Christine Lagarde (BCE): Obiectivul privind inflația a fost atins, dar se mențin incertitudinile
Banca Centrală Europeană și-a îndeplinit obiectivul privind ținerea sub control a prețurilor, dar incertitudinile persistă în privința perspectivelor, în pofida acordului comercial cu SUA, a afirmat președintele BCE, Christine Lagarde, într-un interviu acordat postului danez de televiziune DRTV, transmite Bloomberg.
'Ratele dobânzilor trebuie să vizeze nivelul inflației, ceea ce vizăm într-adevăr, și la care am ajuns acum', a declarat șeful BCE.
Conform datelor Eurostat, rata anuală a inflației în zona euro a rămas stabilă în august, la 2%, ținta pe termen mediu vizată de Banca Centrală Europeană.
Modul în care va evolua situația de acum înainte a devenit mai predictibil după ce UE și SUA au convenit taxe vamale mai ridicate. Dar lucrurile nu sunt așa de clare cum erau înainte ca președintele Donald Trump să înceapă impunerea taxelor vamale mai ridicate.
'Nivelul de incertitudine s-a redus cu aproximativ 50% și este o îmbunătățire semnificativă față de situația în care ne aflam. Dar încă avem incertitudini și toată lumea trebuie să le gestioneze', a afirmat Lagarde.
Luna aceasta, Banca Centrală Europeană a menținut nemodificate dobânzile, la reuniunea de politică monetară de joi, în linie cu previziunile, dar nu a oferit indicii privind viitoarele decizii de politică monetară.
Consiliul guvernatorilor de la Banca Centrală Europeană 'este decis să se asigure că inflația se va stabiliza la ținta sa de 2% pe termen mediu' și 'a stabilit că rata dobânzii la facilitatea de depozit, rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală vor rămâne nemodificate la 2,00%, 2,15% și, respectiv, 2,40%', se arată în comunicatul BCE.
Unii oficiali BCE consideră că nu este necesară o relaxare suplimentară a politicii monetare atât timp cât economia zonei euro nu se confruntă cu dificultăți majore. În schimb, alții au sugerat că nu sunt excluse noi măsuri. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Exportatorii de cereale din Rusia, îngrijorați de atacurile Ucrainei asupra porturilor și navelor rusești
Principalul grup de lobby pentru cereale din Rusia a avertizat vineri că atacurile Ucrainei asupra porturilor și navelor rusești ar putea opri în viitorul apropiat exporturile de cereale via Marea Neagră, majorând prețurile și provocând foamete în Africa și Orientul Mijlociu, transmite Reuters. Rusia, cel mai mare exportator global de g
UPDATE Ungaria: Centrala nucleară Paks ar putea rămâne oprită mai multe săptămâni
Centrala nucleară Paks din Ungaria, care generează aproximativ jumătate din energia electrică a acestei țări și a cărei activitate va fi suspendată în urma scăderii record a nivelului apelor Dunării, ar putea rămâne oprită multe săptămâni, întrucât se estimează că nivelul apei fluviului va fi în continuare prea scăzut pentru ca centrala să
UE discută cu OpenAI și Anthropic după incidentele cibernetice care au implicat modelele lor de inteligență artificială
Comisia Europeană a anunțat vineri că discută cu giganții OpenAI și Anthropic despre recentele atacuri cibernetice care au implicat modelele lor de inteligență artificială (AI), înaintea i
CE va pune în aplicare normele Regulamentului privind IA și noile cerințe în materie de transparență, în 2 august
Începând cu 2 august 2026, Oficiul pentru IA al Comisiei Europene, împreună cu autoritățile naționale, va începe să asigure respectarea Legii privind inteligența artificială (AI). La aceeași dată, vor începe să se aplice noi norme în materie de transparență, care impun anumitor sisteme de AI să informeze utilizatorii atunci când inte
Temu, acuzat de obstrucționarea inspecției CE în temeiul Regulamentului privind subvențiile străine
Comisia Europeană a trimis vineri o declarație de motive proprietarului Temu, PDD Holdings Inc. ('PDD'), și filialei sale WhaleCo Technology Limited ('Whaleco'), în care își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că acestea ar fi putut obstrucționa o inspecție la sediul WhaleCo din Irlanda, se arată într-un comunicat al Executivului
UE a adoptat măsuri de sprijin pentru fermierii care se confruntă cu criza îngrășămintelor
Comisia Europeană a adoptat vineri măsuri pentru a-i ajuta pe fermierii care se confruntă cu o creștere bruscă a costurilor îngrășămintelor și pentru a sprijini securitatea alimentară a Europei, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. În ultimele luni, tensiunile geopolitice și întreruperile aprovizionării au determinat cr
Germania: Numărul șomerilor a crescut peste așteptări în iulie
Numărul șomerilor din Germania a crescut mai mult decât se estima în iulie, arată datele oficiale publicate vineri, și a ajuns aproape de pragul de trei milioane, în termeni ajustați sezonier, în condițiile în care dificultățile din ultimii ani afectează în continuare piața muncii din cea mai mare economie europeană, transmite Reuters.
