Aurul a atins un nivel record după blocajul din SUA
Cotația aurului a atins miercuri un nou nivel record, după ce în Statele Unite a început o închidere ordonată a activităților Guvernului (shutdown), ceea ce va provoca inclusiv amânarea publicării unor rapoarte economice esențiale, transmite Bloomberg.
Aurul a ajuns la 3.875,53 dolari pe uncie, a cincea zi de creștere a cotației metalului galben, după ce Senatul SUA a eșuat marți într-o ultimă încercare de a evita închiderea unei părți din serviciile sale federale, iar Casa Albă a cerut agențiilor 'să execute planurile pentru închiderea în mod ordonat', primul astfel de eveniment din ultimii șapte ani.
O suspendare a operațiunilor la nivel federal riscă să provoace noi presiuni asupra dolarului, în timp ce ar putea fi întârziată publicarea unor rapoarte esențiale care să evalueze economia SUA, inclusiv datele privind șomajul, programate vineri.
Cotația aurului a crescut anul acesta cu peste 47%, fiind în grafic pentru cel mai semnificativ câștig anual începând din 1979. Raliul este sprijinit de cererea puternică a băncilor centrale, de potențiala slăbiciune a dolarului american și de reluarea ciclului de relaxare a dobânzilor de către Rezerva Federală a SUA (Fed).
În plus, analiștii apreciază că incertitudinea provocată de schimbările din componența comitetului de politică monetară de la Fed precum și provocările continue la adresa independenței Fed sunt favorabile pentru scumpirea aurului. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eurostat: Bulgaria și România, cel mai semnificativ avans din UE al prețurilor producției industriale, în iunie
Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au urcat cu 4,7% în UE și cu 4,6% în zona euro în iunie, comparativ cu perioada similară din 2025, iar Bulgaria și România sunt statele membre UE cu cele mai mari creșteri ale acestui indicator, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). În
Bulgaria: Numărul angajaților străini a crescut semnificativ în primul semestru din 2026
Bulgaria a importat în primele șase luni și jumătate din 2026 tot atâția muncitori străini din țări terțe cum a făcut-o pe tot parcursul anului 2024, ceea ce arată sporirea deficitului de forță de muncă cu care se confruntă companiile, informează Novinite. Conform datelor Agenției de ocupare a forței de muncă, furnizate de Ministerul Muncii și Prot
Reuters: Grupurile tehnologice consacrate din Europa se profilează ca beneficiari ai boom-ului AI
Boom-ul AI (inteligență artificială) era preconizat de mulți să favorizeze companiile noi care construiesc modelele, dar recentele câștiguri raportate sugerează că unele dintre grupurile tehnologice consacrate din Europa se profilează ca beneficiari AI, transmite Reuters. SAP, Capgemini, Sopra Steria și OVHcloud au raportat o cerere solidă pentru produse
Veniturile SpaceX aproape s-au dublat în trimestrul doi
Compania aerospațială și de inteligență artificială SpaceX a informat marți, în primul său raport financiar de la cea mai mare ofertă publică inițială din istorie, că veniturile sale aproape s-au dublat în trimestrul doi iar pierderile operaționale s-au atenuat peste așteptări, transmit DPA și Reuters. Rezultatele vin pe fondul creșterii solide a a
Banca Mondială: AI le dă o mână de ajutor economiilor emergente, iar acestea ar trebui să profite de ea
Inteligența artificială (AI) ar putea permite țărilor în curs de dezvoltare să câștige într-un deceniu un secol de dezvoltare dacă acționează rapid în privința deficitului de alimentare cu energie, a conectivității și competențelor, se arată într-un raport al Băncii Mondiale (BM) publicat marți, transmite Reuters.
