Lucrările de construcţii la planificatul gazoduct rusesc către China înregistrează întârzieri (FT)
Premierul Mongoliei, L. Oyun-Erdene, a anunţat că lucrările de construcţii planificate de Rusia la noul gazoduct Power of Siberia 2 spre China, care erau programate să înceapă anul acesta, ar putea fi amânate, se arată într-un articol publicat, duminică, de Financial Times (FT), transmite Reuters.
Moscova este în negocieri pentru a contrui noua conductă care ar urma să transporte anual 50 miliarde metri cubi (bcm) de gaze, din nordul Rusiei în China, via Mongolia, cantitatea fiind aproape de nivelul transportat prin gazoductul Nord Stream 1, care a fost avariat în 2022.
"China şi Rusia nu au ajuns încă la un acord privind detaliile-cheie ale acestui proiect major", a declarat premierul Mongoliei pentru FT, care a adăugat că preţurile-record la gaze naturale pe plan global au complicat negocierile.
Gazprom, care va opera Power of Siberia-2, anunţase că vrea să înceapă livrările de gaze până în anul 2030, dar acordul în problemele-cheie, inclusiv preţul, rămâne greu de realizat.
"China şi Rusia încă mai au nevoie de timp pentru a face cercetări amănunţite ale studiilor economice. Cele două părţi încă fac calcule şi estimări şi analizează beneficiile economice", a explicat Oyun-Erdene.
Oficiali de la Gazprom şi de la Kremlin nu au răspuns solicitărilor Reuters de a comenta informaţia. Reprezentanţii Ministerului chinez de Externe nu au putut fi contactaţi imediat pentru declaraţii.
La finalul anului trecut, vicepremierul rus Viktoria Abramchenko declara pentru agenţia rusă de stat TASS că lucrările de construcţii la secţiunea din Mongolia ale Power of Siberia 2 către China ar putea începe în primul trimestru al acestui an.
Luna aceasta, Gazprom anunţase că a stabilit un nou record în ceea ce priveşte livrările sale zilnice de gaze în China prin conducta Power of Siberia.
Gazprom nu a oferit o cifră concretă privind noul record, dar a precizat că exporturile sale totale de gaze în China prin conducta Power of Siberia s-au ridicat la 22,7 miliarde metri cubi, în anul 2023, de aproape 1,5 ori mai mult decât cele 15,4 miliarde metri cubi livrate în 2022.
Rusia şi-a majorat livrările de gaze spre China pentru a contracara diminuarea vânzărilor de gaze în Europa, după ce invazia din Ucraina a determinat statele occidentale să impună sancţiuni Moscovei şi să îşi reducă dependenţa de energia rusească.
Gazprom a subliniat că volumele totale de gaze livrate Chinei, în 2023, au fost mai mari cu 700 milioane metri cubi (+3,2%) faţă de cantitatea pe care era obligat contractual să o livreze Chinei prin conducta Power of Siberia. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Daniel Badea, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Venezuela semnează cu compania americană General Electric pentru renovarea sistemului său electric
Venezuela a semnat un acord cu gigantul american General Electric pentru a reabilita rețeaua sa electrică învechită, a anunțat luni președinta interimară Delcy Rodriguez, transmite AFP. Acest parteneriat urmează să permită 'recuperarea a 1.000 de megawați în primele 24 de luni și a peste 5.000 de megawați în total î
Comisia salută acordul de referință privind drepturile revizuite ale pasagerilor care utilizează transportul aerian
Comisia Europeană salută acordul politic la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul UE cu privire la revizuirea drepturilor pasagerilor aerieni din UE, acest acord de referință marcând prima revizuire a acestor norme în peste două decenii. Conform unui comunicat al Executivului comunitar, acordul modernizează și consolidează drepturile pasa
Organizația Maritimă Internațională colaborează cu Oman, Iran și statele vecine pentru evacuarea navelor din Strâmtoarea Ormuz
Organizația Maritimă Internațională (OMI) colaborează cu Oman, Iran și celelalte țări riverane din Golful Persic pentru a concepe 'o rută sigură' prin care să fie evacuate navele blocate de câteva luni de ambele părți ale Strâmtorii Ormuz, relatează agenția EFE. Secretarul general al OMI, panamezul Arsenio Dominguez, a declarat luni că orga
Rusia relaxează standardele de calitate ale combustibililor pentru a evita penuria
Autoritățile ruse permit anumitor companii de rafinare a petrolului să producă combustibili care respectă standarde de mediu mai scăzute, în contextul în care atacurile ucrainene asupra infrastructurii energetice rusești reduc aprovizionarea cu carburanți, a relatat luni cotidianul financiar Kommersant, preluat de Reuters. În ultimele luni, n
Airbus a inaugurat la Toulouse a doua linie de asamblare a avioanelor A320
