Italia intenționează să vândă active în valoare de 0,8% din PIB până în 2027
Trezoreria Italiei a anunțat, la prezentarea cadrului bugetar multianual, că autoritățile intenționează să vândă active în valoare de 0,8% din PIB până în 2027, pentru a ține sub control finanțele fragile ale statului, transmite Reuters.
Guvernul condus de premierul Giorgia Meloni și-a propus ca până în 2026 să vândă pachete de acțiuni cu o valoare de aproximativ 20 de miliarde de euro (23 miliarde de dolari), în încercarea de a reduce datoria publică uriașă a țării.
Ministrul Economiei, Giancarlo Giorgetti, a declarat săptămâna aceasta că Executivul va merge mai departe cu acest plan, deși a avertizat că actualele turbulențe de pe piețele financiare, din cauza politicii comerciale a SUA, fac necesară o prudență sporită.
Datoria publică a Italiei, a doua cea mai ridicată din zona euro, ar urma să se situeze la 136,6% din PIB anul acesta, de la 135,3% din PIB în 2024, conform celor mai recente previziuni ale Executivului. Datoria ar urma să crească la 137,6% din PIB în 2026, înainte de a scădea la 137,4% din PIB în 2027.
De la numirea actualului Guvern în 2022, la bugetul de stat au ajuns peste patru miliarde de euro în urma vânzării de acțiuni la Monte dei Paschi di Siena (BMPS) și la grupul energetic SpA.
De asemenea, Italia ia măsuri pentru a vinde o participație de până la 14% în operatorul poștal național Poste Italiane SpA, o tranzacție evaluată la peste trei miliarde de euro.
În documentul Trezoreriei se menționează că ar urma să aibă loc vânzări de active imobiliare în valoare de peste 800 milioane de euro în fiecare an, în perioada 2025 - 2027.
Vineri, agenția de evaluare financiară S&P Global a îmbunătățit surprinzător ratingul suveran al Italiei la 'BBB plus', de la 'BBB', citând reducerea deficitului bugetar, reziliența exporturilor și încrederea că BCE va ține sub control orice presiuni inflaționiste. Italia, a treia economie a zonei euro, beneficiază acum de o perspectivă stabilă atribuită ratingului din partea S&P.
Luna aceasta, agenția de evaluare financiară Fitch a confirmat ratingul de credit al Italiei la 'BBB', cu perspectivă stabilă, în timp ce Moody's atribuie Italiei un rating 'Baa3' cu perspectivă stabilă.
Săptămâna aceasta Guvernul de la Roma a înrăutățit previziunile privind creșterea economiei în 2025 GDP la 0,6%, de la un nivel de 1,2% estimat în septembrie, în timp ce în 2026 PIB-ul ar urma să crească cu 0,8%, de la un nivel de 1,1% estimat în septembrie.
Deficitul bugetar în 2025 ar urma să se situeze la 3,3% din PIB și anul viitor ar urma să scadă sub pragul stabilit de UE, de 3% din PIB, obiectivul pe termen lung fiind un deficit de 2,8% din PIB.
În schimb, datoria publică ar urma să crească de la 135,3% din PIB în 2024 la 137,6% din PIB până în 2026, urmând să scadă ușor în 2027.
Și S&P se așteaptă la un avans al economiei Italiei de 0,6% anul acesta, și avertizează că datoria nu se va stabiliza până în 2028. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Bănciulea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bruxelles-ul va analiza introducerea unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice
Comisia Europeană va analiza posibilul impact al introducerii, la nivelul întregului bloc comunitar, a unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, în contextul în care guvernele caută cele mai bune soluții pentru a atenua șocul provocat de explozia prețurilor la energie în pragul iernii, transmite Bloomberg. Potriv
UE elimină Panama de pe lista neagră a paradisurilor fiscale
Miniștrii finanțelor și economiei din UE, reuniți vineri pentru Consiliul ECOFIN, au decis să elimine Panama și Vietnamul din anexa I, lista jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, după ce ambele jurisdicții au luat măsuri semnificative pentru a aborda chestiunile nesoluționate, a anunțat Comisia Europeană. De asemenea, Consiliul ECOFIN a decis s
UNCTAD: Comerțul mondial își continuă creșterea după un an 2025 record
După un an record în 2025, valoarea fluxurilor comerciale globale este așteptată să continue să crească în 2026, a anunțat vineri Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), transmite AFP. Conform celor mai recente prognoze ale UNCTAD, comerțul mondial cu bunuri și servicii este așteptată să înregistreze o creștere de ap
Ucraina își protejează benzinăriile împotriva atacurilor rusești
Barierele de protecție formate din structuri metalice umplute cu nisip și adăposturile din beton devin o prezență tot mai frecventă la benzinăriile din Ucraina, pe măsură ce distribuitorii de carburanți încearcă să-și protejeze rețelele împotriva atacurilor rusești asupra infrastructurii de combustibil din marile orașe, transmite Reuters.
