Țările baltice au început decuplarea de la rețeaua electrică rusească
Cele trei țări baltice, Lituania, Letonia și Estonia, au început sâmbătă dimineață să se decupleze de la rețeaua electrică rusească, pentru a se integra în rețeaua europeană de electricitate, proces lansat cu ani în urmă și devenit urgent după invazia Moscovei în Ucraina, relatează AFP și Reuters.
'Pot confirma că procesul de decuplare a început la ora locală 06:00 (04:00 GMT)', a declarat Matas Noreika, purtătorul de cuvânt al Litgrid, operatorul rețelei lituaniene de electricitate.
'Luăm Rusiei posibilitatea de a folosi sistemul de electricitate ca instrument de șantaj geopolitic', a declarat ministrul lituanian al energiei, Zygimantas Vaiciunas, în cadrul unei conferințe de presă.
'Ne-am atins obiectivul pentru care ne-am străduit atât de mult timp. Acum avem controlul', a mai spus ministrul lituanian.
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, fost premier al Estoniei, a salutat pe rețeaua X 'o victorie pentru democrație'.
Ceremonii oficiale sunt planificate în cele trei țări. Letonia va tăia fizic sâmbătă cablul electric care o leagă de Rusia, iar președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să participe duminică la Vilnius la o ceremonie la care vor fi prezenți și liderii țărilor baltice.
'Suntem pregătiți', a declarat premierul lituanian Gintautas Paluckas pe rețeaua X, salutând 'începutul unei noi ere a independenței energetice' pentru cele trei țări.
După deconectarea de la rețeaua electrică rusească, cele trei țări baltice vor funcționa în 'mod izolat' timp de aproximativ 24 de ore pentru a-și testa frecvența rețelei.
'Trebuie să efectuăm teste pentru a garanta Europei stabilitatea sistemului nostru energetic', a precizat Rokas Masiulis, director la Litgrid. 'Vom opri și reporni centralele electrice, vom observa fluctuațiile de frecvență și evalua capacitatea noastră de a le controla', a precizat Masiulis.
Țările baltice se vor integra în rețeaua europeană de electricitate via Polonia, responsabilii lituanian și polonez urmând să demareze procesul de sincronizare duminică la prânz.
Autoritățile au avertizat că ar putea apărea probleme.
'Sunt posibile diverse riscuri pe termen scurt, cum ar fi operațiuni cinetice (militare) împotriva infrastructurii critice, atacuri cibernetice și campanii de dezinformare' ale Rusiei, a declarat Departamentul lituanian pentru securitate de stat.
Operatorul rețelei electrice din Polonia (PSE) a anunțat că va trimite elicopter și drone pentru a patrula în zona conexiunii cu Letonia.
Chiar dacă cele trei țări baltice fac parte din UE și NATO încă din 2004, pregătirile pentru integrarea în rețeaua electrică europeană s-au întins pe mai mulți ani din cauza numeroaselor probleme tehnice și financiare, precum și a necesității de a-și diversifica sursele de aprovizionare via în special cabluri submarine. Decuplarea de rețeaua rusească a devenit și mai urgentă după invadarea Ucrainei în 2022, care a provocat îngrijorări în rândul balticilor că ar putea fi următorii vizați de Moscova.
Lituania, Letonia și Estonia au încetat să mai cumpere gaze naturale și electricitate din Rusia, însă rețelele lor electrice au fost în continuare conectate cu cele din Rusia și Belarus, iar stabilirea frecvenței controlată de la Moscova. În aceste condiții, cele trei state baltice au depins în continuare de Moscova pentru un flux stabil de electricitate, un element crucial pentru aparatele care necesită o alimentare electrică fiabilă, în special în procesele industriale.
