Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Ziua internațională a comemorării victimelor Holocaustului
Cu prilejul zilei internaționale de comemorare a victimelor Holocaustului, Ministerul Afacerilor Externe aduce astăzi, 27 ianuarie 2025, omagiul său pentru memoria tragicelor evenimente din perioada celui de-al doilea Război Mondial.
Adoptarea celei de-a doua Strategii naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură aferentă perioadei 2024-2027 reprezintă un efort deosebit și o reușită importantă ce consolidează rolul României de model regional de bune-practici în domeniul combaterii antisemitismului și al păstrării memoriei Holocaustului.
Ministerul Afacerilor Externe va continua să sprijine eforturile de implementare a proiectelor din Strategia națională și să fie angajat în acțiunile ce vizează combaterea antisemitismului, păstrarea memoriei Holocaustului, evocarea memoriei victimelor și protejarea și sprijinirea supraviețuitorilor.
Ne confruntăm, în prezent, cu proliferarea masivă, în mediul online, a discursului urii și a teoriilor conspiraționiste, dar și a dezinformării, deghizate în posibile soluții pentru o serie de probleme complexe din societate. În acest context, ziua comemorativă de 27 ianuarie constituie un bun prilej de reflecție asupra măsurilor care trebuie luate pentru a combate proliferarea acestor fenomene.
În context, MAE salută lansarea la 17 ianuarie 2025 de către ONU a unui nou plan de acțiune care are drept obiectiv îmbunătățirea monitorizării actelor de antisemitism și a răspunsului la acest fenomen.
Ministerul Afacerilor Externe va continua să contribuie, prin mecanismele diplomației, la consolidarea instrumentelor legislative și instituționale internaționale menite să promoveze dialogul intercultural, respectul și toleranța și să combată manifestările extremiste, antisemite, xenofobe sau discriminatorii.
Informații suplimentare
Semnificația datei de 27 ianuarie
Ziua de 27 ianuarie 1945 reprezintă ziua eliberării prizonierilor din lagărul de la Auschwitz-Birkenau și marchează comemorarea la nivel internațional a victimelor Holocaustului. Potrivit Rezoluției 60/7 din 2005 a Adunării Generale a ONU, statele sunt încurajate să comemoreze victimele Holocaustului și să dezvolte programe educaționale cu privire la Holocaust.
Direcția Purtător de Cuvânt și Relații cu Mass-media
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].