China cere SUA 'să anuleze complet' taxele vamale reciproce
China a cerut duminică Statelor Unite 'să anuleze complet' taxele vamale reciproce, după decizia Washingtonului de vineri de a scuti produsele high-tech, relatează AFP.
'Îndemnăm Statele Unite să facă un pas mare pentru a-și corecta greșelile, să anuleze complet practica proastă a taxelor reciproce și să revină pe calea corectă a respectului reciproc', a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Comerțului din China, citat într-un comunicat.
În mijlocul unui război comercial cu China care sperie piețele financiare, Statele Unite și-au schimbat poziția vineri, scutind smartphone-urile, computerele și alte produse electronice de recentele suprataxe vamale masive impuse de președintele Donald Trump.
Ministerul chinez al Comerțului a descris duminică decizia ca fiind un 'pas mic', adăugând că 'evaluează impactul'.
Potrivit unei note a Serviciului Vamal al SUA de vineri seara, aceste scutiri se aplică în special produselor electronice importate în Statele Unite din China, care a fost vizată de miercuri de taxe vamale uriașe de 145%. Gigantul american Apple, de exemplu, își produce iPhone-urile în China.
Beijingul a ripostat vineri prin creșterea tarifelor pentru toate produsele americane la 125%, o măsură care a intrat în vigoare sâmbătă.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Economia rusă 'îngheață', avertizează șeful Sberbank
German Gref, directorul general al Sberbank, o bancă controlată de statul rus care este vizată de sancțiuni occidentale din cauza războiului din Ucraina, a declarat joi că economia rusă 'îngheață' și a cerut măsuri de susținere a companiilor rusești, transmite EFE. 'Astăzi, în opinia mea, acest lucru este deja evident. Există înto
Criza de motorină din Europa este atât de mare încât importă combustibil din Coreea de Sud
O navă încărcată cu motorină sud-coreeană se va îndrepta spre Europa de Vest în această lună, o tranzacție rară care evidențiază eforturile de consolidare a aprovizionării în emisfera nordică înainte de venirea iernii, transmite Bloomberg. Aproximativ 90.000 de tone de motorină vor fi încărcate pe Priamos, un petrolier nou c
Mercosur: Repartizarea cotelor de export avantajoase către UE se lasă așteptată
Țările din Mercosur, reunite miercuri la Montevideo, nu au reușit să își împartă cotele de export către Uniunea Europeană (UE) cu taxe vamale preferențiale, în cadrul recentului acord comercial dintre cele două blocuri, notează AFP. Tratatul, rezultatul a peste 25 de ani de negocieri dificile, urmează să creeze una dintre cel
SUA250/ Statele Unite scot la vânzare monede aniversare cu chipul lui Trump
Monetăria americană a pus în vânzare miercuri monede aniversare de un dolar inscripționate cu chipul actualului președinte Donald Trump, cu ocazia împlinirii a 250 de ani de la independența SUA, relatează agenția EFE. Instituția a anunțat pe rețelele de socializare că monedele sunt în prezent disponibile pentru colecțio
BTA: Alimentele, locuința și transportul reprezentau 46,5% din cheltuielile gospodăriilor din Bulgaria în ianuarie, față de 46% în UE
În luna ianuarie 2026, aproape jumătate (46,5%) din cheltuielile totale de consum ale gospodăriilor din Bulgaria au fost alocate pentru trei categorii: alimente și băuturi non-alcoolice; locuință, apă, energie și transport, ponderea fiind aproximativ aceeași cu media UE (46%), conform datelor publicate miercuri pe site-ul Oficiului European de Statistică (Euros
Banca Centrală din Țările de Jos a transferat 86 de tone de aur din SUA și Canada în Marea Britanie
Banca Centrală din Țările de Jos (DNB) a anunțat miercuri că a transferat 86 de tone din rezervele sale de aur din Statele Unite și Canada spre Londra (Marea Britanie), invocând ''instabilitatea geopolitică crescută'', informează AFP. În perioada martie-august 2026, aproximativ 86 de tone de aur au fost mutate din N
