Citroen recheamă la service automobilele C3 și DS3 din toată Europa
Constructorul auto francez Citroen va extinde, în toată Europa, operațiunea de rechemare la service a automobilelor C3 și DS3, care prezintă un pericol din cauza problemelor la airbag-urile Takata, un prim val de 98.000 de vehicule fiind de așteptat să ajungă la service la finele lunii ianuarie, a anunțat marți marca din cadrul grupului Stellantis, transmite AFP.
După repararea automobilelor Citroen și DS din sudul Europei (Franța, Italia, Spania și Portugalia), campania de rechemare la service va fi extinsă pentru a include nordul Franței și Germania, Austria, Ungaria, Republica Moldova, Elveția, Ucraina și Irlanda, precum și alte țări europene în săptămânile următoare.
În total ar urma să ajungă la service peste 869.000 de vehicule dintre care 400.000 numai în Franța, a precizat constructorul auto francez.
Spre deosebire însă de prima campanie de rechemare la service, de data aceasta constructorul nu va mai cere proprietarilor să imobilizeze vehiculele până la repararea lor.
''Stellantis a urmărit cu atenție situația vehiculelor C3 și DS3 (produse între 2009 și 2019) echipate cu aribag-uri Takata. Pe baza testelor pe teren și analizelor de eșantion, datele disponibile în prezent indică un nivel de risc considerabil mai mic decât în regiunea de sud. De aceea, este vorba de o campanie standard și nu de una de tip stop-drive'', a explicat producătorul auto.
Primul val al acestei noi campanii de rechemare la service, care se va întinde până în luna mai, a fost lansată prin scrisorile trimise începând de luni, 20 ianuarie, și care îi vizează în primul rând pe proprietarii de vehicule care datează din 2009 și 2010.
''Stellantis a decis să dea prioritate vehiculelor mai vechi din regiunea de nord, pentru că datele disponibile sugerează că aceste vehicule trebuie să fie tratate cu prioritate din cauza comportamentului componentelor chimice de-a lungul timpului'', a explicat Stellantis.
Airbag-urile frontale Takata conțin o capsă pirotehnică posibil asamblată cu material pirotehnic neconform, care, în cazul unui accident în care airbag-urile frontale s-ar activa, ar putea provoca spargerea capsei pirotehnice și declanșarea anormală a acestuia. În ultimul deceniu, peste 100 de milioane de airbag-uri Takata au fost înlocuite din cauza temerilor că ar putea exploda. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Șeful Stellantis cere stimulente pentru producătorii auto care construiesc în Europa
Șeful Stellantis, Antonio Filosa, a cerut autorităților europene de reglementare să ofere stimulente mai puternice pentru producătorii auto care fabrică vehicule în regiune, în condițiile intensificării concurenței din China, a informat CNBC. Antonio Filosa, care este la conducerea gigantului auto din 2025, a discutat luni cu jurna
Unii viticultori din California se gândesc să înlocuiască vița de vie cu agave
Amenințați de o scădere drastică a consumului de vin, unii producătorii de vin din California analizează posibilitatea de a înlocui vița de vie cu agave și a produce o versiune americană de tequila, transmite Bloomberg. Stuart Woolf se numără printre cei care pariază pe agave, o plantă suculentă, cu frunze țepoase de culoare albastru-ver
China: Ponderea vehiculelor propulsate cu forme noi de energie a atins un nivel record în septembrie
Poziția dominantă pe piața chineză a vehiculelor propulsate cu forme noi de energie (NEV) s-a consolidat în septembrie, vânzările NEV fiind responsabile pentru 61,6% din vânzările lunare de mașini noi, un nivel record, arată datele publicate luni de Asociația Producătorilor Auto din China (CAAM), transmit Xinhua și AP. Este p
Americanii Robert Hall și Michael Woodford au câștigat Premiul Nobel pentru Economie
Premiul Nobel pentru Economie a fost atribuit, luni, profesorilor americani Robert Hall și Michael Woodford pentru studiile lor cu privire la 'fundamentele microeconomice ale stabilizării macroeconomice', a anunțat luni Academia Regală Suedeză de Științe din Stockholm, transmite Reuters. Cei doi 'au pus la punct noi modele macroeco
Președintele Microsoft spune că laptele trebuie să respecte mai multe reglementări decât Inteligența Artificială
