Spania: Guvernul şi sindicatele au semnat un acord pentru săptămâna de lucru de ''37,5 ore''
După luni de negocieri, guvernul spaniol a semnat vineri un acord cu sindicatele care prevede reducerea duratei programului săptămânal de lucru, până la 37,5 ore, de la 40 de ore în prezent, însă acordul nu a fost semnat şi de patronat şi în plus există şi riscul ca Parlamentul să respingă această reformă, informează AFP.
Astăzi, "scriem o nouă pagină n cartea marilor cuceri sociale din ţara noastră", a declarat ministrul spaniol al Muncii, Yolanda Diaz, care a promovat reforma, după semnarea acordului cu principalele sindicate din Spania, CCOO şi UGT.
"A venit ora ca câştigurile de productivitate să fie împărţite cu muncitorii", a adăugat Yolanda Diaz, membră a partidului de extremă stânga Sumar, aliat cu socialiştii în cadrul guvernului minoritar spaniol.
În programul lor comun de guvernate, semnat în luna octombrie 2023, Sumar şi partidul socialist s-au angajat să reducă durata legală a programului de muncă săptămânal de la 40 până la 37,5 ore, cu o reducere până la 38,5 ore într-o primă etapă, fără o diminuare a salariului.
Această reducere, prima adoptată după 1983, ar urma să afecteze aproape 12 milioane de salariaţi din sectorul privat, deoarece salariaţii din sectorul public beneficiază deja de o săptămâna de lucru de 37,5 ore. Potrivit ministrului Muncii, obiectivul reformei este acela de a permite muncitorilor "să trăiască mai bine şi să fie mai puţin obosiţi".
Cu toate acestea, acordul semnat vineri de executivul spaniol cu sindicatele CCOO şi UGT nu a fost aprobat şi de patronat, care la mijlocul lunii noiembrie a decis să plece de la masa negocierilor după 11 luni de discuţii fără succes, apreciind că cererile sale nu au fost luate în calcul de executivul de la Madrid.
Organizaţiile patronale sunt îngrijorate de impactul reformei asupra competitivităţii spaniole. Patronatele apreciază că nu se poate impune o regulă unică pentru toate sectoarele de activitate, iar o reducere generalizată a programului de lucru ar putea fragiliza anumite companii.
Aceste îngrijorări au fost respinse vineri de ministrul Muncii, Yolanda Diaz, care a reamintit că economia spaniolă este, în prezent, cea mai dinamică economia din rândul ţărilor OCDE, cu o creştere economică de 3,1% preconizată pentru 2024 de Banca Spaniei, şi a promis că va merge până la capăt cu reforma.
Însă acordul trebuie aprobat şi de deputaţi înainte de a intra în vigoare. Însă în Parlament, reforma se loveşte de reticenţele mai multor aliaţi ai guvernului, precum Partidul naţionalist basc (PNV) şi independenţii catalani de la Junts per Catalunya (JxCat).
"Astăzi este o zi importantă dar nu este punctul final", a recunoscut secretarul general de la CCOO, Unai Sordo prezent la ceremonia de semnare a acordului cu guvernul. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Apple raportează rezultate trimestriale record, în urma majorării vânzărilor de iPhone-uri
Apple a anunțat luni că vânzările de iPhone-uri au crescut în ritm anual cu aproximativ 17% în trimestrul trei, la 57,58 miliarde de dolari, în timp ce analiștii se așteptau la un nivel de 56,54 miliarde de dolari, transmit DPA și Reuters. Per ansamblu, veniturile trimestriale au urcat cu aproximativ 12%, la 114,5 milia
Cel mai mare sindicat german planifică proteste în peste 2.000 de locații
Cel mai puternic sindicat german, IG Metall, intensifică mișcările de protest din industria metalelor și cea electrică, transmite DPA. Luni, sindicatul a anunțat că a cerut ca până la finalul săptămânii mii de muncitori să intre în grevă în peste 2.000 de unități din întreaga țară. În centrul orașului Koblenz,
Negrescu: Avem nevoie de companii care investesc în tehnologie, de universități conectate la economie, de o administrație capabilă
România și UE au nevoie de companii care investesc în tehnologie, de universități conectate la economie, de o administrație capabilă să implementeze proiecte și de un sistem educațional care pregătește tinerii pentru profesiile viitorului, a declarat, luni, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, într-un mesaj video, în deschiderea B
Un atac cibernetic major afectează frigiderele magazinelor Delhaize, Carrefour și Spar din Belgia
Un atac cibernetic major a avut loc luni în Belgia, fiind afectate zeci de supermarketuri ale retailerilor Delhaize, Carrefour și Spar, dar și alte lanțuri de magazine, informează Euronews. În plus, au avut de suferit supermarketuri din Suedia, Țările de Jos, Estonia, Luxemburg, Finlanda și Irlanda. În urma incidentului, temperatura în frigi
Oficial BCE: Țările din zona euro se integrează mai rapid cu Statele Unite decât între ele
