Franța se îndreaptă spre cea mai bună recoltă la cartofi din ultimii 10 ani, prețurile scad
Recolta de cartofi din acest an a Franței ar putea atinge 8,5 milioane de tone, un nivel inedit în ultimii zece ani, ceea ce contribuie la scăderea prețurilor, a avertizat vineri Uniunea națională a producătorilor de cartofi din Franța (UNPT), transmite AFP.
În contextul în care a început recoltatul cartofilor noi, UNPT estimează că producția din acest an va fi cu 10% peste cea de anul trecut, adică un plus de 900.000 de tone. 'Cartofii timpurii' sau cartofii noi (cu coajă subțire, recoltați înainte de a ajunge complet la maturitate) reprezintă o medie de 50.000 de tone pe an.
Această creștere a volumelor 'nu este o surpriză', fiind direct legată de creșterea suprafețelor cultivate, care în 2025 au atins 197.000 de hectare, în creștere cu 10,3% în ritm anual, a precizat secretarul general de la UNPT, Alain Dequeker.
'Un fenomen similar se înregistrează în rândul celor patru mari țări producătoare din nordul Europei. Împreună, suprafețele cultivate cu cartofi în Franța, Germania, Belgia și Țările de Jos au crescut cu 55.000 de hectare', a informat Alain Dequeker. Acesta a subliniat însă că de mai mult de un an UNPT a tras un semnal de alarmă asupra 'riscurilor unui volum al producției care să fie mai mare decât capacitatea reală a pieței'.
Abundența care se anunță va pune presiune asupra producătorilor din Franța, cel mai mare exportator mondial de cartofi. 'Avem simultan o ofertă mult prea abundentă și o cerere în scădere din partea sectorului industrial', a explicat Dequeker.
În Franța, aproximativ 80% din cantitățile de cartofi achiziționate de sectorul industrial sunt cumpărate pe bază de contract, ceea ce garantează fermierului un preț negociat în avans pentru cea mai mare parte din producția sa.
În prezent, prețul la tona de cartofi se situează în jurul la 180 de euro, imediat după recoltare, și poate ajunge până la 230 de euro pe tonă, ținând cont de cheltuielile cu depozitarea pentru cartofii livrați la o dată ulterioară.
'Cei mai afectați fermieri sunt cei care nu au încheiat contracte în avans și au produs mai mult în acest an', încurajați de solicitările venite din partea anumitor actori industriali care la final nu au mai făcut achiziții, explică Alain Dequeker. 'În prezent, vedem actori industriali care oferă prețuri indecente, de la zero până la 15 euro pe tonă. Noi le spunem fermierilor să nu vândă la aceste prețuri, care sunt echivalente cu a lucra în pierdere', a adăugat Dequeker. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AIE: Aproape o șesime din rezervele strategice de petrol au fost epuizate din luna martie
Agenția Internațională a Energiei (AIE) a indicat sâmbătă că aproape o șesime din rezervele strategice de petrol ale statelor membre au fost epuizate din luna martie, când AIE a decis să apeleze la aceste stocuri, notează AFP. Aproximativ 325 de milioane de barili de rezerve strategice de petrol și produse petroliere au fost eliber
Bugetul Rusiei pentru 2027: Mai mulți bani pentru armată, mai puțini pentru programele sociale
Guvernul rus intenționează să crească cheltuielile militare în 2027, să scadă cheltuielile sociale și să majoreze taxele ca răspuns la costul tot mai mare al războiului împotriva Ucrainei, conform documentelor bugetare consultate sâmbătă de AFP. Agenția trece în revistă informațiile privind proiectul de buget prezentat
G7 decide scoaterea din rezerve a 100 de milioane de barili de motorină și petrol
Statele membre ale G7 au convenit vineri să scoată din rezervele de urgență 100 de milioane de barili de motorină și petrol, angajându-se totodată să nu restricționeze exporturile energetice în urma presiunilor făcute de președintele american Donald Trump, transmite Reuters. Washingtonul a dus o campanie pentru a determina Uniunea
BTA: Cea mai veche fabrică de locomotive și vagoane din Bulgaria a renăscut ca hub industrial în Ruse
Cea mai veche fabrică de locomotive și vagoane din Bulgaria, înființată în 1866, a fost transformată într-un centru industrial, feroviar și tehnologic modern în Ruse, în urma unei investiții de 60 de milioane de euro realizate de Bulmarket Group, a declarat joi directorul general al companiei, Momchil Boyadzhiev.
