logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

FMI: Economia mondială va creşte cu 3,2% în 2024 şi în 2025; riscurile provocate de inflaţia ridicată se menţin

Image

Economia mondială ar urma să înregistreze încă un an de creştere lentă, dar constantă, pe fondul avansului SUA, al dificultăţilor provocate de inflaţia ridicată, al cererii slabe din China şi Europa şi al efectelor negative cauzate de cele două războaie regionale, se arată în cel mai recent raport "World Economic Outlook", publicat marţi de Fondul Monetar Internaţional (FMI), transmite Reuters.

Instituţia financiară internaţională estimează o creştere a PIB-ului global de 3,2% în 2024 şi în 2025 - aceeaşi rată ca în 2023. Prognoza pentru 2024 a fost revizuită în creştere cu 0,1 puncte procentuale, faţă de estimarea din ianuarie, în special în urma îmbunătăţirii perspectivelor SUA.

"Constatăm că economia globală rămâne destul de rezilientă. Multe ţări au sfidat predicţiile sumbre privind recesiunea, deoarece băncile centrale au majorat dobânzile pentru a contracara inflaţia", le-a spus jurnaliştilor Pierre-Olivier Gourinchas, economistul şef al FMI.

Multe state au arătat de asemenea un impact mai redus al pandemiei şi al crizei costului vieţii, revenind la nivelul economiei de dinaintea pandemiei mult mai rapid decât se estima anterior, se arată în raportul FMI.

Inflaţia scade, dar progresele în readucerea ei la ţintele stabilite de băncile centrale au încetinit în ultimele luni, în timp ce datele recente din SUA arată o cerere robustă, a apreciat Gourinchas.

"Traiectoria generală rămâne una în care ne aşteptăm ca inflaţia să scadă în cursul anului şi să determine Rezerva Federală a SUA să înceapă reducerea dobânzilor. Poate nu atât de rapid cum se aşteaptă pieţele", a declarat oficialul FMI pentru Reuters.

FMI previzionează un avans al PIB-ului SUA de 2,7% în 2024, după ce în ianuarie previziona o creştere de 2,1%, pe fondul solidităţii peste aşteptări a pieţei forţei de muncă şi al cheltuielilor de consum la finalul lui 2023 şi în 2024. Efectul întârziat al înăspririi politicii monetare şi fiscale ar urma să încetinească creşterea economiei americane la 1,9% în 2025, deşi este o îmbunătăţire faţă de avansul de 1,7% estimat în ianuarie.

În schimb, prognoza pentru zona euro a fost înrăutăţită, în special în urma încrederii reduse a consumatorilor din Germania şi Franţa. Anul acesta, zona euro ar urma să înregistreze o expansiune de 0,8%, după ce în ianuarie FMI previziona o creştere de 0,9%.

Şi previziunile pentru Marea Britanie au fost revizuite în scădere, din cauza efectelor dobânzilor mari şi a inflaţiei persistent ridicate. Anul acesta, economia britanică ar urma să urce cu 0,5%, faţă de un avans de 0,6% prognozat anterior de FMI.

Instituţia financiară internaţională nu a modificat estimările privind evoluţia PIB-ului Chinei, care anul acesta ar urma să înregistreze o creştere de 4,6%, de la 5,2% în 2023, şi un nivel de 4,1% în 2025. Dar lipsa unor măsuri semnificative de restructurare a sectorului imobiliar al ţării ar putea prelungi nivelul scăzut al cererii pe plan intern şi ar putea înrăutăţi perspectivele economiei chineze, avertizează FMI.

În schimb, FMI a îmbunătăţit, cu o jumătate de punct procentual, prognoza privind creşterea PIB-ului Braziliei în 2024, la 2,2%, şi cu 0,3 puncte procentuale estimarea pentru economia Indiei, la 6,8%.

Una dintre cele mai mari surprize o reprezintă revizuirea în creştere a previziunilor privind PIB-ul Rusiei, care anul acesta ar urma să urce cu 3,2%, după ce în ianuarie FMI estima un avans de 2,6%. Îmbunătăţirea vine în urma veniturilor solide de pe urma exporturilor de petrol, pe fondul preţurilor ridicate pe plan global, a cheltuielilor guvernamentale solide şi a investiţiilor legate de producţia de război, alături de cheltuielile de consum mai ridicate, în contextul înăspririi pieţei forţei de muncă. PIB-ul Rusiei ar urma să urce cu 1,8% în 2025, după ce în ianuarie FMI previziona o creştere de 1,1%.

Ritmul de creştere al economiei Ucrainei va încetini la 3,2% în 2024 şi va accelera la 6,5% în 2025. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 167

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Extern 05-11-2026 16:24

BTA: 26 de companii bulgare, printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (Coface)

Un total de 26 de companii bulgare sunt printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (CEE) în 2025, plasând Bulgaria pe locul cinci în regiune după numărul de companii incluse în clasament, conform celei de-a 18-a ediții a studiului CEE Top 500, realizat de societatea de asigurări de credite Coface. Principalele concluzii ale raportului au

Economic Extern 05-11-2026 15:19

Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile din SUA (analiză)

Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în condițiile în care băncile centrale continuă să își majoreze rezervele, iar cererea pentru metalul galben a ajuns la 3.881 de tone în primele nouă luni ale anului, aproape de nivelul record din aceeași perioadă din 2025, arată o analiză de specialitate,

Economic Extern 05-11-2026 13:49

China solicită UE evaluarea impactului noilor taxe privind coletele cu valori mici