Gigantul aerospațial european Airbus a inaugurat luni, lângă Toulouse, Franța, a doua linie de asamblare a avioanelor A320, modelul său de succes care a devenit aeronava cu cele mai bune vânzări din lume, informează AFP. Începând de luni, numărul total de linii de producție a avioanelor A320 a ajuns la zece, obiectivul grupului fiind ac
Șefa FMI avertizează că revenirea prețurilor la energie va mai dura
Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, a salutat, luni, acordul încheiat între Teheran și Washington, avertizând în același timp că repercusiunile războiului din Iran asupra aprovizionării globale cu energie vor avea nevoie de timp pentru a se disipa, transmite AFP. Iranul și Statele Unite au c
SpaceX a strâns 86 de miliarde de dolari cu prilejul IPO-ului
Compania aerospațială și de inteligență artificială SpaceX a informat luni că a strâns 86 de miliarde de dolari cu prilejul celei mai mari oferte publice inițiale (IPO) din istorie, și nu 75 de miliarde de dolari, cum s-a anunțat inițial, după ce băncile partenere și-au exercitat opțiunea de a vinde mai multe acțiuni, transmite AFP. Grație acestei așa-nu
Eurodeputații se pregătesc să aprobe o nouă generație de Organisme Modificate Genetic
Parlamentul European se pregătește să autorizeze plante dezvoltate folosind noile tehnologii de editare genomică, mai rezistente la secetă și boli, necesitând mai puține pesticide, dar criticate de micii fermieri. Deputații europeni se vor pronunța asupra acestui subiect luni seara, în Comisia pentru Mediu, înainte de un vot în plen mie
Israelul se așteaptă la noi comenzi pentru sistemele sale de apărare aeriană din partea țărilor europene
Israelul se așteaptă să primească, în curând, noi comenzi pentru sistemele sale de apărare aeriană și antirachetă din partea țărilor europene, cel puțin un contract fiind estimat pentru următoarele săptămâni, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului israelian al Apărării pentru Reuters. Cererea pentru astfel de sistem
Producătorii americani de autorulote au probleme din cauza războiului și a prețurilor ridicate la combustibili
La sfârșitul lunii martie, Coley Brady a redus programul de lucru, de la cinci la patru zile pe săptămână, la fabricile sale de autorulote din Elkhart, statul Indiana, după ce a devenit evident că vânzările de rulote erau în scădere în timpul sezonului important de primăvară, transmite Reuters. La acel moment, războiul dintre SUA
Elon Musk susține că până în 2030 SpaceX ar putea înregistra venituri de 1.000 miliarde de dolari
Elon Musk a declarat că până în 2030 firma aerospațială și de inteligență artificială SpaceX ar putea înregistra venituri de 1.000 miliarde de dolari, transmite Reuters. 'Și aș fi surprins dacă veniturile nu vor depăși 1.000 miliarde de dolari în 2031', a scris Musk într-o postare pe platforma sa de social media X, răspunz
Franța: Exportatorii de vin, îngrijorați de cele mai recente amenințări cu impunerea de taxe vamale
Federația Exportatorilor Francezi de Vinuri și Băuturi Spirtoase (FEVS) a transmis luni că amenințarea președintelui Donald Trump că Statele Unite nu vor avea altă soluție decât să impună taxe vamale de 100% vinului franțuzesc, dacă Parisul nu elimină taxa digitală impusă giganților tehnologici americani, este o veste proastă pentru industria dependentă de expo
Eurostat: România, printre statele membre UE care au raportat scăderea producției industriale, în aprilie
Producția industrială a crescut cu 0,3% în zona euro și cu 0,9% în Uniunea Europeană în aprilie, comparativ cu perioada similară din 2025, dar Luxemburg, Bulgaria, Irlanda, Estonia și România sunt țările care au înregistrat cel mai sever declin al acestui indicator, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat)
Christine Lagarde (BCE) salută acordul de principiu anunțat de Iran și Statele Unite
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat luni că acordul de principiu anunțat de Iran și Statele Unite reprezintă 'o veste bună', în special deoarece ar putea duce la redeschiderea Strâmtorii Ormuz, transmite Reuters. 'Dacă informațiile sunt confirmate de evoluțiile din următoarele zile și se s
Kommersant: Autoritățile ruse permit rafinăriilor să reducă standardele de mediu pentru benzină și motorină, pe fondul deficitului de combustibili
Guvernul de la Moscova a autorizat unele rafinării să producă pentru piața internă benzină și motorină la standarde de mediu mai puțin riguroase, Rusia fiind afectată de un deficit de combustibili, a anunțat luni publicația Kommersant, transmite Reuters. Mass-media și rețelele de socializare au raportat că Rusia se confruntă cu un deficit de c










