China anunţă că va majora importurile din Franţa, în contextul anchetei UE privind vehiculele electrice
China a promis luni că va importa mai multe servicii şi produse de înaltă calitate din Franţa, după ce investigaţia Comisiei Europene asupra industriei chineze de vehicule electrice (EV), sprijinită de autorităţile de la Paris, ameninţă să declanşeze o dispută comercială între cele două ţări, transmite Reuters.
Ministrul de Externe Wang Yi, la o conferinţă de presă comună cu omologul său francez Stephane Sejourne, a declarat că statul asiatic speră că politica UE de reducere a riscurilor nu are ca obiectiv anumite ţări şi nu ar trebui să încalce reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).
Decuplarea de China este cel mai risc, a avertizat Wang. Acesta a adăugat: "Relaxăm în mod constant accesul pe piaţă, inclusiv prin promovarea datelor transfrontaliere. China va face mai mult pentru a răspunde preocupărilor companiilor franceze legate de accesul pe piaţă".
Sejourne a afirmat că Franţa va continua discuţiile cu China privind reducerea riscurilor şi nu sugerează că Uniunea Europeană va adopta măsuri protecţioniste.
Europa desfăşoară o strategie de reducere a riscurilor şi a dependenţei de China pentru a-şi recâştiga competitivitatea şi avantajele industriale.
Comisia Europeană a lansat în octombrie o investigaţie asupra industriei chineze de vehicule electrice. Ancheta, programată să dureze 13 luni, caută să stabilească dacă vehiculele electrice mai ieftine produse în China beneficiază în mod incorect de subvenţii de stat. China a denunţat ancheta pe care a calificat-o drept un "protecţionism pur" şi a subliniat că probabil va dăuna relaţiilor comerciale sino-europene.
În ianuarie, Ministerul Comerţului din China a anunţat demararea unei anchete antidumping privind coniacul importat din Uniunea Europeană (UE), pe fondul intensificării tensiunilor dintre Beijing şi Bruxelles.
Investigaţia vine în urma unei plângeri depuse de Asociaţia Chineză de Băuturi Alcoolice, în numele industriei interne de coniac. Ancheta se va concentra pe coniacul din UE care este importat în China în recipiente mai mici de 200 de litri, a precizat Ministerul Comerţului, fără a da publicităţii numele companiilor.
Decizia vine la câteva luni după ce UE a lansat o anchetă privind subvenţiile acordate de China pentru vehiculele electrice, în încercarea de a stopa importurile ieftine care au inundat piaţa auto europeană. De asemenea, în decembrie, blocul comunitar a lansat o anchetă antidumping privind importurile de biodiesel din China.
"China indică Europei cum ar putea arăta represaliile dacă sunt impuse taxe vamale la vehiculele electrice chinezeşti. Această mişcare ar afecta cel mai mult ţările producătoare de vin, cum ar fi Franţa, şi probabil nu este o coincidenţă. Guvernul francez a fost cel mai puternic susţinător al anchetei UE privind subvenţiile acordate de China pentru vehiculele electrice", susţine Noah Barkin, consilier principal la Rhodium Group.
Companiile franceze Remy Cointreau, Pernod Ricard şi LVMH vând coniac în China (mărcile Remy Martin, Martell şi Hennessy), ţară ce reprezintă o piaţă majoră pentru toate mărcile de coniac, afectate de scăderea cererii în SUA.
Conform datelor autorităţii vamale de la Beijing, Franţa este responsabilă pentru 99,8% din toate exporturile UE de coniac în China. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia: Veniturile din petrol și gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Veniturile Rusiei de pe urma taxelor pe petrol și gaze ar urma să crească în ritm anual cu 10% luna aceasta, la 1.000 miliarde de ruble (11,97 miliarde de dolari), conform calculelor Reuters. Aceste venituri sunt responsabile pentru aproximativ o cincime din totalul veniturilor la bugetul federal. Rusia, al treilea cel mai mare producăto
Italia speră să obțină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia intenționează să obțină de la sectorul financiar încă 10,7 miliarde de euro (12 miliarde de dolari) pentru a susține finanțarea bugetului în perioada 2027-2029, conform unui document al Guvernului de la Roma, transmite Reuters. Această sumă s-ar adăuga celor aproximativ 12 miliarde de euro pe care Executivul intenționează de
FMI se așteaptă ca India să devanseze Japonia, devenind a patra economie a lumii în 2027
India ar urma să devină, în 2027, a patra economie mondială, devansând Japonia, care va cădea până pe locul șase, după Marea Britanie, conform proiecțiilor Fondului Monetar Internațional (FMI), care a detaliat joi traiectoriile contrastante ale celor două economii asiatice, informează AFP. Conform cifrelor publicate online de FMI, după cel ma
Guvernul portughez vrea sprijinul opoziției pentru vânzarea restului acțiunilor la compania aeriană TAP
