Eurostat: Rezervările turistice online au înregistrat o creștere solidă în trimestrul doi din 2025
Turiștii au petrecut, în trimestrul doi din acest an, aproximativ 245,9 milioane de nopți în spații de cazare închiriate pe termen scurt din Uniunea Europeană, rezervate prin intermediul platformelor Airbnb, Booking și Expedia, în creștere cu 17,8% față de perioada similară din 2024 și cu 36,8% comparativ cu trimestrul doi din 2023, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Așa cum au indicat deja datele din primul trimestru al anului, 2025 este un an promițător pentru turismul din UE.
În aprilie, numărul nopților petrecute de către turiști în spații de cazare închiriate pe termen scurt, rezervate prin intermediul platformelor online, a crescut în ritm anual cu 34,3%, în special în urma Sărbătorilor Pascale, care au avut loc în aprilie 2025. În mai a fost o creștere mai modestă, de 5,3%, apoi un avans de 18,1% în iunie, comparativ cu lunile respective din 2024.
Datele statistice reprezintă rezultatul acordului dintre Comisia Europeană și cele patru platforme private de economie colaborativă, încheiat în martie 2020.
De asemenea, în primul trimestru din 2025, cele mai populare regiuni pentru spații de cazare închiriate pe termen scurt prin intermediul platformelor online în UE au fost: Canare în Spania (8,8 milioane de nopți), Ron-Alpi în Franța (8,1 milioane de nopți) și Andaluzia în Spania (7,7 milioane de nopți).
Spania și Franța au fiecare câte cinci regiuni în top 20, Italia trei regiuni, Austria și Portugalia câte două regiuni, iar Ungaria, Polonia și Grecia au fiecare câte o regiune. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Toyota - prima companie din Japonia care înregistrează vânzări anuale de de peste 50.000 miliarde de yeni
Vânzările Toyota Motor Corp în anul fiscal 2025 au crescut cu 5,5% față de anul precedent, la 50.680 miliarde de yeni (32,3 miliarde de dolari), devenind prima companie niponă care înregistrează vânzări anuale de de peste 50.000 miliarde de yeni, transmit Reuters și Kyodo. În schimb, profitul net a scăzut cu 19,2%
Eurostat: România, printre cele patru state UE unde au crescut prețurile la gaze pentru consumatorii non-casnici
Prețul mediu la gaze pentru consumatorii non-casnici din UE a fost de 6,05 euro pentru 100 kWh, în semestrul doi din 2025, în scădere de la 6,60 euro pentru 100 kWh, în prima jumătate din 2025 (minus 8,3%), după un an de prețuri echilibrate, arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Prețul mediu la gaze p
CE: Sancțiunile financiare impuse angajatorilor care angajează migranți în situație neregulamentară depășesc 200 de milioane de euro pe an
Comisia Europeană a adoptat vineri rapoartele privind punerea în aplicare a două instrumente-cheie care stabilesc norme comune ale UE pentru lucrătorii migranți din UE - Directiva privind sancțiunile împotriva angajatorilor (adoptată în 2009) și Directiva privind lucrătorii sezonieri (2014), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
CE: Pasagerii afectați de anulări continuă să beneficieze de drepturile pasagerilor aerieni
Comisia Europeană a adoptat vineri orientări pentru sectorul transporturilor și turismului din UE, dând asigurări că pasagerii afectați de anulări continuă să beneficieze de drepturile pasagerilor aerieni, în contextul perturbărilor actuale ale aprovizionării cu combustibil și al închiderii anumitor rute aeriene și maritime legate de criza din Orientul Mijl
FAO: Prețurile mondiale la alimente, la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, din cauza războiului
Indicele global al prețurilor produselor alimentare a crescut pentru a treia lună consecutiv în aprilie, ajungând la cel mai mare nivel din ultimii peste trei ani, în special prețurile uleiurilor vegetale situându-se la un nivel ridicat, în urma escaladării conflictului din Orientul Mijlociu, a anunțat vineri Organizația Națiunilor Unite pentru
Eurostat: România, cel mai semnificativ declin din UE al producției de servicii, în februarie
