Comisia Europeană propune alinierea statutului de protecție al lupului în legislația UE la Convenția de la Berna
Comisia Europeană a propus, vineri, o modificare specifică a anexelor la Directiva privind habitatele, în ideea de a alinia Directiva privind habitatele la statutul de protecție modificat al lupului, de la 'strict protejat' la 'protejat' în temeiul Convenției de la Berna, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.
Textul Convenției de la Berna care retrogradează statutul de protecție al lupului de la 'specie de faună strict protejată' la 'specie de faună protejată' a intrat vineri în vigoare. Convenția de la Berna cuprinde cele 46 de state membre ale Consiliului Europei, cu excepția San Marino, precum și patru state africane: Burkina Faso, Maroc, Senegal și Tunisia. Uniunea Europeană este, de asemenea, membră a convenției.
Propunerea Comisiei va oferi o flexibilitate suplimentară statelor membre în ceea ce privește gestionarea populațiilor locale de lupi, astfel încât acestea să poată lua măsuri bine adaptate la circumstanțele regionale. Întrucât lupul va rămâne o specie protejată, măsurile de conservare și gestionare ale statelor membre vor trebui în continuare să atingă și să mențină un stadiu corespunzător de conservare. În plus, statele membre vor avea în continuare posibilitatea de a menține un nivel mai ridicat de protecție a lupilor, dacă acest lucru este considerat necesar în temeiul legislației naționale.
'În unele regiuni europene, haitele de lupi au devenit un pericol real, în special pentru efectivele de animale. Astăzi propunem o modificare a legislației UE care va ajuta autoritățile locale să gestioneze în mod activ populațiile de lupi, protejând în același timp atât biodiversitatea, cât și mijloacele noastre de subzistență în mediul rural', a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Investițiile în măsuri adecvate de prevenire a daunelor rămân esențiale pentru a reduce prădarea animalelor. Comisia va continua să ajute statele membre și părțile interesate în conceperea și punerea în aplicare a unor astfel de măsuri prin finanțare și alte forme de sprijin.
UE a raportat o creștere a populației de lupi, care a ajuns la 20.300 de exemplare în 2023, în principal în Balcani, țările nordice, Italia și Spania (puțin peste 1.000 în Franța). Această expansiune cauzează probleme de coexistență cu activitățile umane, în special ca urmare a pagubelor produse șeptelurilor.
'În prezent ne confruntăm cu o realitate în schimbare pe teren, cu un număr mare de lupi în unele țări ale UE. Modificarea propusă astăzi a statutului juridic al lupului, de la strict protejat la protejat în temeiul Directivei privind habitatele, va oferi statelor membre flexibilitatea de a gestiona populațiile de lupi. Acest lucru nu modifică obligația legală a statelor membre de a proteja specia și de a-i conserva populațiile', a declarat comisarul pentru mediu, reziliența în domeniul apei și o economie circulară competitivă,
Jessika Roswall.
Propunerea Comisiei de modificare specifică a anexelor IV și V la Directiva privind habitatele în ceea ce privește statutul de protecție al lupului va trebui acum să fie adoptată de Parlamentul European și de Consiliu. AGERPRES/(AS-editor: Constantin Balaban, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UE elimină Panama de pe lista neagră a paradisurilor fiscale
Miniștrii finanțelor și economiei din UE, reuniți vineri pentru Consiliul ECOFIN, au decis să elimine Panama și Vietnamul din anexa I, lista jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, după ce ambele jurisdicții au luat măsuri semnificative pentru a aborda chestiunile nesoluționate, a anunțat Comisia Europeană. De asemenea, Consiliul ECOFIN a decis s
UNCTAD: Comerțul mondial își continuă creșterea după un an 2025 record
După un an record în 2025, valoarea fluxurilor comerciale globale este așteptată să continue să crească în 2026, a anunțat vineri Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), transmite AFP. Conform celor mai recente prognoze ale UNCTAD, comerțul mondial cu bunuri și servicii este așteptată să înregistreze o creștere de ap
Ucraina își protejează benzinăriile împotriva atacurilor rusești
Barierele de protecție formate din structuri metalice umplute cu nisip și adăposturile din beton devin o prezență tot mai frecventă la benzinăriile din Ucraina, pe măsură ce distribuitorii de carburanți încearcă să-și protejeze rețelele împotriva atacurilor rusești asupra infrastructurii de combustibil din marile orașe, transmite Reuters.