Comisia Europeană nu vede probleme privind asigurarea furnizării de energie după scăderea nivelului Dunării
Comisia Europeană a transmis marți că 'urmărește îndeaproape și monitorizează' efectele secetei asupra Dunării, în timp ce în România și Ungaria centralele nucleare funcționează la capacitate minimă din cauza scăderii debitului fluviului, seceta afectând de asemenea agricultura și transporturile, dar nu a identificat probleme de
Eurostat: Un sfert dintre cetățenii UE cumpără online bilete la evenimente
Cu festivalurile și concertele care umplu calendarul de vară, mulți oameni cumpără online bilete la evenimente. Anul trecut, 26,8% dintre cetățenii UE au achiziționat online bilete la evenimente, cu trei luni înainte de sondajul anual privind utilizarea tehnologiei informației și a comunicațiilor (TIC), potrivit datelor publicate marți de Oficiul de statistică al Uniun
Cafeaua se scumpește din nou; stocurile de Arabica, aproape de minimele anilor '90 (analiză)
O combinație de stocuri reduse, întârzieri în livrări și probleme logistice pune presiune pe piața cafelei, rezervele de Arabica se apropie de minime nemaiîntâlnite din anii '90, iar riscul ca depozitele să rămână fără marfă alimentează creșterile de preț, relevă o analiză a XTB România, dată marți publicității. De
Toyota raportează majorarea profitului trimestrial, în urma vânzărilor solide de vehicule și a deprecierii yenului
Profitul Toyota Motor Corp aproape s-a dublat în trimestrul doi, datorită cererii solide din SUA și India, precum și cursului de schimb favorabil, transmit Kyodo și AP. Producătorul modelelor Prius și Lexus a înregistrat un profit net de 1.480 miliarde de yeni (9,4 miliarde de dolari), în creștere de la 841 miliarde de yeni în trimestru
SUA: 25 de state democrate contestă în justiție ultimele taxe vamale impuse de președintele Donald Trump
Douăzeci și cinci de state americane, printre care California, New York sau Hawaii, au anunțat luni că au depus o plângere la Tribunalul federal pentru comerț internațional (CIT) pentru a contesta noua serie de taxe vamale introduse de președintele SUA, Donald Trump, transmite marți AFP. Aceste noi taxe, de 10% sau 12,5%, în funcție de țară, au int
Kazahstanul proiectează creșterea capacității oleoductelor spre China, după atacurile cu drone ce au perturbat terminalul CPC
Kazahstanul intenționează să suplimenteze capacitatea celor două conducte petroliere ale sale către China, în urma atacurilor cu drone asupra infrastructurii de la Marea Neagă a Consorțiului Conductei Caspice (CPC) și a navelor care deservesc terminalul petrolier aflat la capătul acestei conducte prin care este livrat în prezent circa 80% din petrolul kaz
Capitalizarea bursieră a Amazon depășește pragul de 3.000 miliarde de dolari
Acțiunile gigantului american Amazon au urcat imediat după deschiderea ședinței bursiere de luni cu 4,57%, la 284 dolari, astfel încât capitalizarea sa bursieră a depășit pentru prima dată pragul de 3.000 miliarde de dolari, transmit Reuters și AFP. De la publicarea rezultatelor trimestriale, joi, acțiunile companiei au urcat cu pe
BTA: Agenția Vamală a confiscat bunuri de peste două milioane dolari, ca parte a investigației EPPO în România
Agenția Vamală, în cooperare cu Parchetul European (EPPO) în Bulgaria, a anunțat că confiscat la finalul lunii iulie 12 containere conținând bunuri în valoare de peste două milioane de dolari. Bunurile sechestrate includ peste 3.800 de unități modulare tehnice litiu-ion, elemente de fixare și documentație conexă, cu o g
Germania: Ministrul transporturilor anunță o ''conferință tehnică'' după o scădere istorică a nivelului apelor Rinului
Scăderea istorică a nivelului apei fluviului Rin din Germania l-a determinat pe ministrul german al transporturilor, Steffen Bilger, să programeze pentru joi, la Bonn, o ''conferință tehnică'' pentru a discuta această problemă, relatează luni dpa și Reuters. Sâmbătă, la Koln a fost înregistrat cel mai scăzut nivel a
Nissan revine pe profit, dar înrăutățește previziunile privind vânzările anuale de vehicule
Nissan Motor, partenerul de alianță al Renault, a reușit să revină pe profit în trimestrul doi, datorită veniturilor mai ridicate, dar a înrăutățit previziunile privind vânzările anuale de vehicule, pe fondul dificultăților din China, transmit Kyodo și DPA. Profitul net atribuibil acționarilor s-a situat la 3,8 miliarde de ye











