BCE a lăsat nemodificată dobânda de referinţă, în prima şedinţă din 2024
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi menţinerea nemodificată a dobânzilor, pentru a treia oară consecutiv, în prima şedinţă de politică monetară din acest an, transmit DPA şi Reuters.
Anul trecut, BCE a majorat dobânzile la un nivel ridicat record, dar datele privind inflaţia exclud o nouă înăsprire a politicii monetare, mutând dezbaterea spre momentul la care va începe reducerea dobânzilor.
Ca urmare a deciziei adoptate joi, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 4,50%, 4,75% şi, respectiv, 4%. Acesta este cel mai ridicat nivel al dobânzii de la lansarea monedei euro în 1999.
De asemenea, BCE şi-a reafirmat angajamentul de a lupta contra inflaţiei, fără a da niciun indiciu privind momentul în care va lua în discuţie reducerea dobânzilor. Investitorii estimează că BCE va reduce dobânzile de cel puţin cinci ori în acest an, iar prima mutare ar urma să vină în lunile martie sau aprilie, un scenariu care potrivit mai multor oficiali BCE este unul "excesiv", având în vedere presiunile persistente pe partea de preţuri.
Pentru a lupta cu o inflaţie ridicată, BCE a demarat un ciclu fără precedent de înăsprire a politicii monetare, astfel că în perioada cuprinsă între luna iulie 2022 şi luna septembrie 2023, gardienii euro au majorat costul creditului în zece reprize consecutive.
Ritmul de creştere a preţurilor de consum a încetinit semnificativ după ce, la finele lui 2022, rata inflaţiei a atins un vârf de două cifre, dar cu toate acestea rămâne peste obiectivul ţintă al BCE de 2%. Conform datelor Eurostat, inflaţia anuală în zona euro a accelerat uşor în luna decembrie, până la 2,9%, de la un nivel de 2,4% în luna noiembrie.
"Consiliului guvernatorilor BCE consideră că ratele dobânzilor sunt la niveluri care, menţinute o perioadă suficient de lungă, vor avea contribuţii substanţiale la atingerea ţintei de inflaţie a BCE. Viitoarele decizii vor avea în vedere asigurarea unui nivel suficient de restrictiv al dobânzilor, atât timp cât va fi necesar", se arată în comunicatul de după şedinţa de politică monetară.
Şi preşedintele BCE, Christine Lagarde, declara, în marja Forumului Economic Mondial de la Davos, că Banca Centrală Europeană va reduce probabil dobânzile în această vară.
Unii analişti avertizează că dobânzile au fost prea mult majorate, iar creditarea devine atât de restrictivă, încât ar putea adânci recesiunea sau ar putea încetini redresarea. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fondul Monetar Internațional: BCE va majora cel puțin o dată rata dobânzii în acest an
Banca Centrală Europeană va majora probabil ratele dobânzilor cu 25 puncte de bază cel puțin încă o dată în acest an, pentru a contracara inflația ridicată, se arată într-un raport publicat vineri de Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite Reuters. BCE majorase deja dobânzile, atât în iunie c&aci
Șefa FMI spune că riscurile asociate AI ar putea depăși oportunitățile fără măsuri de protecție și un cadru etic
Riscurile asociate inteligenței artificiale (AI) ar putea depăși oportunitățile pe care aceasta le oferă, dacă nu sunt instituite măsuri de protecție adecvate și un cadru etic, a declarat vineri directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, care a pledat pentru o abordare care să combine autoreglementarea din partea industriei cu implicarea unor
Vânzările globale de vehicule electrice au scăzut cu 2% în septembrie, după șase luni de creștere
Cererea globală de vehicule electrice a scăzut cu 2% în luna septembrie, punând punct unei perioade de șase luni consecutive de creștere, în condițiile în care vânzările record înregistrate în Europa nu au fost suficiente pentru a compensa scăderile semnificative din America de Nord și China, transmite Reuters. Datele
IEA accelerază scoaterea petrolului din rezervele strategice
Cantitatea totală din rezervele de petrol care va fi scoasă pe piață va depăși nivelul inițial de 400 milioane de barili convenit în martie, a anunțat joi Agenția Internațională pentru Energie (IEA), iar statele membre s-au angajat că accelereze eliberarea volumelor rămase, transmite Reuters. Decizia luată în martie, determinată de
Președinta BCE, Christine Lagarde, ar putea conduce din noiembrie Forumul Economic Mondial (Reuters)
Forumul Economic Mondial (WEF) ar putea să o numească pe Christine Lagarde în funcția de președinte chiar de luna viitoare, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, o astfel de decizie urmând să determine plecarea sa anticipată de la conducerea Băncii Centrale Europene (BCE), provocând o reorganizare mai amplă a inst