Țările din zona euro se integrează mai rapid cu Statele Unite decât între ele, a afirmat luni vicepreședintele Băncii Centrale Europene (BCE), Boris Vujcic, argumentând că această tendință face mai vulnerabil blocul la șocurile economice, într-un moment în care sporesc tensiunile geopolitice, transmite Reuters. De
Binance: Retragerile se stabilizează, după cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor
Clienții Binance au retras 3,64 miliarde de dolari, sau 2,1% din active, în urma reluării activității celei mai mari platforme de tranzacționare a criptomonedelor din lume, după incidentul de săptămâna trecută când hackerii au sustras 6,3 miliarde de dolari, transmite Reuters. Incidentul, care i-a determinat pe investitori să
Exporturile solide au ajutat BYD să înregistreze în octombrie a șasea lună consecutivă de creștere a vânzărilor
BYD, cel mai mare producător de vehicule electrice (EV) din lume, a înregistrat în octombrie a șasea lună consecutivă de creștere a vânzărilor, pe fondul sporirii dependenței de piețele externe, pentru a contracara cererea slabă și războiul prețurilor pe plan intern, transmite Reuters. În octombrie, vânzările au c
GAFI: Bulgaria, Coasta de Fildeș, RD Congo și Monaco, scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor
Bulgaria, Coasta de Fildeș, Republica Democratică Congo (RDC) și Monaco au fost scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor, a anunțat Grupul de Acțiune Financiară Internațională (GAFI), și a avertizat Vietnamul că întârzie reformele, transmite Reuters. Includerea pe lista gri nu aduce sancțiuni dar face împrumuturile mai costi
FBI acuză Coreea de Nord de furtul a peste 6 miliarde de dolari în criptomonede de pe platforma Binance
Poliția federală americană (FBI) a acuzat oficial sâmbătă Coreea de Nord de furtul record a 6,3 miliarde de dolari de pe platforma Binance, cea mai mare platformă de tranzacționare a criptomonedelor din lume, într-un incident pe care analiștii îl consideră cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor, relatează duminică AFP. '
China și Elveția semnează un acord comercial care elimină aproape toate taxele vamale
Președintele chinez Xi Jinping și omologul său elvețian, Guy Parmelin, au salutat vineri, la Beijing, extinderea unui acord comercial major, care prevede eliminarea taxelor vamale pentru aproape toate exporturile elvețiene către a doua cea mai mare economie a lumii, informează AFP. Într-un context în care, în ultimele luni, C
BTA: Cooperarea la Marea Neagră este necesară pentru a aborda provocările regionale legate de securitate, mediu și economie
Este nevoie de o cooperare mai strânsă între Bulgaria și România în ceea ce privește monitorizarea Mării Negre, inclusiv prin utilizarea tehnologiei prin satelit, pentru a îmbunătăți monitorizarea mediului marin și gestionarea riscurilor în regiune, a declarat George Constantin, director general adjunct în cadrul Ministerului
Producătorii de ciocolată au parte de o ''sperietură'' de Halloween, pe măsură ce consumatorii americani reduc cheltuielile
Consumatorii americani cheltuiesc mai puțin pe dulciurile de Halloween comparativ cu anii precedenți, pe fondul presiunilor pe partea de costuri, dar și de interesul în creștere pentru opțiuni cu un conținut scăzut de zahăr și gustări diferite de dulciurile tradiționale, o provocare majoră pentru producătorii de ciocolată Hershey și Mondelez, transmite Reuters.
Volkswagen pune pe pauză dezvoltarea unei versiuni electrice a modelului Golf
Grupul german Volkswagen a decis să suspende lucrările la dezvoltarea unei versiuni electrice a modelului Golf la sediul său central de la Wolfsburg, în contextul în care reducerile drastice de costuri analizate de producătorul auto aflat în dificultate vizează inclusiv unul dintre modelele sale emblematice pentru viitor, transmite Reuters.
Marile companii petroliere americane raportează o creștere explozivă a profiturilor pe fondul războiului din Iran
Marile companii petroliere americane au anunțat, vineri, un nou trimestru cu profituri în creștere vertiginoasă, în contextul prețurilor mai mari ale petrolului și marjelor de rafinare ridicate, provocate de războiul dintre SUA și Iran, informează AFP. În perioada iulie-septembrie 2026, ExxonMobil a avut un profit net de 15,4
Taxele pe coletele mici aplicate Shein și Temu ar putea aduce șase miliarde de euro pe an la bugetul UE
Taxele impuse de Uniunea Europeană coletelor mici care intră în blocul comunitar, și care vizează în primul rând platformele chineze precum Shein și Temu, ar putea aduce șase miliarde de euro pe an la bugetul UE, în perioada 2028-2034, potrivit unui document intern al Comisiei Europene consultat vineri de Reuters. Această estimare subli











