Gazprom va majora livrările de gaze prin conducta TurkStream în luna aprilie, susține operatorul slovac SPP

Grupul rus Gazprom își va majora semnificativ livrările de gaze spre Slovacia prin conducta TurkStream, începând din aprilie, a declarat luni directorul firmei de stat SPP, operatorul rețelei de gazoducte din Slovacia, Vojtech Ferencz, transmite Reuters.
Luna trecută, SPP a anunțat că Gazprom a reluat furnizarea de gaze naturale către Slovacia la începutul lunii februarie, utilizând volumele cedate de Ungaria pentru conducta TurkStream. Volumele urmau să se dubleze începând din aprilie, însă atunci nu au fost oferite detalii cu privire la cantitățile de gaze.
Luni, Vojtech Ferencz a informat că va fi vorba de o majorare de câteva ori comparativ cu volumele livrate în ultimele două luni, nu doar o dublare cum s-a anunțat anterior, grație utilizării capacităților eliberate pe conducta TurkStream.
'Nu vom avea o problemă cu furnizarea. Nu vom avea o problemă cu umplerea depozitelor de gaze', a declarat directorul comercial de la SPP, Michal Lalik.
Slovacia s-a bazat pe livrările de gaze din Ungaria, care importă în principal gaze rusești via conducta TurkStream, după ce tranzitul gazelor rusești prin Ucraina a fost oprit la finele lui 2024, când autoritățile de la Kiev nu au mai dorit să reînnoiască un acord de tranzit cu Moscova.
Slovacia și Ungaria au încercat să obțină o reluare a tranzitului gazelor rusești via Ucraina, iar Slovacia a amenințat chiar că se va opune prin veto la ajutoarele Uniunii Europene destinate Ucrainei, dacă Kievul nu își schimbă poziția.
În prezent, Rusia furnizează gaze Turciei prin conductele Blue Stream și TurkStream care traversează Marea Neagră. Gazele livrate via TurkStream merg mai departe la export în țări din sudul și estul Europei, inclusiv Ungaria, Grecia, Bosnia-Herțegovina, România și Serbia. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Numărul milionarilor de pe planetă și avuția lor au atins valori record în 2024
Avuția mondială a explodat în 2024, iar numărul milionarilor din întreaga lume a atins un nou maxim istoric, în top fiind SUA, Japonia, Germania și China, transmite Bloomberg. Raportul anual ''World Wealth Report'
Furnizorii europeni de componente auto au închis unele uzine, după ce China a restricționat exporturile de metale rare
Mai multe uzine și linii de producție ale furnizorilor europeni de componente auto au fost închise din cauza lipsei de metale rare, provocată de decizia Chinei de a impune restricții la astfel de exporturi, a anunțat, miercuri, Asociația Europeană a Furnizorilor Auto (CLEPA), care a avertizat că urmează și alte închideri, transmite Reuters.
O firmă de car sharing din Olanda va oferi automobile electrice Renault capabile să alimenteze rețeaua locală
Firma olandeză de car sharing MyWheels va adăuga în flotă, în cursul acestei săptămâni, primul dintre cele 500 de automobile electrice Renault care se pot conecta la rețeaua electrică, extinzând numărul de vehicule din Europa capabile să consolideze rețeaua electrică, pe măsură ce această tehnologie se extinde, transmite Reuters.
