Constructorii auto europeni critică reducerea cotelor la importurile de oțel
Un nou plan al Uniunii Europene vizând reducerea drastică a cotelor la importurile de oțel merge prea departe și amenință producătorii auto europeni cu costuri administrative și de producție mai mari, a anunțat miercuri Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite Reuters.
Asociația, care îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa, a precizat că producătorii auto europeni își asigură aproximativ 90% din achizițiile lor directe de oțel din UE și sunt ''îngrijorați'' de impactul inflaționist al unor restricții mai stricte asupra importurilor de oțel.
Comisia Europeană a propus marți reducerea cotelor de import de oțel fără taxe vamale cu aproape jumătate, împreună cu dublarea tarifelor vamale, la 50%, pentru importurile care depășesc cotele, în încercarea de a păstra viabilitatea producției de oțel în Uniunea Europeană.
Propunerea va avea nevoie de aprobarea guvernelor UE și a Parlamentului European.
''Nu contestăm necesitatea unui anumit nivel de protecție pentru o industrie precum oțelul, dar considerăm că parametrii propuși de Comisie merg prea departe în protejarea pieței europene'', a declarat directorul general al ACEA, Sigrid de Vries, într-un comunicat.
ACEA a subliniat că producătorii auto trebuie în continuare să importe anumite cantități și calități de oțel, adăugând că tipurile de oțel folosite în industria auto au fost întotdeauna epuizate rapid în cadrul sistemului actual de cote.
Asociația a pus, de asemenea, sub semnul întrebării cerința ca importatorii să identifice locul inițial în care a fost topit și turnat oțelul, o regulă concepută pentru a preveni eludarea restricțiilor. Potrivit ACEA, acest lucru este foarte complicat într-un lanț de aprovizionare global, precum cel al industriei auto.
''Trebuie să găsim un echilibru mai bun între nevoile producătorilor și utilizatorilor europeni de oțel în cadrul acestei măsuri'', a precizat ACEA. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Șeful unei mari bănci rusești avertizează că economia ar putea stagna în acest an
Creșterea economică a Rusiei ar putea stagna în acest an, deoarece costurile ridicate cu împrumuturile sufocă investițiile de capital, a declarat joi directorul general de la VTB, a doua cea mai mare bancă din Rusia, adăugând însă că se așteaptă la o îmbunătățire atunci când dobânzile vor scădea, transmite Reuters. Pre
Bitcoin se apropie de cel mai scăzut nivel de la alegerea lui Trump
Cotația bitcoin s-a apropiat joi de cel mai scăzut nivel de după luna octombrie 2024, chiar înainte de câștigarea alegerilor prezidențiale de către Donald Trump, fiind considerat acum mai puțin profitabil decât alte acțiuni ale companiilor din tehnologie, cum ar fi cele legate de inteligența artificială, informează AFP. Bitcoin, cea mai impor
BTA: Premierii Bulgariei și Greciei au discutat despre parteneriatul strategic, energie și transporturi
Prim-ministrul bulgar, Rumen Radev, s-a întâlnit joi la Sofia cu omologul grec, Kyriakos Mitsotakis, pentru discuții cu privire la parteneriatul strategic bilateral, energie, conectivitatea transporturilor, securitate și problemele de pe agenda europeană, transmite BTA. Cei doi premieri au avut o întâlnire tete-a-tete la sediul Consiliu
Ungaria confirmă descoperirea primului focar de pestă porcină africană la porci domestici
Autoritățile ungare au ordonat sacrificarea a 3.000 de porci dintr-o fermă, după descoperirea primului focar de pestă porcină africană în rândul porcilor domestici, a anunțat joi Autoritatea Sanitară Veterinară din Ungaria (NEBIH) într-un comunicat de presă, preluat de Reuters. Virusul pestei porcine africane, care este inofensiv pentru oamen
UE cere României și Ungariei să transpună integral normele UE privind eficiența energetică
Comisia Europeană a decis joi să trimită avize motivate României și Ungariei pentru netranspunerea integrală în legislația națională a dispozițiilor Directivei reformate privind eficiența energetică. Directiva revizuită a fost adoptată în 2023, înlocuind o directivă anterioară, din 2012, iar statele membre au trebuit să notifice măsuril
Comisia îndeamnă România să notifice evaluarea sa cuprinzătoare privind cogenerarea de înaltă eficiență
