Bruxelles-ul dorește să încurajeze transferul de ștafetă între generații. Începând din 2032, fermierii care au atins vârsta de pensionare și primesc o pensie nu vor mai primi plăți europene directe, în ideea de a-i încuraja pe fermierii mai în vârstă să se pensioneze. Comisia dorește, de asemenea, să extindă programele Erasmus pentru a permite tinerilor să descopere ferme din străinătate sau alte practici inovatoare, cum ar fi agroturismul. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BTA: Un nou studiu relevă interesul puternic pentru investiții în Bulgaria în rândul companiilor germane
Introducerea monedei euro și așteptările privind un mediu politic mai stabil direcționează deja noi investiții germane către Bulgaria, potrivit studiului 'Climatul de afaceri în Bulgaria 2026' al Camerei de Industrie și Comerț Germano-Bulgară (GBIC), prezentat marți la un eveniment. Conform datelor, 13% dintre companiile chestionate intenționează să mut
Zona euro s-ar putea confrunta cu dificultăți în urma recentelor turbulențe de pe piețele de credit privat (BCE)
Zona euro nu se confruntă cu un risc sistemic în urma recentelor turbulențe de pe piețele de credit privat, dar câteva zone din sistemul financiar sunt expuse și unele tensiuni ar putea fi deja vizibile, se arată într-un raport publicat marți de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters. Indiciile privind tensiunile a
Comisia Europeană a aprobat înființarea unei firme mixte de către PPC și Metlen
Comisia Europeană a aprobat, marți, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, crearea unei firme mixte de către Public Power Corporation S.A. și Metlen Energy & Metals Single Member S.A., ambele din Grecia, informează un comunicat de presă al executivului comunitar. Tranzacția se referă în principal la exploatarea unor insta
România și alte 15 țări europene cer mai multe fonduri pentru PAC și Politica de Coeziune
România și alte 15 țări membre ale Uniunii Europene au solicitat mai mulți bani pentru Politica Agricolă Comună (PAC) și Politica de Coeziune în următorul buget pe termen lung al blocului comunitar și, totodată, au susținut că o abordare mai graduală a rambursării datoriei actuale și emiterea de noi obligațiuni ar trebui considerate drept 'opțiuni via
Ferrari a dezvăluit prima sa mașină electrică, 'Luce', cu o autonomie de peste 530 de kilometri
Producătorul italian de automobile de lux Ferrari a dezvăluit primul său model complet electric, 'Luce', alăturându-se, cu întârziere, unor concurenți precum Porsche și Lamborghini, transmite AFP. 'Luce', cuvânt care în limba italiană înseamnă 'lumină', atinge o viteză maximă de peste
Schnabel: BCE ar trebui să majoreze dobânzile în luna iunie, chiar dacă se va ajunge la un acord de pace cu Iranul
Banca Centrală Europeană (BCE) ar trebui să majoreze dobânzile în luna iunie, chiar dacă discuțiile de pace care se poartă în prezent cu Iranul se vor finaliza cu un acord, deoarece conflictul a durat mai mult decât se preconiza, iar prețurile ridicate la energie se repercutează asupra ansamblului economiei, a declarat Isabel Schnabel, membru
Japonia a căzut pe locul al treilea în topul celor mai mari creditori mondiali, după Germania și China
China a trecut înaintea Japoniei, care a pierdut în 2025 poziția de a doua cea mai mare națiune creditoare din lume, deși activele sale externe au atins un nou record, transmite Bloomberg. Datele publicate marți de Ministerul de Finanțe arată că activele externe nete ale Japoniei au crescut până la un nivel record de 561.800 miliarde de yeni
Polonia este inundată de automobiliști din țările vecine care vin să facă plinul cu carburanți subvenționați
Programul guvernului polonez de plafonare a prețurilor carburanților la pompă îi atrage pe șoferii din țările vecine să treacă granița și să alimenteze cu una dintre cele mai ieftine benzine din Uniunea Europeană, transmite Bloomberg. Acest fenomen a fost observat pentru prima dată de economiștii băncii PKO Bank Polski SA, după ce datele
Bursa italiană a atins un nou maxim istoric, după o pauză de 26 de ani
Indicele principal al bursei italiene a depășit luni precedentul maxim istoric, atins în 2000, după creșterile recente ale acțiunilor din domeniul energiei și semiconductorilor, transmite Bloomberg. Indicele FTSE MIB a crescut luni cu până la 1,2%, ajungând la o valoare de 50.121,2 puncte, depășind precedentul record stabilit
Suedia: Un autobuz autonom a intrat în coliziune cu un tramvai în prima zi de funcționare
Un autobuz autonom a fost lovit luni de un tramvai, în prima zi în care autobuzul transporta pasageri în centrul orașului Goteborg (vestul Suediei), a anunțat Vasttrafik, compania regională de transport public, transmite AFP. 'Autobuzul a frânat, iar apoi tramvaiul a lovit autobuzul din spate. Nu au existat decese s
Cinci țări UE solicită Bruxelles-ului noi măsuri pentru a proteja industria europeană
Spania, Franța, Italia, Țările de Jos și Lituania au solicitat Comisiei Europene măsuri mai stricte pentru a proteja industria europeană și sectoarele strategice de practicile neloiale din comerțul internațional, transmite EFE. 'Sistemul comercial multilateral (...) este subminat în prezent de diverși actori și de creșterea practicil
Delivery Hero confirmă oferta de preluare de la Uber
Acțiunile Delivery Hero au urcat luni după ce platforma de livrări a confirmat interesul de preluare din partea firmei americane Uber Technologies, alimentând speculațiile unui potențial război al ofertelor, transmite DPA. Compania cu sediul în Berlin, inclusă în indicele MDAX al Bursei de la Frankfurt, a informat că a fost a
Gazele naturale s-au ieftinit în Europa după ce SUA au anunțat progrese către un acord cu Iranul
Prețurile de referință la gaze naturale în Europa au scăzut luni pe fondul semnalelor că SUA și Iranul sunt aproape de un acord care ar redeschide Strâmtoarea Ormuz, o zonă vitală pentru aprovizionarea cu energie la nivel mondial, transmite Bloomberg. În jurul orei 8:56 a.m., la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se sta
Airbus are probleme de aprovizionare și amână livrarea avioanelor pe distanțe lungi către Qantas
Cel mai mare producător de aeronave din lume Airbus, continuă să se confrunte cu probleme de livrare, transmite DPA. Compania aeriană australiană Qantas nu va primi până în aprilie 2027 primul dintre cele 12 avioane pe distanțe lungi modificate A350 pe care le-a comandat, a anunțat luni grupul aeronautic european Airbus.
Eurostat: România, Spania și Polonia, statele membre UE unde au scăzut prețurile la benzină, în aprilie
Prețurile la motorină și benzină în UE au crescut în aprilie comparativ cu luna precedentă cu 7,9% și, respectiv, cu 2,4%, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). În cazul prețurilor la benzină, 23 state membre UE au raportat creșteri, care au variat de la 12,9% în Slovenia la 1,3% în Irlanda, &ici










