Reuters: Băncile occidentale avertizează asupra riscurilor din planul UE privind activele ruseşti
Unele bănci occidentale au început să facă lobby contra propunerilor Uniunii Europene de a redistribui miliarde de euro din dobânzile la activele ruseşti îngheţate în Occident, din cauza temerilor că s-ar putea confrunta cu litigii costisitoare, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
În urma sancţiunilor impuse după lansarea invaziei asupra Ucrainei, statele blocului comunitar, împreună cu cele din G7, au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de euro din rezervele sale valutare sau în aur. Din această sumă, UE a îngheţat active ale Băncii Centrale ruse în valoare de circa 190 de miliarde de euro, cea mai mare parte a acestei sume fiind depozitată în Belgia sub formă de titluri de valoare şi sume cash, iar casa de compensare Euroclear se ocupă de gestionarea acestor active.
Conform planului sugerat de şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, care este discutat la summitul european de joi şi vineri, 90% dintre veniturile produse de aceste active ruseşti îngheţate, cum ar fi dobânzile, ar urma să fie transferate Facilităţii Europene pentru Pace (EPF), un fond extrabugetar constituit din contribuţii ale statelor UE şi prin care se oferă asistenţă militară statelor terţe, dar care a fost folosit în principal la înarmarea Ucrainei. Diferenţa de 10% ar urma să fie folosită pentru proiecte destinate industriei militare ucrainene. Şeful diplomaţiei UE a estimat la circa trei miliarde de euro anual veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate.
Unele bănci se tem că ulterior ar putea fi considerate răspunzătoare de Rusia dacă sunt implicate în procesul de transfer de bani către Ucraina şi planul UE ar putea fi extins la activele din conturile deţinute de companiile şi persoanele fizice sancţionate. O altfel de extindere nu a fost discutată de UE.
Sursele sunt de asemenea îngrijorate că propunerile ar putea adânci erodarea încrederii în sistemul bancar occidental. Ele spun că împărtăşesc temerile autorităţilor britanice şi din zona euro, semnalând că vor urma probabil procese după atenuarea sau ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei.
Rusia a calificat miercuri drept "furt şi banditism" propunerea şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, ca 90% din veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în UE să fie folosite pentru achiziţia de arme destinate Ucrainei, propunere care, dacă va fi implementată, mai afirmă Moscova, va conduce la zeci de ani de procese şi la subminarea reputaţiei UE de apărător de încredere al proprietăţii şi de loc sigur pentru investiţii.
Euroclear deţine echivalentul a 190 de miliarde de euro - numerar şi titluri de valoare ale ale Băncii Centrale a Rusiei. Băncile occidentale au de asemenea miliarde de euro, lire sterline şi dolari în active deţinute de companiile şi persoanele fizice sancţionate.
Peste 3,5 milioane de ruşi au active îngheţate peste hotare, în valoare de aproximativ 1.500 miliarde de ruble (16,32 miliarde de dolari), a anunţat anul trecut ministrul rus de Finanţe, Anton Siluanov.
Permiterea confiscării şi redistribuirii dobânzilor acumulate de acele active ar putea determina proprietarii activelor să dea în judecată băncile occidentale, susţin sursele.
Şi Rusia a confiscat active şi a instalat conduceri noi la subsidiarele companiilor occidentale şi a forţat firmele care s-au retras de pe piaţa rusă să vândă la discounturi semnificative, ca răspuns la sancţiunile occidentale.
