Un tribunal francez a blocat planurile Auchan de a elimina 2.400 de posturi
Un tribunal francez a blocat marți planurile retailerului Auchan de a elimina 2.400 de posturi, citând o serie de nereguli procedurale, transmite Reuters.
Tribunalul administrativ din orașul Lille a decis că planul de restructurări anunțat de conducerea companiei ar fi trebuit convenit cu reprezentanții sindicatelor care îi reprezintă pe angajații din cele cinci divizii ale grupului. De asemenea, tribunalul a anunțat că a descoperit o serie de nereguli procedurale în ceea ce privește consultările cu comitetele angajaților de la Auchan.
În replică, grupul Auchan, care are peste 50.000 de angajați în Franța, a informat într-un comunicat de presă că a decis să depună o contestație la decizia tribunalului.
Grupul Auchan, controlat de familia Mulliez, se confruntă de mai mulți ani cu importante dificultăți economice. Această situația a obligat grupul să anunțe, la finele anului 2024, un vast plan social care includea închideri de magazine și eliminarea a 2.400 de posturi în Franța.
În România, în luna octombrie a anului trecut, Auchan deținea în portofoliu peste 430 de magazine. Auchan România a avut în 2023 o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,6 miliarde de euro. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FAO: Lumea se confruntă cu noi creșteri ale prețurilor alimentelor
Lumea este în pragul unui nou episod de inflație a prețurilor alimentelor, războaiele din Iran și Ucraina, alături de fenomenul El Nino, creează furtuna perfectă de costuri mai ridicate și randamente mai scăzute ale culturilor, a afirmat miercuri economistul-șef al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters.
Eurostat: Bulgaria și România, cel mai semnificativ avans din UE al prețurilor producției industriale, în iunie
Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au urcat cu 4,7% în UE și cu 4,6% în zona euro în iunie, comparativ cu perioada similară din 2025, iar Bulgaria și România sunt statele membre UE cu cele mai mari creșteri ale acestui indicator, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). În
Bulgaria: Numărul angajaților străini a crescut semnificativ în primul semestru din 2026
Bulgaria a importat în primele șase luni și jumătate din 2026 tot atâția muncitori străini din țări terțe cum a făcut-o pe tot parcursul anului 2024, ceea ce arată sporirea deficitului de forță de muncă cu care se confruntă companiile, informează Novinite. Conform datelor Agenției de ocupare a forței de muncă, furnizate de Ministerul Muncii și Prot
Reuters: Grupurile tehnologice consacrate din Europa se profilează ca beneficiari ai boom-ului AI
Boom-ul AI (inteligență artificială) era preconizat de mulți să favorizeze companiile noi care construiesc modelele, dar recentele câștiguri raportate sugerează că unele dintre grupurile tehnologice consacrate din Europa se profilează ca beneficiari AI, transmite Reuters. SAP, Capgemini, Sopra Steria și OVHcloud au raportat o cerere solidă pentru produse
Veniturile SpaceX aproape s-au dublat în trimestrul doi
Compania aerospațială și de inteligență artificială SpaceX a informat marți, în primul său raport financiar de la cea mai mare ofertă publică inițială din istorie, că veniturile sale aproape s-au dublat în trimestrul doi iar pierderile operaționale s-au atenuat peste așteptări, transmit DPA și Reuters. Rezultatele vin pe fondul creșterii solide a a
Banca Mondială: AI le dă o mână de ajutor economiilor emergente, iar acestea ar trebui să profite de ea
Inteligența artificială (AI) ar putea permite țărilor în curs de dezvoltare să câștige într-un deceniu un secol de dezvoltare dacă acționează rapid în privința deficitului de alimentare cu energie, a conectivității și competențelor, se arată într-un raport al Băncii Mondiale (BM) publicat marți, transmite Reuters.
