logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

UE va impune tarife la produse americane în valoare de 100 de miliarde de euro dacă discuțiile bilaterale eșuează (Bloomberg)

Imagine din galeria Agerpres

Uniunea Europeană intenționează să impună tarife vamale suplimentare pentru produse americane în valoare de aproximativ 100 de miliarde de euro, în eventualitatea în care discuțiile comerciale care se poartă în prezent nu vor duce la un rezultat satisfăcător pentru blocul comunitar, au declarat marți pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea acestui dosar.

Măsurile analizate de Executivul comunitar vor fi comunicate statelor membre încă de miercuri, iar consultările vor dura aproximativ o lună înainte ca lista produselor americane vizate să fie definitivată, au dezvăluit sursele care au dorit să își păstreze anonimatul, adăugând că este posibil ca lista să sufere modificări.

Separat, Comisia Europeană, care este responsabilă de negocierile comerciale în numele blocului comunitar, este așteptată să prezinte un document părții americane în cursul acestei săptămâni, în încercarea de a impulsiona negocierile. Potrivit Bloomberg, printre propunerile care ar urma să fie prezentate de UE se numără reducerea barierelor comerciale și non-tarifare, precum și creșterea investițiilor în SUA.

Negocierile dintre UE și SUA, care oficial au început luna trecută, au făcut progrese modeste până acum și așteptările sunt că cea mai mare parte a tarifelor anunțate de autoritățile americane vor rămâne în vigoare. UE a anunțat marți că actualele investigații comerciale solicitate de Trump vor crește nivelul bunurilor din blocul comunitar care vor fi vizate de tarife până la 549 miliarde de euro.

Noua listă de contra-măsuri a UE se va adăuga produselor americane în valoare de 21 de miliarde de euro, care sunt vizate deja de tarife din partea UE, ca răspuns la decizia președintelui SUA, Donald Trump de a impune tarife de 25% la importurile de oțel și aluminiu. La începutul acestei luni, Bruxelles-ul a acceptat să amâne, pentru 90 de zile, implementarea acelor măsuri, după ce SUA au redus nivelul tarifelor pentru majoritatea bunurilor importate din UE, de la 20% până la 10%, cât timp au loc negocieri.

În paralel, Trump a impus și tarife de 25% la importurile de autoturisme și unele componente pentru autoturisme și totodată a demarat investigații care ar putea să se finalizeze prin tarife la importurile de cherestea, produse farmaceutice, semiconductori, minerale rare și camioane.

Anterior, Bloomberg a dezvăluit că Bruxelles-ul a spus că toate opțiunile sunt posibile, ca răspuns la tarifele lui Trump, și că măsurile viitoare ar putea viza serviciile și restricționarea exporturilor. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 405

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Extern 12-11-2026 19:11

Europa trebuie să accelereze reformele dacă vrea să facă față următoarelor crize, estimează FMI

Economia europeană a demonstrat o rezistență remarcabilă la șocul provocat de războiul din Orientul Mijlociu, dar continentul trebuie să își accelereze reformele dacă vrea să facă față următoarelor crize, a avertizat joi un oficial de rang înalt de la Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite AFP. 'Până acum, Europa a

Economic Extern 12-11-2026 16:41

Directorul Nvidia a demisionat, o lovitură uriașă pentru boom-ul sectorul AI

Directorul producătorului american de cipuri Nvidia, Jensen Huang, și-a anunțat joi demisia din pozițiile de CEO și președinte al Consiliului de Administrație, lăsând industria inteligenței artificiale (AI) fără cel mai important promotor al său și aruncând o umbră de incertitudine asupra viitorului producătorului de cipuri pe care l-a transformat î

Economic Extern 12-11-2026 15:42

SUA ar putea produce 400.000 de roboți umanoizi pe an în 2030, estimează J.P. Morgan

Producția de roboți umanoizi a SUA ar putea urca până la un interval cuprins între 300.000 - 400.000 de unități pe an în 2030 și la aproximativ 1,5 milioane de unități pe an în 2035, au estimat joi analiștii firmei de brokeraj J.P. Morgan, în contextul în care industria trece de la etapa demonstrațiilor la cea a implementării comer

Economic Extern 12-11-2026 12:43

Eurostat: România, cea mai accentuată rată de creștere din UE a valorii producției agricole, în 2025

Valoarea producției agricole în Uniunea Europeană s-a situat anul trecut la 558,7 miliarde de euro în prețuri de bază, reprezentând o creștere de 4,8 comparativ cu 2024 (532,9 miliarde de euro), arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Cea mai recentă creștere a continuat tendința ascendentă până la un no

Economic Extern 12-11-2026 11:55

Eli Lilly, prima companie farmaceutică care obține aprobarea unui medicament pentru slăbit GLP-1 în China

Eli Lilly a devenit joi prima companie care a obținut aprobare în China pentru medicamentele pentru slăbit din clasa GLP-1, obținând un avantaj în fața rivalului danez Novo Nordisk pe cea de-a doua mare piață farmaceutică globală, transmite Reuters. Până acum, doar injecțiile GLP-1 erau disponibile în China. Medicam