Uniunea Europeană respinge orice interdicție privind motorina (purtător de cuvânt)
Uniunea Europeană 'respinge total' amenințarea SUA că va interzice exporturile de motorină dacă Europa nu scoate mai mult din stocurile sale de combustibili, a declarat vineri Anna-Kaisa Itkonen, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, transmite Reuters. 'O interdicție nu ar fi benefică nimănui. Ar submina încrederea n
Tesla raportează livrări trimestriale peste așteptări
Tesla a depășit previziunile analiștilor de pe Wall Street în privința livrărilor din trimestrul trei, pe fondul redresării vânzărilor în Europa, după declinul de anul trecut, și a majorării exporturilor de la uzina din China, transmite Reuters. Acțiunile firmei cu sediul în Austin, Texas, au urcat cu 3% în predes
Rata șomajului în SUA a urcat la 4,2% în septembrie
Economia americană a redus neașteptat numărul locurilor de muncă create în septembrie, în timp ce rata șomajului a urcat la 4,2%, reducând șansele unei noi majorări a dobânzii de către Rezerva Federală a SUA (Fed), transmit AP și Reuters. Departamentul Muncii a informat vineri că luna trecută numărul locurilor de muncă
Rusia ar putea ridica parțial restricțiile la exporturile de motorină în cazul supraproducției (Alexander Novak)
Rusia a anunțat vineri că ia în considerare o ridicare parțială a restricțiilor la exporturile de motorină în cazul supraproducției, sporind perspectivele unui posibil răgaz pentru piețele globale de combustibil tensionate de război și de deficitul de aprovizionare. Vorbind în Parlamentul Rusiei, vicepremierul Alexander Novak
Inflația în zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Rata anuală a inflației în zona euro a ajuns în septembrie la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, iar tendința ar urma să continue, pe fondul creșterii prețurilor la energie, menținând presiunile pentru o nouă majorare a dobânzilor de către Banca Centrală Europeană, transmit AFP și Reuters. Potrivit unei estimări preliminare pub
FAO: Prețurile mondiale la alimente, la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, în septembrie
Indicele global al prețurilor produselor alimentare a urcat în septembrie la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape patru ani, perturbările logistice și temerile privind fenomenele meteo majorând cotațiile cerealelor pe piețele globale, a anunțat vineri Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters. FAO
Reuters: Airbus a livrat peste 70 de aeronave în septembrie
Livrările grupului aeronautic european Airbus au depășit ușor 70 de aeronave în septembrie, după un efort de ultim moment pentru a reduce întârzierile anterioare, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Reprezentanții Airbus nu au dorit să comenteze informațiile, înaintea publicării datelor oficiale, &i
Jorgensen: UE analizează cu SUA și alți membri IEA momentul potrivit pentru a scoate motorină din rezerve
Comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen, a declarat vineri că blocul comunitar discută cu toți membrii Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), nu doar cu Statele Unite, când este momentul pentru a scoate motorină din rezervele de urgență, transmite Reuters. 'Aceasta este una dintre oportunitățile pe care le avem, am folosit-o și î
FMI: Piețele de obligațiuni funcționează într-o manieră ordonată
Piețele globale de obligațiuni încă funcționează într-o manieră ordonată, a anunțat joi Fondul Monetar Internațional (FMI), după recenta creștere a randamentelor care a dus pe plan global la cel mai ridicat nivel al costurilor de împrumut din ultimele decenii, transmite Reuters. Randamentul titlurilor de stat americane pe 10 ani, etalonul pen
Maros Sefcovic: UE vrea o abordare coordonată cu SUA în privința reducerii prețului motorinei
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, a declarat joi că a discutat cu reprezentantul SUA pentru comerț, Jamieson Greer, despre deficitul de aprovizionare cu motorină și majorarea prețului, și a exprimat dorința Europei pentru o abordare coordonată în vederea reducerii prețurilor, transmite Reuters. Sefcovic le-a spus jurnaliș
Reuters: Prețurile petrolului au crescut cu 2% după ce China a suspendat exporturile de combustibil
Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după ce China a suspendat exporturile de produse petroliere, ceea ce va înăspri situația pe piața combustibililor, afectată deja de penuria de aprovizionare la nivel mondial, în timp ce investitorii continuă să evalueze eforturile diplomatice din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.