După ani de creștere, investițiile climatice stagnează în Europa (studiu)
Investițiile climatice stagnează în Europa, a avertizat, marți, la Bruxelles, Institutul pentru Economie Climatică (I4CE), într-un studiu care evidențiază decalajul în ceea ce privește energia eoliană și renovarea energetică a clădirilor, relatează AFP. După ani de creștere susținută, investițiile publice și private favorabile climatu
Gazprom a abandonat proiectul unui hub de distribuție a gazelor în Turcia
Gigantul rus Gazprom a abandonat, pe tăcute, planurile care vizau dezvoltarea unui nou hub de distribuție a gazelor naturale în Turcia, închizând astfel ușa unei posibile oportunități de a recuceri un cap de pod pe piața din Europa, pierdută în urma invaziei rusești din Ucraina, transmite Bloomberg. În condițiile în care con
Electrificarea, cheie pentru impulsionarea competitivității industriale (studiu)
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Electrificarea poate ajuta la recuperarea competitivității, poate reduce dependența de combustibilii fosili și aduce beneficii economice pentru industria europeană, conform unui nou studiu realizat de Eurelectric și publicat marți, cu ocazia Eurelectric Power Summit 2025. Deși electricitate
Stassis (Eurelectric): Digitalizarea și AI sunt deja esențiale pentru modul în care gestionăm energia
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Digitalizarea și AI sunt deja esențiale pentru modul în care gestionăm energia, fiind folosite la optimizarea funcționării rețelelor, la prognoza producției sau pentru a oferi clienților servicii mai bune, a declarat, marți, Georgios Stassis, vicepreședintele Eurelectric și președinte și CEO al
UE interzice tuturor transportatorilor aerieni certificați în Tanzania și Surinam să opereze în UE
Comisia Europeană a actualizat, marți, lista UE a companiilor aeriene sigure, precum și lista companiilor aeriene care fac obiectul unei interdicții de exploatare sau al unor restricții de exploatare pe teritoriul Uniunii Europene, deoarece nu îndeplinesc standardele internaționale de siguranță, iar în urma actualizării toți transportatorii aerieni certif
Pentru prima dată după 2008, Spania are mai puțin de 2,5 milioane de șomeri
Numărul persoanelor înregistrate ca șomeri în Spania a scăzut în luna mai sub 2,5 milioane, fiind pentru prima dată după criza financiară din urmă cu aproape 17 ani când coboară sub acest prag, arată datele oficiale publicate marți de Ministerul Muncii, transmite Reuters. Un număr total de 2,45 milioane de persoane erau
Inflația și rata șomajului au scăzut în zona euro (Eurostat)
Rata anuală a inflației în zona euro a încetinit semnificativ în luna mai, coborând sub ținta vizată de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite AFP. Potrivit unei estimări preliminare publicate marți de Eurostat, rata anuală a inflației în zona euro a scăzut în luna mai până la 1,9%, de la un nivel d
Războiul comercial declanșat de Trump va fragiliza creșterea economică mondială, avertizează OCDE
Taxele vamale suplimentare impuse de președintele SUA, Donald Trump, vor pune presiune asupra activității economice la nivelul întregii planete, a avertizat, marți, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care este mai pesimistă cu privire la creșterea economică mondială și, în special, a economiei americane, informează AFP.
Gigantul taiwanez TSMC se așteaptă la un profit record în 2025, în pofida tarifelor americane și volatilității cursului de schimb
Producătorul taiwanez de semiconductori Taiwan Semiconductor Manufacturing Co. a anunțat marți că se așteaptă la un profit record în 2025, grație unei cereri crescute de cipuri cu Inteligență Artificială, transmite AFP. Chiar dacă tarifele vamale impuse de SUA au avut 'cu siguranță' un impact direct asupra activităților companiei
Secretarul american pentru comerț prevede un acord comercial cu India 'în viitorul nu prea îndepărtat'
Secretarul american pentru comerț, Howard Lutnick, și-a exprimat luni optimismul cu privire la încheierea unui acord comercial cu India, pentru a ocoli tarifele impuse de Donald Trump, notează AFP. 'Ar trebui să vă așteptați la un acord între Statele Unite și India în viitorul nu prea îndepărtat', a declarat el
BTA: Aderarea la euro, un nou capitol pentru economia bulgară, i-a spus premierul Zhelyazkov șefei FMI
În ajunul adoptării euro, un nou capitol se deschide pentru economia Bulgariei - o mai mare încredere, mai multe investiții, mai multe oportunități, a declarat prim-ministrul Rosen Zhelyazkov, în timpul unei întâlniri cu Kristalina Georgieva, director general al Fondului Monetar Internațional (FMI), transmite BTA. Prim-ministrul a
Directorii Tesla l-au luat la întrebări pe Musk după ce a dezmințit că a oprit proiectul mașinii de 25.000 de dolari
Mai mulți directori de la constructorul american de automobile electrice Tesla s-au alarmat, după ce Elon Musk a dezmințit un articol publicat de Reuters, conform căruia Tesla ar fi oprit un proiect ce viza lansarea unui nou automobil electric care urma să coste 25.000 de dolari și să relanseze vânzările companiei, transmite Reuters. 'Reuters minte