Germania: Numărul companiilor intrate în insolvență, la cel mai ridicat nivel începând din 2009
Numărul companiilor din Germania intrate în insolvență a ajuns în trimestrul patru din 2024 la cel mai ridicat nivel începând din 2009, în contextul dificultăților cu care se confruntă cea mai mare economie europeană, arată datele publicate de Institutul pentru cercetări economice din Halle (IWH), transmite Reuters.
În ultimele trei luni ale anului trecut, 4.215 companii au intrat în insolvență, fiind afectate aproape 38.000 locuri de muncă, un nivel care nu a mai fost înregistrat de la criza financiară de la mijlocul lui 2009. Comparativ cu trimestrul patru din 2023, numărul insolvențelor la finalul anului trecut a urcat cu 36%, conform IWH. Instituția estimează că aceste evoluții negative vin doar parțial pe fondul actualei crize economice și a majorării costului energiei și a salariilor.
'Anii în care s-au înregistrat dobânzi extrem de scăzute au prevenit falimentele, iar în timpul pandemiei nu s-au materializat insolvențele, în urma acordării de subvenții, cum ar fi beneficiile pentru programul scurt de lucru', a explicat Steffen Mueller, director în cadrul IWH.
Majorarea dobânzilor și eliminarea subvențiilor au dus la un nivel ridicat al insolvențelor, începând din 2022, a adăugat Mueller.
Pe sectoare de activitate, cel mai semnificativ avans anual al insolvențelor s-a înregistrat în sectorul serviciilor (47%) și în industrie (32%).
Analiștii avertizează că industria Germaniei va avea dificultăți să-și revină, pe fondul slăbiciunii cererii globale, al dificultăților structurale de pe plan intern și incertitudinilor politice din țară și de peste hotare.
Germania, cea mai mare economie europeană, este sub media din UE din 2021, și ar urma să se contracteze pentru al doilea an consecutiv în 2024. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
China avertizează țările împotriva încheierii de acorduri comerciale cu SUA în detrimentul său
China a acuzat luni Washingtonul că abuzează de tarifele vamale și a avertizat țările să nu încheie un acord economic mai amplu cu Statele Unite în detrimentul său, intensificându-și retorica în spirala războiului comercial între cele mai mari două economii ale lumii, potrivit Reuters. Beijingul se va opune ferm o
Bloomberg: UE analizează restricții de export asupra SUA dacă negocierile comerciale eșuează
Uniunea Europeană (UE) lucrează la o propunere de a introduce restricții la unele exporturi către SUA ca posibilă tactică de represalii în războiul comercial costisitor inițiat de președintele Donald Trump luna trecută, transmite Bloomberg. Restricțiile ar putea fi folosite ca factor de descurajare și doar dacă negocierile cu Statele Uni
Vicepreședintele american JD Vance, în India pentru a discuta despre comerț
Vicepreședintele american JD Vance a început luni o vizită de patru zile în India sub semnul comerțului, într-un moment în care New Delhi încearcă să negocieze tarifele SUA la produsele sale, potrivit AFP. India se află sub amenințarea unor taxe de 26% la exporturile sale către Statele Unite, anunțate de Donald Tr
Președintele Renault va demisiona din Consiliul de Administrație al Nissan
Președintele Renault, Jean-Dominique Senard, va demisiona din Consiliul de Administrație al Nissan, a anunțat producătorul auto nipon, afectat de scăderea vânzărilor, transmite Reuters. Senard, care era vicepreședinte al Nissan, va demisiona la finalul Adunării anuale Generale a Acționarilor, programată în iunie. Un alt reprezentat
BTA: Bulgaria ocupă locul opt în topul țărilor UE exportatoare de produse aerospațiale
Uniunea Europeană (UE) a exportat anul trecut produse aerospațiale, inclusiv sateliți, vehicule suborbitale și de lansare a navelor spațiale în valoare de 1,217 miliarde de euro, arată datele publicate de Eurostat, transmite BTA. Exporturile de produse aerospațiale ale Bulgariei s-au cifrat la 5,6 milioane de euro în 2024, în creștere semnifi
Numărul vizitatorilor străini în SUA a scăzut cu 12% în martie față de aceeași perioadă a anului trecut
