BYD amână momentul în care va începe producția de masă la noua uzină din Ungaria
Producătorul chinez de automobile electrice BYD a decis să amâne, pentru 2026, începutul producției de masă la noua uzină din Ungaria și, cel puțin doi ani, această uzină va funcționa sub capacitate, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.
În schimb, BYD va începe să producă mai repede decât se estima automobile electrice la noua sa uzină din Turcia, unde costurile cu mâna de lucru sunt mai mici, și totodată își va depăși cu mult planurile de producție anunțate anterior pentru această uzină, a precizat una dintre surse.
Mutarea producției dinspre Ungaria spre Turcia va fi o veste proastă pentru Uniunea Europeană, care spera că tarifele pe care le-a impus la automobilele electrice 'Made in China' vor aduce investiții chineze și locuri de muncă în sectorul manufacturier.
Uzina de patru miliarde de euro pe care BYD o construiește la Szeged, sudul Ungariei, va începe producția de masă în 2026 dar în tot acel an va produce doar câteva zeci de mii de automobile, a dezvăluit una dintre sursele citate de Reuters. Asta ar însemna doar o mică parte din capacitatea inițială de producție, de 150.000 de vehicule, planificată de BYD. Ulterior, uzina de la Szeged ar urma să ajungă la o capacitate maximă de producție de 300.000 de unități pe an.
Oficial, BYD a informat că uzina de la Szeged va începe să funcționeze în luna octombrie 2025, dar nu a spus în mod public când va demara producția în regim de masă. Sursele citate de Reuters au mai dezvăluit că producția la Szeged urmează să fie majorată în 2027, dar va fi în continuare sub capacitatea planificată.
În schimb, producția la uzina de la Manisa, vestul Turciei, va depăși cu mult obiectivul de 150.000 de unități planificat pentru 2027 și BYD va majora și mai mult producția în 2028 la această uzină, au adăugat sursele.
BYD a decis să construiască o uzină în Ungaria pentru a vinde automobile în Europa fără tarife. Toate automobilele pe care BYD le vinde în prezent în Europa sunt produse în China și sunt vizate de tarifele impuse de UE la automobilele electrice chinezești importate. În cazul BYD, tarifele totale care se aplică automobilelor sale sunt de 27%.
O reorientare spre producția mai ieftină din Turcia scoate în evidență provocările cu care se confruntă constructorii chinezi are vor să asambleze automobile în Europa pentru a evita tarifele la importuri, dar sunt nemulțumiți de salariile mari și costurile mari cu energie din Europa.
Turcia este de mult timp un hub de producție cu costuri reduse pentru marii constructori auto, inclusiv Toyota, Stellantis, Ford, Hyundai și Renault. În luna martie a acestui an, Guvernul de la Ankara și constructorul chinez Chery au anunțat că vor investi un miliard de dolari pentru a construi o uzină cu o capacitate de producție de 200.000 de vehicule pe an. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eurostat: Ungaria și România, cel mai semnificativ declin din UE al producției de servicii, în iulie
Producția de servicii a crescut cu 1,5% în Uniunea Europeană și în zona euro în iulie, comparativ cu perioada similară din 2025, însă Ungaria și România sunt statele membre UE în care acest indicator a scăzut cel mai mult, conform d
Reuniune informală a AIE dedicată scoaterii de motorină și țiței din rezervele strategice
Consiliul de guvernare al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE) va organiza miercuri, la ora locală 13:00 (11:00 GMT), o reuniune informală pentru a discuta o propunere de scoatere de petrol și motorină din rezervele strategice, au declarat doi diplomați europeni pentru Reuters. Reprezentanții statelor UE au discutat deja această propun
Rezervele de aur ale Chinei au înregistrat cea mai mare creștere lunară din ultimii 3 ani
Banca centrală a Chinei și-a intensificat achizițiile de aur în luna septembrie, pe fondul scăderii prețurilor, arată datele oficiale publicate miercuri, transmite Bloomberg. Rezervele de aur ale Băncii Populare a Chinei au crescut cu 740.000 de uncii în luna septembrie, până la 77,47 milioane de uncii, aceasta fiind a 23-a l
Orice reducere a bugetului pentru 2028-2034 ar complica depășirea provocărilor întâmpinate de UE, atrag atenția eurodeputații
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Parlamentul European a subliniat miercuri că orice reducere a bugetului Uniunii Europene pentru 2028-2034 ar complica depășirea provocărilor întâmpinate de UE și de țările sale membre, eurodeputații evidențiind în același timp importanța resurselor proprii pentru bugetul comunita