Guvernul portughez vrea să obțină sprijinul opoziției pentru a vinde restul de 50,1% din acțiunile companiei aeriene naționale TAP, rămas în proprietatea statului, către grupul german Lufthansa, pentru suma de 1,351 miliarde de euro, a declarat ministrul portughez de Finanțe, Joaquim Miranda Sarmento, transmite Reuters. Miercuri, Guvernul de la L
Rusia va importa benzină până la sfârșitul anului 2026, în ciuda acordului cu Trump privind motorina
Rusia va continua să importe benzină până la sfârșitul anului 2026 pentru a atenua deficitul cauzat de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor rusești, în ciuda acordului de export de motorină semnat săptămâna trecută cu Statele Unite, a declarat joi viceprim-ministrul rus Aleksandr Novak, informează EFE. 'Cel puțin până la sf
Liderii UE dispun de puține instrumente pentru a atenua șocul energetic provocat de războiul din Iran
Șefii de stat și de guvern din statele membre UE caută modalități prin care să atenueze creșterea vertiginoasă a prețurilor la energie, însă războiul declanșat de președintele SUA, Donald Trump împotriva Iranului le-a lăsat la dispoziție prea puține opțiuni accesibile, transmite Bloomberg. Costurile tot mai mari cu energia constituie punctul centra
Creșterea explozivă a exporturilor chineze de carne de pasăre îi îngrijorează pe producătorii străini
China a devenit anul trecut un exportator net de carne de pui, o veste bună pentru consumatorii din întreaga lume, care au acces la proteine mai ieftine, însă pentru producătorii străini, din Europa, Thailanda sau Brazilia, înseamnă apariția unor noi concurenți, transmite Reuters. Datele furnizate de Administrația vamală chineză arată că, &ic
IDC: Livrările de smartphones s-au prăbușit cu 22% în trimestrul al treilea, cel mai sever declin din istorie
Piața de smartphones a înregistrat cel mai sever declin din istorie în trimestrul încheiat la 30 septembrie, după ce scumpirea cipurilor de memorie a dus la o scădere cu 22% a livrărilor de smartphones, până la 255,3 milioane de unități, o situație care, potrivit firmei de cercetare a pieței IDC, urmează să se agraveze, transmite Bloomberg.
Pariul Europei pe baterii, în valoare de 40 de miliarde de dolari, promite să aducă câștiguri mari la iarnă
Operatorii de sisteme de stocare a energiei în baterii din Europa se pregătesc pentru una dintre cele mai profitabile ierni, pe măsură ce fluctuațiile pe termen scurt ale prețurilor la electricitate se apropie de niveluri înregistrate ultima dată în timpul crizei energetice din 2022, transmite Bloomberg. Prețurile la gaze se apropie de maxime
Șocul energetic riscă să agraveze sărăcia la nivel mondial, avertizează PNUD
Prețurile la energie, fenomenul meteo El Nino și înăsprirea creditării ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie în țările în curs de dezvoltare, care deja se confruntă cu șocuri repetate, a declarat pentru AFP șeful Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Alexander De Croo. Creșterea prețurilor la hidrocarburi
Val de concedieri la Netflix, 6% din angajați vor pleca acasă
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forța sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de disponibilizări de după 2022, a relatat miercuri cotidianul financiar Wall Street Journal, citând un e-mail transmis angajaților companiei. Dispon
După automobile hibride, UE trebuie să reechilibreze comerțul cu China și în alte sectoare, spune comisarul Valdis Dombrovskis
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezești în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare a schimburilor comerciale și în alte sectoare, precum și de un acces mai bun al UE pe piața chineză, a declarat miercuri a comisarul european pentru Economie, Valdis Dombrovskis, transmite Reuters. Potriv
Portugalia a ales oferta Lufthansa pentru un pachet de 44,9% din acțiunile transportorului aerian TAP
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziționarea unei participații de 44,9% la TAP Air Portugal, ceea ce ar transforma compania aeriană germană în partenerul strategic al unuia dintre ultimii transportatori aerieni naționali independenți din Europa, au declarat miercuri pentru Reuters două surse apropiate acestui dosar.
Valdis Dombrovskis: Guvernele europene trebuie să adopte o politică fiscală prudentă
Nu există semne ale unei noi crize a datoriilor suverane în zona euro, însă guvernele trebuie să dea dovadă de prudență, pe măsură ce costurile cu serviciul datoriei cresc, alimentate de volumul mai mare al împrumuturilor suverane și ale companiilor, precum și de așteptările privind inflația, a declarat comisarul european pentru Economie, Valdis Dombrovskis
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027, afirmă AIE
Livrările limitate de motorină ar putea persista până anul viitor, în contextul în care diminuarea semnificativă a stocurilor s-a combinat cu producția limitată înaintea iernii, sezonul de vârf al cererii, a anunțat miercuri Agenția Internațională pentru Energie (IEA) în cel mai recent raport lunar privind piața petrolului.












