Agricultorii spanioli se alătură mişcării de protest din alte state ale UE
Cele trei principale sindicate agricole spaniole au anunţat marţi că se alătură mişcării de protest a agricultorilor europeni, cu o serie de mobilizări ce vor avea loc pe întreg cuprinsul Spaniei în săptămânile următoare, transmite France Presse.
"Sectorul agricol din Europa şi din Spania se confruntă cu o nervozitate şi o îngrijorare în creştere", în special din cauza "birocraţiei sufocante generate de reglementările europene", au explicat într-un comunicat comun sindicatele Asaja, UPA şi Coag. Acestea cer relaxarea şi simplificarea politicii agricole comune a UE, precum şi un "plan de acţiune ambiţios" atât la nivel european, cât şi în Spania.
"Agricultorii europeni luptă împotriva unei pieţe dereglementate pe care sunt importate produse agricole din state terţe la preţuri reduse", care trag în jos preţurile în UE şi în Spania, explică cele trei sindicate spaniole.
Aceste produse extracomunitare nu respectă regulile europene de mediu şi provoacă o concurenţă neloială care ameninţă viabilitatea a mii de exploataţii agricole în Spania şi în Europa, amintesc aceleaşi sindicate.
Protestele agricultorilor europeni s-au înmulţit în statele UE, cele mai radicale fiind în Franţa, unde protestatarii blochează începând de luni cu tractoarele opt axe rutiere în jurul Parisului. "Agricultorii spanioli au aceleaşi probleme ca agricultorii francezi", a declarat preşedintele sindicatului Asaja, Pedro Barato.
Agricultorii europeni sunt nemulţumiţi de restricţiile ce le sunt impuse prin politicile de mediu ale UE, de pătrunderea liberă pe piaţă a produselor ucrainene (scutite de obligaţia respectării standardelor europene) şi de creşterea costurilor, unele din aceste costuri fiind tot rezultatul noilor politici de mediu sau al unor decizii guvernamentale, precum creşteri de accize la combustibil ori eliminarea unor subvenţii.
Spania este, alături de Franţa sau Polonia, una dintre principalele puteri agricole europene. Dar această ţară, care produce o mare parte din fructele şi legumele consumate în UE, se confruntă de trei ani cu o secetă puternică ce a afectat numeroase exploataţii agricole şi a redus nivelul recoltelor, în special a celor de măsline şi cereale.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Șefa FMI spune că riscurile asociate AI ar putea depăși oportunitățile fără măsuri de protecție și un cadru etic
Riscurile asociate inteligenței artificiale (AI) ar putea depăși oportunitățile pe care aceasta le oferă, dacă nu sunt instituite măsuri de protecție adecvate și un cadru etic, a declarat vineri directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, care a pledat pentru o abordare care să combine autoreglementarea din partea industriei cu implicarea unor
Vânzările globale de vehicule electrice au scăzut cu 2% în septembrie, după șase luni de creștere
Cererea globală de vehicule electrice a scăzut cu 2% în luna septembrie, punând punct unei perioade de șase luni consecutive de creștere, în condițiile în care vânzările record înregistrate în Europa nu au fost suficiente pentru a compensa scăderile semnificative din America de Nord și China, transmite Reuters. Datele
IEA accelerază scoaterea petrolului din rezervele strategice
Cantitatea totală din rezervele de petrol care va fi scoasă pe piață va depăși nivelul inițial de 400 milioane de barili convenit în martie, a anunțat joi Agenția Internațională pentru Energie (IEA), iar statele membre s-au angajat că accelereze eliberarea volumelor rămase, transmite Reuters. Decizia luată în martie, determinată de
Președinta BCE, Christine Lagarde, ar putea conduce din noiembrie Forumul Economic Mondial (Reuters)
Forumul Economic Mondial (WEF) ar putea să o numească pe Christine Lagarde în funcția de președinte chiar de luna viitoare, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, o astfel de decizie urmând să determine plecarea sa anticipată de la conducerea Băncii Centrale Europene (BCE), provocând o reorganizare mai amplă a inst
Norvegia raportează un excedent comercial de 11 miliarde de dolari, în urma majorării exporturilor de gaze
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei a crescut semnificativ față de anul trecut, arată datele oficiale publicate joi, transmite DPA. Oficiul de Statistică din Norvegia a informat că excedentul comercial a urcat în septembrie la 105 miliarde de coroan