Producția de servicii a crescut cu 1,3% în Uniunea Europeană și cu 1,4% în zona euro în februarie, comparativ cu perioada similară din 2025, însă România este statul membru UE unde a scăzut cel mai mult acest indicator, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). În r&a
Christine Lagarde (BCE) este sceptică în legătură cu o monedă digitală stabilă legată de euro
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, și-a exprimat vineri scepticismul privind necesitatea, în zona euro, a unei monede digitale stabile (stablecoin) legată de euro, spunând că ar putea afecta propria activitate a BCE și ar putea exacerba turbulențele financiare, transmite Reuters. Stablecoins rămân un prod
Grecia: Veniturile din turism au crescut cu 9,4% în 2025, ajungând la 23,63 miliarde de euro
Numărul vizitatorilor străini în Grecia a ajuns la 43,31 milioane anul trecut, o creștere cu 6,4% față de 40,69 milioane în 2024, aceste evoluții contribuind la avansul cu 9,4% al veniturilor din turism, care s-au situat la 23,63 miliarde de euro, informează publicația elenă Kathimerini. Conform datelor finale raportate de Banca Ce
Airbus nu reușește să mențină ritmul livrărilor de avioane în 2026
Airbus a informat că a livrat mai puțin avioane în primele patru luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2025, ceea ce scoate în evidență presiunile asupra grupului aeronautic european de a accelera transmiterea aeronavelor către companiile aeriene, transmite Reuters. În aprilie, compania a livrat 67 de avioane
Prețurile petrolului scad, pe fondul speranțelor unui acord între SUA și Iran
Prețurile petrolului au continuat să scadă joi, pe fondul speranțelor unui potențial acord de pace SUA - Iran, transmit Reuters și EFE. Țițeiul Brent din Marea Nordului, referința globală, a scăzut cu aproape 5%, la 96,37 dolari per baril, după ce miercuri înregistrase un declin de 8%. Cu toate acestea, țițeiul Brent încă este cu aproximativ 40% pe
China va construi o autostradă de peste un miliard de euro în Serbia
O companie chineză va construi o autostradă de 1,3 miliarde de euro în Serbia, cel mai recent dintr-o serie de proiecte de infrastructură susținute de Beijing în regiune, au anunțat joi autoritățile din țara balcanică, relatează AFP. În ultimul deceniu, Serbia, candidată la aderarea la UE, a înregistrat o înmulțire semnifi
Fitch: Măsurile europene menite să atenueze impactul creșterii prețurilor energiei ar putea afecta finanțele publice
Măsurile guvernelor europene menite să atenueze impactul creșterii prețurilor energiei asupra gospodăriilor și companiilor ar putea avea un impact semnificativ asupra finanțelor lor publice, dacă vor fi extinse, a avertizat joi Federico Barriga-Salazar, șeful diviziei de ratinguri suverane pentru Europa Occidentală la agenția de evaluare financiară Fitch, transmite Reuters.
Eurostat: România și Germania, singurele state membre UE unde au scăzut vânzările cu amănuntul în martie
Volumul comerțului cu amănuntul a crescut cu 1,9% în Uniunea Europeană și cu 1,2% în zona euro, în martie, comparativ cu perioada similară din 2025, iar România și Germania sunt singurele state membre UE unde a scăzut acest indicator, arată dat
BCE: Integrarea zonei euro nu a ajuns la piețele bursiere
Integrarea financiară în zona euro a înregistrat progrese constante în ultimii ani, dar piețele bursiere rămân fragmentate, rămânând în urma evoluțiilor din sectorul bancar și al pieței datoriilor, se arată într-un raport publicat joi de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters. BCE și C
AirAsia a semnat un acord de 19 miliarde de dolari pentru a achiziționa 150 de avioane Airbus A220 fabricate în Canada
AirAsia, cel mai mare operator aerian low-cost din Asia de Sud-Est, a semnat un acord de 19 miliarde de dolari pentru a achiziționa 150 de avioane Airbus A220 fabricate în Canada, au anunțat cele două companii, transmite AFP. De asemenea, AirAsia a informat joi că ar putea dubla comanda pentru a acoperi cererea viitoare. A