Canicula și seceta vor șterge 0,1% din PIB-ul Franței în acest an
Valurile de căldură și seceta care au lovit Franța în acest an vor diminua Produsul Intern Brut cu 0,1 puncte procentuale, în principal ca urmare a scăderii producției agricole, a estimat miercuri Ministerul Economiei și Finanțelor, informează AFP. Calculele specialiștilor de la Ministerul Economiei și Finanțelor arată că valurile
Șocurile climatice afectează randamentul culturilor de porumb din Ungaria și România (Reuters)
Pentru fermierii din Europa Centrală și de Est ceea ce odată era o secetă ocazională a devenit o amenințare periodică, valurile de căldură record și deficitul cronic de apă diminuează recoltele la porumb, forțând unii fermieri să abandoneze această cultură și remodelând o regiune considerată mult timp drept un pilon al producției europene de cereale, tran
Canadienii rup legăturile cu tot ce are legătură cu SUA
Ultimele acțiuni ale președintelui SUA, Donald Trump, de la impunerea de noi tarife vamale asupra mărfurilor din Canada și până la semnarea unui ordin executiv care redenumește Lacul Ontario drept 'Lacul A
Ungaria intenționează să introducă un impozit pe avere pentru activele care depășesc 3,1 milioane de dolari
Guvernul de la Budapesta intenționează să introducă un impozit pe avere pentru activele care depășesc un miliard de forinți (3,1 milioane de dolari), potrivit unui oficial de rang înalt, care a reafirmat intenția premierului Peter Magyar de a majora taxele pentru cei mai bogați, transmite Bloomberg. 'Impozitul pe avere va fi o piatră de hotar', a
Războiul din Iran a dus prețul gazelor în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani
Prețul gazelor naturale cu livrare peste o lună pe bursa olandeză TTF, locul unde se stabilesc prețurile de referință în Europa, a urcat miercuri la cel mai ridicat nivel de la începutul lui 2023, impulsionat de reluarea atacurilor aeriene dintre Iran și Statele Unite, ceea ce complică reumplerea depozitelor de gaze înainte de iarnă, transmite AFP.
Campania de 40 de zile a Ucrainei a costat Rusia 1% din PIB, spune Putin
Președintele rus Vladimir Putin a recunoscut că atacurile ucrainene au provocat Rusiei pagube echivalente cu aproximativ 1% din Produsul său Intern Brut pe parcursul campaniei de 40 de zile ordonată de președintele Volodimir Zelenski, transmite Bloomberg. 'Cred că ne-au provocat pagube reale', le-a spus Putin reporterilor la o conferință de presă de ma
Șefa FMI avertizează că șocul energetic nu s-a terminat
Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, a avertizat marți, la încheierea reuniunii miniștrilor de finanțe din G20, că șocul energetic rezultat din închiderea Strâmtorii Ormuz nu s-a încheiat încă și că dezvoltarea inteligenței artificiale majorează cererea de energie, transmite EFE. 'S
Grupul de la Vișegrad cere mai mult dialog cu China
Miniștrii de externe din patru țări fost comuniste din Europa Centrală au făcut marți apel pentru implicarea Chinei în vederea obținerii unei stabilități mai mari în regiunea indo-pacifică după o întâlnire la Bratislava cu ministrul japonez de externe Toshimitsu Motegi, informează EFE. 'Am subliniat necesitatea unui dialog continuu
Industria textilă europeană solicită o 'taxă de manipulare' de 10 euro per colet
Principalele confederații europene din sectorul textilelor au solicitat, marți, Comisiei Europene să stabilească la 10 euro per colet viitoarea taxă de manipulare pe care intenționează să o introducă pentru coletele mici, care provin în principal din China, informează AFP. Uniunea Europeană ia măsuri drastice împotriva platformelor













