Agenția europeană de rating Scope avertizează SUA că ar putea să o retrogradeze
Agenția europeană de evaluare financiară Scope a avertizat că ar putea să retrogradeze SUA dacă un război comercial prelungit va afecta încrederea pe termen lung în dolarul american sau dacă președintele Donald Trump va implementa și alte măsuri extreme, precum controale asupra capitalului, transmite Reuters.
Printre consecințele tarifelor comerciale impuse de Trump se numără cea mai mare depreciere a dolarului în raport cu alte valute din ultimii 50 de ani, în timp ce piețele de credit default swap, pe care investitorii le utilizează pentru a se proteja împotriva riscurilor, mizează pe cinci retrogradări ale ratingului SUA.
Agenția de rating Scope, cu sediul la Berlin, care este utilizată de Banca Centrală Europeană, alături de cele trei mari agenții, S&P Global, Moody's și Fitch, pentru a evalua credibilitatea, a subliniat că una dintre cele mai expuse țări la războiul comercial este chiar SUA, în special în cazul unor scenarii mai extreme. Printre aceste scenarii se numără un război comercial prelungit și/sau introducerea de către SUA a controalelor asupra capitalului, sau taxe pe investițiile străine, care ar putea duce la 'alternative viabile' la poziția dolarului american de principala valută a lumii.
'Dacă vor crește îndoielile față de statul excepțional al dolarului, asta ar fi un element negativ pentru ratingul SUA', a declarat directorul echipei de ratinguri suverane de la Scope, Alvise Lennkh-Yunus, într-un raport publicat marți.
Scope este prima agenție care lansează un astfel de avertisment cu privire la o posibilă retrogradare a SUA, după ce Trump a perturbat ordinea economică mondială de după cel de-al doilea război mondial.
În prezent, Scope atribuie SUA un rating suveran 'AA' cu o perspectivă 'negativă'. Este vorba de o notă cu o treaptă sub calificativul 'AA plus' acordat SUA de S&P și Fitch, în timp ce Moody's este singura agenție care acordă SUA cea mai bună notă posibilă 'AAA'.
Lennkh-Yunus a adăugat că îndoielile cu privire la statutul dolarului ar crește dacă China și Uniunea Europeană și-ar intensifica schimburile comerciale, dacă China își va deschide economia sa și dacă UE își va convinge cetățenii să investească mai mult în proiectele prioritare ale blocului comunitar. 'Este puțin probabil ca aceste evoluții să aibă loc imediat', a spus Lennkh-Yunus.
De asemenea, Scope a lansat și un avertisment mai general cu privire la alte țări cu excedente semnificative ale balanței comerciale și/sau expunere financiară pe SUA. Printre acestea se numără economii deschise, cum este Irlanda, țările care sunt sensibile la dobânzile mari, cum este Italia, exportatorii de petrol și țările cu monede slabe, cum sunt Turcia și Georgia.
'Impactul eventual asupra creșterii economice inflației, datoriei publice, și în consecință asupra ratingurilor suverane, va depinde de mediul macro-economic', precizează Scope. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UE: Comisarul pentru agricultură, 'îngrijorat' de viitorul buget pentru PAC
Comisarul european pentru agricultură, Christophe Hansen, și-a exprimat 'îngrijorarea' miercuri, la Paris, în contextul în care se apropie un Consiliu European crucial pentru buget, în special pentru viitoarea politică agricolă comună (PAC) pentru perioada 2028-2034, relatează AFP. 'Pe 14 și 15 octombrie vom
Statele membre IEA vor accelera scoaterea a aproximativ 100 de milioane de barili din rezervele strategice
Statele membre ale Agenției Internaționale pentru Energie (IEA) și-au exprimat sprijinul pentru eliberarea pe piață a aproximativ 100 de milioane de barili din rezervele de petrol, care au fost promise în martie, urmând să fie prioritizată scoaterea de motorină din rezerve, a anunțat miercuri IEA într-un comunicat, transmite Reuters. Săptăm&a
Italia susține că UE trebuie să țină cont de inflație când evaluează abaterile de la buget
Autoritățile UE ar trebui să țină cont de majorarea inflației când evaluează abaterea guvernamentală de la obiectivele bugetare, a anunțat miercuri ministrul italian al Economiei, Giancarlo Giorgetti, transmite Reuters. Acesta susține că prețurile mai ridicate pot afecta semnificativ planurile fiscale ale Executivului și a indicat că va aduce în di
Germania: Producția industrială se redresează
Producția industrială a Germaniei a crescut mai mult decât se estima în august, în pofida perturbărilor cauzate de nivelul scăzut al Rinului, pe fondul activității solide din domeniul construcțiilor și al producției de echipamente, a anunțat miercuri Oficiul federal de statistică (Destatis), transmit DPA și Reuters. Sectorul industrial german
