UE analizează amânarea, cu 10 ani, a introducerii de taxe la carburanții pentru avioane și vapoare
Statele membre ale Uniunii Europene analizează amânarea, cu 10 ani, a datei la care ar urma să fie introduse taxe la nivelul întregului bloc comunitar pentru carburanții folosiți de avioane și nave, în contextul în care în prezent se chinuie să finalizeze o reformă mai veche a taxelor pe energie, potrivit unui proiect de document consultat de Reuters.
În 2021, Comisia Europeană a propus o revizuire a normelor privind impozitarea energiei, pentru a le alinia cu eforturile destinate limitării efectelor schimbărilor climatice. Printre măsurile preconizate se număra o introducere treptată de taxe pentru carburanții care emit CO2 destinați avioanelor și vapoarelor, care scapă în prezent de taxele la nivelul UE.
Guvernele s-au opus modificărilor, și acum analizează o amânare, timp de zece ani, perioadă în care carburanții pentru avioane și vapoare vor beneficia de actuala excepție, arată o propunere de negociere a UE, consultată de Reuters.
'În 2035, Comisia ar trebui să examineze posibilitatea taxării navigației aeriene și maritime și să propună amendamente la această Directivă, acolo unde este adecvat', se precizează în documentul menționat.
Diplomații țărilor UE vor discuta propunerea de compromis la o reuniune care va avea loc, vineri, la Bruxelles.
Doar aeronavele mici, cu maximum 19 locuri și bărcile folosite pentru 'navigația privată de agrement' ar putea fi vizate de taxele minime ale UE, înainte de expirarea celor 10 de ani, se menționează în document. Scutirea este destinată 'menținerii poziției competitive a companiilor din UE', se arată în documentul citat.
UE aplică deja taxe minime la alți combustibili, precum electricitatea sau benzină utilizată de automobile. Activiștii de mediu cer de mult tip modificarea regimului fiscal pentru promovarea combustibililor mai curați, în dauna celor mai poluanți și mai ineficienți energetic.
Însă modificarea politicii fiscale a UE este extrem de dificilă pentru că este nevoie de aprobarea unanimă a tuturor țărilor UE. Statele care au industrii mari de shipping, precum și cele unde turismul reprezintă un sector important s-au opus modificărilor, au dezvăluit diplomații europeni.
O propunere anterioară, care viza scutirea temporară a țărilor insulare, precum Irlanda și Malta, dar și a statelor care au insule, cum este Spania, a eșuat, de asemenea, să strângă suficient sprijin în rândul guvernelor.
Cel mai recent document a fost elaborat de Danemarca, țara care deține președinția rotativă a UE. Un purtător de cuvânt a președinției daneze a spus că obiectivul este ca țările membre să ajungă la un acord cu privire la modificarea politicii fiscale în luna noiembrie. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania: Numărul de angajați din industria auto, la cel mai scăzut nivel începând din 2005
Pierderile de locuri de muncă în domeniul auto din Germania - cea mai mare economie a Europei - accelerează în prezent mai rapid decât în orice alt sector industrial, numărul de angajați fiind la cel mai scăzut nivel începând din 2005, arată datele publicate vineri de Oficiul federal de statistică, transmite DPA. La 30 iunie
Germania: Primul declin al numărului insolvențelor începând din februarie
Numărul companiilor germane care au depus în mai cerere de plasare în insolvență a scăzut pentru prima dată începând din februarie, în condițiile în care cea mai mare economie a Europei se luptă să-și recapete avântul, arată datele publicate vineri de Oficiul federal de statistică, transmite DPA. Instanțele locale au &
Coreea de Sud urmează exemplul Poloniei și cumpără aur; rezervele României rămân neschimbate (analiză)
Băncile centrale continuă să cumpere aur, iar Banca Coreei s-a alăturat grupului de cumpărători, revenind la investițiile legate de metalul prețios după 13 ani, relevă o analiză realizată de eToro. Cu toate acestea, coreenii nu au cumpărat lingouri fizice, ci unități din cel mai mare ETF din lume garantat cu aur. În aceeași perioadă, Polonia a ocupat din
BTA: Construcția variantei ocolitoare Kresna este în grafic pentru finalizare pâna la sfârșitul lui 2027
Ministrul pentru Dezvoltare Regională și Lucrări Publice din Bulgaria, Ivan Shishkov, și ministrul Agriculturii și Calității Alimentelor, Plamen Abrovski, au inspectat joi traseul și lucrările de construcții la varianta ocolitoare Kresna. Shishkov le-a declarat jurnaliștilor că este mulțumit de progresele realizate și că se așteaptă ca lucrările de construcții
Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au crescut cu 0,3% în primul trimestru din 2026
Emisiile de gaze cu efect de seră (GHG) generate de activitățile economice din Uniunea Europeană s-au situat, în primul trimestru din 2026, la 837 milioane tone echivalent CO2, o creștere de 0,3% față de trimestrul precedent (835 milioane tone echivalent CO2), arată date
Economia UE a crescut cu 0,5% în trimestrul doi din 2026 (Eurostat)
Produsul intern brut a crescut cu 0,4% în zona euro și cu 0,5% în Uniunea Europeană, în trimestrul doi din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, când zona euro a raportat o stagnare, iar economia UE un avans de 0,1%, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În rândul
Eurovision: Prețurile hotelurilor din Burgas cresc vertiginos
Prețurile în unitățile de cazare din Burgas au crescut semnificativ, după ce joi orașul de pe litoralul bulgar al Mării Negre a fost ales să găzduiască cea de-a 71-a ediție a Concursului Muzical Eurovision, în luna mai 2027, unele oferte ajungând la peste 4.000 euro pe noapte, iar sejurul de trei nopți depășind 12.000 euro, informează Novinite.