Șefa FMI avertizează că șocul energetic, datoria publică și riscurile legate de AI amenință creșterea economiei globale
Economia mondială este amenințată de prețurile ridicate la energie, datoria publică record și riscurile asociate boom-ului investițiilor în inteligența artificială (AI), a avertizat miercuri directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, care a îndemnat guvernele să adopte măsuri de protecție prin politici fiscale și mon
China critică Germania și Franța pentru apelul lor comun la noi instrumente comerciale europene de protecție
China a criticat Germania și Franța pentru apelul lor la noi măsuri europene de protecție împotriva practicilor comerciale neloiale, relatează miercuri dpa. ''Protecționismul nu poate să îmbunătățească competitivitatea'', a declarat marți un purtător de cuvânt al Ministerului Comerțului din China, adăugâ
Porsche vrea să vândă mai puține automobile, dar mai scumpe
Într-un moment în care traversează o criză fără precedent, producătorul german de mașini de lux Porsche a anunțat miercuri că intenționează să vândă mai puține vehicule, dar la prețuri și mai mari, pentru a-și revitaliza profitabilitatea în cădere liberă din cauza concurenței chineze, transmite AFP. Cu motto-ul '
Uniunea Africană va lansa prima agenție de rating de pe continent
Uniunea Africană va lansa, miercuri, prima agenție de rating de pe continent, în ideea de a oferi o alternativă la cele ''trei mari'' agenții globale de rating (S&P Global Ratings, Moody's și Fitch), într-un context în care povara datoriei suverane pune presiuni asupra multor economii africane, transmite Reuters.
UE va amâna cu un an normele privind emisiile de metan
Uniunea Europeană intenționează să amâne cu un an, dar nu mai mult, aplicarea normelor privind emisiile de metan pentru importurile de petrol și gaze, în pofida solicitărilor venite din partea unor state membre pentru o perioadă de grație mai îndelungată, a declarat marți comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen, transmite Reuters.
Ion Codescu a fost numit director în cadrul Direcției Generale Mediu a Comisiei Europene
Comisia Europeană l-a numit, marți, pe Ion Codescu în funcția de director pentru biodiversitate în cadrul Direcției Generale Mediu (DG ENV), potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar. Acest departament este responsabil cu dezvoltarea și punerea în aplicare de către Comisia Europeană a unei politici de mediu c
Guvernul ungar propune o taxă pe avere pentru persoanele ultra-bogate
Guvernul ungar a propus o taxă pe avere care vizează persoanele care dețin active cu o valoare de peste un miliard de forinți (3,08 milioane de dolari), a declarat marți premierul Peter Magyar, onorând astfel o promisiune din campania electorală a partidului Tisza, transmite Reuters. Partidul de centru-dreapta Tisza a învins partid
Comisia Europeană propune accelerarea elaborării de standarde
Comisia Europeană a propus, marți, modernizarea sistemului european de standardizare pentru a-l face mai rapid, pentru a spori reprezentarea întreprinderilor mici și mijlocii și pentru a fi mai bine echipat pentru a sprijini interesele strategice ale Uniunii Europene, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Standardel
FMI: Crizele costului vieții au un impact de durată asupra așteptărilor inflaționiste și sărăciei
Creșterile bruște ale prețurilor la alimente și energie este posibil să devină mai frecvente, iar astfel de crize duc așteptările inflaționiste la un nivel ridicat pentru o perioadă mai lungă de timp, agravează sărăcia și amenință stabilitatea economică, arată un studiu publicat marți de Fondul Monetar Internațional, informează Reuters. Instit
Numărul rușilor care și-au deschis conturi în ruble digitale a depășit așteptările
Peste 220.000 de ruși și-au deschis conturi în ruble digitale de la lansarea acestei monede, la 1 septembrie 2026, a anunțat marți Banca Centrală a Rusiei, în pofida rezistenței anumitor bancheri și a scepticismului unei părți a opiniei publice, transmite Reuters. La fel ca și alte state membre BRICS, precum China și India, Rusia &
Circa 800 de expozanți la ALUMINIUM 2026 Dusseldorf
Dusseldorf - Trimisul special AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Circa 800 de expozanți sunt prezenți anul acesta la ALUMINIUM 2026, care se desfășoară în perioada 6-8 octombrie, la Dusseldorf, în Germania, acesta fiind cel mai important eveniment din lume dedicat sectorului aluminiului. Printre companiile participante se











