Banca Mondială anunță descentralizarea operațiunilor

Banca Mondială a anunțat marți că-și va restructura operațiunile globale mutând echipele regionale de gestionare din Washington către birourile importante din întreaga lume, o decizie menită să ajute instituția să răspundă mai bine și mai rapid nevoilor locale, transmite Reuters.
'Cel mai recent pas în descentralizare marchează un moment important: pentru prima dată, două treimi din personalul operațional al Băncii Mondiale se va afla în regiunile în care sunt utili, un rezultat al eforturilor noastre din ultimii ani', se arată într-un email trimis angajaților de Banca Mondială.
Anna Bjerde, director pentru operațiuni din cadrul Băncii Mondiale, a afirmat că modificările sunt parte a eforturilor de a îmbunătăți operațiunile, de a simplifica accesul clienților și a stimula apropierea angajaților importanți de țările de care sunt responsabili.
Decizia îi va afecta pe cei 11 vicepreședinți de la divizia de creditare - Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare - și Asociația de Dezvoltare Internațională, care se ocupă de cele mai sărace țări, și Corporația Financiară Internațională (IFC), precum și directorii regionali.
Inițiativa a fost demarată de președintele Băncii Mondiale, Ajay Banga, de când a fost numit la conducere, în iunie 2023, și nu are legătură cu cu recentele decizii ale administrației Trump de a anula ajutorul extern al SUA și de a retrage țara din anumite instituții internaționale, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Planurile nu sunt încă finalizate, iar printre opțiunile luate în considerare se află Dubai, Singapore și Nairobi, susțin sursele.
Acestea spun că primele mutări vor avea loc în mai, iar schimbările vor fi implementate complet în următorii doi ani. Echipa responsabilă pentru America Latină și Caraibe va rămâne la Washington, a anunțat Banca Mondială. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Maersk: Creșterea economiei SUA va continua, dar sporesc incertitudinile
Gigantul danez din domeniul transporturilor A.P. Moller Maersk A/S a confirmat miercuri că a beneficiat de cererea robustă din SUA până acum în acest an și se așteaptă ca tendința să continue, deși perspectivele ar putea fi afectate de planurile tarifare ale președintelui Donald Trump, transmite Reuters. Maersk, care este văzută ca
Vânzările Tesla au scăzut cu 13%, cea mai slabă performanță din ultimii aproape trei ani
Vânzările Tesla pe plan mondial au scăzut cu 13% în primul trimestru din 2025, cea mai slabă performanță din ultimii aproape trei ani, consumatorii fiind nemulțumiți de politicile de extremă dreapta promovate de directorul general Elon Musk, acțiunile companiei înregistrând un declin de 6% în predeschiderea Bursei de la New York, transmi
UE va riposta noilor taxe vamale americane până la sfârșitul lunii aprilie, anunță Franța
Uniunea Europeană va răspunde 'înainte de sfârșitul lunii aprilie' noilor taxe vamale ale SUA pe care președintele american Donald Trump le va anunța miercuri seara, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a guvernului francez, Sophie Primas, potrivit AFP. 'Vor fi două răspunsuri. Primul, care va fi la jumătatea
Reuters: OPEC+ va discuta situația producției de petrol a Kazahstanului
Opt state membre OPEC+ (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații) se vor întâlni joi pentru a dezbate cum să convingă Kazahstanul să nu mai depășească cota sa de producție, în condițiile în care grupul accelerează majorările graduale ale producției de petrol, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul
Rusia restricționează exporturile de petrol prin terminalul de la Marea Neagră al conductei CPC, invocând atacurile ucrainene
Rusia a impus restricții asupra exporturilor de petrol prin terminalul din Marea Neagră al conductei petroliere Caspian Pipeline Consortium (CPC), din cauza atacurilor ucrainene cu drone asupra infrastructurii conductei ce transportă în special petrol kazah, a anunțat miercuri Kremlinul, potrivit Reuters. Companii occidentale, printre ca
Carrefour se extinde în Franța
