UE şi Republica Moldova au prelungit acordul privind transportul rutier până la 31 decembrie 2025
Uniunea Europeană şi Republica Moldova au prelungit, marţi, valabilitatea actualului lor acord privind transportul rutier până la 31 decembrie 2025, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Acordul urmăreşte să ajute Republica Moldova să acceseze pieţele mondiale prin facilitarea tranzitului prin ţările UE şi, de asemenea, prin dezvoltarea în continuare a legăturilor sale cu piaţa UE. Acest acord cu Republica Moldova, semnat pentru prima dată la 29 iunie 2022, a sporit substanţial exporturile rutiere din Republica Moldova către UE, în beneficiul ambelor economii.
"Acest acord rutier este un element vital pentru Moldova, grav afectată de pierderea rutelor sale comerciale tradiţionale şi de războiul din Ucraina. Decizia de astăzi oferă previzibilitate operatorilor economici atât din UE, cât şi din Moldova şi confirmă sprijinul nostru ferm pentru Moldova. În următoarele 18 luni, schimburile economice rutiere dintre operatorii din UE şi cei din Republica Moldova pot continua fără obstacole", a declarat comisarul european pentru Transport, Adina Vălean.
Acordul a fost instituit în urma pierderii unor rute de transport importante care trec prin porturile de la Marea Neagră şi pieţele de export din Ucraina către estul Ucrainei, cauzată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Prin liberalizarea parţială a transportului rutier de mărfuri prin acordarea de drepturi de tranzit şi de transport bilateral transportatorilor din Republica Moldova şi din UE pentru teritoriile lor respective, acordul contribuie la o mai bună ancorare a pieţei Republicii Moldova în UE. Acordul a consolidat, de asemenea, culoarele de solidaritate UE-Ucraina, facilitând transportul rutier între UE şi Moldova, care este o ţară de tranzit importantă pentru exporturile şi importurile ucrainene.
Exporturile rutiere din Republica Moldova către UE au crescut cu 27% în al treilea trimestru al anului 2022 şi cu 35% în al treilea trimestru al anului 2023, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021. UE a beneficiat, de asemenea, de acord, întrucât exporturile UE pe cale rutieră către Republica Moldova au crescut cu 30% în valoare din al treilea trimestru al anului 2021 până în al treilea trimestru al anului 2022 şi s-au stabilizat aproximativ la aceeaşi valoare în al treilea trimestru al anului 2023. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Norvegia raportează un excedent comercial de 11 miliarde de dolari, în urma majorării exporturilor de gaze
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei a crescut semnificativ față de anul trecut, arată datele oficiale publicate joi, transmite DPA. Oficiul de Statistică din Norvegia a informat că excedentul comercial a urcat în septembrie la 105 miliarde de coroan
Grupul elvețian de lux Richemont este interesat de gigantul din sectorul diamantelor De Beers (Reuters)
Grupul elvețian de lux Richemont este în negocieri pentru a se alătura consorțiului care licitează pentru De Beers - una dintre cele mai mari companii de minerit și extracție a diamantelor din lume - scos la vânzare de Anglo American și evaluat la aproximativ un miliard de dolari, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Rusia: Veniturile din petrol și gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Veniturile Rusiei de pe urma taxelor pe petrol și gaze ar urma să crească în ritm anual cu 10% luna aceasta, la 1.000 miliarde de ruble (11,97 miliarde de dolari), conform calculelor Reuters. Aceste venituri sunt responsabile pentru aproximativ o cincime din totalul veniturilor la bugetul federal. Rusia, al treilea cel mai mare producăto
Italia speră să obțină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia intenționează să obțină de la sectorul financiar încă 10,7 miliarde de euro (12 miliarde de dolari) pentru a susține finanțarea bugetului în perioada 2027-2029, conform unui document al Guvernului de la Roma, transmite Reuters. Această sumă s-ar adăuga celor aproximativ 12 miliarde de euro pe care Executivul intenționează de
FMI se așteaptă ca India să devanseze Japonia, devenind a patra economie a lumii în 2027
India ar urma să devină, în 2027, a patra economie mondială, devansând Japonia, care va cădea până pe locul șase, după Marea Britanie, conform proiecțiilor Fondului Monetar Internațional (FMI), care a detaliat joi traiectoriile contrastante ale celor două economii asiatice, informează AFP. Conform cifrelor publicate online de FMI, după cel ma