Sursele susţin că băncile caută consiliere juridică pe tema despăgubirilor care ar putea fi solicitate în urma participării la planul UE. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BTA: 26 de companii bulgare, printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (Coface)
Un total de 26 de companii bulgare sunt printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (CEE) în 2025, plasând Bulgaria pe locul cinci în regiune după numărul de companii incluse în clasament, conform celei de-a 18-a ediții a studiului CEE Top 500, realizat de societatea de asigurări de credite Coface. Principalele concluzii ale raportului au
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile din SUA (analiză)
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în condițiile în care băncile centrale continuă să își majoreze rezervele, iar cererea pentru metalul galben a ajuns la 3.881 de tone în primele nouă luni ale anului, aproape de nivelul record din aceeași perioadă din 2025, arată o analiză de specialitate,
China solicită UE evaluarea impactului noilor taxe privind coletele cu valori mici
Ministerul Comerțului din China a anunțat joi că este foarte preocupat de noile măsuri ale Uniunii Europene privind coletele cu valori mici importate și a cerut blocului comunitar o evaluare atentă a impactului lor, transmite Reuters. Comerțul electronic transfrontalier oferă consumatorilor și companiilor mai multe alegeri, a precizat Minister
Platforma europeană de proiectare a cipurilor va mobiliza investiții de 525 de milioane euro (Comisia Europeană)
Platforma europeană de proiectare a cipurilor - eurocdp.eu - va mobiliza investiții în valoare de 525 de milioane euro pentru a stimula o nouă generație de întreprinderi europene de proiectare a cipurilor, a anunțat Comisia Europeană. Proiectul, o inițiativă-cheie în temeiul Actului UE privind cipurile, a fost lansat miercuri
Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale, în septembrie
Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au crescut în septembrie cu 2,6% în Uniunea Europeană și cu 2,5% în zona euro, comparativ cu luna precedentă, când avansul a fost de 1,9%, respectiv 2%, iar Bulgaria, Lituania, Grecia, Spania, Danemarca, Italia, Suedia, România și Croația au înregistrat cele mai mari creșteri ale
Grupul bancar german Commerzbank este 'convins' de valoarea acordului cu UniCredit
Grupul bancar german Commerzbank AG, aproape de a fi preluat de banca italiană UniCredit SpA, a anunțat joi că este 'convins' că un acord între cele două instituții financiare ar putea crea valoare, transmit DPA și Reuters. Declarația șefului Commerzbank, Bettina Orlopp, a fost făcută după ce creditorul a raportat un avans de 45%
ECA: Propunerea pentru bugetul UE 2028-2034 ratează mai multe oportunități de îmbunătățire
Propunerea Comisiei Europene pentru următorul buget pe șapte ani al UE nu valorifică multe oportunități de a-l face mai transparent și de a asigura o mai mare răspundere față de cetățeni, arată o nouă analiză a Curții de Conturi Europene. Conform unui comunicat al ECA, auditorii avertizează, în contextul în care factorii de decizie din UE negociază
După 30 de ore de negocieri, Electrolux înjumătățește numărul disponibilizărilor planificate în Italia
Producătorul de electrocasnice Electrolux a convenit cu Guvernul italian și cu sindicatele să reducă aproape la jumătate numărul de disponibilizări planificate, de la 1.719 la aproximativ 918 plecări voluntare în următorii trei ani, și să investească peste 100 milioane de euro, transmite Reuters. Grupul suedez și-a revizuit planurile, care prevăd acum ma
Continental a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026
Producătorul german de anvelope Continental AG a raportat miercuri că a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026, după pierderile înregistrate în perioada similară din 2025, pe fondul scăderii cheltuielilor, transmit DPA și Reuters. În perioada iulie-septembrie 2026, Continental a înregistrat un profit net de 349 milioane de
BTA/Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria: Strategia Dunării poate ajuta oamenii să rămână și să dezvolte regiunea
Strategia Dunării poate ajuta persoanele care se confruntă cu provocări similare să facă schimb de experiențe și soluții, să-și dezvolte competențele, să înființeze întreprinderi mici și mijlocii și, în cele din urmă, să rămână în regiune și să contribuie la dezvoltarea acesteia, a declarat șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria
Germania: Înmatriculările de mașini noi Tesla în au crescut cu aproape 300% în octombrie
Înmatriculările de mașini noi Tesla în Germania au crescut cu aproape 300% în octombrie, arată datele publicate miercuri de Autoritatea Federală de Transport Rutier (KBA), transmite Reuters. Conform KBA, luna trecută au fost înmatriculate 2.932 mașini noi Tesla, un avans de 290,9% față de octombrie 2025. De asemenea, &ici
Eurostat: Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din UE a continuat tendința descendentă în 2026
Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,18 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Continuând tendința descendentă observată în 2025, prețul a scăzut cu 2% comparativ cu semestrul doi
Eurostat: Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din UE a scăzut în ritm anual cu 6,7% în primul semestru
Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,06 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, în creștere cu 1,8% comparativ cu semestrul doi din 2025, dar în scădere cu 6,7% față de perioada similară din 2025, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Eurostat: Inflația în zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Rata anuală a inflației în zona euro a ajuns în octombrie la cel mai ridicat nivel începând din toamna lui 2023, iar tendința ar urma să continue, pe fondul creșterii prețurilor la energie, menținând presiunile pentru o nouă majorare a dobânzilor de către Banca Centrală Europeană (BCE), în decembrie, transmite Reuters.
Profitul trimestrial al BMW a scăzut cu aproape 15%, pe fondul vânzărilor slabe din China
Profitul trimestrial al Bayerische Motoren Werke AG (BMW) a scăzut din nou, slăbiciunea de pe piața chineză cheie afectând rezultatele producătorului german de automobile premium, transmite DPA. Grupul, care deține mărcile BMW, Mini și Rolls-Royce, a raportat miercuri un declin anual de aproape 15% al profitului net în trimestrul t