Retailerul Carrefour a achiziționat rețeaua de magazine Magne, care deține 101 unități în sud-estul Franței, transmite Reuters. Anul acesta, Carrefour intenționează de asemenea să deschidă 400 de magazine de proximitate, față de 250 planificate inițial, se arată în comunicatul companiei. Cel mai mare retailer aliment
Eurostat: Noi recorduri pentru rezervările turistice online, în 2024
Turiștii au petrecut anul trecut 854,1 milioane de nopți în spații de cazare închiriate pe termen scurt din Uniunea Europeană, rezervate prin intermediul platformelor Airbnb, Booking, Expedia Group și Tripadvisor, în creștere cu 18,8% față de 2023 (719 milioane de nopți), stabilind un nou nivel record, arată datele publicate miercuri de Oficiul Euro
Tarifele lui Trump vor avea consecințe negative pentru întreaga lume, spune Christine Lagarde
Tarifele pe care intenționează să le introducă președintele SUA, Donald Trump, vor avea consecințe negative pentru întreaga lume, iar pagubele vor depinde de cât de departe vor merge, cât timp vor fi în vigoare și dacă vor duce la negocieri încheiate cu succes, a declarat miercuri președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde,
Comisia Europeană oferă 36.000 de permise de călătorie gratuite în UE persoanelor în vârstă de 18 ani
Comisia Europeană a lansat, miercuri, cereri pentru o nouă rundă DiscoverEU, punând la dispoziția tinerilor în vârstă de 18 ani din întreaga Europă aproape 36.000 de permise de călătorie gratuite, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Solicitanții selectați vor putea călători în Europa cu tre
Berlinul exclude orice relansare a gazoductului Nord Stream 2
Șefa diplomației germane Annalena Baerbock a exclus marți la Kiev, unde a efectuat o vizită la final de mandat, orice relansare a proiectului de gazoduct Nord Stream 2 pentru aprovizionarea Europei cu gaze rusești, o posibilitate evocată recent de către Moscova, potrivit AFP. 'Decizia proastă privind Nord Stream 2 ne-a costat scump pe noi
Ryanair devine prima companie aeriană europeană care transportă 200 de milioane de pasageri într-un an
Compania aeriană low-cost Ryanair a anunțat miercuri că a transportat 200,2 de milioane de pasageri, la un grad de umplere a avioanelor sale de 94%, în anul fiscal încheiat la 31 martie 2025, devenind prima companie aeriană europeană care transportă 200 de milioane de pasageri într-un an, transmite Reuters. La finele lunii ia
Mercedes dezminte că ar putea înceta să mai vândă cele mai ieftine modele pe piața din SUA
Mercedes-Benz a dezmințit miercuri un articol publicat anterior de Bloomberg News potrivit căruia constructorul auto german analizează posibilitatea de a renunța să mai vândă cele mai ieftine modele ale sale pe piața din SUA, înainte de intrarea în vigoare a tarifelor vamale suplimentare de 25% impuse de Donald Trump la automobilele importate, trans
Cel mai bine plătit bancher din Europa continentală este șeful UBS, Sergio Ermotti
Șeful grupului bancar elvețian UBS AG, Sergio Ermotti, a fost anul trecut cel mai bine plătit director general în rândul celor mai mari bănci din Europa continentală, în timp ce șeful UniCredit SpA, Andrea Orcel, a obținut cea mai mare creștere a veniturilor, transmite Bloomberg. Conform calculelor Bloomberg, compensația tota
Comisia Europeană a amendat 15 mari producători auto cu 458 milioane de euro (Reuters)
15 producători auto, printre care Renault, Stellantis, Ford, Volkswagen, și Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), au fost amendați marți de Comisia Europeană cu 458 milioane de euro, pentru că au participat la un cartel în domeniul reciclării vehiculelor scoase din uz, transmite Reuters. Reciclarea vehiculelor scoase d
Curtea de Conturi Europeană: UE trebuie să își intensifice eforturile pentru modernizarea rețelei de energie electrică
Pentru consolidarea independenței energetice a UE și combaterea schimbărilor climatice, este nevoie de o rețea de energie electrică modernizată, capabilă să integreze mai multă energie din surse regenerabile și să se adapteze la procesul de electrificare din ce în ce mai intens, apreciază Curtea de Conturi Europeană (ECA), într-un raport publicat marți.