Comisia Europeană a decis joi să trimită un aviz motivat României, solicitând acestui stat membru să respecte Directiva privind eficiența energetică (Directiva 2012/27/UE), înlocuită în prezent de o reformare, Directiva (UE) 2023/1791, care menține anumite obligații privind sectorul încălzirii și al răcirii. În special, stat
Stassis (PPC): Europa are un avantaj imens; are cel mai sofisticat public și cei mai exigenți clienți pentru AI
Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Europa are un avantaj imens, deoarece are cel mai sofisticat public și cei mai exigenți clienți pentru AI și cu toate că nu a creat tehnologia AI, aceasta a ajuns la un nivel în care are nevoie de scenarii de utilizare, și mare parte din aceste scenarii vor fi create în Europa și în SUA, a declarat
Semestrul european contribuie la continuitatea pe termen mediu a reformelor din PNRR (oficial CE)
Toate reformele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au fost convenite de guvernul român și Comisia Europeană, iar rolul semestrului european este tocmai acela de a asigura continuitatea pe termen mediu a acestor măsuri, a declarat joi un oficial al executivului UE, în cadrul unui briefing tehnic organizat de Reprezentanța Comisiei Europe
UE cere României și Poloniei să transpună modificările celei de a cincea Directive privind cerințele de capital
Comisia Europeană a decis joi să continue procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere României și Poloniei pentru că nu au transpus modificările aduse celei de a cincea Directive privind cerințele de capital (Directive 2013/36/UE) introduse prin Regulamentul UE 2023/1114 pri
Eurostat: România, cel mai semnificativ declin din UE al vânzărilor cu amănuntul în aprilie
Volumul comerțului cu amănuntul a crescut cu 0,9% în Uniunea Europeană și cu 1% în zona euro, în aprilie, comparativ cu perioada similară din 2025, dar România, Belgia și Austria sunt statele membre UE cu cel mai sever declin al acestui indicator, arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Sectorul energiei și cel digital se unesc pentru a susține strategic dezvoltarea centrelor de date în Europa
Helsinki - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Actori din sectoarele digital și energetic se reunesc în cadrul angajamentului Twin Transition Commitments, semnat la Power Summit, din Helsinki, pentru a analiza tendințele, a aprofunda colaborarea și a identifica factorii de politici publice și de piață care să susțină dezvoltarea dura
Numărul bogaților și averea lor au ajuns la noi vârfuri în 2025 (studiu)
Numărul milionarilor din întreaga lume și averea lor au continuat să crească în 2025, atingând noi recorduri, determinate de performanța puternică a pieței bursiere și de o scădere a inflației, potrivit unui studiu publicat joi de Capgemini, citat de AFP. Firma de consultanță definește persoanele bogate ca deținând pest
Prințul William cere 'protejarea' culturii pub-urilor britanice
Prințul William de Wales, moștenitorul tronului britanic, a făcut miercuri un apel pentru sprijinirea pub-urilor britanice, spunând că este datoria țării să 'protejeze' aceste localuri atât de caracteristice culturii locale, informează EFE. 'Îmi plac pub-urile și vreau să fac tot ce îmi stă în putință pentru a le sprij
Comisia Europeană a propus un pachet de măsuri pentru a consolida autonomia digitală și reziliența Europei
Comisia Europeană a prezentat, miercuri, Pachetul european privind suveranitatea tehnologică, un set de măsuri menite să consolideze capacitatea Europei în domeniul semiconductorilor, al inteligenței artificiale (IA), al tehnologiei de tip cloud și al surselor deschise, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Pachetul include două pro
BTA: Ministerul bulgar al Apărării mizează pe o cooperare industrială de peste 20%
Ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoyanov, s-a întâlnit cu reprezentanții industriei de apărare la un mic dejun de lucru organizat în marja expoziției de echipamente militare Hemus 2026, care a început miercuri la Plovdiv, transmite BTA. 'Vom lucra pentru a ne asigura că industria de apărare bulgară are o participare reală la f