Norvegia raportează un excedent comercial de 11 miliarde de dolari, în urma majorării exporturilor de gaze
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei a crescut semnificativ față de anul trecut, arată datele oficiale publicate joi, transmite DPA. Oficiul de Statistică din Norvegia a informat că excedentul comercial a urcat în septembrie la 105 miliarde de coroan
Grupul elvețian de lux Richemont este interesat de gigantul din sectorul diamantelor De Beers (Reuters)
Grupul elvețian de lux Richemont este în negocieri pentru a se alătura consorțiului care licitează pentru De Beers - una dintre cele mai mari companii de minerit și extracție a diamantelor din lume - scos la vânzare de Anglo American și evaluat la aproximativ un miliard de dolari, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Rusia: Veniturile din petrol și gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Veniturile Rusiei de pe urma taxelor pe petrol și gaze ar urma să crească în ritm anual cu 10% luna aceasta, la 1.000 miliarde de ruble (11,97 miliarde de dolari), conform calculelor Reuters. Aceste venituri sunt responsabile pentru aproximativ o cincime din totalul veniturilor la bugetul federal. Rusia, al treilea cel mai mare producăto
Italia speră să obțină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia intenționează să obțină de la sectorul financiar încă 10,7 miliarde de euro (12 miliarde de dolari) pentru a susține finanțarea bugetului în perioada 2027-2029, conform unui document al Guvernului de la Roma, transmite Reuters. Această sumă s-ar adăuga celor aproximativ 12 miliarde de euro pe care Executivul intenționează de
FMI se așteaptă ca India să devanseze Japonia, devenind a patra economie a lumii în 2027
India ar urma să devină, în 2027, a patra economie mondială, devansând Japonia, care va cădea până pe locul șase, după Marea Britanie, conform proiecțiilor Fondului Monetar Internațional (FMI), care a detaliat joi traiectoriile contrastante ale celor două economii asiatice, informează AFP. Conform cifrelor publicate online de FMI, după cel ma
Guvernul portughez vrea sprijinul opoziției pentru vânzarea restului acțiunilor la compania aeriană TAP
Guvernul portughez vrea să obțină sprijinul opoziției pentru a vinde restul de 50,1% din acțiunile companiei aeriene naționale TAP, rămas în proprietatea statului, către grupul german Lufthansa, pentru suma de 1,351 miliarde de euro, a declarat ministrul portughez de Finanțe, Joaquim Miranda Sarmento, transmite Reuters. Miercuri, Guvernul de la L
Rusia va importa benzină până la sfârșitul anului 2026, în ciuda acordului cu Trump privind motorina
Rusia va continua să importe benzină până la sfârșitul anului 2026 pentru a atenua deficitul cauzat de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor rusești, în ciuda acordului de export de motorină semnat săptămâna trecută cu Statele Unite, a declarat joi viceprim-ministrul rus Aleksandr Novak, informează EFE. 'Cel puțin până la sf
Liderii UE dispun de puține instrumente pentru a atenua șocul energetic provocat de războiul din Iran
Șefii de stat și de guvern din statele membre UE caută modalități prin care să atenueze creșterea vertiginoasă a prețurilor la energie, însă războiul declanșat de președintele SUA, Donald Trump împotriva Iranului le-a lăsat la dispoziție prea puține opțiuni accesibile, transmite Bloomberg. Costurile tot mai mari cu energia constituie punctul centra
Creșterea explozivă a exporturilor chineze de carne de pasăre îi îngrijorează pe producătorii străini
China a devenit anul trecut un exportator net de carne de pui, o veste bună pentru consumatorii din întreaga lume, care au acces la proteine mai ieftine, însă pentru producătorii străini, din Europa, Thailanda sau Brazilia, înseamnă apariția unor noi concurenți, transmite Reuters. Datele furnizate de Administrația vamală chineză arată că, &ic
IDC: Livrările de smartphones s-au prăbușit cu 22% în trimestrul al treilea, cel mai sever declin din istorie
Piața de smartphones a înregistrat cel mai sever declin din istorie în trimestrul încheiat la 30 septembrie, după ce scumpirea cipurilor de memorie a dus la o scădere cu 22% a livrărilor de smartphones, până la 255,3 milioane de unități, o situație care, potrivit firmei de cercetare a pieței IDC, urmează să se agraveze, transmite Bloomberg.