Inteligența artificială are nevoie urgentă de o reglementare la nivel global, cu evaluatori independenți capabili să verifice noile evoluții, a declarat președintele Microsoft, Brad Smith, avertizând că, în prezent, AI se confruntă în prezent cu mai puține cerințe de siguranță decât laptele, transmite Reuters. Înt
Belgia: Prim-ministrul Bart De Wever avertizează asupra gravității situației bugetare
Bugetul statului belgian pentru 2027 nu va fi prezentat parlamentului marți, așa cum era planificat, din cauza dezacordurilor din cadrul coaliției conduse de prim-ministrul Bart De Wever, care a avertizat asupra 'gravității' situației, relatează AFP. 'Prim-ministrul constată că nu s-a ajuns încă la un acord în cadrul gu
Șefa FMI afirmă că investițiile în AI mențin creșterea economică globală la aproximativ 3%
Investițiile puternice în infrastructura de inteligență artificială (AI) mențin creșterea economică globală la un nivel de aproximativ 3%, generând beneficii majore pentru multe economii asiatice care furnizează componente hardware, precum Thailanda, a declarat luni directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, informea
Premiul Nobel pentru Economie încheie seria anunțurilor din acest an
Câștigătorul ultimului Premiu Nobel din acest an va fi anunțat luni, când Academia Regală Suedeză de Științe va desemna laureatul din 2026 în domeniul științelor economice, transmite DPA. Anunțul de la Stockholm este așteptat în jurul orei 11:45 (09:45 GMT). În 2025, premiul a fost împărțit de
UE va limita importul de vehicule hibride din China timp de patru ani (Bloomberg)
Uniunea Europeană va limita importul de vehicule hibride din China la 350.000 de unități pe an, măsură care ar putea intra în vigoare la 1 decembrie, în urma acordurilor încheiate în timpul recentei vizite efectuate la Beijing de comisarul european pentru comerț Maros Sefcovic, relatează agenția Bloomberg, citată luni de EFE.
Inflație, datorii, AI subiecte pe agenda reuniunii anuale a FMI la Bangkok
Miniștrii de Finanțe și guvernatorii băncilor centrale din întreaga lume se reunesc săptămâna aceasta la Bangkok, sub auspiciile Fondului Monetar Internațional și ale Băncii Mondiale, pe fundalul șocurilor energetice, presiunilor asupra datoriei publice și avansului Inteligenței Artificiale, transmite AFP. Reuniunile anuale ale Fon
Indicele global al sărăciei a crescut pentru prima dată de la crearea sa în 2010 (PNUD)
Indicele global al sărăciei multidimensionale a crescut pentru prima dată de la crearea sa în 2010, numărul persoanelor afectate majorându-se la 1,2 miliarde, a anunțat luni Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), conform AFP. În ediția din 2026 a raportului lor anual, această agenție a ONU și centrul de cercetar
Bruxelles-ul va analiza introducerea unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice
Comisia Europeană va analiza posibilul impact al introducerii, la nivelul întregului bloc comunitar, a unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, în contextul în care guvernele caută cele mai bune soluții pentru a atenua șocul provocat de explozia prețurilor la energie în pragul iernii, transmite Bloomberg. Potriv
UE elimină Panama de pe lista neagră a paradisurilor fiscale
Miniștrii finanțelor și economiei din UE, reuniți vineri pentru Consiliul ECOFIN, au decis să elimine Panama și Vietnamul din anexa I, lista jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, după ce ambele jurisdicții au luat măsuri semnificative pentru a aborda chestiunile nesoluționate, a anunțat Comisia Europeană. De asemenea, Consiliul ECOFIN a decis s
UNCTAD: Comerțul mondial își continuă creșterea după un an 2025 record
După un an record în 2025, valoarea fluxurilor comerciale globale este așteptată să continue să crească în 2026, a anunțat vineri Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), transmite AFP. Conform celor mai recente prognoze ale UNCTAD, comerțul mondial cu bunuri și servicii este așteptată să înregistreze o creștere de ap
Ucraina își protejează benzinăriile împotriva atacurilor rusești
Barierele de protecție formate din structuri metalice umplute cu nisip și adăposturile din beton devin o prezență tot mai frecventă la benzinăriile din Ucraina, pe măsură ce distribuitorii de carburanți încearcă să-și protejeze rețelele împotriva atacurilor rusești asupra infrastructurii de combustibil din marile orașe, transmite Reuters.