Washington, 19 apr /Agerpres/ - În luna martie au fost cu aproape 12% mai puțini vizitatori din străinătate în Statele Unite, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a raportat vineri Washington Post, informează sâmbătă dpa. Numărul vizitatorilor din Germania a scăzut și mai semnificativ în luna martie, cu 28%, se arată în
Volkswagen vorbește despre mutarea producției Audi în SUA pentru a evita taxele vamale
Concernul Volkswagen ar putea muta o parte din producția mărcii Audi în Statele Unite pentru a scăpa de taxele vamale americane, a declarat directorul general al producătorului auto german într-un interviu publicat vineri în care a făcut cunoscut că este în discuții cu administrația Trump, notează AFP. Volkswagen dorește să facă 'to
Raiffeisen Bank neagă că a oprit procedurile pentru vânzarea subsidiarei din Rusia
Raiffeisen Bank International, cea mai mare bancă occidentală care continuă să opereze în Rusia, a transmis vineri că procedurile pentru vânzarea subsidiarei sale rusești continuă, dezmințind un articol apărut în presă conform căruia grupul bancar austriac a oprit demersurile de vânzare a subsidiarei rusești, transmite Reuters. Raiffeis
O treime din breșele de securitate au implicat ransomware, în 2024 (raport)
O treime dintre toate breșele de securitate descoperite la nivel mondial, în 2024, au implicat atacuri de tip ransomware sau alte metode de extorcare, relevă un raport Verizon, citat într-un articol de specialitate, publicat recent pe blogul din România al producătorului de soluții antivirus, Eset. Conform aceluiași document, în perioad
BTA: Stațiunea Pamporovo a raportat unul dintre cele mai de succes sezoane de schi
Una dintre cele mai renumite stațiuni de schi din Bulgaria a înregistrat unul dintre cele mai de succes sezoane în cursul iernii trecute. Fluxul de turiști la Pamporovo, în Munții Rodopi, a crescut cu 25% prin comparație cu anul anul anterior, conform managerului pentru relații publice al stațiunii, Alexandra Țankova. Această creștere
Avioanele Boeing se întorc din China în SUA în contextul războiului tarifelor
Un avion Boeing care luna trecută a ajuns la un centru de finalizare din China, s-a reîntors în SUA, arată datele de zbor de vineri, o dovadă că cel puțin o companie aeriană chineză a încetat să mai intre în posesia avioanelor comandate anterior producătorului american din cauza tarifelor impuse de președintele Donald Trump, transmite Reuters.
Ungaria a detectat al cincilea focar de febră aftoasă și sacrifică tot mai multe bovine
Autoritățile ungare au detectat un nou focar de febră aftoasă la o fermă din localitatea Rabapordany, în apropierea granițelor cu Austria și Slovacia, unde vor fi sacrificate 600 de bovine, a anunțat joi ministrul ungar al agriculturii, Istvan Nagy, relatează agenția EFE. ''Autoritățile au prelevat probe de îndată ce a apăr
FMI se așteaptă la o 'revizuire semnificativă' a perspectivelor de creștere, dar nu la o recesiune globală
Intensificarea tensiunilor comerciale și modificările de amploare în sistemul comercial mondial vor declanșa o înrăutățire a previziunilor economice ale Fondului Monetar Internațional (FMI), dar cu toate acestea nu se preconizează o recesiune globală, a declarat joi directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, transmite Reuters.
Trump amenință că va încerca să îl demită pe șeful Rezervei Federale
Președintele SUA, Donald Trump a spus joi că încetarea mandatului șefului Rezervei Federale, Jerome Powell 'nu poate veni suficient de repede', și în paralel a cerut Băncii Centrale a SUA să reducă dobânda de referință, transmite Reuters. Într-o postare pe platforma de social media Truth Social, Trump și-a reite
BCE a decis o nouă reducere a dobânzii, pentru a ajuta economia să facă față politicii comerciale haotice a SUA
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, o nouă reducere a dobânzii de referință cu 25 puncte de bază, cea de a șaptea reducere a dobânzilor adoptată de BCE începând din luna iunie 2024, încercând să sprijine o economie a zonei euro care se confruntă deja cu probleme și care va avea de suferit de pe urma tarifelor americane, tr