Eurostat: Înmatriculările de vehicule noi complet electrice în UE au crescut cu aproape 30% anul trecut
Anul trecut, 1,89 milioane vehicule noi complet electrice au fost înmatriculate în UE, reprezentând o redresare solidă, de 29,7%, comparativ cu 2024, când s-a înregistrat un declin de 6% față de 2023 (1,46 milioane de mașini), potrivit datelor publicate vineri de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat). Număru
Eurostat: Rata inflației a urcat până la 2,9% în iulie, sporind șansele ca BCE să majoreze dobânda
Rata anuală a inflației în zona euro a urcat până la 2,9% în iulie, de la 2,8% luna precedentă, în linie cu previziunile analiștilor, potrivit unei estimări preliminare publicate vineri de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat
Grupul MOL a semnat un acord cu Shell pentru achiziționarea BG Cyprus Ltd
Grupul MOL a semnat un acord cu Shell pentru achiziționarea BG Cyprus Ltd, filiala sa deținută în proporție de 100%, ce are o participație de 35% fără calitatea de operator în Blocul offshore 12 din Cipru, care include zăcământul de gaze Aphrodite din estul Mediteranei. Conform unui comunicat al companiei, tranzacția oferă Gr
China a produs, pentru prima dată, mai puțin de jumătate din electricitatea sa din cărbune
China, cel mai mare consumator global de cărbune, a generat mai puțin de 50% din electricitatea sa din combustibili fosili, în primul semestru din 2026, o premieră în istoria țării, care promovează utilizarea surselor de energie regenerabilă, au declarat oficialii de la Beijing, transmite Reuters. Ponderea cărbunelui în mixul
Producția de hidrocarburi a OMV a scăzut în trimestrul doi din 2026, în urma conflictului din Orientul Mijlociu
OMV AG a anunțat vineri că producția sa de hidrocarburi a scăzut cu 4% în trimestrul doi din 2026, până la 291.000 barili echivalent petrol pe zi, comparativ cu perioada similară din 2025, în timp ce au crescut prețurile de referință la petrol, în urma conflictului din Orientul Mijlociu, a informat grupul austriac într-un comunicat de pr
Guvernul ungar cere limitarea consumului de energie în zilele caniculare odată cu oprirea centralei nucleare Paks
Guvernul ungar le va cere marilor consumatori de energie electrică, inclusiv producătorilor de baterii și celor din industria auto, să-și reducă în mod voluntar consumul de electricitate între orele 17:00 și 22:00 în zilele caniculare, pentru a susține astfel sistemul energetic național afectat de
Pentru a rămâne în cursa inteligenței artificiale, Uniunea Europeană lansează o licitație gigant
Uniunea Europeană a lansat joi o licitație masivă pentru a încerca să recupereze decalajul în domeniul inteligenței artificiale, cu scopul de a mobiliza investiții de 30 de miliarde de euro pentru a construi primele sale 'mega-uzine de AI', infrastructuri informatice care oferă o putere de calcul masivă, relatează AFP. Această licitație
Rusia extinde până la 31 ianuarie 2027 interdicția privind exporturile de motorină și benzină
Rusia extinde, până la 31 ianuarie 2027, interdicția privind exporturile de motorină și benzină, a anunțat joi Guvernul de la Moscova într-un comunicat, transmite Reuters. Pentru a menține stabilitatea pe piața internă, Executivul va interzice temporar exporturile de motorină, benzină, combustibili marini și combustibili gazoși, se arată în c