Prețurile combustibililor în Bulgaria ar urma să scadă în următoarele luni
Prețurile combustibililor în Bulgaria ar urma să scadă în următoarele luni, piața îndreptându-se spre normalizare, au apreciat Alexander Pulev, vicepremier și ministru al Economiei, și Evgeni Simeonov, administratorul special numit de stat al rafinăriei Burgas, informează Novinite. Vorbind la o conferință la rafinărie,
Ungaria a început lucrări de inginerie pe Dunăre pentru a menține activă centrala nucleară de la Paks
Ungaria a început joi lucrări de inginerie pentru a încerca să ridice nivelul Dunării în proximitatea centralei nucleare de la Paks, astfel încât să poată asigura continuarea funcționării acesteia în contextul unei previzibile scăderi din nou a nivelului apei necesare răcirii reactoarelor, a anunțat guvernul de la Budapesta, potrivit agenț
#Ucraina a cerut Uniunii Europene o subvenție de 220 de milioane de euro pentru agricultorii săi
Ucraina a solicitat Uniunii Europene o subvenție de 220 de milioane de euro pentru agricultorii săi, motivând că aceștia se confruntă cu dificultăți în continuarea activității din cauza atacurilor rusești și a secetei, a anunțat joi Comisia Europeană, potrivit agenției EFE. 'Am primit o solicitare din partea autorităților ucrainene pentru o sub
China: Ponderea vehiculelor propulsate cu forme noi de energie a depășit pentru prima dată 60%
Vânzările pe piața chineză de vehicule propulsate cu forme noi de energie (NEV) au fost responsabile în iulie pentru mai mult de 60% din vânzările lunare de mașini noi, pentru prima dată, iar ponderea cumulată în primele șapte luni din 2026 a depășit 50%, arată datele publicate de Asociația Producătorilor Auto din China (CAAM), transmite Xinhua.
Reuters: Nivelul scăzut al Dunării expune riscurile climatice pntru energia nucleară din România și Ungaria
Nivelul record scăzut al apelor Dunării a pus probleme serioase Ungariei în menținerea în funcțiune a centralei sale nucleare de la Paks, în timp ce România a fost nevoită să își închidă ultimul reactor funcțional, punând sub semnul întrebării modul în care se poate adapta energia nucleară la o climă din ce în ce ma
Comisia Europeană a actualizat măsurile de control al variolei ovine și caprine în Bulgaria și România
Comisia Europeană a actualizat măsurile de urgență privind variola ovină și caprină în Bulgaria și România, unde au fost identificate recent o serie de focare, relatează agenția EFE. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a publicat joi două decizii ale Comisiei, cu actualizarea măsurilor, în care se reamintește că variola este o boală virală i
Marea Britanie prelungește licența pentru activitățile entităților deținute de Lukoil în Bulgaria
Marea Britanie a decis să extindă, pentru a patra oară, validitatea licenței speciale care permite companiilor să continue să lucreze cu subsidiarele bulgare ale producătorului rus de petrol Lukoil, afectat de sancțiuni, a anunțat Ministerul Energiei din Bulgaria, informează Novinite. Decizia vine după ce în octombrie 2025 Statele Unite și Marea Britanie
Eurostat: Pondere scăzută a cărbunelui în producția de energie electrică în Uniunea Europeană
Huila a reprezentat anul trecut 3,7% (105.601 GWh) din producția totală brută de energie electrică în Uniunea Europeană, iar lignitul a reprezentat 5,5% (154.186 GWh), arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În 2024, ponderea totală a cărbunelui în producția de energie electrică a fost pentru prima dată sub 10