Economic Extern 12-11-2026 10:44

Marea Britanie: Cel mai rapid ritm de creștere a economiei din ultimii doi ani și jumătate

Economia britanică a înregistrat în trimestrul trei cel mai rapid ritm de creștere din ultimii doi ani și jumătate, pe fondul robusteții cheltuielilor cu AI și al rezultatelor solide din primul semestru, a anunțat joi Oficiul Național de Statistică (ONS), transmit DPA și Reuters. PIB-ul Regatului Unit a crescut cu 0,7% în per

Economic Extern 12-11-2026 09:38

Investitorii EasyJet acceptă oferta de preluare în valoare de 7,61 miliarde de dolari

Investitorii EasyJet au dat undă vede preluării companiei aeriene low-cost de către firma americană de administrare a activelor Apollo Global, pentru 5,70 miliarde de lire sterline (7,61 miliarde de dolari), transmite DPA. Acordul vine pe fondul dificultăților sectorului aviatic din Europa, pe fondul impactului războiului din Iran asupra sectorului călătoriilo

Economic Extern 12-11-2026 08:56

Acțiunile Nvidia sunt în scădere în urma informațiilor privind posibila demitere a directorului general Jensen Huang

Acțiunile Nvidia au scăzut miercuri cu peste 8%, iar gigantul AI ar putea pierde aproximativ 600 miliarde de dolari din capitalizarea bursieră, după informațiile conform cărora directorul general Jensen Huang ar fi putea fi demis de Consiliul de Administrație, transmit DPA și Reuters. Duminică, Nvidia a anunțat lansarea unei investigații, care va stabili dacă

Economic Extern 11-11-2026 18:57

Nissan menține previziunile anuale, pe fondul dificultăților din China

Nissan Motor, partenerul de alianță al Renault, a reușit să reducă nivelul pierderilor în trimestrul trei, și a menținut previziunile anuale, transmite Kyodo. Pierderile nete s-au situat la 43,5 miliarde de yeni (274 milioane de dolari), față de nivelul de 106,2 miliarde de yeni în urmă cu un an. Profitul operațional a scăzut cu 95

Economic Extern 11-11-2026 18:02

Producția OPEC+ a ajuns în octombrie aproape de nivelul de dinaintea conflictului Orientul Mijlociu

Producția de țiței a OPEC+ (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații) a crescut semnificativ în octombrie, pe fondul majorării livrărilor din Arabia Saudită, în pofida perturbărilor din Orientul Mijlociu, transmite Reuters. Luna trecută, OPEC+ a pompat 41,23 milioane barili de țiței pe zi (bpd), se arată în rapor

Economic Extern 11-11-2026 14:54

Șeful Bundesbank: Creșterea economiei germane va accelera în acest trimestru

Creșterea economiei germane va accelera în acest trimestru, pe fondul unei redresări mai rapide decât se estima, chiar dacă dificultățile structurale continuă să frâneze avansul, a afirmat miercuri președintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), Joachim Nagel, transmite Reuters. Germania, a treia mare economie mondială

Economic Extern 11-11-2026 14:47

Rusia depozitează cerealele în saci de plastic pentru că silozurile sunt pline din cauza blocării exporturilor

În condițiile în care atacurile cu drone în Marea Neagră perturbă activitatea comercială a celui mai mare exportator mondial de grâu, fermierii ruși recurg la o soluție inovatoare, deși potențial riscantă, pentru depozitarea recoltei de cereale, din cauză că silozurile tradiționale nu mai fac față, transmite Reuters. &I

Economic Extern 11-11-2026 13:20

UE consolidează legislația în materie de protecție a consumatorilor, adaptând-o la era digitală

Comisia Europeană și-a prezentat, miercuri, propunerea de act legislativ privind echitatea digitală (DFA), o actualizare majoră a normelor UE de protecție a consumatorilor pentru a se asigura că aceștia se bucură de același nivel ridicat de protecție online ca și offline, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. În paralel, Comisia Eur

Economic Extern 11-11-2026 12:51

Eurostat: 37,8% dintre români nu pot face față unor cheltuieli neprevăzute, media în UE este de 29,2%

Un procent de 29,2% din populația Uniunii Europene nu a putut face față unor cheltuielilor financiare neprevăzute în anul 2025, în scădere ușoară față de 30% în 2024, și un declin de 8,2 puncte procentuale față de situația din anul 2015, arată datele publicate miercuri de Eurostat. În rândul statelor membre, insecuritatea economic

Economic Extern 11-11-2026 11:05

Spania paralizată de prima grevă generală din ultimii 14 ani

Muncitorii spanioli au intrat miercuri în grevă generală, un protest de amploare față de criza locuințelor accesibile, cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile generale anticipate, informează Reuters. Aceasta este prima grevă generală din ultimii 14 ani susținută de cele mai mari două sindicate din Spania, UGT și CCOO, alături de a