Inteligența artificială ar urma să majoreze comerțul global cu 37% (OMC)
Inteligența artificială (AI) are potențialul de a majora semnificativ schimburile comerciale de bunuri și servicii, conform unui raport al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), transmite DPA.
Folosirea acestor tehnologii ar putea majora exporturile și importurile globale cu încă 37% până în 2040, dacă țările mai sărace își reduc decalajul de tehnologie, se arată în cel mai recent raport al OMC dedicat comerțului mondial.
Programele de inteligență artificială contribuie deja la îmbunătățirea eficienței, furnizând mai multă transparență în lanțurile de aprovizionare, automatizând procedurile vamale și ușurând îndeplinirea de către companii a reglementărilor complexe. Potențialul efect benefic al AI este cel mai vizibil în domeniul schimburilor comerciale de servicii digitale, conform OMC, care se așteaptă pe acest segment la o creștere suplimentară de aproape 42%.
Pentru mărfurile procesate, creșterea determinată de inteligența artificială este de aproximativ 24%, iar pentru comerțul cu materii prime, de aproximativ 10%.
Directorul general al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), Ngozi Okonjo-Iweala, a avertizat asupra extinderii decalajului între bogați și săraci, atât pe plan internațional cât și în interiorul țărilor.
'Fără măsuri politice proactive și o cooperare internațională mai solidă, inteligența artificială ar putea mai degrabă spori inegalitățile decât să le reducă', susține șeful OMC.
Tehnologia și infrastructura digitală, precum și personalul calificat, se concentrează în prezent doar în câteva țări bogate. Raportul indică necesitatea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea educației și alte strategii pentru evitarea inegalităților.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump amenință Canada cu creșterea la 50% a taxelor vamale pentru vehicule și oțel
Președintele american Donald Trump a înăsprit luni și mai mult tonul față de Canada în conflictul comercial cu aceasta, amenințând-o cu creșterea de la 1 ianuarie la 50% a taxelor vamale asupra vehiculelor și oțelului importate în SUA, relatează agențiile AFP și Reuters. 'Canada jefuiește SUA de mulți ani', a scris Trump pe plat
BTA: Bulgaria va construi un dig pe Dunăre în apropierea centralei nucleare de la Kozlodui
Un dig va fi construit pe Dunăre, în apropierea Centralei Nucleare Kozlodui (CNE), a declarat luni ministrul bulgar al Energiei, Iva Petrova, într-un interviu pentru postul public de televiziune, transmite BTA. Se așteaptă ca digul să aibă o lungime cuprinsă între 250 și 300 de metri, lungimea exactă urmând să fie decisă în timpul
India ridică restricțiile la exporturile de grâu; o veste bună pentru oferta mondială afectată de război
India, al doilea cel mai mare producător mondial de grâu, a anunțat luni că a decis să ridice restricțiile în vigoare de mai mulți ani privind exporturile de grâu, o mișcare care ar putea îmbunătăți aprovizionarea globală supusă la presiuni din cauza escaladării atacurilor dintre Rusia și Ucraina, transmite Bloomberg. A
Nivelul Rinului a crescut brusc după ultimele ploi, navele pot încărca mai multă marfă
Nivelul Rinului a crescut brusc în Germania după ultimele ploi, a anunțat luni Autoritatea responsabilă pentru transportul fluvial în Germania, iar navele pot încărca mai multă marfă, chiar dacă există în continuare probleme cu nivelul redus al apei, transmite Reuters. Companiile germane au raportat perturbări în
Angajații Volkswagen critică modul în care comunică echipa managerială
Angajații grupului auto german Volkswagen au criticat ceea ce au numit 'comunicarea externă dezastruoasă' a consiliului de administrație, în contextul în care cel mai mare producător auto din Europa analizează noi reduceri de posturi, potrivit unui document intern al consiliului de întreprindere consultat, luni, de Reuters.