O sumă totală de 1,6 miliarde euro a fost investită în cele trei țări baltice și Polonia pentru acest proiect de sincronizare a rețelelor electrice.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eurostat: Germania și România, cel mai semnificativ avans din UE al prețurilor la combustibili și lubrifianți, în martie
Până în februarie 2026, prețul combustibililor și lubrifianților pentru transport personal în UE era în general în scădere, dar în martie 2026 prețul a crescut cu 12,9% în blocul comunitar, comparativ cu perioada similară din 2025, arată informațiile publicate marți de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Șeful Bundesbank solicită acces extins la Mythos
Joachim Nagel, președintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank) a cerut marți ca toate instituțiile să aibă acces la noul model de inteligență artificială de la Anthropic, pentru a menține condiții echitabile de concurență și pentru a evita utilizarea greșită a acestuia, transmite Reuters. Mythos, modelul start-up-ului de inteligență arti
Războiul din Iran adaugă 100 dolari la costul zborurilor pe distanțe lungi din Europa (T&E)
Perturbările în aprovizionarea globală cu petrol, în urma războiului din Iran, adaugă peste 100 de dolari la prețul zborurilor pe distanțe lungi din Europa, un cost care probabil va duce la prețuri mai ridicate ale biletelor, se arată într-o analiză a ONG-ului Transport and Environment (T&E), transmite Reuters. Majorarea
Apple va avea un nou director general de la 1 septembrie
Apple a anunțat luni numirea lui John Ternus, șeful diviziei de hardware, în funcția de director general, de la 1 septembrie, înlocuindu-l astfel pe celebrul Tim Cook, în condițiile în care analiștii consideră că grupul informatic american a rămas în urmă în domeniul dezvoltării tehnologiilor AI (inteligența artificială), transmite
Grecia: Veniturile din turism au crescut semnificativ în februarie
Grecia a înregistrat în februarie o creștere de peste 80% a veniturilor din turism, ceea ce a îmbunătățit finanțele țării, dar datele sunt incomplete, a informat luni Banca Centrală a Greciei (BoG), transmite Reuters. Oficiul Național de Statistică (Elstat) a amânat publicarea datelor comerciale, citând probleme de calitate, fără
UE și-a fixat ca obiectiv circa 20.000 de avioane 'verzi' la orizontul anului 2050
Peste 200 de companii și organizații din sectorul aeronautic european au prezentat luni la Bruxelles o foaie de parcurs pentru desfășurarea a circa 20.000 de aeronave electrice, pe bază de hidrogen și hibride în Europa până în anul 2050, primele zboruri comerciale fiind așteptate în mai puțin de cinci ani, relatează agenția EFE. Documen
Emma Delaney va fi viitorul director general al OMV, înlocuindu-l pe Alfred Stern
Consiliul de Supraveghere al OMV a numit-o luni pe Emma Delaney în funcția de director general și președinte al Consiliului Executiv, începând cu 1 septembrie 2026, se arată într-un comunicat al grupului energetic austriac. Ea va prelua funcția pentru o perioadă de trei ani, cu posibilitatea prelungirii cu încă doi ani, sub rezerv
China avertizează că va adopta contramăsuri dacă UE nu va modifica legea privind securitatea cibernetică
Ministerul Comerțului din China a informat luni că va adopta măsuri de contracarare corespunzătoare dacă Uniunea Europeană va merge înainte cu noua sa lege privind securitatea cibernetică, prezentată în ianuarie și care, după părerea Beijingului, discriminează companiile chineze, transmite EFE. Un purtător de cuvânt al ministerului chinez a a
Criză combustibili/Croația extinde plafonarea prețurilor la combustibili, pe fondul volatilității pieței
Guvernul croat a decis să extindă cu încă două săptămâni plafonarea prețurilor la combustibili, a anunțat luni premierul Andrej Plenkovic, transmite Xinhua. Conform reglementărilor actualizate, care vor intra în vigoare de marți, prețul benzinei va scădea la 1,64 euro (1,93 dolari) pe litru, iar prețul motorinei se va reduce la 1,78 euro (2,0
UniCredit speră să atragă de partea sa acționarii Commerzbank în bătălia pentru preluarea băncii germane
Grupul bancar italian UniCredit a încercat luni să atragă investitorii de la banca germană Commerzbank, la care este cel mai mare acționar, cu promisiunea unor profituri mai ridicate, transmit AFP și ANSA. După ce a acumulat o participație de aproape 30% la Commerzbank în ultimele 18 luni, în pofida opoziției puternice exprimate de partea ger
G20: SUA vor continua discuțiile privind impactul războiului asupra alimentelor și îngrășămintelor
SUA vor găzdui în următoarele săptămâni noi discuții ale G20 referitoare la impactul războiului din Orientul Mijlociu asupra alimentelor și îngrășămintelor, continuând să pledeze pentru o acțiune coordonată, transmite Reuters. SUA dețin în prezent președinția G20, care reunește cele mai importante economii dezvoltate și emergente
Criză combustibili/Țările de Jos acordă scutiri temporare de taxe pentru a compensa creșterea prețurilor carburanților
Guvernul din Țările de Jos a anunțat luni scutiri temporare de taxe pentru a compensa creșterea prețurilor combustibililor, și a informat că pregătește noi măsuri în cazul în care se înrăutățește criza energetică, transmite Reuters. Autoritățile au alocat aproximativ un miliard de euro (1,2 miliarde de dolari) pentru măsuri care includ reduce
Criză combustibili/OMV cumpără țiței din rezerva de urgență pentru a stabiliza piața (Ministerul Economiei din Austria)
Grupul energetic OMV a achiziționat 56.000 tone metrice de țiței din rezerva de urgență obligatorie, pentru a stabiliza piața, a anunțat luni Ministerul Economiei din Austria, transmite Reuters. La mijlocul lunii martie, Agenția Internațională pentru Energie (AIE) a decis să elibereze aproximativ 400 de milioane de barili de petrol din rezervele sale pentru a
China importă cantități record de argint
Importurile de argint ale Chinei au atins un nivel record în luna martie, în contextul în care cererea din partea investitorilor de retail și a producătorilor de echipamente fotovoltaice au împins achizițiile mult peste media sezonieră, transmite Bloomberg. Datele publicate luni de Administrația vămilor chineze arată că cel mai mare con
UE își va intensifica măsurile de răspuns la criza combustibilului pentru avioane
Uniunea Europeană va propune măsuri pentru a ''optimiza'' distribuția combustibilului pentru avioane între statele membre și pentru a ajuta la găsirea de livrări alternative, în contextul în care transporturile de energie prin Strâmtoarea Ormuz sunt în continuare blocate, transmite Bloomberg. Comis