Ministerul Comerțului din China a anunțat joi că este foarte preocupat de noile măsuri ale Uniunii Europene privind coletele cu valori mici importate și a cerut blocului comunitar o evaluare atentă a impactului lor, transmite Reuters. Comerțul electronic transfrontalier oferă consumatorilor și companiilor mai multe alegeri, a precizat Minister

Economic Extern 05-11-2026 13:22

Platforma europeană de proiectare a cipurilor va mobiliza investiții de 525 de milioane euro (Comisia Europeană)

Platforma europeană de proiectare a cipurilor - eurocdp.eu - va mobiliza investiții în valoare de 525 de milioane euro pentru a stimula o nouă generație de întreprinderi europene de proiectare a cipurilor, a anunțat Comisia Europeană. Proiectul, o inițiativă-cheie în temeiul Actului UE privind cipurile, a fost lansat miercuri

Economic Extern 05-11-2026 13:04

Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale, în septembrie

Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au crescut în septembrie cu 2,6% în Uniunea Europeană și cu 2,5% în zona euro, comparativ cu luna precedentă, când avansul a fost de 1,9%, respectiv 2%, iar Bulgaria, Lituania, Grecia, Spania, Danemarca, Italia, Suedia, România și Croația au înregistrat cele mai mari creșteri ale

Economic Extern 05-11-2026 12:07

Grupul bancar german Commerzbank este 'convins' de valoarea acordului cu UniCredit

Grupul bancar german Commerzbank AG, aproape de a fi preluat de banca italiană UniCredit SpA, a anunțat joi că este 'convins' că un acord între cele două instituții financiare ar putea crea valoare, transmit DPA și Reuters. Declarația șefului Commerzbank, Bettina Orlopp, a fost făcută după ce creditorul a raportat un avans de 45%

Economic Extern 04-11-2026 18:57

ECA: Propunerea pentru bugetul UE 2028-2034 ratează mai multe oportunități de îmbunătățire

Propunerea Comisiei Europene pentru următorul buget pe șapte ani al UE nu valorifică multe oportunități de a-l face mai transparent și de a asigura o mai mare răspundere față de cetățeni, arată o nouă analiză a Curții de Conturi Europene. Conform unui comunicat al ECA, auditorii avertizează, în contextul în care factorii de decizie din UE negociază

Economic Extern 04-11-2026 17:37

După 30 de ore de negocieri, Electrolux înjumătățește numărul disponibilizărilor planificate în Italia

Producătorul de electrocasnice Electrolux a convenit cu Guvernul italian și cu sindicatele să reducă aproape la jumătate numărul de disponibilizări planificate, de la 1.719 la aproximativ 918 plecări voluntare în următorii trei ani, și să investească peste 100 milioane de euro, transmite Reuters. Grupul suedez și-a revizuit planurile, care prevăd acum ma

Economic Extern 04-11-2026 17:00

Continental a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026

Producătorul german de anvelope Continental AG a raportat miercuri că a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026, după pierderile înregistrate în perioada similară din 2025, pe fondul scăderii cheltuielilor, transmit DPA și Reuters. În perioada iulie-septembrie 2026, Continental a înregistrat un profit net de 349 milioane de

Economic Extern 04-11-2026 16:42

BTA/Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria: Strategia Dunării poate ajuta oamenii să rămână și să dezvolte regiunea

Strategia Dunării poate ajuta persoanele care se confruntă cu provocări similare să facă schimb de experiențe și soluții, să-și dezvolte competențele, să înființeze întreprinderi mici și mijlocii și, în cele din urmă, să rămână în regiune și să contribuie la dezvoltarea acesteia, a declarat șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria

Economic Extern 04-11-2026 15:33

Germania: Înmatriculările de mașini noi Tesla în au crescut cu aproape 300% în octombrie

Înmatriculările de mașini noi Tesla în Germania au crescut cu aproape 300% în octombrie, arată datele publicate miercuri de Autoritatea Federală de Transport Rutier (KBA), transmite Reuters. Conform KBA, luna trecută au fost înmatriculate 2.932 mașini noi Tesla, un avans de 290,9% față de octombrie 2025. De asemenea, &ici

Economic Extern 04-11-2026 14:30

Eurostat: Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din UE a continuat tendința descendentă în 2026

Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,18 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Continuând tendința descendentă observată în 2025, prețul a scăzut cu 2% comparativ cu semestrul doi

Economic Extern 04-11-2026 13:34

Eurostat: Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din UE a scăzut în ritm anual cu 6,7% în primul semestru

Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,06 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, în creștere cu 1,8% comparativ cu semestrul doi din 2025, dar în scădere cu 6,7% față de perioada similară din 2025, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Economic Extern 04-11-2026 13:00

Eurostat: Inflația în zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani

Rata anuală a inflației în zona euro a ajuns în octombrie la cel mai ridicat nivel începând din toamna lui 2023, iar tendința ar urma să continue, pe fondul creșterii prețurilor la energie, menținând presiunile pentru o nouă majorare a dobânzilor de către Banca Centrală Europeană (BCE), în decembrie, transmite Reuters.

Economic Extern 04-11-2026 12:05

Profitul trimestrial al BMW a scăzut cu aproape 15%, pe fondul vânzărilor slabe din China

Profitul trimestrial al Bayerische Motoren Werke AG (BMW) a scăzut din nou, slăbiciunea de pe piața chineză cheie afectând rezultatele producătorului german de automobile premium, transmite DPA. Grupul, care deține mărcile BMW, Mini și Rolls-Royce, a raportat miercuri un declin anual de aproape 15% al profitului net în trimestrul t