BTA: Peste șapte milioane de turiști au vizitat Bulgaria în perioada ianuarie-septembrie
Peste șapte milioane de turiști au vizitat Bulgaria în perioada ianuarie-septembrie, a anunțat adjunctul ministrului Turismului, Mariela Modeva, la deschiderea celei de-a 21-a ediții a Târgului Internațional de Turism Cultural de la Veliko Tarnovo. Din mai până în septembrie, 5,7 milioane de turiști au vizitat țara, inclusiv peste 3,5 m
Vânzările trimestriale ale Mercedes au scăzut dar cele de vehicule electrice au înregistrat o creștere record
Producătorul auto Mercedes-Benz AG a anunțat miercuri că a vândut pe plan global 407.200 de automobile în trimestrul trei din 2026, un declin de 8% comparativ cu perioada similară din 2025, transmite DPA. În afara Chinei, vânzările au crescut cu 1% față de trimestrul trei din 2025. China, cea mai mare piață auto din lume,
Guvernatorul Băncii Franței: Nu este necesar ajutorul BCE, în pofida majorării costurilor de împrumut
Situația economiei franceze este gravă, ținând cont de recenta majorare a costurilor de împrumut, dar țara nu are nevoie de asistență de la BCE, a dat asigurări guvernatorul Băncii Centrale a Franței, Emmanuel Moulin, transmite Reuters. Există temeri pe piețe că majorarea costurilor de împrumut, pe fondul situației fragile a finanțelor public
Franța se așteaptă la cea mai scăzută producție de vin din acest secol
Producția de vin a Franței din 2026 ar urma să scadă la cel mai redus nivel din acest secol, în urma reducerii suprafețelor podgoriilor, a secetei severe și a căldurii extreme, chiar dacă Ministerul Agriculturii a îmbunătățit ușor previziunile, transmite Reuters. Valul de căldură de la finalul lunii iunie, urmat de o vreme și mai călduroasă și mai
Eurostat: Ungaria și România, cel mai semnificativ declin din UE al producției de servicii, în iulie
Producția de servicii a crescut cu 1,5% în Uniunea Europeană și în zona euro în iulie, comparativ cu perioada similară din 2025, însă Ungaria și România sunt statele membre UE în care acest indicator a scăzut cel mai mult, conform d
Reuniune informală a AIE dedicată scoaterii de motorină și țiței din rezervele strategice
Consiliul de guvernare al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE) va organiza miercuri, la ora locală 13:00 (11:00 GMT), o reuniune informală pentru a discuta o propunere de scoatere de petrol și motorină din rezervele strategice, au declarat doi diplomați europeni pentru Reuters. Reprezentanții statelor UE au discutat deja această propun
Rezervele de aur ale Chinei au înregistrat cea mai mare creștere lunară din ultimii 3 ani
Banca centrală a Chinei și-a intensificat achizițiile de aur în luna septembrie, pe fondul scăderii prețurilor, arată datele oficiale publicate miercuri, transmite Bloomberg. Rezervele de aur ale Băncii Populare a Chinei au crescut cu 740.000 de uncii în luna septembrie, până la 77,47 milioane de uncii, aceasta fiind a 23-a l
Orice reducere a bugetului pentru 2028-2034 ar complica depășirea provocărilor întâmpinate de UE, atrag atenția eurodeputații
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Parlamentul European a subliniat miercuri că orice reducere a bugetului Uniunii Europene pentru 2028-2034 ar complica depășirea provocărilor întâmpinate de UE și de țările sale membre, eurodeputații evidențiind în același timp importanța resurselor proprii pentru bugetul comunita
Șefa FMI avertizează că șocul energetic, datoria publică și riscurile legate de AI amenință creșterea economiei globale
Economia mondială este amenințată de prețurile ridicate la energie, datoria publică record și riscurile asociate boom-ului investițiilor în inteligența artificială (AI), a avertizat miercuri directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, care a îndemnat guvernele să adopte măsuri de protecție prin politici fiscale și mon
China critică Germania și Franța pentru apelul lor comun la noi instrumente comerciale europene de protecție
China a criticat Germania și Franța pentru apelul lor la noi măsuri europene de protecție împotriva practicilor comerciale neloiale, relatează miercuri dpa. ''Protecționismul nu poate să îmbunătățească competitivitatea'', a declarat marți un purtător de cuvânt al Ministerului Comerțului din China, adăugâ
Porsche vrea să vândă mai puține automobile, dar mai scumpe
Într-un moment în care traversează o criză fără precedent, producătorul german de mașini de lux Porsche a anunțat miercuri că intenționează să vândă mai puține vehicule, dar la prețuri și mai mari, pentru a-și revitaliza profitabilitatea în cădere liberă din cauza concurenței chineze, transmite AFP. Cu motto-ul '