Prezență record a constructorilor chinezi la Salonul Auto de la Paris
Un număr record de 20 de mărci auto chinezești vor fi prezente săptămâna viitoare la Salonul Auto de la Paris, o dovadă a modului în care producătorii auto din China au devenit o amenințare pentru constructorii europeni, în pofida barierelor comerciale tot mai mari, transmite Reuters. Delegația chineză de anul acesta va fi de
VIDEO Comisarul european pentru comerț dorește rezultate 'concrete' în urma discuțiilor sale din China
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, așteaptă 'rezultate concrete' în cursul discuțiilor pe care le-a început joi la Beijing privind dezechilibrul schimburilor comerciale dintre China și Uniunea Europeană, a declarat acesta pe rețelele sociale, notează AFP. Sefcovic a reiterat joi seară pe X că lucrează 'ac
Regnier (Comisia Europeană): Este timpul ca Europa să se trezească și să înceapă să-și sprijine industria de apărare
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Anghelache, transmite: Thomas Regnier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene - Direcția Generală Comunicare, a declarat, joi, că a venit timpul ca Europa să se trezească și să-și sprijine industria de apărare, care 'este practic inexistentă'. 'Este timpul ca Europa să se trezească și s
În pofida stocurilor extrem de scăzute, UE este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii
Uniunea Europeană este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii, dar stocurile actuale sunt la minime 'istorice' și vor trebui monitorizate îndeaproape, a subliniat joi rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport pentru gaze (ENTSOG), informează AFP. 'Instalațiile subterane de depozitare a gazelor din UE erau umplu
OMC și-a îmbunătățit prognozele privind creșterea comerțului mondial cu mărfuri
Comerțul mondial cu mărfuri rezistă mult mai bine decât se preconiza la criza din Orientul Mijlociu, susținut de adaptarea lanțurilor de aprovizionare și de creșterea investițiilor în Inteligență Artificială, ceea ce a determinat Organizația Mondială a Comerțului să își îmbunătățească, joi, prognozele de creștere, transmite AFP.
Comisia Europeană: România primește 14,3 milioane de euro din Fondul de solidaritate, după inundațiile din 2025
Comisia Europeană (CE) a decis joi să acorde 134,8 milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru a sprijini redresarea în Spania și România, în urma dezastrelor naturale majore din 2025, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Spania va primi 120,5 milioane de euro, în
Raportul Curții de Conturi Europene confirmă că în 2025 colectarea veniturilor UE nu a fost afectată de un nivel semnificativ de eroare
Curtea de Conturi Europeană (ECA) și-a publicat raportul anual, oferind conturilor anuale ale UE un aviz favorabil pentru al 19-lea an consecutiv. ECA a confirmat că în 2025 colectarea veniturilor UE nu a fost afectată de un nivel semnificativ de eroare, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. 'În contextul incer
Franța acordă fermierilor credite fără dobândă în valoare de două miliarde euro
Franța va acorda fermierilor credite fără dobândă, în valoare de până la două miliarde euro (2,24 miliarde dolari), după ce în această vară seceta severă și valurile de căldură au afectat culturile agricole și pășunile, a anunțat joi Ministerul Agriculturii, transmite Reuters. Măsura, destinată să ajute fermierii să cum
Lituania cere sancțiuni UE contra tranzitului de cereale rusești
Premierul Lituaniei, Mindaugas Sinkevicius, a solicitat din nou UE să impună sancțiuni asupra cerealelor rusești, informează publicația online The Kyiv Independent. Într-o postare joi pe Facebook, Sinkevicius a scris: 'Lituania va propune nu doar interzicerea acestui tranzit (de cereale rusești prin UE), ci și adăugarea pe lista pers
Exporturile Germaniei au scăzut neașteptat în august
Exporturile Germaniei au scăzut în mod surprinzător în august, pe fondul reducerii livrărilor către Statele Unite, în timp ce importurile s-au redresat moderat, informează DPA. Oficiul federal de statistică a informat joi că exporturile Germaniei au scăzut cu 0,8% în august față de luna precedentă, când s-a î
Geopolitica este cea mai mare provocare în calea extinderii BYD
Principala provocare în calea extinderii BYD este geopolitica, a afirmat joi vicepreședintele executiv Stella Li, la câteva luni luni după ce președintele companiei anunțase că obiectivul este de a deveni cel mai mare producător auto mondial, transmite Reuters. În prezent BYD este cel mai mare producător mondial de vehicule e
Samsung mizează pe un profit operațional record de peste 80 de miliarde de dolari în trimestrul trei
Samsung Electronics a estimat joi că profitul său operațional din trimestrul trei va depăși 100.000 miliarde woni, o premieră mondială pentru o companie tehnologică, și de aproape nouă ori mai mult decât rezultatul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, cererea ridicată pentru cipuri AI stimulând vânzările gigantului tehnologic