Norvegia va efectua foraje de petrol și gaze în zona Arctică indiferent de poziția UE
Norvegia va continua să își dezvolte resursele de petrol și gaze din Marea Barents, indiferent de sprijinul exprimat de Uniunea Europenă pentru un moratoriu asupra aprovizionării cu hidrocarburi din zona Arctică, și totodată nu se mai consideră 'bateria verde' a Europei, a declarat ministrul norvegian al Energiei, Terje Aasland, într-un interviu p
Carburanții scumpi, subvențiile și modelele accesibile impulsionează vânzările de vehicule electrice în Europa
Vânzările de vehicule electrice au accelerat în mare parte a Europei în luna iulie, deoarece prețurile mari la combustibili, subvențiile și existența unor modele mai accesibile i-au încurajat pe consumatori să renunțe la mașinile lor cu motor cu combustie, arată datele furnizate către Reuters. Vânzările de vehicul
CIGRE 2026: Parisul găzduiește, în perioada 23-28 august, cea mai mare reuniune mondială a experților în sisteme electroenergetice
Circa 15.000 de experți din 100 de țări se reunesc, în perioada 23-28 august, la CIGRE 2026 Paris Session pentru a discuta despre provocările electrificării. Conform unui comunicat al organizatorilor, ingineri, cercetători, lideri din industrie, operatori de rețele, autorități de reglementare și factori de decizie vor dezbate 1.600 de lu
Ungaria reia, gradual, producția la centrala nucleară de la Paks
Centrala nucleară de la Paks, singura din Ungaria, care acoperă, la capacitate maximă, 40% din generarea de energie electrică a țării, revine treptat la capacitate, operând deja la jumătate din puterea sa nominală, după reconectarea a șapte dintre cele opt turbine, relatează agenția EFE. 'Reconectarea centralei avansează conform programului', a e
Controlorii de trafic aerian din Grecia sunt copleșiți de boom-ul turistic
În turnul de control al aeroportului din Atena, de unde controlorii de trafic aerian monitorizează tot traficul din spațiul aerian grecesc, vârful sezonului turistic este o adevărată bătaie de cap, relatează AFP. 'Uitați-vă la cerul ăsta, e o nebunie, nu mai este loc pentru alte avioane!', exclamă Olga Toki, vicepreședinta Asociației Contro
Șase state membre UE cer taxarea profiturilor excepționale generate de companiile petroliere
Șase state membre ale Uniunii Europene au solicitat, sâmbătă, introducerea unei taxe la nivelul UE care să se aplice companiilor petroliere, ale căror profituri au crescut vertiginos ca urmare a războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP. Miniștrii de Finanțe din Germania, Italia, Austria, Polonia și Portugalia, împreună cu m
Apple a plătit în Irlanda 40% din impozitele plătite la nivel global în ultimul an fiscal
Gigantul tehnologic american Apple a plătit în Irlanda impozite în valoare de 17,1 miliarde de dolari în exercițiul fiscal care s-a încheiat în luna septembrie 2025, această sumă reprezentând aproximativ 40% din impozitele plătite la nivel mondial, conform unui document al companiei care detaliază, pentru prima dată, care sunt profiturile
Vaticanul va investi 100 de milioane de euro pentru a construi o centrală regenerabilă
Vaticanul va construi o centrală care va produce energie regenerabilă, un proiect în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, care peste doi ani ar putea alimenta cu energie Sfântul Scaun, prin intermediul unui sistem care combină energia solară și agricultura, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar. Se estim
Listarea la bursă a Anthropic ar putea doborî recordul stabilit de SpaceX
Anthropic, campionul american al inteligenței artificiale (IA) și principalul rival al OpenAI, ar putea doborî recordul stabilit cu prilejul listării publice inițiale (IPO) a SpaceX, transmite AFP citând informațiile apărute în această săptămână în presa americană. Compania spațială a lui Elon Musk deține în prezent recordul
Trump suspendă, temporar, taxele vamale la anumite importuri de carne de vită
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat vineri suspendarea tarifelor vamale pentru o cantitate de 300.000 de tone de carne de vită importată în Statele Unite în următoarele 90 de zile, în ideea de a reduce prețul acestui produs înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, transmite AFP. În țara burgerilor, c