Prezență record a constructorilor chinezi la Salonul Auto de la Paris
Un număr record de 20 de mărci auto chinezești vor fi prezente săptămâna viitoare la Salonul Auto de la Paris, o dovadă a modului în care producătorii auto din China au devenit o amenințare pentru constructorii europeni, în pofida barierelor comerciale tot mai mari, transmite Reuters. Delegația chineză de anul acesta va fi de
VIDEO Comisarul european pentru comerț dorește rezultate 'concrete' în urma discuțiilor sale din China
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, așteaptă 'rezultate concrete' în cursul discuțiilor pe care le-a început joi la Beijing privind dezechilibrul schimburilor comerciale dintre China și Uniunea Europeană, a declarat acesta pe rețelele sociale, notează AFP. Sefcovic a reiterat joi seară pe X că lucrează 'ac
Regnier (Comisia Europeană): Este timpul ca Europa să se trezească și să înceapă să-și sprijine industria de apărare
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Anghelache, transmite: Thomas Regnier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene - Direcția Generală Comunicare, a declarat, joi, că a venit timpul ca Europa să se trezească și să-și sprijine industria de apărare, care 'este practic inexistentă'. 'Este timpul ca Europa să se trezească și s
În pofida stocurilor extrem de scăzute, UE este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii
Uniunea Europeană este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii, dar stocurile actuale sunt la minime 'istorice' și vor trebui monitorizate îndeaproape, a subliniat joi rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport pentru gaze (ENTSOG), informează AFP. 'Instalațiile subterane de depozitare a gazelor din UE erau umplu
OMC și-a îmbunătățit prognozele privind creșterea comerțului mondial cu mărfuri
Comerțul mondial cu mărfuri rezistă mult mai bine decât se preconiza la criza din Orientul Mijlociu, susținut de adaptarea lanțurilor de aprovizionare și de creșterea investițiilor în Inteligență Artificială, ceea ce a determinat Organizația Mondială a Comerțului să își îmbunătățească, joi, prognozele de creștere, transmite AFP.
Comisia Europeană: România primește 14,3 milioane de euro din Fondul de solidaritate, după inundațiile din 2025
Comisia Europeană (CE) a decis joi să acorde 134,8 milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru a sprijini redresarea în Spania și România, în urma dezastrelor naturale majore din 2025, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Spania va primi 120,5 milioane de euro, în
Raportul Curții de Conturi Europene confirmă că în 2025 colectarea veniturilor UE nu a fost afectată de un nivel semnificativ de eroare
Curtea de Conturi Europeană (ECA) și-a publicat raportul anual, oferind conturilor anuale ale UE un aviz favorabil pentru al 19-lea an consecutiv. ECA a confirmat că în 2025 colectarea veniturilor UE nu a fost afectată de un nivel semnificativ de eroare, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. 'În contextul incer
Franța acordă fermierilor credite fără dobândă în valoare de două miliarde euro
Franța va acorda fermierilor credite fără dobândă, în valoare de până la două miliarde euro (2,24 miliarde dolari), după ce în această vară seceta severă și valurile de căldură au afectat culturile agricole și pășunile, a anunțat joi Ministerul Agriculturii, transmite Reuters. Măsura, destinată să ajute fermierii să cum
Lituania cere sancțiuni UE contra tranzitului de cereale rusești
Premierul Lituaniei, Mindaugas Sinkevicius, a solicitat din nou UE să impună sancțiuni asupra cerealelor rusești, informează publicația online The Kyiv Independent. Într-o postare joi pe Facebook, Sinkevicius a scris: 'Lituania va propune nu doar interzicerea acestui tranzit (de cereale rusești prin UE), ci și adăugarea pe lista pers
Exporturile Germaniei au scăzut neașteptat în august
Exporturile Germaniei au scăzut în mod surprinzător în august, pe fondul reducerii livrărilor către Statele Unite, în timp ce importurile s-au redresat moderat, informează DPA. Oficiul federal de statistică a informat joi că exporturile Germaniei au scăzut cu 0,8% în august față de luna precedentă, când s-a î
Geopolitica este cea mai mare provocare în calea extinderii BYD
Principala provocare în calea extinderii BYD este geopolitica, a afirmat joi vicepreședintele executiv Stella Li, la câteva luni luni după ce președintele companiei anunțase că obiectivul este de a deveni cel mai mare producător auto mondial, transmite Reuters. În prezent BYD este cel mai mare producător mondial de vehicule e