Grupul elvețian de lux Richemont este interesat de gigantul din sectorul diamantelor De Beers (Reuters)
Grupul elvețian de lux Richemont este în negocieri pentru a se alătura consorțiului care licitează pentru De Beers - una dintre cele mai mari companii de minerit și extracție a diamantelor din lume - scos la vânzare de Anglo American și evaluat la aproximativ un miliard de dolari, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Rusia: Veniturile din petrol și gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Veniturile Rusiei de pe urma taxelor pe petrol și gaze ar urma să crească în ritm anual cu 10% luna aceasta, la 1.000 miliarde de ruble (11,97 miliarde de dolari), conform calculelor Reuters. Aceste venituri sunt responsabile pentru aproximativ o cincime din totalul veniturilor la bugetul federal. Rusia, al treilea cel mai mare producăto
Italia speră să obțină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia intenționează să obțină de la sectorul financiar încă 10,7 miliarde de euro (12 miliarde de dolari) pentru a susține finanțarea bugetului în perioada 2027-2029, conform unui document al Guvernului de la Roma, transmite Reuters. Această sumă s-ar adăuga celor aproximativ 12 miliarde de euro pe care Executivul intenționează de
FMI se așteaptă ca India să devanseze Japonia, devenind a patra economie a lumii în 2027
India ar urma să devină, în 2027, a patra economie mondială, devansând Japonia, care va cădea până pe locul șase, după Marea Britanie, conform proiecțiilor Fondului Monetar Internațional (FMI), care a detaliat joi traiectoriile contrastante ale celor două economii asiatice, informează AFP. Conform cifrelor publicate online de FMI, după cel ma
Guvernul portughez vrea sprijinul opoziției pentru vânzarea restului acțiunilor la compania aeriană TAP
Guvernul portughez vrea să obțină sprijinul opoziției pentru a vinde restul de 50,1% din acțiunile companiei aeriene naționale TAP, rămas în proprietatea statului, către grupul german Lufthansa, pentru suma de 1,351 miliarde de euro, a declarat ministrul portughez de Finanțe, Joaquim Miranda Sarmento, transmite Reuters. Miercuri, Guvernul de la L
Rusia va importa benzină până la sfârșitul anului 2026, în ciuda acordului cu Trump privind motorina
Rusia va continua să importe benzină până la sfârșitul anului 2026 pentru a atenua deficitul cauzat de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor rusești, în ciuda acordului de export de motorină semnat săptămâna trecută cu Statele Unite, a declarat joi viceprim-ministrul rus Aleksandr Novak, informează EFE. 'Cel puțin până la sf
Liderii UE dispun de puține instrumente pentru a atenua șocul energetic provocat de războiul din Iran
Șefii de stat și de guvern din statele membre UE caută modalități prin care să atenueze creșterea vertiginoasă a prețurilor la energie, însă războiul declanșat de președintele SUA, Donald Trump împotriva Iranului le-a lăsat la dispoziție prea puține opțiuni accesibile, transmite Bloomberg. Costurile tot mai mari cu energia constituie punctul centra
Creșterea explozivă a exporturilor chineze de carne de pasăre îi îngrijorează pe producătorii străini
China a devenit anul trecut un exportator net de carne de pui, o veste bună pentru consumatorii din întreaga lume, care au acces la proteine mai ieftine, însă pentru producătorii străini, din Europa, Thailanda sau Brazilia, înseamnă apariția unor noi concurenți, transmite Reuters. Datele furnizate de Administrația vamală chineză arată că, &ic
IDC: Livrările de smartphones s-au prăbușit cu 22% în trimestrul al treilea, cel mai sever declin din istorie
Piața de smartphones a înregistrat cel mai sever declin din istorie în trimestrul încheiat la 30 septembrie, după ce scumpirea cipurilor de memorie a dus la o scădere cu 22% a livrărilor de smartphones, până la 255,3 milioane de unități, o situație care, potrivit firmei de cercetare a pieței IDC, urmează să se agraveze, transmite Bloomberg.
Pariul Europei pe baterii, în valoare de 40 de miliarde de dolari, promite să aducă câștiguri mari la iarnă
Operatorii de sisteme de stocare a energiei în baterii din Europa se pregătesc pentru una dintre cele mai profitabile ierni, pe măsură ce fluctuațiile pe termen scurt ale prețurilor la electricitate se apropie de niveluri înregistrate ultima dată în timpul crizei energetice din 2022, transmite Bloomberg. Prețurile la gaze se apropie de maxime