Guvernul portughez vrea sprijinul opoziției pentru vânzarea restului acțiunilor la compania aeriană TAP
Guvernul portughez vrea să obțină sprijinul opoziției pentru a vinde restul de 50,1% din acțiunile companiei aeriene naționale TAP, rămas în proprietatea statului, către grupul german Lufthansa, pentru suma de 1,351 miliarde de euro, a declarat ministrul portughez de Finanțe, Joaquim Miranda Sarmento, transmite Reuters. Miercuri, Guvernul de la L
Rusia va importa benzină până la sfârșitul anului 2026, în ciuda acordului cu Trump privind motorina
Rusia va continua să importe benzină până la sfârșitul anului 2026 pentru a atenua deficitul cauzat de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor rusești, în ciuda acordului de export de motorină semnat săptămâna trecută cu Statele Unite, a declarat joi viceprim-ministrul rus Aleksandr Novak, informează EFE. 'Cel puțin până la sf
Liderii UE dispun de puține instrumente pentru a atenua șocul energetic provocat de războiul din Iran
Șefii de stat și de guvern din statele membre UE caută modalități prin care să atenueze creșterea vertiginoasă a prețurilor la energie, însă războiul declanșat de președintele SUA, Donald Trump împotriva Iranului le-a lăsat la dispoziție prea puține opțiuni accesibile, transmite Bloomberg. Costurile tot mai mari cu energia constituie punctul centra
Creșterea explozivă a exporturilor chineze de carne de pasăre îi îngrijorează pe producătorii străini
China a devenit anul trecut un exportator net de carne de pui, o veste bună pentru consumatorii din întreaga lume, care au acces la proteine mai ieftine, însă pentru producătorii străini, din Europa, Thailanda sau Brazilia, înseamnă apariția unor noi concurenți, transmite Reuters. Datele furnizate de Administrația vamală chineză arată că, &ic
IDC: Livrările de smartphones s-au prăbușit cu 22% în trimestrul al treilea, cel mai sever declin din istorie
Piața de smartphones a înregistrat cel mai sever declin din istorie în trimestrul încheiat la 30 septembrie, după ce scumpirea cipurilor de memorie a dus la o scădere cu 22% a livrărilor de smartphones, până la 255,3 milioane de unități, o situație care, potrivit firmei de cercetare a pieței IDC, urmează să se agraveze, transmite Bloomberg.
Pariul Europei pe baterii, în valoare de 40 de miliarde de dolari, promite să aducă câștiguri mari la iarnă
Operatorii de sisteme de stocare a energiei în baterii din Europa se pregătesc pentru una dintre cele mai profitabile ierni, pe măsură ce fluctuațiile pe termen scurt ale prețurilor la electricitate se apropie de niveluri înregistrate ultima dată în timpul crizei energetice din 2022, transmite Bloomberg. Prețurile la gaze se apropie de maxime
Șocul energetic riscă să agraveze sărăcia la nivel mondial, avertizează PNUD
Prețurile la energie, fenomenul meteo El Nino și înăsprirea creditării ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie în țările în curs de dezvoltare, care deja se confruntă cu șocuri repetate, a declarat pentru AFP șeful Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Alexander De Croo. Creșterea prețurilor la hidrocarburi
Val de concedieri la Netflix, 6% din angajați vor pleca acasă
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forța sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de disponibilizări de după 2022, a relatat miercuri cotidianul financiar Wall Street Journal, citând un e-mail transmis angajaților companiei. Dispon
După automobile hibride, UE trebuie să reechilibreze comerțul cu China și în alte sectoare, spune comisarul Valdis Dombrovskis
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezești în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare a schimburilor comerciale și în alte sectoare, precum și de un acces mai bun al UE pe piața chineză, a declarat miercuri a comisarul european pentru Economie, Valdis Dombrovskis, transmite Reuters. Potriv
Portugalia a ales oferta Lufthansa pentru un pachet de 44,9% din acțiunile transportorului aerian TAP
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziționarea unei participații de 44,9% la TAP Air Portugal, ceea ce ar transforma compania aeriană germană în partenerul strategic al unuia dintre ultimii transportatori aerieni naționali independenți din Europa, au declarat miercuri pentru Reuters două surse apropiate acestui dosar.