Comisia Europeană nu vede probleme privind asigurarea furnizării de energie după scăderea nivelului Dunării
Comisia Europeană a transmis marți că 'urmărește îndeaproape și monitorizează' efectele secetei asupra Dunării, în timp ce în România și Ungaria centralele nucleare funcționează la capacitate minimă din cauza scăderii debitului fluviului, seceta afectând de asemenea agricultura și transporturile, dar nu a identificat probleme de
Eurostat: Un sfert dintre cetățenii UE cumpără online bilete la evenimente
Cu festivalurile și concertele care umplu calendarul de vară, mulți oameni cumpără online bilete la evenimente. Anul trecut, 26,8% dintre cetățenii UE au achiziționat online bilete la evenimente, cu trei luni înainte de sondajul anual privind utilizarea tehnologiei informației și a comunicațiilor (TIC), potrivit datelor publicate marți de Oficiul de statistică al Uniun
Cafeaua se scumpește din nou; stocurile de Arabica, aproape de minimele anilor '90 (analiză)
O combinație de stocuri reduse, întârzieri în livrări și probleme logistice pune presiune pe piața cafelei, rezervele de Arabica se apropie de minime nemaiîntâlnite din anii '90, iar riscul ca depozitele să rămână fără marfă alimentează creșterile de preț, relevă o analiză a XTB România, dată marți publicității. De
Toyota raportează majorarea profitului trimestrial, în urma vânzărilor solide de vehicule și a deprecierii yenului
Profitul Toyota Motor Corp aproape s-a dublat în trimestrul doi, datorită cererii solide din SUA și India, precum și cursului de schimb favorabil, transmit Kyodo și AP. Producătorul modelelor Prius și Lexus a înregistrat un profit net de 1.480 miliarde de yeni (9,4 miliarde de dolari), în creștere de la 841 miliarde de yeni în trimestru
SUA: 25 de state democrate contestă în justiție ultimele taxe vamale impuse de președintele Donald Trump
Douăzeci și cinci de state americane, printre care California, New York sau Hawaii, au anunțat luni că au depus o plângere la Tribunalul federal pentru comerț internațional (CIT) pentru a contesta noua serie de taxe vamale introduse de președintele SUA, Donald Trump, transmite marți AFP. Aceste noi taxe, de 10% sau 12,5%, în funcție de țară, au int
Kazahstanul proiectează creșterea capacității oleoductelor spre China, după atacurile cu drone ce au perturbat terminalul CPC
Kazahstanul intenționează să suplimenteze capacitatea celor două conducte petroliere ale sale către China, în urma atacurilor cu drone asupra infrastructurii de la Marea Neagă a Consorțiului Conductei Caspice (CPC) și a navelor care deservesc terminalul petrolier aflat la capătul acestei conducte prin care este livrat în prezent circa 80% din petrolul kaz
Capitalizarea bursieră a Amazon depășește pragul de 3.000 miliarde de dolari
Acțiunile gigantului american Amazon au urcat imediat după deschiderea ședinței bursiere de luni cu 4,57%, la 284 dolari, astfel încât capitalizarea sa bursieră a depășit pentru prima dată pragul de 3.000 miliarde de dolari, transmit Reuters și AFP. De la publicarea rezultatelor trimestriale, joi, acțiunile companiei au urcat cu pe
BTA: Agenția Vamală a confiscat bunuri de peste două milioane dolari, ca parte a investigației EPPO în România
Agenția Vamală, în cooperare cu Parchetul European (EPPO) în Bulgaria, a anunțat că confiscat la finalul lunii iulie 12 containere conținând bunuri în valoare de peste două milioane de dolari. Bunurile sechestrate includ peste 3.800 de unități modulare tehnice litiu-ion, elemente de fixare și documentație conexă, cu o g
Germania: Ministrul transporturilor anunță o ''conferință tehnică'' după o scădere istorică a nivelului apelor Rinului
Scăderea istorică a nivelului apei fluviului Rin din Germania l-a determinat pe ministrul german al transporturilor, Steffen Bilger, să programeze pentru joi, la Bonn, o ''conferință tehnică'' pentru a discuta această problemă, relatează luni dpa și Reuters. Sâmbătă, la Koln a fost înregistrat cel mai scăzut nivel a











